Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 916/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 916/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 13433/63/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 916/2013

Ședința publică de la 11 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE R. E. D.

Grefier C. L.

Pe rol soluționarea cererii de deschidere a procedurii simplificată de insolvență prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței formulată de debitorul ..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cereri,

Constată că la data de 11.06.2013, lichidatorul judiciar E. . administreze procedura insolvenței debitorului . a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului.

A solicitat totodată aprobarea plății din fondul de lichidare al UNIPIR D. a sumei de 3.720 lei reprezentând onorariu lichidator și cheltuieli de procedură în cuantum de 121 lei.

În motivarea cererii a arătat că debitoarea nu deține bunuri care să fie vândute și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sume pentru continuarea procedurii.

Citați fiind cu mențiunea de a comunica dacă avansează sume necesare pentru continuarea procedurii, creditorii nu au răspuns pozitiv.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că prin încheierea pronunțată la data de 15.01.2011.2013 a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar și s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei.

La data de 25.02.2013 lichidatorul judiciar E. . administreze procedura insolvenței debitorului a depus raportul prevăzut de art. 59 din Legea insolvenței, apoi tabelul preliminar și definitiv cuprinzând obligațiile debitoarei.

Prin adresa nr._/31.01.2013, Primăria C. a comunicat faptul ca debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

Totodată, prin adresa nr. 2877/11.02.2013, Primăria Băilești a comunicat faptul că debitoarea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile.

Conform dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat.

Coroborând probele administrate în cauză instanța constată că debitorul nu deține bunuri și nici unul dintre creditori nu avansează sume necesare pentru continuarea procedurii, astfel încât urmează a admite cererea și a dispune încheierea procedurii insolvenței.

Având în vedere activitatea desfășurată de lichidatorul judiciar în cursul procedurii și cheltuielilor de procedură avansate de acesta, conform înscrisurilor depuse, lipsa disponibilităților bănești în contul debitorului, cererea decont final vizată de UNPIR,cât și dispozițiile art. 4 din Legea 85/2006 și art.73 indice 2 din Statutul de organizare și funcționare a UNPIR, va dispune eliberarea către lichidatorul judiciar a sumei de 3720 lei(inclusiv TVA) din fondul de lichidare al UNPIR, reprezentând remunerație lichidator si 121 lei cheltuieli de procedura.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea lichidatorului judiciar E. .> În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006;

Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului ...

Dispune radierea debitorului din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din lege,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.

În temeiul art.135 din lege,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, administratorului social, D. D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.

În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune eliberarea către lichidatorul judiciar a sumei de 3720 lei(inclusiv TVA) din fondul de lichidare al UNPIR, reprezentând remunerație lichidator si 121 lei cheltuieli de procedura.

Definitivă.

Cu recurs în 7 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2013

Președinte,

R. E. D.

Grefier,

C. L.

Red. D. R.

Tehnoredactat L. C./5ex/13.06.2013.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 916/2013. Tribunalul DOLJ