Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 743/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 743/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 2331/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința Nr. 743/2013
Ședința publică de la 16 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. O.
Grefier S. E. O.
Pe rol derularea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . prin lichidator judiciar A. M. Lichidare Recuperare Creanțe IPURL în contradictoriu cu creditoarea Administrația Finanțelor Publice C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns lichidatorul judiciar prin reprezentant C. A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Reprezentant C. A., pentru lichidatorul judiciar, depune la dosar dovada privind îndeplinirea procedurilor de publicare nr._/2013 și cerere de aprobare a eliberării onorariului lichidatorului în valoare de 3.000 lei și 49 lei reprezentând cheltuieli procedurale și acte în susținerea cererii.
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părții prezente:
Reprezentant C. A., pentru lichidatorul judiciar, solicită admiterea cererilor, închiderea procedurii falimentului și aprobarea eliberării onorariului lichidatorului în valoare de 3.000 lei și 49 lei reprezentând cheltuieli procedurale.
INSTANȚA
Constată că prin încheierea de ședință din data de 31.01.2013 a Tribunalului D. s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență împotriva debitoarei ..
În cadrul procedurii au fost întocmite tabelul preliminar și definitiv cuprinzând obligațiile debitoarei și a fost depus raport asupra situației debitoarei, a cauzelor și împrejurărilor ce au condus la insolvență.
La data de 21.03.2013, lichidatorul judiciar A. M. Lichidare Recuperare Creanțe IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenței debitoarei ., a formulat cerere prin care a solicitat închiderea procedurii insolvenței în condițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 având în vedere lipsa bunurilor din patrimoniul debitoarei.
În motivare, a arătat că societatea debitoare . nu deține în patrimoniu bunuri care ar putea fi valorificate, Primăria C. prin adresa nr._,_/2013 comunicând faptul că societatea nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri mobile sau imobile impozabile.
S-a susținut că niciunul dintre creditori nu și-au manifestat intenția de a avansa sume necesare în vederea continuării procedurii.
Instanța reține că în conformitate cu disp. art. 131 din Lg. nr. 85/2006 în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitoarei ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitoarei din registrul în care este înmatriculat.
Se constată că cererea de închidere este întemeiată, debitoarea nedeținând în patrimoniu bunuri.
În consecință, în temeiul art. 131 din legea privind procedura insolvenței va dispune încheierea procedurii insolvenței și radierea debitoarei.
În temeiul art.4 din legea nr.85/2006, dispune eliberarea sumei de 3049 lei către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate (49 lei) și onorariu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea lichidatorului judiciar.
În temeiul art.131 Legea nr.85/2006,
Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei . sediul în C., cart. Craiovița Nouă, ..1, ..
Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.
În temeiul art.136 din lege,
Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură.
În temeiul art.135 din lege,
Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, D. D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D. pentru efectuarea din oficiu a mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
În temeiul art.4 din legea nr.85/2006, dispune eliberarea sumei de 3049 lei către lichidatorul judiciar, din fondul de lichidare aflat la dispoziția UNPIR, sumă reprezentând cheltuieli de procedură avansate (49 lei) și onorariu.
Definitivă.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2013.
Președinte, I. O. | ||
Grefier, S. E. O. |
Red. Jud. I. O.
Tehnored. S.O. 22 Mai 2013
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1371/2013. Tribunalul DOLJ |
|---|








