Actiune în daune delictuale. Decizia nr. 52/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 52/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 6696/190/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA C I V I L Ă Nr. 52/2014
Ședința publică din 12 Februarie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: F. M.
JUDECĂTOR V. C.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER L. C. A.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta . IAȘI, împotriva Sentinței civile nr. 5232/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ în contradictoriu cu intimații . SRL, C. M., C. D., M. A., având ca obiect acțiune în daune delictuale .
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 29 ianuarie 2014, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise la termenul din 05 februarie 2014 când din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pentru data de azi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând, constată
Prin Sentința civilă nr. 5232/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._ , s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâții M. A., cu domiciliul în Mărișel, nr. 569, jud. Cluj, C. M., C. D. V., și . SRL și s-a respins cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 26.08.2011 reclamanta a efectuat o adresat pârâtei o comandă de transport pentru transportul unor mărfuri în Spania, comandă ce a fost anulată ulterior de societatea reclamantă, astfel cum relevă declarația martorului E. R. C. (fila 169). Pentru denunțarea unilaterală a contractului de transport pârâta . SRL nu a solicitat reclamantei, la momentul denunțării, plata vreunor penalități.
Se mai arată că la data de 31.08.2011 reclamanta a adresat pârâtei . SRL o nouă comandă de transport, comandă acceptată de pârâtă, între reclamantă și pârâta . SRL Bistrița fiind încheiat contractul de transport prin care pârâta s-a obligat să transporte marfă pe ruta Iași – L., Spania, expeditor fiind societatea reclamantă. Părțile au prevăzut în contract obligativitatea achitării penalităților în cuantum de 500 euro în situația anulării comenzii după confirmarea acesteia de societatea pârâtă dar înainte de încărcarea mărfii și obligativitatea achitării unor penalități de 250 euro pe zi în situația depășirii termenului pentru efectuarea transportului, termen care a fost stabilit de părți la data de 05.09.2011. În temeiul contractului de transport încheiat între reclamantă și pârâta . aceasta din urmă a efectuat transportul pe ruta Iași – L. Spania iar la data de 12.09.2011 reclamanta a achitat pârâtei suma de_,27 lei reprezentând contravaloare transport Iași-L., Spania și contravaloare staționare 29.08.2011 – 02.09.2011, astfel cum relevă ordinul de plată și factura fiscală depuse la dosar (filele 91, 92)., de plata acestei sume fiind condiționată descărcarea mărfii la destinatarul din Spania, astfel cum relevă declarația martorului E. R. C..
În hotărârea instanței de fond se mai precizează că probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile depuse în probațiune, declarația martorului E. R. C. și interogatoriile luate părților relevă existența unor discuții referitoare la denunțarea contractului de transport încheiat la data de 31.08.2011 între reclamantă și pârâta . SRL, însă nu probează o denunțare a contractului de transport de către reprezentanții legali ai reclamantei sau ai societății comerciale expeditoare, discuțiile purtate despre denunțarea contractului fiind între martor, care nu avea calitatea de reprezentant legal al reclamantei și pârâtul M. A., care de asemenea nu avea calitatea de reprezentant al . SRL. Instanța de fond reține de asemenea că înscrisurile de la filele 10-15 din dosar nu probează luarea la cunoștință de către societatea pârâtă a vreunei anulări a comenzii de transport de către reclamantă, aceste înscrisuri nefiind însușite de pârâtă în vreun mod admis de lege.
În hotărârea atacată se mai arată că având în vedere starea de fapt reținută, instanța constată că pârâta . SRL a efectuat transportul de mărfuri pe ruta Iași – L. Spania în temeiul contractului de transport încheiat cu reclamanta la data de 31.08.2011, nefiind probată denunțarea unilaterală a contractului de către reclamantă,prin reprezentanții săi legali. Suma de bani achitată de reclamantă în baza facturii fiscale nr. 17 din data de 07.09.2011 reprezintă contravaloarea serviciilor de transport și a prejudiciilor cauzate de reclamantă pârâtei prin poziția sa oscilantă în privința primului contract de transport și în privința datei de plecare în cel de al doilea contract de transport. Potrivit art. 998, 999 din Codul civil orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara, iar omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa. Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesară întrunirea a patru condiții sau elemente: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa, greșeala autorului faptei ilicite.
În finalul hotărârii atacate se mai menționează că raportat la starea de fapt reținută instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale a pârâților întrucât nu există o faptă ilicită a acestora și implicit nici un prejudiciu, raport de cauzalitate și culpă a pârâților, transportul mărfurilor în Spania fiind efectuat în temeiul contractului de transport încheiat între reclamantă și pârâta . SRL, fiind respinsă și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva Sentinței civile nr. 5232/14.03.2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar civil nr._, recurenta S.C. E. L. SRL IAȘI, în contradictoriu cu intimații . SRL, C. M., C. D., M. A. a declarat recurs, considerând sentința atacată ca nelegală și netemeinică cu motivarea că probat întreaga situație de fapt, arătând în acest sens că în data de 31.08.2011 s-a emis către . SRL o comandă de transport – nr._/31.08.2011 pentru transportul unei cantități de marfă, aparținând societății expeditoare AGMUS SA la punctul de descărcare L. – SPANIA. In data de 01.09.2011 marfa a fost încărcată, iar CMR-ul semnat de către societatea expeditoare și predat șoferului. A doua zi după terminarea încărcăturii mărfii în mașina ce urma a efectua transportul, respectiv în data de 02.09.2011, la ora 11,18, . anulat comanda de transport anulare care s-a făcut prin intermediul unei convorbiri telefonice purtate cu unul din reprezentanții legali ai . SRL dna.C. M.. Aceasta a confirmat recepționarea anulării comenzii prin e-mail-ul transmis societății expeditoare în data de 02.09.2011, ora 12,11 (e-mail prin care reprezentanta pârâtei confirma primirea anulării, însă, solicită daune interese de 1.500 euro). Totodată, anularea comenzii a fost comunicată verbal și șoferul M. A., care a fost prezent toată dimineața zile de 02.09.2011 în sediul societății expeditoare, mașina încărcată rămânând parcată în parcarea exterioară a sediului expeditoarei. Comunicarea anulării comenzii a fost făcută de către un angajat al expeditoarei, care avea calitatea de a dispune această operațiune.
Recurenta a mai precizat că așa cum s-a arătat, prin e-mail-ul de confirmare a recepționării anulării comenzii pârâta M. U. TRANS SRL a condiționat anularea transportului de plată „unor pretenții(…) în valoare de 1.500 euro”, condiționând descărcarea de plata sumei. Plata acestei sume fiind o pretenție abuzivă și nelegală prin prisma dispozițiilor privitoare la disciplina financiar, s-a încercat purtarea unui dialog pe această temă cu pârâta, dialog care însă a fost sorit eșecului deoarece pârâta M. U. TRANS SRL, atât prin reprezentantul ei legal cât și prin șoferul M. A., nu au mai răspuns la telefon și nici la –mail-uri. În același timp autovehiculul 2704-DKX, încărcat cu marfă expeditorului a pornit spre Spania. In urma discuțiilor care au succedat aceste evenimente, pârâta a emis o factură în valoare de 24.515,26 lei în care au fost menționate două poziții: c/v transport Iași – L. (Spania) CT_/31.08.2011 și c/v staționare din 29.08.2011 până în 02.09.2011 (deși comanda de transport nr._ a fost semnată în data de 31.08.2011). Având în vedere necesitatea evitării unei pagube de aproape 5 ori mai mare, în data de 1.09.2011, s-a achitat pârâtei M. U. TRANS SRL suma de 24.515,27 lei, precizând ulterior (prin adresa 224/1.09.2011) că suma achitată nu a constituit o plată valabilă ci ea a fost virată în contul pârâtei ca urmare a constrângerii. În urma transportului astfel realizat, la data de 15.09.2011 marfa expeditorului a fost lăsată în custodia colaboratorului din Spania, fiind ulterior repariate cu costuri suplimentare.
În cererea de recurs se mai arată că deși s-a probat incontestabil toate aspectele susținute în acțiune, prima instanță, făcând o analiză simplistă a situației de fapt, a respins acțiunea, reținând aspecte în totală contradicție cu probele realizate. Astfel, apreciază că – deși se probează anularea comenzii de transport – reține totuși că nu putea avea loc o denunțare a contractului, deoarece aceste operațiuni s-au realizat între persoane care nu aveau dreptul de a reprezenta societatea.
Recurenta a mai ținut să precizeze că instanța de fond a apreciat în mod greșit că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale. Apreciază că dimpotrivă, din întregul probatoriu administrat în cauză, rezultă fără echivoc că sunt îndeplinite toate cele patru condiții: existența faptei ilicite (realizarea transportului deși comanda fusese anulată), existența prejudiciului (sumele pe care au fost nevoiți să le plătească pentru a evita o pagubă de 5 ori mai mare), raportul de cauzalitate evident, precum și culpa pârâtei care, cu re credință, deși comanda fusese anulată, totuși a efectuat transportul pentru faptul că nu a putut accepta condiționarea impusă: plata sumei de 1500 lei pentru descărcarea mărfii.
In drept, invocă disp.art.304 și urm.C.pr.civ.
Intimații C. M. și C. D. V. au formulat întâmpinare (f.26) prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și păstrarea în întregime a dispozițiilor sentinței civile nr.5232/2013 ca fondată, temeinică și legală, arătând că în mod absolut judicios, în urma analizei probatoriului administrat - proba cu martori, proba cu martori, proba cu interogatoriul pârâților, proba cu acte, instanța fondului a respins acțiunea înaintată de . împotriva lor și împotriva . SRL, precum și împotriva dl.M. A., acțiune prin care reclamanta a solicitat obligarea în solidar la plata sumei de 42.12,58 lei reprezentând un așa zis „prejudiciu” p care l-ar fi produs reclamantei.
Se mai arată că societatea transportatoare, în virtutea faptului că și-a respectat obligațiile contractuale, respectiv a efectuat transportul de mărfuri la destinația indicată de reclamantă a fost și este totalmente îndreptățită să fie plătită pentru transportul efectuat. Apoi pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în baza prev.art.998, 999 Vechiul cod civil este necesară întrunirea a patru condiții: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa persoanelor în discuție.
Totodată intimații au mai precizat că așa cum judicios a constatat instanța fondului, în ceea ce privește atragerea răspunderii civile delictuale a intimaților pentru așa zisă culpa în „păgubirea” reclamantei, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, deoarece Nu există o faptă ilicită a sa și implicit nici un prejudiciu, raport de cauzalitate și culpa a părților, întrucât așa cum se poate observa din tot probatoriul administrat în cauză, transportul mărfurilor în Spania s-a efectuat în temeiul unui contract de transport perfect legal încheiat, între reclamanta și pârâta . SRL.
Tribunalul, examinând hotărârea atacată, conform dispozițiilor art. 304 și 3041 Cod procedură civilă atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, constată că sentința pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, fiind pliată perfect pe dispozițiile legale incidente și susținută de o argumentație precisă, solidă și suficientă, în speța de față supusă analizei nefiind astfel prezent nici un motiv de casare sau modificare a hotărârii.
Recurenta a formulat la adresa hotărârii atacate o singură critică respectiv că, raportat la starea de fapt expusă în fața instanței de fond, în mod greșit și simplist, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii delictuale a intimatei.
Analizând această critică, instanța de recurs o află ca vădit nefondată, considerentele primei instanțe fiind fără îndoială corecte cu privire la neîndeplinirea cumulativă a cerințelor precis prescrise de art. 998 și urm. Cod Civil.
În acest sens, se impune a fi menționat că în mod judicios, raportat la conținutul înscrisului întocmit de către părți, respectiv a comenzii de transport și la circumstanțele concrete în care s-au desfășurat operațiunile de transport, instanța de fond a reținut că în sarcina intimatei nu poate fi reținută nici una din presupusele fapte ilicite descrise de recurentă și așezate la fundamentul prezentei acțiuni civile în răspundere delictuală și anume: sechestrarea mărfii încredințate spre transport (nu s-a făcut dovada denunțării unilaterale a contractului de către reprezentantul legal al recurentei, discuțiile fiind purtate exclusiv cu angajatul . acesteia fără un document valabil (aspect neadevărat, întrucât șoferului i-au fost predate aceste acte imediat după încărcarea mărfii) și condiționarea mărfii de plata contravalorii transportului (nu s-a probat existența unei asemenea condiționări și circumstanțele în care s-a făcut plata).
Pentru a concluziona astfel, avem în vedere că în speța de față sunt prezente două raporturi juridice distincte: unul al cărui cadru nu a fost făcut public și care a fost stabilit între proprietarul mărfii transportate și recurenta societate comercială ce desfășoară curent activități de transport marfă, personal sau prin mijlocitori (cum e a cazul de față) și un altul, separat de primul, încheiat între recurenta reclamantă, ce a decis să efectueze printr-un intermediar operațiunea de transport ce i-a fost încredințată, și intimata pârâtă, care a asigurat efectiv transportul mărfii la destinație.
Plecând de la această premisă, esențială pentru deslușirea deplină a stării de fapt, concluzionăm că între proprietarul mărfii transportate și intimata ce a efectuat efectiv transportul nu au existat relații contractuale directe, nemijlocite, documentul întocmit de părțile litigante nefăcând vreo referire expresă, chiar și într-un mod sumar, cu privire la acest aspect.
Pe de altă parte, din convenția părților rezultă fără dubii că anularea comenzii după confirmare dar înainte de încărcarea mărfii atrage plata de penalități într-un cuantum precis stabilit în comanda de transport, fără însă a se face vreo referire la posibilitatea și implicit consecințele care decurg din anularea comenzii după încărcarea mărfii în mijlocul de transport. Neprescrierea în cadrul contractual statornicit de părți, a unei asemenea posibilități faptice mai sus expuse ar putea însemna, fie că ulterior încărcării mărfii comanda nu mai poate fi anulată, fie că în cazul ivirii unei asemenea situații speciale despăgubirile vor fi decise de comun acord, imediat și în mod echitabil.
Ca atare, așa cum corect a reținut și prima instanță, argumentul ce pledează decisiv în favoarea ideii inexistenței vreunei fapte ilicite constă în aceea că din actele depuse la dosar nu reiese că recurenta reclamantă (singura firmă cu care intimata se afla în raporturi contractuale) ar fi dispus în mod clar și fără echivoc anularea comenzii de transport precum și acordarea și acceptarea unor binemeritate despăgubiri, ca o consecință firească a unei asemenea decizii.
De asemenea, recurenta nu a probat dacă s-a decis anularea definitivă a comenzii de transport (cum constant afirmă) sau doar o nouă amânare (de o zi sau două) a efectuării acestuia în condițiile în care cu aproximativ 5 zile înainte se luase măsura anulării comenzii (intimata nepretinzând despăgubiri) iar marfa ce a făcut obiectul transportului necesita fără îndoială transportarea sa în Spania unde urma să fie supusă unor operațiuni tehnologice, după care era readusă în țară. Raportat la această împrejurare învederată instanței de către martorul E. R. C. (angajat al . mărfii) este clar nefondată și susținerea recurentei că a fost nevoită să suporte și costul readucerii mărfii în țară, fiind cert că după supunerea la operațiunile de tehnologizare produsul finit astfel obținut era readus oricum din Spania, în România.
Privitor la existența unei pagube suferită de recurentă, apreciem că această cerință nu este neîndeplinită nici pentru pretinsul transport ilegal, plata fiind justificată în condițiile contractul de transport nu a fost corespunzător denunțat iar, pe de altă parte, marfa a fost efectiv transportată pe ruta România-Spania .
Prin prisma celor mai sus prezentate, apreciind că prima instanță, a reținut o corectă stare de fapt pe care a circumscris-o adecvat dispozițiilor legale aplicabile prezentei cauze, Tribunalul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta E. LOGISTIC SRL Iași cu sediul în Iași, Calea Chișinăului 32, Corp clădire administrativ, ., Jud.Iași și îndreptată împotriva sent.civ.nr.5232/14.06.2013 a Judecătoriei Bistrița în dosarul civil nr._ .
Irevocabilă.
Data pronunțării în ședința publică din data de 12.02.2014.
P., JUDECATORI, GREFIER,
F. M. V. C. I. P. L. C. A.
Fl.M./VF.
2 ex./13.03.2014.
Jud.fd.Jîrghiuță A.M.
| ← Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 179/2014.... | Încuviinţarea executării silite. Decizia nr. 71/2014.... → |
|---|
