Procedura insolvenţei. Sentința nr. 602/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 602/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 8581/63/2012/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILA

Sentința nr. 602/2013

Ședința publică de la 18 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. V.

Grefier T. M.

*****

Pe rol soluționarea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale formulată în temeiul art. 138 din lege de lichidatorul judiciar INSOLVENTA 2007 SPRL ,desemnat să administreze procedura de insolvență a debitoarei . SRL,în contradictoriu cu pârâta B. M. . .

La apelul nominal făcut în ședința publică au raspuns lichidatorul judiciar INSOLVENTA 2007 SPRL, prin reprezentant S. B. și pârâta B. M. identificată cu C.I_/2006 de SPCLEP L., asistată de av. C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat interogatoriu pârâtei B. M. la solicitarea lichidatorului judiciar (fila 25-26 dosar ), după care,

Constatându-se dosarul în stare de judecata s-a acordat cuvântul părților prezente .

Lchidatorul judiciar INSOLVENTA 2007 SPRL prin reprezentant S. B., solicită admiterea cererii așa cum a fost precizată, fiind îndeplinite cerințele prev.de art. 138 din lege .

Avocat C. pentru pârâta B. M., solicită respingerea cererii de antrenare a răspunderii patrimoniale arătând că nu sunt îndeplinite cerințele prev.de art.138 din lege, arată că din procesul verbal din 17.01.2011 se constata că actele au fost predate organelor de poliție în scopul cercetării și nu există dovada că s-au predat de către pârâtă bunuri oferite cadou rudelor.

INSTANȚA

Constată că la data de 4.10.2012, lichidatorul judiciar INSOLVENTA 2007 SPRL desemnat să administreze procedura de insolvență a debitoarei . SRL, a formulat cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva administratorului social al debitoarei - B. M. ,în conformitate cu prevederile art. 138 ,alin. 1 lit.,d din Legea 85/2006 pentru suma de 1.529.709 lei reprezentând pasivul debitoarei falite.

In motivarea cererii lichidatorul judiciar arată că în conformitate cu art. 138 din legea 85/2006, privind procedura insolvenței, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajunsă în stare de insolvența, să fie suportată de către membrii organelor de conducere- în speța de către administratori- dacă se constata că aceștia au contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.

Consideră că se impune antrenarea răspunderii împotriva pârâtei B. M., în calitate de administrator al societății falite și suportarea pasivului societății falite având în vedere următoarele considerente: conform art. 138 alin 1 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței “ au ținut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea “.

a. Deși a efectuat mai multe demersuri în vederea intrării în posesia documentelor financiare contabile ale societății falite ,administratorul societății falite nu au binevoit să pună la dispoziție documentele contabile.

A convocat Adunarea Generală a Asociaților ,,prin scrisorile recomandate AR_/29.06.2012 și AR_/20.07.2012 pentru data de 02.07.2012 și 26.07.2012, în vederea numirii administratorului special al debitoarei însă la data convocării nu s-a prezentat nici un reprezentant al debitoarei,

b.Debitoarea a depus ultimul bilanț contabil aferent datei de 31.12.2008.

c.Referitor la obligațiile reprezentanților legali ai debitoarei de a preda actele și informațiile solicitate, arată că nu s-au depus actele financiar –contabile și nici bunurile deținute de către debitoare la data deschiderii procedurii de insolvență,

d.In conformitate cu dispozițiile art.10 din Legea contabilității nr. 82/1991

,, Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la

art. 1 revine administratorului ,ordonatorului de credite sau altei persoanei care are obligația gestionării unității respective,,.

Precizează că administatorul social ai debitoarei nu a întocmit, balanțe de verificare lunare ,declarațiile de venituri, deconturi de TVA lunare bilanț contabil aferent datei de 31.12.2008, pe care avea obligația să le depună lunar respectiv semestrial, la organul fiscal teritorial și din care să rezulte atât obligațiile fiscale și nefiscale cât și situația bunurilor deținute de către debitoare la data deschiderii procedurii.

e.Având în vedere cele de mai sus rezultă, fără echivoc, că administratorul societății falite nu au ținut contabilitatea societății falite ,, conform art. 28 din Legea contabilității nr.82/1991,aveau obligația să - ,, Persoanele prevăzute la art. 1 au obligația să întocmească situații financiare anuale ,inclusiv în situația fuziunii ,divizării sau încetării activității acestora, în condițiile legii ,,. ;

f. Toate cele de mai sus sunt de natura a determina că adm. social al debitoarei nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, fapt ce au determinat să nu pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele solicitate.

g. Prin neținerea contabilității, conform legii ,administratorii sociali a prejudiciat creditorii societății care, la această dată, se află în imposibilitatea de a-și mai recupera creanțele. Pentru nepredarea documentele financiar contabile ale debitoarei nu au putut fi notificați creditorii din contabilitatea debitoarei.

h.Prin neprezentarea documentelor financiar contabile ,lichidatorul judiciar a fost pus în imposibilitatea de a identifica eventuale bunuri în patrimoniul societății falite, aspect de natura a prejudicia creditorii falitei ;

i. In aceste condiții, consideră că în cazul debitoarei există prezumția neținerii unei contabilități conform legii, lipsa evidenței contabile a debitoarei indicând o administrare frauduloasă a averii societății falite, această împrejurare constituind o premisă pentru aplicarea art. 138 alin.1 lit.d din legea insolvenței.

De asemenea consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006 respectiv: debitorul, subiectul procedurii de insolvență, îl reprezintă o persoana juridică respectiv . SRL, debitorul se află în stare de insolvență; este îndeplinită în mod fără echivoc cerința legiuitorului privind calitatea numitei B. M., respectiv aceea de membru al organelor de conducere – administratorul societății ; fapta comisă de către administratorul societății debitoare se încadrează în teza prevăzută de legiuitor la lit.d din art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței .

Pe lângă cele trei condiții expuse mai sus ,mai sunt îndeplinite și următoarele 3 cerințe și anume:

a.) Fapta a fost comisă de către administratorii societății falite se încadrează în mod evident în teza prevăzută de legiuitor la art. 138 alin.1 lit.d din Lg.85/2006 ;

b)Existența unui prejudiciu;

Cu privire la prejudiciu, arată că societatea debitoarea a fost prejudiciată cu suma de 1.529.709 lei reprezentând totalul sumelor cu care creditorii societății s-au înscris la masa credală.

c) Raportul de cauzalitate între fapta și prejudiciu ;

Ca urmare a faptei comise de către administratorul societății debitoare, în sensul că prin neorganizarea și conducerea unei contabilități în conformitate cu art. 28 din Lg.82/1991 rep. a generat un prejudiciu debitoarei în suma de 1.529.709 lei care reprezintă totalul creanțelor admise la masa credală a debitoarei.

Apreciază ca temeinică susținerea prezentei cereri privind raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

In acest context apreciază că fiind îndeplinite cumulativ aceste cerințe impuse de Legea 85/2006 și solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, antrenarea raspunderii administratorului societății debitoare și suportarea de către acesta a pasivului în suma de 1.529.709 lei .

In drept își întemeiază cererea pe dispozițiile art.138 alin.1 lit.d din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței.

In probațiune la dosar depune următoarele acte: certificat Recom Online, bilanț contabil, scrisori recomandată, notificare, tabel definitiv al creanțelor, adresa SPCLEP D..

La data de 1.11.2012 pârâta B. M. a depus la dosar declarație .

La data de 13.11.2012 lichidator judiciar INSOLVENTA 2007 SPRL a depus la dosar precizare la acțiune arătând că bunurile deținute de către debitoare la data ultimului bilanț contabil -31.12.2008 însumau 473.547 lei, iar în casieria unității exista un sold în numerar de 37.520 lei care, după cele relatate de pârâta B. M. au fost oferite cadou rudelor, iar banii din casierie au fost restituiți părinților fără forme legale ,și în acest caz consideră că acțiunea împotriva administratorului social trebuie întemeiată și pe dispozițiile art. 138 alin.1 ,lit.a, în sensul că bunurile și banii deținuți de către firmă au fost folosiți în interesul propriu sau în interesul altor persoane.

Arată că faptele invocate de pârâta B. M. în declarația sa sunt nelegale și în contradictoriu cu dispozițiile Legii contabilității 31/1990 rep. în sensul că debitoarea avea obligația să valorifice bunurile debitoarei numai cu documente de livrare, factură fiscală, iar veniturile realizate să fie înregistrate în evidența contabila a societății cu efecte în generarea de impozit pe profit/venit și taxe pe valoarea adăugată colectate .

La termenul din 22.11.2012 instanța, la solicitarea lichidatorului judiciar, a dispus citarea pârâtei B. M. cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, potrivit art. 218 C.pr.civ.

La data de 30.01.2013 pârâta B. M. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea acțiunii așa cum a fost precizată.

Apreciază că acțiunea formulată împotriva sa este nefondată deoarece activitatea sa de administrator al . SRL nu s-a desfășurat cu încălcarea legii și nu sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin.1 din legea 85/2006.

Menționează că a avut angajat contabil la societate care s-a ocupat de întocmirea tuturor documentelor contabile, iar bani încasați de societate au fost folosiți pentru achitarea mărfurilor cumpărate precum și achitarea altor datorii .

De asemenea, prin completarea la întâmpinare depusă la data de 20.03.2013 pârâta a arătat că cele consemnate de lichidatorul judiciar în declarația dată la 12.10.2012 sunt nereale, întrucât a făcut cadou la rude niște marfă în cuantum de 30-40 milioane lei vechi și nicidecum de 4 miliarde lei vechi, iar societatea a avut de recuperat de la diverși parteneri de afaceri diverse sume de bani, pe care nu le-a recuperat.

La termenul de astăzi 18 aprilie 2013 instanța a luat interogatoriu pârâtei B. M.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul sindic reține că prin Sentința nr. 970/ 21.06.2011 s-a dispus deschiderea procedurii generale de insolvență împotriva debitoarei . SRL, la cererea creditoarei AFP C., ia prin Sentința nr. 1162/2012 a fost aprobat raportul administratorului judiciar întocmit conform art. 54 LPI și s-a dispus trecerea la faliment a debitoarei prin procedura simplificată, conf. art. 107 lit. D LPI, întrucât administratorul social al debitoarei nu a înțeles să pună la dispoziția administratorului judiciar documente contabile prev. de art. 28 din lege, în termenul prev. de art. 35, fiind incidente în speță dispoz. art. 1 alin.2 lit. d LPI.

Pârâta, în calitate de administrator social, a susținut că actele contabile au fost preluate de către organele de poliție pentru anul 2008, iar pe de altă parte, că aceasta avea angajat un contabil pentru ținerea contabilității.

Este de observat, pe de o parte, că procesul- verbal de predare primire se referă la documente contabile aferente anului 2008, iar din cele învederate de pârâtă rezultă că nu a mai fost ținută contabilitatea ulterior acestui an, deși procedura generală de insolvență s-a deschis în 2011, pârâta având obligația legală de a de ține contabilitatea până la deschiderea procedurii de insolvență, iar pe de altă parte nu s-a depus nici un document din care să rezulte că a fost angajat un contabil autorizat în vederea țineri contabilității, și, chiar și într-o asemenea situație obligația de a supraveghea legala ținere a contabilității revenea tot pârâtei, în calitate de administrator social.

Astfel, potrivit art.1 din Lg.82/1992, legea contabilității, persoanele care au calitatea de comerciant au obligația de a organiza și conduce contabilitatea proprie, iar potrivit art.10 alin.1 din același act normativ, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art.1 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității respective.

Potrivit art.73 alin.1 lit.c din Lg. 31/1990 republ., administratorii sociali sunt răspunzători pentru existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere,iar potrivit art. 72 din același act normativ, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile privitoare la mandat și de cele special prevăzute de Lg.31/1990, mandatul comercial fiind cu titlu oneros, potrivit art. 374 C. . asemenea, din ultima raportare contabilă rezultă că societatea falită deținea stocuri în cuantum de 536 lei, creanțe de 435.491 lei, și figura în contul de casă și bănci cu suma de_ lei, bunuri și sume bani ce nu au fost predate lichidatorului judiciar.

Prin completarea la întâmpinare depusă la data de 20.03.2013 pârâta a recunoscut că nu s-a preocupat de recuperarea sumelor de bani pe care le datorau societății falite alți parteneri contractuali și, care, în opinia sa constituie motivul intrării societății în insolvență și de asemenea, că a făcut cadou la rude niște marfă în cuantum de 30-40 milioane lei vechi.

Lipsa de preocupare pentru recuperarea creanțelor societății, precum și gratificarea diverselor rude cu bunuri din patrimoniul societății, fără a exista un temei, constituie fapta incriminată de dispoz. art. 138 lit.a din Lg. 85/2006, respectiv folosirea bunurilor societății în folosul altor persoane.

Potrivit art. 138 alin.1 lit. a și d din Lg.85/2006 judecătorul sindic poate să dispună ca o parte din pasivul debitoarei ajunsă în stare de insolvență să fie suportată de membrii organelor de conducere din cadrul societății care au cauzat starea de insolvență prin faptul că nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea, și respectiv pentru faptul că au folosit bunurile societății în folosul altor persoane.

Din cele mai sus expuse judecătorul- sindic reține incidența în speță a dispoz. art. art. 138 alin.1 lit. a și d din Lg.85/2006 și, ca atare, va fi admisă cererea precizată și va fi obligată pârâta la plata sumei de 1.529.709 lei reprezentând pasivul debitoarei falite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea precizată formulată de lichidator judiciar INSOLVENTA 2007 SPRL, cu sediul în Calea București ., ., desemnat să administreze procedura de insolvența a debitoarei . SRL, cu sediul în localitatea C. ,. ,jud.D., în contradictoriu cu pârâta B. M., domiciliată în comuna Coșoveni, . ,judetul D..

Obligă pârâta B. M. la plata sumei de 1.529.709 lei reprezentând pasivul debitoarei falite .

Cu recurs în termen de 07 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18 aprilie 2013.

Președinte,

V. V.

Grefier,

T. M.

Redact. VV/MT

4 exp/ 30. 04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 602/2013. Tribunalul DOLJ