Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 2485/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 2485/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 11-09-2013 în dosarul nr. 3480/111/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR - ORADEA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR.:_
SENTINȚA NR.: 2485/F/2013
Ședința publică din data de 11.09.2013
Judecător sindic: O. I.
Grefier sindic: F. A.
Pe rol fiind pentru azi derularea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 privind pe debitoarea ., cu sediul în Oradea, ..6, județul Bihor, înregistrată la O. Bihor sub nr. J._, C.U.I._.
La apelul nominal făcut în cauză, a răspuns c.j. D. V. în reprezentarea lichidatorului judiciar al debitoarei, lipsă fiind restul părților.
Procedura se desfășoară fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se judecătorului sindic că termenul curent a fost fixat pentru continuarea procedurii și formularea de noi propuneri din partea lichidatorului judiciar;- prin serviciul de registratură al instanței s-a depus la dosar din partea lichidatorului judiciar un raport de activitate cu ultimele măsuri luate în procedură și cu propunerea de închidere a procedurii, după care:
Lichidatorul judiciar arată că a formulat la dosar raport cu propunerea de închidere a procedurii de faliment pe care-l susține și la acest termen și reiterează propunerea, respectiv închiderea procedurii, radierea societății de la O.R.C. Bihor și descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități și admiterea decontului de cheltuieli depus la dosar.
Judecătorul sindic ia act de rapoartele depuse la dosar din partea lichidatorului judiciar și, considerând lămurită cauza, rămâne în pronunțare asupra propunerii acestuia, de închidere a procedurii.
JUDECĂTOR SINDIC :
Constatând că la data de 06.08.2013 lichidatorul judiciar C.I.I. M. B., cu sediul în Oradea, ..11, ., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., cu sediul în Oradea, ..6, județul Bihor, înregistrată la O. Bihor sub nr. J._, C.U.I._, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului/neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin pronunțarea în ședința publică din 14.06.2012 a sentinței 1564/F/2012.
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată și în ziar conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, față de raportul lichidatorului judiciar, conform căruia societatea nu deține bunuri pentru a putea fi valorificate în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor și, deși au fost notificați creditorii, aceștia nu s-au oferit să avanseze sume de bani în vederea continuării procedurii, judecător sindic apreciază cererea lichidatorului judiciar ca fiind întemeiată și va dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia de la Registrul Comerțului.
Totodată va aproba decontul de cheltuieli-anexă cererii de închidere a procedurii, pentru suma de 3.000 lei, reprezentând onorariul lichidatorului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului ., cu sediul în Oradea, ..6, județul Bihor, înregistrată la O. Bihor sub nr. J._, C.U.I._.
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței, descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței, dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar C.I.I. M. B., cu sediul în Oradea, ..11, ., pentru suma de 3.000 lei + TVA, care se va efectua din fondul special de lichidare.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.09.2013.
Judecător-sindic, Grefier,
O. I. F. A.
Red.OI/SzA
27.09.2012
4 ex./comunicat 1 ex. prin B.P.I.
← Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 186/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Încheierea nr. 1762/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|