Procedura insolvenţei. Sentința nr. 633/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 633/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 13921/111/2011
ROMANIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscală
DOSAR NR._ / 2011
SENTINȚA COMERCIALĂ NR. 633/F/2013
Ședința publică din data de 06-03-2013
Judecător-sindic: C. M.
Grefier: D. M.
Pe rol, examinarea cererii debitorului . cu sediul în Oradea .. 2 A, .. III, ., C. RO_, J_ pentru aplicarea procedurii insolvenței potrivit Legii nr. 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta lichidatorului judiciar- cons. jur. R. R., lipsă fiind părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta lichidatorului judiciar arată că debitorul nu figurează în patrimoniu cu bunuri supuse impozitării, cererea de închidere a procedurii a fost comunicată cu creditorii, aceștia nu înțeleg să avanseze sume. Solicită să se dispună închiderea procedurii de insolvență în temeiul art. 131, radierea societății debitoare de la ORC Bihor și încuviințarea cheltuielilor de procedură.
Considerând cauza lămurită, judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii de închiderea procedurii insolvenței.
JUDECĂTORUL –SINDIC
DELIBERÂND:
Constatând că la data de 06.03.2013 lichidatorul judiciar Cabinet de Insolvență S. C.-G. desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă în prin încheierea comercială nr. 2963/F/2011 pronunțată în ședința din data de 22 decembrie 2011;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu se dorește avansarea cheltuielilor în vederea continuării procedurii de către creditoare, va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului.
Cât privește cheltuielile de procedură solicitate de către lichidatorul judiciar desemnat în cauză judecătorul sindic reține că potrivit art. 37 alin. 2 din O.U.G. 86/2006 ele se stabilesc în funcție de gradul de complexitate a activității depuse. Determinarea lor impune examinarea elementelor obligatorii enumerate de legiuitor ( literele a-i ). Tocmai de aceea, ținând seama că de prevederile art. 89 alin. 1 lit. a ) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență judecătorul sindic consideră că acordarea unui onorariu în cuantum 3000 lei plus T.V.A. și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 300 lei corespunde criteriilor amintite.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului . cu sediul în Oradea .. 2 A, .. III, ., C. RO_, J_ .
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului .
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art. 4 (4) din legea privind procedura insolvenței,
Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar Cabinet de Insolvență S. C.-G. cu sediul în Oradea .. 6, .. Bihor ,nr. de înregistrare 122, număr de legitimație 11.577 în cuantum de 3000 lei plus T.V.A. și a cheltuielilor de procedură în cuantum de 300 lei care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 (6) din Legea nr. 85/2006.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Definitivă.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 06.03.2013.
Judecător sindic, Grefier,
C. M. D. M.
Red. C.M./D.M.
3 ex/ 07.03.2013
← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2513/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 709/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|