Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1794/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 1794/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 2181/111/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1794/F/2013
Ședința publică de la 11 Iunie 2013
Completul compus din:
Președinte: C. M.- judecător sindic
Grefier M. B.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de lichidatorul PROMPT INSOLV IPURL, cu sediul ales în Oradea, . 11, ., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . SRL, cu sediul în Oradea, ., ., CUI RO_, nr. de ordine în registrul comerțului J_, pentru închiderea procedurii, în temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar prin c,j Prada P.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, învederându-se instanței cele de mai sus, după care.
Lichidatorul judiciar prin reprezentantul său depune la dosar cerere de închidere a procedurii, dovada comunicării acesteia cu creditorii, decont de cheltuieli, solicită închiderea procedurii în temeiul art 131 din L.85/2006, radierea debitoarei de la O., aprobarea onorariului lichidatorului, conform decontului de cheltuieli, depus la dosar.
Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL – SINDIC
DELIBERÂND,
Constatând că la data de 11.06.2013 lichidatorul judiciar PROMPT INSOLV IPURL, cu sediul ales în Oradea, . 11, ., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., cu sediul în Oradea, ., ., CUI RO_, nr. de ordine în registrul comerțului J_, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 24.05.2012 ,sentința nr. 1362/F/2012 ;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată și în ziar, conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
În temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitorului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului . S. SRL, cu sediul în Oradea, ., ._, nr. de ordine în registrul comerțului J_,
Dispune radierea debitorului ., cu sediul în Oradea, ., ., CUI RO_, nr. de ordine în registrul comerțului J_, de la registrul comerțului.
În temeiul art. 4 alin. 4 din legea insolvenței, încuviințează onorariul lichidatorului PROMPT INSOLV IPURL, cu sediul ales în Oradea, . 11, ., în cuantum de 3000 lei, sumă care urmează a fi achitată, conf. Art 4 din L.85/2006.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul PROMPT INSOLV IPURL, cu sediul ales în Oradea, . 11, . de orice îndatoriri și responsabilități
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Definitivă.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi 11.06.2013
JUDECĂTOR SINDIC GREFIER
M. C. BAIȚAR M.
Red MC/ M.B. 19 Iunie 2013 pt conf 1 .
3 ex
← Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 3514/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1915/2013.... → |
---|