Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1277/2013. Tribunalul BIHOR

Sentința nr. 1277/2013 pronunțată de Tribunalul BIHOR la data de 23-04-2013 în dosarul nr. 9393/111/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BIHOR

Secția a II a civil[, contencios administrativ și fiscal

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 1277/F/2013

Ședința publică din 23.04.2013

JUDECĂTOR SINDIC: V. I.

GREFIER: P. E. G.

Pe rol fiind pentru azi soluționarea cererii privind procedura de insolvență formulată de creditoarea DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BIHOR, cu sediul în Oradea, .. 2, jud. Bihor, în contradictoriu cu debitoarea ., cu sediul în Oradea, .. 4, ., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ și CUI_, prin lichidator judiciar C. DE INSOLVENȚĂ TAMASAN O. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidatorul judiciar, restul părților fiind lipsă.

Procedura este completă .

S-a făcut referatul cauzei, invederându-se judecătorului sindic cele de mai sus, cererea este scutită de taxa de timbru, după care:

Reprez. lichidatorului judiciar arată că debitoarea nu deține bunuri și depune la dosar cerere de închidere a procedurii de insolvență și dovezile de comunicare cu creditorii. Arată că nu mai are alte probe și cereri.

Judecătorul sindic văzând că nu mai sunt alte probe și cereri, consideră cauza lămurită și acordă cuvântul părții prezente asupra cererii de închidere a procedurii.

Reprez. lichidatorului judiciar solicită închiderea procedurii de insolvență, radierea debitoarei din registrul comerțului și aprobarea decontului lichidatorului judiciar.

JUDECĂTORUL SINDIC

DELIBERÂND:

Constată că la data de 23.04.2013, lichidatorul judiciar C. DE INSOLVENȚĂ TĂMAȘAN O., desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului ., cu sediul în Oradea, .. 4, ., având nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J_ și CUI_ a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;

Constată că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința nr. 2605/F/08.11.2011 când s-a dispus . de insolvență . Constată că lichidatorul a întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea nr.85/2006, precum și că propunerea de închidere a procedurii a fost comunicată creditorilor, iar aceștia nu s-a oferit să avanseze sume pentru continuarea procedurii.

Constată că lichidatorul, în urma demersurilor efectuate în cursul derulării procedurii, a constatat că s-au identificat elemente de antrenare a răspunderii organelor de conducere, aspect ce rezultă din rapoartele de activitate depuse la dosar de lichidatorul judiciar, cererea fiind soluționată irevocabil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune închiderea procedurii insolvenței și radierea debitorului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.131 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei . cu sediul în Oradea, ..4, ., CUI_, J_

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului .

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 4 (4) din Legea privind procedura insolvenței,

Încuviințează plata onorariului administratorului judiciar C. individual de Insolvență T. O., membru UNPIR – Filiala Bihor, cu nr. de ordine în tabelul practicienilor 1 B 1990, cu sediu în Oradea, ., ., ., în sumă de 3.000 lei lei, plată care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 4 (6) din L 85/2006

În temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe creditorilor, lichidatorului judiciar, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi 23.04.2013.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER

V. I. P. E. G.

Red. VI/dact. PEG

Red. 24.04.2013

4 ex./1 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1277/2013. Tribunalul BIHOR