Actiune în daune contractuale. Sentința nr. 823/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD

Sentința nr. 823/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 16-05-2014 în dosarul nr. 5750/112/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 823/2014

Ședința publică din 16 mai 2014

Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: U. I.

GREFIER: F. K.

Pe rol fiind judecarea acțiunii civile formulate de reclamanta Societatea PROWINE AGRO SRL Bistrița, în contradictoriu cu pârâta A. A. VIVAI COLLA DINO S.S. A.G.R., având ca obiect acțiune în daune contractuale.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru societatea pârâtă A. A. Vivai Colla Dino S.S. A.G.R av. M. G. având împuternicire avocațială la dosar (f. 80) și administratorul judiciar al reclamantei prin practician în insolvență I. P. S..

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că la data de 16.05.2014 prin fax, reprezentantul reclamantei, av. A. M. M., a depus o cerere (f. 114), prin care solicită strigarea cauzei după ora 10:00.

Instanța, încuviințând cererea reprezentantului reclamantei, dispune strigarea cauzei după ora 10:00.

După reluarea cauzei la apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanta Societatea P. W. Agro SRL av. A. M. M. cu delegație de substituire (f. 107) în substituirea av. C. Anelida L. având împuternicire avocațială depusă la dosar (f. 21), pentru societatea pârâtă av. M. G. și administratorul judiciar al reclamantei prin practician în insolvență I. P. S..

Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale invocate de pârâtă prin întâmpinare.

Reprezentanta societății pârâte susține excepția necompetenței invocate prin întâmpinare, apreciind că în funcție de valoarea pretențiilor formulate prin cererea introductivă, adică 9.738 euro și 100.000 lei, competența de soluționare a cererii revine Judecătoriei Bistrița, având în vedere că această valoare este inferioară sumei de 200.000 lei.

Reprezentantul societății reclamante solicită respingerea excepției necompetenței materiale, susținând că desființarea contractului reprezintă capătul principal de cerere, iar valoarea contractului este mai mare decât valoarea prag, prin urmare competența de soluționare revine Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței.

TRIBUNALUL

Deliberând, constată:

Prin acțiunea civilă înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta Societatea PROWINE AGRO SRL Bistrița, a chemate în judecată pe pârâta A. A. VIVAI COLLA DINO s.s. a.g.r., cu sediul în Italia, solicitând:

1) să se dispună desființarea contractului nr.50/29.04.20ll din culpa pârâtei A. A. VIVAI COLLA DINO s.s. a.g.r;

2) obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.738 euro, echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, reprezentând costul plantării butașilor neviabili livrați de aceasta în baza contractului ;

3) obligarea pârâtei la plata sumei de l00.000 lei reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei cu titlu de venit nerealizat prin pierderea unui an de cultură și producție raportat la butașii neviabili livrați de pârâtă.

In motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în baza contractului nr.50/29.04.20ll, pârâta s-a obligat să livreze reclamantei un număr total de 3l8.300 plante – butași de viță de vie, garantând prinderea (încolțirea) acestora în proporție de 95 %, în condițiile respectării tehnologiei de plantare iar, ulterior, în urma unei înțelegeri între părți – concretizată în factura fiscală emisă și achitată, s-a mărit numărul de butași livrați la 525.725 plante.

Reclamanta a susținut că a respectat întocmai tehnologia de plantare și de întreținere a butașilor, însă un număr de 97.386 nu au încolțit, fiind depășit astfel procentul contractual stabilit de 5 %, motiv pentru care a solicitat pârâtei înlocuirea plantelor care nu s-au prins, dar pârâta a refuzat acest lucru, invocând nerespectarea tehnologiei de plantare sau existența unor ciuperci în zona în care s-a făcut plantarea.

In aceste condiții, reclamanta a arătat că a încercat și concilierea prealabilă directă cu pârâta, însă nu s-a ajuns la o înțelegere, astfel că a introdus prezenta acțiune, susținând că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și i-a cauzat un prejudiciu cu indicarea valorilor în petitele acțiunii.

S-a mai făcut precizarea de către reclamantă că a formulat o cerere la Judecătoria Cluj-N. înregistrată în dosar nr. l0782/2ll/20l2 și o altă cerere la Judecătoria Târgu B., înregistrată sub nr.934/3l6/20l2, prin care a solicitat, pe calea asigurării de probe, efectuarea unei expertize tehnice judiciare – specialitatea agricultură.

In probațiune a solicitat interogatoriu creditoarei pârâte și proba cu expertiza tehnică judiciară și a depus înscrisuri (f.l0-20).

In cadrul procedurii de verificare și regularizare a cererii, pârâta A. A. VIVAI COLLA DINO s.s. a.g.r., și-a stabilit sediul procesual ales în România și a depus întâmpinare prin avocat (f.77-79) prin care, în principal, a invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului Bistrița-Năsăud prin raportare la valoarea litigiului care se situează sub 200.000 lei și a susținut că potrivit art.94 pct.l lit.j rap.la art.l0l alin.l și 2 din NCPC, competența materială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Bistrița.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, cu motivarea că în speță ar putea opera doar răspunderea contractuală și nu cea delictuală invocată de reclamantă, precum și faptul că ea a respectat obligațiile contractuale și nu i-a produs reclamantei vreun prejudiciu.

Întâmpinarea a fost comunicată reclamantei în baza prev.art.20l alin.2 NCPC, însă aceasta nu a formulat un răspuns la întâmpinare în termen de l0 zile, astfel că în temeiul art.20l alin.4 NCPC s-a stabilit prim termen de judecată prin rezoluție pentru data de 04.04.20l4 (f.l02).

După expirarea termenului de depunere a răspunsului la întâmpinare prev.de art.20l alin.2 NCPC, reclamanta a depus întâmpinare la excepția de necompetență materială și răspuns la întâmpinare (f.l09), prin care a solicitat respingerea excepției de necompetență materială ca neîntemeiată, cu motivarea că valoarea contractului a cărui desființare se cere depășește în mod vădit valoarea plafon de 200.000 lei stabilită de lege iar, în subsidiar, valoarea pretențiilor cu care a înțeles să investească instanța, așa cum rezultă din modificarea și completarea de acțiune, depășește de asemenea în mod vădit valoarea plafon de 200.000 lei stabilită de lege.

Pe fond, s-a răspuns la întâmpinarea pârâtei în sensul că apărările acesteia sunt pur formale, însă prin cererea formulată s-a solicitat administrarea de probe, care să susțină pretențiilor formulate și acțiunea este bazată pe răspunderea civilă contractuală, fiind îndeplinite cumulativ condițiile aceste răspunderi.

Anterior primului termen de judecată, respectiv la data de 07.02.20l4, reclamanta a depus prin fax o cerere de modificare și completare de acțiune (f.99-l00), prin care și-a menținut petitul nr.l din acțiunea principală privitor la desființarea contractului nr.50/29.04.20ll, a modificat cuantumul prejudiciului indicat la petitele 2 și 3 din acțiunea principală, la sumele de 7.480,l euro reprezentând costul plantării butașilor, respectiv 89.833 euro, reprezentând venit nerealizat prin pierderea unui an de cultură și producție raportat la butașii neviabili livrați de pârâtă și a adăugat alte două petite, respectiv: petit nr.4, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 7.532 euro reprezentând costul plantării și al înlocuirii butașilor afectați de specii virulente de Agrobacterium (cancer bacterian), și petit nr.5, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 72.956 euro (echivalent în lei) reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei cu titlu de venit nerealizat prin pierderea a doi ani de cultură și producție raportat la butași afectați de specii virulente de Agrobacterium (cancer bacterian).

La primul termen de judecată, stabilit în condițiile art.20l alin.4 NCPC, s-a pus în discuția părților excepția de necompetență materială, invocată de pârâtă prin întâmpinare, cât și necesitatea reprezentării reclamantei prin administrator judiciar, întrucât această societate a intrat în insolvență încă din data de 2 iulie 20l3, prin Încheierea civilă nr. l437/20l3 pronunțată în dosar nr. 4426/ll2/20l3 (f.25-26). La acest termen s-a prezentat și administratorul judiciar C.I.I. I. P. S., care și-a însușit cererea de chemare în judecată, motiv pentru care s-a apreciat că acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.77 alin.l din L.85/2006.

In baza prevederilor art.248 alin.3 NCPC, instanța a stabilit un nou termen mai scurt, în vederea soluționării excepției de necompetență materială, pentru data de azi, l6.05.20l4, susținerile părților fiind consemnate în practicaua prezentei sentințe civile.

Examinând cu prioritate excepția procesuală invocată, potrivit disp.art.248 alin.l NCPC, tribunalul reține că această excepție este întemeiată și urmează să fie admisă ca atare, cu consecința declinării soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, potrivit disp.art.l32 alin.3 din NCPC, pentru următoarele considerente:

Potrivit disp.art.94 alin.l lit.j din NCPC, judecătoriile judecă în primă instanță „… orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști”, iar la art.98 alin.l, se prevede că” competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere”.

Pe de altă parte, potrivit disp.art.l0l alin.l din NCPC „ în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței, se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății”, iar la alin.2, se prevede că „ aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic…”.

Printr-o dispoziție specială din NCPC, respectiv art.l06 alin.l, se prevede în mod expres că „instanța legal investită, potrivit dispozițiilor referitoare la competență, după valoarea obiectului cereri, rămâne competentă să judece chiar dacă,ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect”.

Din economia textelor legale menționate mai sus, rezultă că valoarea obiectului litigiului se stabilește în raport cu momentul sesizării instanței, iar în speță, prin acțiunea introductivă, s-au solicitat despăgubiri prin petitele 2 și 3 de 9.738 euro (echivalentul a aproximativ 43.800 lei) și încă l00.000 lei prejudiciu din venit nerealizat, sumă totală care se situează cu mult sub valoarea plafon de 200.000 lei, care stabilește competența materială în favoarea judecătoriei, potrivit art.94 alin.l lit.j din NCPC.

In această situație, este neîntemeiată susținerea reclamantei că prin solicitarea de a se desființa contractul nr.50/20ll, care are o valoare totală de 350.l30 euro (f.l2), competența ar reveni tribunalului sau că revine acestuia competența materială a urmare a majorării și completării de acțiune făcută în timpul procesului.

Față de aceste considerente, constatând că revine judecătoriei competența de soluționare a litigiului a cărui valoare a fost stabilită la data înregistrării acțiunii de către reclamant după prețuirea sa (art.l94 lit.c din NCPC), în temeiul art. 248 alin.l cu aplic.art.246 NCPC, se va admite excepția de necompetență materială invocată de pârâtă, iar în baza prevederilor art.l32 alin.3 NCPC, se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență materială invocată de pârâta A. A. VIVAI COLLA DINO s.s. a.g.r., cu sediul procesual ales la Cabinete de Avocat Asociate „M. G., N. G.”, din A. ,..l, . și în consecință:

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Societate ProWine Agro SRL, cu sediul în Bistrița, .. 8, jud. Bistrița-Năsăud, Nr ORC J06/357/20l3, CUI RO_ – societate în insolvență, cu sediul procesul ales la Cabinet Individual de avocat C. Anelida L. din Cluj-N., ., nr. 93, ., reprezentată și prin Cabinet individual de insolvență I. P. S., cu sediul în Bistrița, ..l5B,.-Năsăud, împotriva pârâtei A. A. VIVAI COLLA DINO s.s. a.g.r., în favoarea Judecătoriei Bistrița.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din l6 mai 20l4.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. U. K. F.

Red/dact UI/CR

4 ex – 11.06.20l4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune în daune contractuale. Sentința nr. 823/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD