Procedura insolvenţei. Sentința nr. 615/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 615/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 2639/120/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința nr.615

Ședința din camera de consiliu din data de 09.10. 2014

Instanța constituită din:

Judecător sindic – C. I. D.

Grefier – C. Ț.

Pe rol fiind soluționarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei II G. M F., cu sediul in comuna S., ., persoana juridica cu capital privat, CUI_, număr de inregistrare F_, reprezentata de G. F., domiciliata in București, ..4, ., formulată de creditoarea DGFP Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..166, județul Dâmbovița.

Creditoarea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru creditoarea DGFP Dâmbovița consilier juridic G. R., lipsă fiind debitoarea II G. M F.,.

Procedura de citare îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

- cererea are ca obiect procedura insolvenței și este la primul termen de judecată;

Judecătorul sindic, în conformitate cu prevederile art.529 Noul Cod de procedură civilă și văzând că sediul debitoarei se află în circumscripția Tribunalului Dâmbovița, constată că instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina și, în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.

Judecătorul sindic, nemaifiind alte cereri de formulat, constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul creditoarei DGFP solicită admiterea cererii și a se dispune declanșarea procedurii generale de insolvență față de debitor și desemnarea in calitate de administrator Cabinetul Individual de Practician in Insolvența T. V. E..

Judecătorul sindic rămâne în pronunțare asupra cererii.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față,

Prin cererea înregistrată la acest Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr._ /05.06.2014 creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în Calea Domnească nr. 166, județul Dâmbovița, a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenței debitorului II G. M F., cu sediul in comuna S., ., persoana juridica cu capital privat, CUI_, număr de înregistrare F_, reprezentata de Ghița F., domiciliata in București, ..4, ., ..

Cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenței a fost comunicată debitorului II G. M F., cu sediul in comuna S., ., persoana juridica cu capital privat, CUI_, număr de inregistrare F_, reprezentata de G. F., domiciliata in București, ..4, ., .. la data de 22.08.2014 și nu s-a formulat contestație,

Constatând că, creditorul are o creanță comercială, certă, lichidă și exigibilă împotriva debitorului în cuantum de 679.692 lei dovedită cu actele depuse la dosar.

În temeiul art.44 din Legea nr.85/2014 se solicită desemnarea în calitate de administrator judiciar Cabinet Individual de Practician in Insolvența T. V. E..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul in Ploiești, ..22 – Administrația Județeana a Finanțelor Publice Dâmbovița:

Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitoarei II G. M F., cu sediul in comuna S., ., persoana juridica cu capital privat, CUI_, număr de inregistrare F_, reprezentata de Ghița F., domiciliata in București, ..4, ., ..

În temeiul art.34 si art.107 din Legea privind procedura de insolvență ;

Numește provizoriu ca administrator judiciar, Cabinet Individual de Practician in Insolvența T. V. E., cu sediul in Târgoviște, ..26, ., micro 11, județul Dâmbovița, cu o retribuție de 1500 lei.

Administratorul judiciar va depune raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006, în termen de 40 de zile de la desemnarea sa.

În temeiul art.3, pct.26, pune în vedere administratorului judiciar ca în termen de maxim 10 zile de la deschiderea procedurii să convoace adunarea generală a asociaților pentru desemnarea administratorului special.

În temeiul art.61, din Legea privind procedura de insolvență, dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaților, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării mențiunii în temeiul art.108 din Legea privind procedura de insolvență, precum și tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi.

Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art.252, din Legea nr.31/1990, republicată și dispune menționarea la registrul comerțului a reprezentanților permanenți ai administratorului judiciar.

In temeiul art.4, din Legea privind procedura de insolvență ;

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuției, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilitățile bănești vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.

În temeiul art.35 din lege, pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună la dosarul cauzei actele și informațiile prevăzute de art.28, alin.1, din Legea nr.85/2006, sub sancțiunea amenzii judiciare prevăzute de art.187, alin.1, pct.2, lit.f, Cod procedură civilă.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la 03 decembrie 2014.

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 15 decembrie 2014.

Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și pentru afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 09 ianuarie 2015.

Fixează data ședinței adunării creditorilor la data de 22 decembrie2014, ora 12, la sediul lichidatorului și convoacă creditorii debitoarei.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii debitoarei, de către administratorul judiciar.

Termen pentru continuarea procedurii la 15 ianuarie 2015.

Cu drept de opoziție pentru creditori în termen de 10 zile de la primirea notificării deschiderii procedurii, înaintată de administratorul judiciar.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel se va depune la Tribunalul Dâmbovița.

Pronunțată în ședința publică de la 09 octombrie 2014 .

Judecător sindic, Grefier,

C. I. D. C. Ț.

Red CID/CȚ

2 ex/15.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 615/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA