Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1082/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1082/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 14960/63/2011/a1

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 1082/2013

Ședința publică de la 27 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. O.

Grefier S. E. O.

Pe rol derularea procedurii insolvenței privind pe debitoarea . prin lichidator judiciar C.I. M. M. în contradictoriu cu creditorii A. C., P. C. – Direcția Impozite și Taxe, P. L. Romania, I. C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, învederându-se că la data de 27.06.2013 s-a depus la dosar, din partea lichidatorului judiciar, dovada notificării raportului final și a situațiilor financiare.

Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

La data de 30 mai 2013, lichidatorul judiciar a depus la dosar raport final însoțit de situațiile financiare finale, care au fost afișate, în copie, la ușa instanței conform prevederilor art. 129 alin. 1 din lege, conform procesului verbal de afișare existent la fila 247 dosar, creditorii fiind notificați cu mențiunea că s-a depus raportul final însoțit de situațiile financiare finale.

Constatând că nu s-au formulat obiecțiuni la raportul final, instanța va aproba raportul final și situațiile financiare înregistrate la data de 30 mai 2013.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că prin încheierea din data de 02 iunie 2011 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvență, împotriva debitoarei, fiind desemnat lichidator judiciar C.I. M. M.. De asemenea, s-a reținut faptul că în averea debitoarei au fost identificate bunuri, acestea fiind evaluate, apoi valorificate, suma obținută din vânzări a fost distribuită conform planului de distribuire.

Constată că toate bunurile din averea debitoarei au fost lichidate și toate sumele au fost distribuite conform repartițiilor aprobate, dovada plăților fiind făcută cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, constatând îndeplinite condițiile art. 132 alin. 2 din Legea privind procedura insolvenței, potrivit cu care o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate bunurile din averea debitorului au fost distribuite, se va dispune închiderea procedurii falimentului și radierea debitorului din registrul comerțului.

Se va descărca lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, conform art. 136 din Legea privind procedura insolvenței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 129 din Legea nr. 85/2006

Aprobă raportul final și situațiile financiare finale înregistrate la data de 30.05.2013.

Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar.

În temeiul art. 132 alin.2 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune închiderea procedurii insolvenței debitoarei ., cu sediul în C., Calea București, nr. 10, .. 3, jud. D..

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței,

Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenței,

Dispune notificarea prezentei sentințe debitoarei, creditorilor, administratorului special, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice D., Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., pentru efectuarea mențiunilor de închidere a procedurii și de radiere, precum și publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvență.

Definitivă. Cu recurs în termen de 7 zile de la comunicare..

Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2013.

Președinte,

I. O.

Grefier,

S. E. O.

Red. Jud. I.O.

Tehnored. S.O. 03 Iulie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1082/2013. Tribunalul DOLJ