Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 44/2013. Tribunalul BIHOR
| Comentarii |
|
Sentința nr. 44/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 3684/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 44/F/2013
Ședința publică din data de 10.01.2013
Judecător sindic: D. J. L.
Grefier sindic: D. B.
Pe rol, examinarea cererii privind procedura insolvenței, formulată de către creditoarea . cu sediul în București, .. 55, sector 1, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_, cu sediu ales la Cabinet de Avocat S. R. V., în București, ..21, ., în contradictoriu cu debitorul S.C. E. F. SA, cu sediul în Ștei, . Bihor, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanții debitoarei, av. D. A. și cj P. C., potrivit delegațiilor de la dosar, lipsă fiind creditoarea.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:
Reprezentanții părților, arată că nu mai au de formulat alte cereri și solicită cuvântul pe contestație.
Judecătorul sindic, nemaifiind alte cereri, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul părților.
Reprezentantul debitoarei, av. D. A. solicită a se face aplicarea prevederilor 33 C.pr.civilă față de neachitarea de către creditoare a cauțiunii la care a fost obligată. Cu privire la excepția lipsei de reprezentant invocată de creditoarea solicită respingerea acesteia având în vedere că în momentul de față administratorul debitoarei este dl. M. I. care este și fondator al societății debitoare și potrivit prevederilor art. 1919 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, o societate poate fi reprezentantă prin oricare asociat sau acționar.
Reprezentantul debitoarei, cj P. C. solicită de asemenea respingerea excepției lipsei calității de reprezentant. Invocă prevederile art. 72 din L.31/1990 și art. 2015 din Noul Cod de procedură civilă. Arată de asemenea că el este și juristul angajat al societății debitoare.
Reprezentantul debitoarei, av. D. A. invocă faptul că, creanța pretinsă de creditoare nu este certă, fiind bazată pe facturi neacceptate de către debitoare, facturi emise pe baza unui contract expirat, facturi care nu au fost recunoscute de către debitoare. De asemenea invocă faptul că această creanță pretinsă nu poate fi o prezumție de insolvență, față de încasările debitoarei care sunt de peste 320 de milioane lei și plățile de 316 milioane lei. Pentru toate aceste motive, solicită respingerea cererii de insolvență ca abuzivă, cu cheltuieli de judecată.
Judecătorul sindic, respinge excepția lipsei calității de reprezentant al debitoarei, având în vederea dispozițiile art. 210 al Noului cod civil care arată că societățile pot fi reprezentate prin fondatori și dispozițiile art. 1919 din Noul Cod Civil arată faptul că acestea pot fi reprezentate prin acționari, . fiind acționar al debitoarei, iar dl. M. I. este acționar și asociat unic al . și acționar și fondator al debitoarei.
Reprezentantul debitoarei, cj P. C. depune un set de înscrisuri prin care face dovada că debitoarea are protecția Tribunalului Internațional.
JUDECĂTORUL –SINDIC
DELIBERÂND,
Asupra contestației înregistrate în prezentul dosar la data de 04.05.2012, în cadrul prezentului dosar, împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, înregistrate la data de 17.04.2012 în Dosar nr._, formulată de creditorul S.C. S. M. S.A. cu sediul în București, .. 55, sector 1, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_, cu sediu ales la Cabinet de Avocat S. R. V., în București, .. 21, ., contestație prin care debitorul S.C. E. F. S.A., cu sediul în Ștei, . Bihor, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_, în contradictoriu cu creditorul S.C. S. M. S.A. cu sediul în București, .. 55, sector 1, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_, cu sediu ales la Cabinet de Avocat S. R. V., în București, .. 21, ., a solicitat instanței respingerea cererii introductive a creditorului, invocând în sinteză împrejurarea că, cererea de deschidere a procedurii insolvenței este vădit neîntemeiată, reprezentând un grav abuz de drept, în accepțiunea art. 723 C.P.C., cu consecințe nefaste pentru debitor, constând în producerea unor grave prejudicii de imagine pe care le generează existența unei cereri de deschidere a procedurii insolvenței, și pentru ca debitorul să aibă posibilitatea ca ulterior să-și acopere prejudiciile suferite, din această sumă, în condițiile în care debitorul a contestat că se află în stare de insolvență, invocând neîndeplinirea condițiilor privind caracterul cert, lichid și exigibil al creanței, în sensul art. 3 pct. 1 din Legea 85/2006 și art. 379 C.P.C., iar societatea creditoare avea posibilitatea să formuleze o acțiune în pretenții bazată pe dreptul comun, câtă vreme, creditoarea S.C. S. M. S.A. a formulat împotriva debitoarei o cerere de ordonanță de plată care a fost respinsă, cum rezultă din certificatul de grefă emis în dosarul nr._, anexat la dosar.
Prin concluziile susținute verbal la termenul de judecată in 15.11.2012, cu ocazia dezbaterii cererii formulate, creditoarea, prin reprezentantul său convențional, a solicitat respingerea cererii de cauțiune, având în vedere că debitoarea nu a contestat creanța, aceasta fiind certă, lichidă și exigibilă.
Susținerea creditoarei este neîntemeiată, deoarece, prin Contestația împotriva cererii de deschidere a procedurii insolvenței, înregistrată la instanță la data de 04.05.2012 (f. 2 - 11 din dosar), primul motiv al contestației invocat de către debitorul contestator constă în faptul că, suma presupus datorată de către acesta nu îndeplinește caracterul cert al unei creanțe, în sensul art. 3 pct. 1 din legea 85/2006 și art. 379 C.P.C., în sensul că, este incert modul de calcul al creanței pretinse, de 1.037.624,76 lei, în condițiile în care creditorul nu a depus la dosarul cauzei decât un contract expirat împreună cu facturi neacceptate, documente care nu indică vreo dovadă concretă care să ofere acestei sume un caracter cert, în sensul cerut de art. 3 pct. 6 din legea 85/2006 și art. 379 alin. (3) C.P.C.
Tot referitor la certitudinea creanței, instanța reține că, potrivit Certificatului de grefă din data de 12.11.2012 emis în Dosar nr._, privind pe creditorul S.C. S. M. S.A., în contradictoriu cu debitorul S.C. E. F. S.A., având ca obiect litigii cu profesioniștii - ordonanță de plată (O.U.G. 119/2007), rezultă că, acel dosar a fost soluționat la data de 24.10.2012 prin ordonanța nr. 459/. s-a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de debitoarea S.C. E. F. S.A., și pe cale de consecință a fost declarată nulă cererea de emitere a somației de plată formulată de creditoarea S.C. S. M. S.A., astfel că în cauză, creditorul avea posibilitatea de a-și valorifica dreptul de creanță pe baza unei acțiuni în pretenții de drept comun, în cadrul căreia să se clarifice întinderea și admisibilitatea pretențiilor sale în raport cu debitorul.
Din economia art. 31 din Legea nr. 85/2006 actualizată, privind procedura insolvenței, rezultă că pentru promovarea cererii de deschidere a procedurii speciale prevăzute de legea anterior evocată sunt necesare două condiții: calitatea titularului cererii, de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, și starea de insolvență prezumată a debitorului împotriva căruia este formulată cererea.
Referitor la prima condiție, elementul definitoriu al creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței este ca acest creditor să fie titularul unei creanțe certe, lichide și exigibile, de mai mult de 30 de zile, asupra patrimoniului debitorului.
Creanțele care justifică aplicarea procedurii insolvenței trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile sau imobile ale debitorului, în temeiul art. Codului de procedură civilă.
Potrivit art. 379 C. proc. civ., creanța certă este creanța a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.
Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță, sau și al altor acte chiar neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui, în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
Creanța este exigibilă atunci când ea a ajuns la scadență.
În cauză, creditorul nu a prezentat probe judiciare certe în sensul că are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului și prin urmare nu are calitatea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, prevăzută de Legea nr. 85/2006, procedură care are un caracter judiciar, profesional și un caracter de remediu sau de executare silită, caracter concursual și unitar.
Constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legii, instanța va admite contestația debitorului și în consecință, va respinge cererea introductivă formulată de către creditor, conform dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația debitorului S.C. E. F. SA, cu sediul în Ștei, . Bihor, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_ .
Respinge cererea introductivă formulată de creditorul . cu sediul în București, .. 55, sector 1, cod unic de înregistrare RO_, număr de înregistrare în registrul comerțului J_, cu sediu ales la Cabinet de Avocat S. R. V., în București, ..21, ., având ca obiect deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului-contestator.
Obligă creditorul la plata sumei de 25.120,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea debitorului-contestator.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.01.2013.
Judecător sindic, Grefier,
D. J. L. D. B.
Red. JLD/16.04.2013
Tehnored. .>
ptr. conf.
2 .>
| ← Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 1335/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 1976/2013. Tribunalul BIHOR → |
|---|








