Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1052/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1052/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-06-2013 în dosarul nr. 490/63/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința nr. 1052/2013

Ședința publică de la 25 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. R.

Grefier C. G. E.

*******

Pe rol, soluționarea cererilor privind deschiderea procedurii insolvenței formulate, în temeiul Legii nr. 85/2006, de creditoarele . SRL, cu sediul procesual ales în București, .. 288, ., ., și ., cu sediul în loc. G., ., jud. D., împotriva debitoarei . SRL, cu sediul social în .. D., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și Cod Unic de Înregistrare RO_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: avocat R. N. G., pentru creditoarea . SRL și avocat B. G., pentru creditoarea ., lipsind debitoarea . SRL

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere că pe rolul instanței se află dosarul nr._, privind același debitor . SRL împotriva căruia a fost solicitată deschiderea procedurii insolvenței de către creditoarea ., dosar înregistrat ulterior prezentei cereri, instanța, în temeiul art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, dispune conexarea dosarului nr._ la dosarul nr._ .

La interpelarea instanței, părțile prezente arată că nu mai au de formulat în cauză cereri noi.

Nemaifiind cereri și excepții de soluționat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente.

Avocat R. N. G., pentru creditoarea . SRL, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență împotriva debitoarei.

Avocat B. G., pentru creditoarea ., solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, cu consecința deschiderii procedurii de insolvență împotriva debitoarei și numirea ca administrator judiciar a societății profesionale A. S. Insolventa SPRL.

Avocat R. N. G., pentru creditoarea . SRL, este de acord cu numirea ca și administrator judiciar a societății profesionale A. S. Insolventa SPRL.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:

La data de 08.01.2013 creditorul . SRL, cu sediul procesual ales în București, .. 288, ., ., sector 2, a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență împotriva debitorului . SRL, cu sediul social în .. D., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și Cod Unic de Înregistrare RO_, pentru suma de 46.008,26 lei – creanță certă, lichidă și exigibilă.

În motivare s-a arătat că, în fapt, în baza raporturilor comerciale dintre părți, creditorul a prestat servicii topografice și măsurători specifice cerințelor debitorului, pentru care a emis facturi acceptate la plată prin semnătură de către societatea debitoare, dar care nu au fost achitate până în prezent, deși au trecut mai bine de 90 de zile.

Creditorul a mai arătat că a notificat debitoarea în nenumărate rânduri în vederea achitării datoriei, demersuri care au rămas fără rezultat, societatea debitoare invocând de fiecare dată lipsa de lichidități.

În drept creditorul și-a întemeiat cererea introductivă de instanță pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 85/2006.

În susținerea cererii introductive creditorul a depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost timbrată corespunzător și comunicată debitorului, în copie, fără ca acesta să formuleze contestație potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului . SRL a formulat și creditorul ., cu sediul în loc. G., ., jud. D. (dosar nr._ ) pentru o creanță în cuantum de 133.826,52 lei.

În motivare s-a arătat că, în fapt, în urma relațiilor comerciale desfășurate între cele două părți și în temeiul contractului încheiat cu debitoarea cu nr. 60/2011, aceasta din urmă a emis un B.O. . nr._, ce urma să stingă debitul de 52.471,42 lei, bilet ce a fost refuzat la plată cu motivația lipsă totală de disponibilități.

Creditorul a precizat că societatea debitoare nu și-a respectat obligația de plată a facturilor emise, acumulându-se o restanță în valoare de 52.471,42 lei, reprezentând contravaloare prestații; ulterior creditorul emițând o nouă factură în temeiul aceluiași contract, însumând penalități în cuantum de 81.355,10 lei.

În drept creditorul a invocat prevederile Legii nr. 85/2006.

În susținerea cererii introductive creditorul a depus la dosar înscrisuri.

Cererea a fost comunicată debitorului, în copie, fără ca acesta să formuleze contestație potrivit art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

La data de 16.05.2013, cerere de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitorului . SRL a formulat și creditorul ., cu sediul în Pericei, nr. 60/F, jud. S. (dosar nr._ ) pentru o creanță în cuantum de 81.315,02 lei.

În motivarea cererii, creditorul . a arătat că, în fapt, între părți a existat contractul de furnizare și așternere mixtură asfaltică nr. 6637/30.11.2011, în baza căruia creditoarea a livrat debitoarei produsul, pentru care a emis o . facturi în valoare totală de 158.311,78 lei, din care debitoarea a achitat suma de 100.027,10 lei, rămânând de achitat suma de 58.284,68 lei; pentru garantarea obligației de plată debitoarea a emis B.O. seri UGBI3BB nr._/2011, investit cu formulă executorie.

În temeiul art. 11 pct. c din Legea nr. 85/2006, creditorul . a solicitat numirea ca lichidator judiciar a A&A CONSULTANS IPURL București.

În drept, creditorul a invocat dispozițiile Legii nr. 85/2006.

În probațiune creditorul . a depus înscrisuri.

În conformitate cu dispozițiile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, instanța a conexat dosarele nr._ și nr._ la dosarul nr._ .

Analizând ansamblul actelor depuse în cauză instanța reține că, în fapt, între creditorii . SRL, . și . și . SRL s-au desfășurat relații comerciale în baza cărora creditoarele au prestat servicii specifice cerințelor debitorului, emițând facturi fiscale acceptate la plată de debitor, care pentru a garanta obligațiile de plată a emis bilete la ordin refuzate la plată de bancă din lipsă totală disponibil.

Coroborând probele administrate în cauză instanța constată că, creanțele sunt certe, lichide și exigibile, valoarea însumată a acestora depășind valoarea prag prevăzută de art. 3 pct. 12 din lege.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006, orice creditor care are una sau mai multe creanțe certe, lichide și exigibile a căror valoare să fie superioară valorii prag, poate introduce la tribunal o cerere împotriva unui debitor care este prezumat în insolvență din cauza încetării plăților față de acesta, timp de cel mult 90 de zile.

Pentru a se aplica procedura insolvenței, legea impune astfel îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: creditorul să aibă o creanță certă, lichidă și exigibilă având o valoare cel puțin egală cu valoarea-prag indicată de lege și debitorul să se afle în situația de a nu mai putea face față datoriilor sale comerciale.

Creanța trebuie să aibă un cuantum superior sumei de 45.000 lei, conform art. 3 pct. 12 din lege.

Totodată, potrivit art. 379 C.pr.civ., creanța certă este aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul.

Creanța este lichidă atunci când câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanând de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau a stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o osebită socoteală.

Creanța este exigibilă atunci când aceasta a ajuns la scadență.

Instanța constată astfel, cu privire la cererile introductive ale creditorilor că, fiind constatate prin titluri executorii a căror validitate nu este afectată până în prezent, creanțele invocată de către acești creditori ca temei al solicitărilor lor depășesc la momentul soluționării prezentei cereri valoarea prag de 45.000 lei și prezintă caracterele certitudinii, lichidității și exigibilității.

Constatând prin urmare că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv existența unor creanțe certe, lichide și exigibile, încetarea plăților față de creditori de cel mult 90 de zile și existența unor creanțe în cuantum de minimum 45.000 lei, coroborat cu faptul că înscrisurile depuse de creditori la dosarul cauzei dovedesc starea de insolvență a debitorului, care se află în incapacitate de plată a datoriilor exigibile cu sumele de bani disponibile, urmează a admite cererile formulate de creditorii . SRL, . și . și a dispune deschiderea procedurii de insolvență împotriva debitorului . SRL, cu sediul social în .. D., nr. de ordine în registrul comerțului J_ și Cod Unic de Înregistrare RO_.

Având în vedere ofertele depuse la dosarul cauzei, privind preluarea poziției de administrator/lichidator în dosarele de faliment, experiența în domeniul insolvenței, suportul logistic și organizatoric, cât și dispozițiile art. 11 pct. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, instanța va desemnat administrator judiciar pe A. S. Insolventa SPRL, cu sediul în loc. C., .. 30, jud. D., care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 din lege.

Este adevărat că ., creditor în cauză, a solicitat desemnarea ca lichidator a societății A&A CONSULTANS IPURL București, însă această societate nu a depus ofertă la dosarul cauzei, nu a făcut dovada calității de practician în insolvență și nu a depus în copie polița de asigurare profesională, astfel încât instanța în temeiul art. art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 a numit administratorul judiciar solicitat de creditorii . SRL și ., ținând cont și de ordinea mărimii creanțelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de creditorii . SRL, . și ..

În temeiul art. 33 al 6 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitorului . SRL..

Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele și informațiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege.

În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenței,

Numește administrator judiciar provizoriu pe A. S. INSOLVENTA SPRL care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o retribuție de 700 lei lunar.

În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea de către lichidator a deschiderii procedurii debitorului, creditorilor și Oficiului Registrului Comerțului, prin Buletinul Procedurilor de Insolvență, în vederea efectuării din oficiu a mențiunilor, precum și tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi.

Fixează termenul limită pentru depunerea creanțelor la 06.08.2013

Fixează termenul limită pentru verificarea creanțelor, întocmirea, afișarea și comunicarea tabelului preliminar al creanțelor la 15.10.2013

Fixează termenul pentru soluționarea eventualelor contestații și afișarea tabelului definitiv al creanțelor la 22.10.2013

Pune în vedere lichidatorului judiciar ca în termen de 20 de zile de la numirea sa să depună la dosar raportul prevăzut de art.54 din Legea nr.85/2006 și în 40 de zile de la numire să depună la dosar raportul prevăzut de art.59 din Legea nr.85/2006.

Dispune trimiterea notificărilor către toți creditorii, de către lichidatorul judiciar și publicarea într-un ziar de largă circulație.

În temeiul art.113 din Legea privind procedura insolvenței

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei și îndeplinirea celorlalte operațiuni de lichidare.

În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune convocarea adunării generale a asociaților de către lichidatorul judiciar în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special.

In temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. În cazul neîndeplinirii obligației, contul va fi deschis de către lichidatorul judiciar.

Dispune comunicarea sentinței către instanțele judecătorești în a căror jurisdicție se află sediul debitorului și tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul D..

Pronunțată în ședința publică de la 25 Iunie 2013.

Președinte,

C. R.

Grefier,

C. G. E.

Redactat de judecător C.R./grefier C.E.

27 Iunie 2013-2 exemplare

TERMEN LA 15.10.2013

Debitor

. SRL

Administrator judiciar

A. S. INSOLVENTA SPRL

Creditori

. SRL,

.

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1052/2013. Tribunalul DOLJ