Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Sentința nr. 770/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 770/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 2095/112/2008/a4
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 770/2014
Ședința publică din 05 mai 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. F. M., judecător-sindic
GREFIER A. A.-C.
Pe rol soluționarea acțiunii formulate de reclamantul V. C. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitorului ., în contradictoriu cu pârâtul G. P. I., având ca obiect angajarea răspunderii conform art.138 din Legea nr. 85/2006.
Prezenta cauză s-a dezbătut în ședința publică din 18 aprilie 2014, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.
Pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru termenul din 25.04.2014, iar ulterior, din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea a fost amânată pentru termenul de azi, când:
TRIBUNALUL
Deliberând, constată că:
Prin cererea înreg. sub nr. de mai sus, reclamantul V. C. IPURL, în calitate de lichidator judiciar al debitorului ., în contradictoriu cu pârâtul G. P. I. a formulat acțiune de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statuar, solicitând atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statuar, G. P. I. pentru suma ce se va preciza ulterior, sumă pe care administratorul statutar să o suporte cu averea proprie, cu mențiunea că din documentele incomplete pe care le deține, nu avea posibilitatea stabilirii cuantumului sumei pe care să o suporte cu averea proprie administratorului statutar, G. P. I..
Reclamantul V. C. IPURL în calitate de lichidator judiciar al debitorului . a formulat ulterior o „precizare de acțiune de antrenare a răspunderii patrimoniale a administratorului statutar” (f.12-13), solicitând atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului statutar, G. P. I. pentru suma de 153.235,30 lei, reprezentând transferuri de proprietate din perioada anterioară intrării în procedura insolvenței.
În cuprinsul precizării de acțiune se arată că prin fapta săvârșită, administratorul statutar a schimbat destinația bunurilor de la debitoare către terți, iar efectul nu a fost reducerea datoriilor, ci . plăți și, implicit în procedura insolvenței. Lipsa din gestiune a bunurilor enumerate mai jos, în valoare totală de 153.235,30 lei, denotă că administratorul statutar, G. P. I., a ascuns bunurile persoanei juridice susmenționate, pentru că numai acesta dispunea de modul de gestionare al următoarelor bunuri: a/ Autocar M., cu nr. de înmatriculare_, se vinde cu factura nr. BN PNL 294/25.06.2008, la valoarea de 5.000 lei plus 950 lei TVA = 5.950 lei; b/ Apartament nr.36, Bistrița, având CF nr.5238/26 Bistrița și nr. topo 7777/1/d/36, vândut cu factura nr.27/24.04.2008, la valoarea de 60.000 lei plus 11.400 lei TVA; c/ Vehicul marca Setra cu nr. de înmatriculare_, cu factura nr. PNL 309/26.08.2008, în valoare de 88.235,30 lei plus 16.769,70 lei TVA.
Totodată se menționează că prin ascunderea bunurilor persoanei juridice de către G. P. I., acesta a săvârșit faptă de natura celei de la art.138, alin.1, lit.e, în sensul că administratorul statutar a ascuns bunurile de mai sus în valoare de 153.235,30 lei, acestea aparținând persoanei juridice .. Legătura de cauzalitate între fapta administratorului statuar și starea debitoarei este evidentă în sensul că prin fapta săvârșită a contribuit la ruinarea debitoarei prin restrângerea capacității de plată, fiindu-i luate sursele financiare și bunurile. Prejudiciul creat de administratorul statutar al debitoarei este cert, în sensul că aceste bunuri au fost confirmate ca fiind existente în evidența contabilă întocmită la 31.12.2007. Culpa aparține în totalitate administratorului statutar, pentru că doar el a reprezentat organul de conducere a debitoarei, el fiind singurul care putea angaja legal unitatea și a dispune de bunurile debitoarei. In concluzie, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de către administratorul statutar, G. P. I., prezentată mai sus, lichidatorul judiciar solicită ca acesta să suporte cu averea proprie suma de 153.235,30 lei, suma reprezentând bunuri ascunse, dosite de administratorul statutar din perioada anterioară intrării în insolvență.
Intimatul G. P. a formulat „întâmpinare” (f.30), prin care solicită pe cale de excepție: să se constate prescripția dreptului la acțiune prev. de art.138, 139 din Legea nr.85/2006, iar pe fond: solicită respingerea ca nefondată a acțiunii.
Intimatul arată că potrivit art.81 din Legea nr.85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor precum și pentru anularea constituirilor sau transferurilor de drepturi patrimoniale poate fi introdusă de administratorul judiciar în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prev. de art.20 alin.1 lit. b, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii. Procedura de deschidere a insolenței s-a dispus prin sentința civilă nr.615/2008 la data de 09.09.2008, iar raportul administratorului judiciar a fost depus la 13.10.2008. D. urmare, termenul limită pentru promovarea oricărei acțiuni privind anularea unor transferuri a expirat la 09.03.2010. Întrucât nu s-a solicitat anularea unor transferuri s-a încercat acum antrenarea răspunderii administratorului firmei. Potrivit art.139 din Leg.85/2006 și acțiunea prev.la art.138 se prescrise în termen de 3 ani de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență. Prin sent.civ.nr.615/09.09.2008 s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență și a fost numit administrator un practician în insolvență. Din moment ce raportul administratorului judiciar privind propunerea de intrare în insolvență datează din 13.10.2008, însemna că acesta a luat la cunoștință de situația firmei, iar termenul de 3 ani în care trebuia să fie cunoscută persoana care a cauzat apariția stării de insolvență expira la 13.10.2011, ori acțiunea prezentă a fost înregistrată la 25.05.2012.
Totodată intimatul susține că acțiunea civilă și pe fond este neîntemeiată. Înstrăinarea bunurilor nu s-a făcut cu scopul de a prejudicia societatea ci s-a făcut tocmai pentru a achita unele datorii ale acesteia. După înstrăinarea apartamentului proprietatea firmei, în perioada imediat următoare aproape întreaga sumă a fost folosită pentru achitarea unui credit bancar. Reclamantul vorbește de bunuri care ar fi fost ascunse, ori este ușor de observat că e vorba de un imobile și 2 autocare. Cu un minim de diligență bunuri puteau fi găsite (date de carte funciară și nr. de înmatriculare). Datoriile firmei nu erau tocmai mici, iar pentru achitarea acestora precum și pentru continuarea activității a fost nevoit să înstrăineze unele bunuri și să achite datorii atât cât s-a putut.
Reclamantul-lichidator V. C. IPURL a formulat „răspuns la întâmpinare” (f.46-47), prin care solicită: respingerea excepției de prescriere a dreptului la acțiune prev. de art.138 din Leg.nr.85/2006 ca neîntemeiată și, pe cale de consecință; admiterea acțiunii prev. de art.138 din Leg.85/2006, așa cum a fost formulată pentru următoarele motive:
Referitor la primul aspect acesta arată că a fost depus un raport la 13.10.2008 în temeiul prev.art.59, alin.1 din Legea insolvenței nr.85/2006, în care se precizează că: „După ce vom intra în posesia documentelor financiar-contabile, vom putea exprima un punct de vedere clar al motivelor reale pentru ajungerea debitorului în insolvență, cât și a persoanelor responsabile, dacă aceste persoane au făcut acte de natură a aduce debitorul în insolvență”, de unde reiese faptul că prin acest raport nu s-au putut determina nici cauzele care au dus debitoarea în stare de insolvență și nici persoanele culpabile de săvârșirea actelor care ar fi condus la insolvență, din lipsa documentelor societății.
Reclamantul mai arată că așa cum s-a menționat și în acțiunea formulată, creditorii au fost fraudați prin reducerea activului societății, deoarece bunurile înstrăinate nu mai pot fi valorificate în interesul lor. Șansele de a se îndestula cu sume de bani s-au redus prin aceste operațiuni de înstrăinarea bunurilor debitoarei. Mai mult, aceste operațiuni au fost efectuate în perioada 24.04.2008 – 26.08.2008, în chiar perioada premergătoare insolvenței, pentru ca la 09.09.2008 să fie declarată prin instanță starea de insolvență. Legătura între starea de insolvență dispusă la 09.09.2008 și operațiunea de înstrăinare în perioada 24.04.2008 – 26.08.2008 este mai mult decât evidentă, în sensul că această operațiune de deturnare, de ascundere a bunurilor din patrimoniul debitoarei, a dus în mod automat la insolvență. Explicațiile din întâmpinare nu sunt întemeiate, în speță se precizează că prin valorificarea acestor bunuri s-au achitat din datoriile pe care le avea societatea în acel moment. Dar nu se explică că bunurile au fost deturnate din activul debitoarei prin înstrăinare și totuși societatea debitoare a intrat în insolvență. Un lucru este cert și anume faptul că prin deturnarea, prin ascunderea acestor bunuri din patrimoniul debitoarei s-a ajuns atât la aducerea debitoarei în stare de insolvență, cât și la reducerea șanselor de îndestulare a creditorilor, cu sume de bani din valorificarea acestora.
Luând în examinare excepția tardivității promovării acțiunii, plecând de la premisa că raportul prevăzut de art. 59 din Legea 85/2006 a fost depus la dosar în 28.05.2009, iar cererea de atragere a răspunderii a fost formulată la data de 25.05.2012 și precizată la 21.03.2013, Tribunalul consideră că în cauză practicianul în insolvență a respectat termenul expres prevăzut de art. 139 din Legea 85/2006.
Luând însă în examinare fondul cererii formulate, Tribunalul constată că în speța de față nu sunt întrunite cumulativ condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006 pentru antrenarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere din cadrul societății comerciale intrată în insolvență și implicit a suportării de către aceștia a unei părți din pasivul patrimonial constatat și care le este imputabil prin fapta culpabilă săvârșită.
Pentru a fi reținută răspunderea personală, trebuie îndeplinite cumulativ atât condițiile prevăzute de legea generală (art. 998 și art. 999 din vechiul cod civil aplicabil în speța de față) cu privire la faptă, culpă, prejudiciu și legătură de cauzalitate, cât și condițiile prevăzute de legea specială cu privire la determinarea stării de insolvență a societății falite, prin vreuna dintre faptele explicit enumerate la lit. a-g din art. 138 din Legea 85/2006.
În cauza supusă examinării, se impune a fi menționat că cererea formulată de lichidatorul judiciar a fost fundamentată exclusiv pe dispozițiile art. 138 lit. e din Legea 85/2006, fapta imputată pârâtului și pretins cauzatoare a stării de insolvență debitoarei fiind ascunderea prin vânzarea unui autocar M., a unui apartament situat în Bistrița și a unui vehicul marca Setra din patrimoniul societății ..
Raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, într-adevăr, deși se pot purta discuții pe marginea oportunității deciziei de înstrăinare a unor bunuri luată de administratorul statutar ori a efectelor acesteia în planul redresării financiare, în contextul crizei economice, considerăm că ele sunt fără relevanță juridică în soluționarea acțiunii supusă analizei.
În schimb, în condițiile în care înstrăinările de natură mobiliară și imobiliară invocate nu pot fi calificate ca fapte culpabile ale pârâtului în sensul celor solicitate a fi constatate, respectiv că a procedat la ascunderea bunurilor societății în sensul art. 138 lit. e (deși s-au încheiat contracte și s-au emis facturi, iar administratorul judiciar nu a dovedit că aceste operațiuni patrimoniale nu au fost consemnate în evidențele contabile), pe de o parte, și nici nu s-a dovedit că aceste vânzări au generat fără îndoială insolvența debitoarei sau a contribuit semnificativ la producerea ei, pe de altă parte, apreciem că demersul judiciar al lichidatorului nu este unul legal fundamentat și pe deplin probat.
Raportat la considerentele mai sus expuse, în temeiul art. 138 alin. 5 raportat la art. 11 lit. g din Legea 85/2006, se va respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul G. P. și se va respinge, ca nefondată, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de administratorul judiciar (actualmente având calitatea de lichidator judiciar) V. C. IPURL împotriva pârâtului G. P. - administrator statutar al debitoarei ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul G. P..
Respinge, ca nefondată, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de administratorul judiciar (actualmente având calitatea de lichidator judiciar) V. C. IPURL, cu sediul în Bistrița, ., jud. Bistrița-Năsăud, împotriva pârâtului G. P., cu domiciliul în Rebra nr. 213, jud. Bistrița-Năsăud - administrator statutar al debitoarei ., cu sediul în Năsăud, ., jud. Bistrița-Năsăud.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
M. F. M. A. A.-C.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1337/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1049/2014.... → |
|---|
