Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 126/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 126/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 5249/112/2010
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 126/2014
Ședința publică din 4 februarie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: C. V., judecător-sindic
GREFIER: T. E.
Pe rol fiind derularea procedurii reglementată de Legea nr.85/2006, privind procedura insolvenței, împotriva debitorului . SRL, cu sediul în Bistrița, ..2, . județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J_ .
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă lichidator Judiciar L. E. SPRL, prin practician în insolvență Cojol V., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Lichidatorul judiciar referă despre faptul că bunurile debitorului au fost valorificate sub formă de deșeu, prețul a fost încasat în totalitate, a fost întocmit un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și un plan de distribuire a fondurilor care nu a fost contestată, prin urmare s-a procedat la distribuirea sumelor.
Întrucât debitorului nu mai dispune de nici un fel de bunuri mobile sau imobile, s-a întocmit un raport final prin care s-a propus închiderea procedurii în temeiul art. 132 din Legea nr.85/2006.
Judecătorul-sindic constată că raportul prin care a fost propusă închiderea procedurii falimentului a fost publicat în BPI nr. 93 din data de 6.01.2014 și nu au fost înregistrate obiecțiuni. Declară închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Lichidatorul judiciar solicită închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 132 din Legea nr.85/2006, a se dispune radierea debitorului din registrul comerțului. Solicită descărcarea persoanelor care au participat la procedură de orice sarcini și îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, conform prev. de art. 136 din legea insolvenței.
TRIBUNALUL
Deliberând constată:
Prin încheierea comercială nr.139/CC/2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de debitoarea . SRL și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit administrator judiciar L. E. SPRL căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prev.de art.28 alin.l din lege, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță la 6.08.2010, de verificare a creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar la 3.09.2010, a fost fixat termen pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 1.10.2010.
Administratorul judiciar al debitorului, în temeiul art. 107 alin. 1 lit.B din Legea nr.85/2006, a solicitat deschiderea falimentului debitoarei, motivat de faptul că debitorul a renunțat la reorganizarea activității datorită lipsei resurselor financiare, a căderii pieței și a crizei economice.
Prin sentința comercială nr. 2065/2010 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de administratorul judiciar L. E. SPRL și s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței, a fost numit lichidator judiciar L. E. SPRL căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, a fost fixat termenul limită pentru depunerea cererilor de admitere a creanțelor născute în cursul procedurii la 21 ianuarie 2011, termenul limită pentru verificarea creanțelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului suplimentar al creanțelor la 2 februarie 2011, termenul pentru soluționarea contestațiilor la creanțele născute în cursul procedurii la 17 februarie 2011 și termenul limită pentru întocmirea și afișarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor la 17 februarie 2011
La dosarul cauzei au fost depuse declarații de creanță, care au fost analizate de către administratorul judiciar și înscrise în tabelul preliminar iar ulterior în tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, în cuantum de 468.805,33 lei.
În urma lichidării activelor s-a obținut suma de 4900 lei ce a fost repartizată conform raporturilor asupra fondurilor obținut din lichidare și a planului de distribuire a sumelor, raport și plan cu privire la care nu s-au formulat obiecțiuni (f. 347).
În consecință administratorul judiciar a întocmit raportul final și bilanțul general ce au fost comunicate și afișate.
Nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final.
Pentru considerentele menționate, în baza prevederilor art. 132 din Legea nr. 85/2006, instanța va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea debitoarei din registrul comerțului.
În conformitate cu dispozițiile art. 136 din Legea nr. 85/2006 instanța va descărca administratorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.
În realizarea dispozițiilor art.l35 din lege, prezenta hotărâre urmează a fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor ce se impun.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar L. E. SPRL, cu sediul în Bistrița, .. 17A, jud. Bistrița-Năsăud și în consecință:
- dispune închiderea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . SRL, cu sediul în Bistrița, ..2, . județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J_ .
- dispune radierea societății debitoare din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
- dispune notificarea închiderii procedurii debitoarei, creditorilor către Direcția Generală a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru efectuarea mențiunilor prevăzute de lege și publicarea ei în BPI.
- descarcă lichidatorul judiciar L. E. SPRL de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitoare și averea acesteia, creditori, titulari de garanții, asociați sau acționari.
- dispune păstrarea arhivei debitorului de administratorul statutar al societății.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art. 471 al. 1 C. procedură civilă.
Pronunțată în ședința publică din 4.02.2014.
PREȘEDINTE,
Judecător-sindic GREFIER,
C. V. T. E.
Red/dact:
CV/HVA
9.05.2014/4 ex
| ← Cererea debitorului - L85/2006 art.27 alin.5. Sentința nr.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 332/2014.... → |
|---|








