Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 998/2014. Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 998/2014 pronunțată de Tribunalul BISTRIŢA NĂSĂUD la data de 20-06-2014 în dosarul nr. 1795/112/2009
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA C I V I L Ă Nr. 998/2014
Ședința publică din 20 iunie 2014
Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: M. F. M., judecător-sindic
GREFIER A. A.-C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe debitoarea ., cu sediul în Bistrița, ./A, județul Bistrița-Năsăud, cod unic de înregistrare_, număr de ordine în registrului comerțului J_, aflată în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 13 iunie 2014, mersul dezbaterilor fiind consemnat în încheierea din aceeași ședință, încheiere care face parte integrantă din hotărârea ce se va pronunța.
Din lipsă de timp pentru deliberare, pronunțarea hotărârii a fost amânată pentru termenul de azi, când:
TRIBUNALUL
Constată că:
Prin sentința comercială nr. 640/2011 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud în dosar nr._, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului privind pe debitoarea ., a fost numit lichidator judiciar L. E. SPRL, căruia i-au fost stabilite principalele atribuții, s-a dispus notificarea deschiderii procedurii, s-a pus în vedere debitoarei să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin.l din Legea nr. 85/2006, au fost fixate termene limită pentru depunerea declarațiilor de creanță, pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar, pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor.
Ulterior acestui moment, a fost întocmit un raport intitulat „final”, prin care se solicită, în temeiul art. l29 din Legea nr. 85/2006, închiderea procedurii falimentului privind pe debitoare în condițiile în care s-a procedat la valorificarea bunurilor aflate în patrimoniul debitoarei și la distribuirea fondurilor, nefiind identificate alte bunuri ori creanțe aparținând acesteia și care să poată fi valorificate în cadrul procedurii, raport ce a fost publicat în publicat în BPI și notificat părților.
Urmare a acestei propuneri, instanța a procedat la citarea părților în BPI în vederea discutării raportului întocmit de administratorul judiciar dar ele nu s-au înfățișat la termenul stabilit și nici nu au depuse în scris opoziții față de solicitarea formulată.
Potrivit art. l32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final și când toate fondurile obținute din valorificarea bunurilor au fost distribuite, cu mențiunea că raportul privind distribuirea a făcut obiectul contestației înregistrată sub nr._ /a6, soluționată prin sentința civilă nr. 1572/20.08.2013 menținută în ființă prin decizia civilă nr._/04.11.2013 Curții de Apel Cluj.
Având în vedere că fondurile obținute din valorificarea bunurilor au fost distribuite conform art. 129 și art. l30 din Legea nr. 85/2006, că nu există alte bunuri în averea debitorului și că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, instanța, în temeiul art. l32 din Legea nr. 85/2006, va admite cererea formulată de către lichidatorul judiciar și va dispune închiderea procedurii privind pe debitoarea ., radierea acesteia și notificarea instituțiilor publice competente pentru efectuarea mențiunilor ce se impun, descărcarea lichidatorului de orice responsabilități și aprobarea decontului solicitat, conform dispozitivului prezentei hotărâri și potrivit textelor de lege precis precizate în acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar L. E. SPRL, cu sediul social în mun. Bistrița .. 17/A și, pe cale de consecință, admite cererea de închidere a procedurii formulată de acesta sens în care:
În temeiul art. 132 raportat la art.129 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune închiderea procedurii falimentului privind pe debitoarea S.C. M. I. SRL cu sediul în mun. Bistrița, . A, județul Bistrița-Năsăud și având următoarele date de identificare: nr. ORC J_ ;i CUI_
Dispune radierea debitoarei societate comercială din registrul comerțului în care este înmatriculată.
În temeiul art. 135 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Dispune notificarea prezentei sentințe Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-N. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud precum și Oficiului R. Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, pentru efectuarea mențiunii de radiere.
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Descarcă pe lichidatorul judiciar arătat de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, asociați și titulari de garanții.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței,
Aprobă decontul cheltuielilor prilejuite de desfășurarea procedurii insolvenței și depus de lichidatorul judiciar mai sus menționat, cu mențiunea că a fost acoperit în urma distribuirii sumelor obținute ca urmare a lichidării activului patrimonial.
Dispune păstrarea arhivei debitoarei societate comercială de administratorul statutar al acesteia.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 07 zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a prezentei sentințe, potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Pronunțată în ședință publică azi 20.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Judecător-sindic
M. F. M. A. A.-C.
| ← Procedura insolvenţei – persoane fizice. Sentința nr.... | Procedura insolvenţei – SRL. Încheierea nr. 1323/2014.... → |
|---|








