Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3823/2013. Tribunalul BIHOR
Comentarii |
|
Sentința nr. 3823/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 21-11-2013 în dosarul nr. 4873/111/2007
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BIHOR
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 3823/F/2013
Ședință publică din data de 21.11.2013
Președinte: D. J. L.
D. B. - grefier
Pe rol fiind examinarea cererii formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOVENȚĂ A. M., cu sediul în Oradea, ., .. 29, județul Bihor, C.I.F._, UNPIR nr._, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului S.C. T. Q. GROUP S.R.L., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, cod poștal_, cod de identificare fiscală RO17319757, nr. de ordine în registrul comerțului J_, pentru închiderea procedurii, în temeiul art.131 din Legea 85/2006.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul lichidatorului judiciar, cj Scucs C., lipsă fiind restul părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, după care:
Reprezentantul lichidatorului judiciar depune cerere de închidere a procedurii în baza art. 131 din L.85/2006, susține cererea de închidere a procedurii, solicitând închiderea procedurii, radierea debitorului din registrul comerțului, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri și responsabilități și aprobarea onorariului.
Judecătorul sindic, rămâne în pronunțare asupra cererii de închidere a procedurii.
JUDECĂTORUL – SINDIC
DELIBERÂND,
Constatând că la data de 21.11.2013 lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOVENȚĂ A. M., cu sediul în Oradea, ., .. 29, județul Bihor, C.I.F._, UNPIR nr._, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului S.C. T. Q. GROUP SRL, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;
Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin hotărârea nr. 661/F/2007;
Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței,
Constatând că debitoarea nu deține bunuri în patrimoniu, că cererea de închidere a procedurii a fost comunicată creditorilor, iar aceștia nu și-au manifestat intenția de a avansa sume pentru continuarea procedurii și nici nu s-au opus la închiderea procedurii, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului din registrul comerțului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de închidere a procedurii formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOVENȚĂ A. M., cu sediul în Oradea, ., .. 29, județul Bihor, C.I.F._, UNPIR nr._.
În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii insolvenței debitorului S.C. T. Q. GROUP S.R.L., cu sediul în Oradea, ., jud. Bihor, cod poștal_, cod de identificare fiscală RO17319757, nr. de ordine în registrul comerțului J_ ;
Dispune radierea debitorului din registrul comerțului /registrul societăților agricole /registrul asociațiilor și fundațiilor /alte registre.
În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,
Descarcă pe administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
Încuviințează plata onorariului lichidatorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOVENȚĂ A. M., cu sediul în Oradea, ., ., C.I.F._, UNPIR nr._, în cuantum de 3.180 lei conform decontului, sumă ce va fi achitată din fondul de lichidare constituit conform art. 4 alin. 4 din Legea privind procedura insolvenței.
În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul BIHOR sau Registrului Societăților Agricole, Registrului Asociațiilor și Fundațiilor /altor registre pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Cu drept de recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi 21.11.2013.
Judecător-sindic, Grefier,
D. J. L. D. B.
red.JLD/05.12.2013
tehnored. .>
ptr. conf.
1 .>
← Contestaţie creanţe. Sentința nr. 3252/2013. Tribunalul BIHOR | Procedura insolvenţei. Sentința nr. 3824/2013. Tribunalul BIHOR → |
---|