Procedura insolvenţei. Sentința nr. 601/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 601/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 19055/63/2011/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA A II-A CIVILA
Sentință nr. 601/2013
Ședința publică de la 18 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE -V. V.
Grefier T. M.
***********
Pe rol, fiind analiza situației actuale privind pe debitorul . propus de debitor și susținut de administratorul special, în contradictoriu cu administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚA SPRL și creditorii D. D.,
P. C., C. L. ., ., P. COM.S., ., ., R. C. JEAN, P. D., . SRL, ȘTEFANESCU D. A., P. B. SA, M. I. SA-COMPLEX COMERCIAL NOVO PARK 3CLADIRE F ETAJ 4 SI 7, . .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚA SPRL desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului prin reprezentant T. C., lipsind ceilalți creditori.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a depus la dosar de către administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚA SPRL prin reprezentant T. C. raport de de activitate, după care,
Nemaifiind alte cereri de soluționat, instanța acordă cuvântul părții prezente asupra planului de reorganizare propus de debitor.
Administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚA SPRL prin reprezentant T. C. solicită confirmarea planului de reorganizare propus de adm.special pentru debitoare, astfel cum a fost aprobat în adunarea creditorilor din data de 12.02.2013.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 11.01.2013 debitorul . prin administrator special R. C. Jean, a supus atenției instanței, conform prevederilor art. 94 alin. 1 pct. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, planul de reorganizare a activității societății,
La data de 21.03.2013 administratorul judiciar A. S. INSOLVENȚA SPRL desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului . a depus la dosar raport întocmit în temeiul art. 21 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenței, prin care învederează că în temeiul art. 94 și urmat. din Lege 85/2006 privind procedura insolvenței debitoarea prin administrator special R. C. Jean a depus la dosar Planul de reorganizare care vizează redresarea economico-financiara a societății și achitarea tuturor datoriilor.
Urmare depunerii Planului de Reorganizare a procedat conform dispozițiilor Legii 85/2006 la publicarea prin Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.725/15.01.2013 a anunțului privind planul de reorganizare prin Buletinul Procedurilor de Insolvență și a procedat la convocarea Adunării Creditorilor pentru data de 12.02.2013,iar prin Buletinul Procedurilor de Insolvență nr.771/16.01.2013 a procedat la convocarea Adunării Creditorilor pentru data de 12.02.2013, având la ordinea de zi ,,Votarea planului de reorganizare ,,. care au votat pentru planul de reorganizare 3 categorii de creanțe din 5.
Adunarea creditorilor a fost legal întrunită fiind îndeplinite cerințele art.15 alin.1 și 2 din Legea privind procedura insolvenței ,respectiv au fost prezenți creditorii ale căror creanțe însumate reprezintă minim 30% din valoarea totală a creanțelor împotriva debitoarei.
Creditorii care s-au prezentat, au vota planul de reorganizare a activității debitorului, astfel că adunarea creditorilor a fost legal întrunită, motiv pentru care a fost supus spre aprobare planul de reorganizare propus de debitor, aprobat de creditori conform procesului verbal al adunării creditorilor (anexă).
Instanța constată astfel că planul de reorganizare a debitorului, propus de către acesta, a fost votat,în cadrul adunării generale a creditorilor
convocat pentru data de 12.02.2013, fiind acceptat de o majoritate absolută din valoarea creanțelor din fiecare categorie în parte ,precum și cel puțin jumătate plus unul din categoriile de creanțe menționate, în temeiul art.100 și 101 din Lg.2006.
Prin urmare, constatând astfel că planul de reorganizare propus de debitor a fost aprobat de adunarea creditorilor și reținând faptul că administratorul judiciar susține planul de reorganizare al debitorului, având în vedere că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale și, mai mult, este unul viabil prezentând șanse mari de reușită, iar creditorii nu au altă posibilitate de recuperare a creanțelor decât prin planul de reorganizare, urmează a se confirma planul de reorganizare a debitorului pe o perioadă de 3 ani, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 101 din Legea 85/2006.
Conform art. 103 legea 85/2006, debitorul va exercita dreptul de administrare prin reprezentanții săi legali propuși prin plan, sub supravegherea administratorului judiciar, desemnat în persoana A. S. INSOLVENȚA, fiind obligați să depună rapoarte trimestriale asupra situației financiare, activitatea debitorului urmând a fi reorganizată în mod corespunzător, iar creanțele și drepturile creditorilor urmând a fi realizate astfel cum este prevăzut în plan.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art. 101 din Legea 85/2006,
Confirmă planul de reorganizare al debitorului ., cu sediul în C., .. 20, ., plan de reorganizare propus de debitorul . ,prin adminstratorul special R. C. Jean și dispune reorganizarea activității debitorului în mod corespunzător, pe o perioadă de 3 ani.
Dispune ca supravegherea activității debitorului, exercitată de reprezentanții săi legali, să se facă de administratorul judiciar desemnat.
În temeiul art. 106 din Legea 85/2006,
Obligă debitorul și administratorul judiciar să prezinte adunării creditorilor rapoarte trimestriale asupra situației financiare a debitorului, ulterior aprobării acestea urmând să fie depuse la dosar.
Acorda termen la 12 septembrie 2013 pentru depunerea raportului asupra situației financiare a debitoarei.
Dispune efectuarea din oficiu a mențiunilor în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalului D..
Definitivă. Cu recurs în 07 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 aprilie 2013.
Președinte. V. V. Grefier, T. M. | ||
Red. jud. V.V.
Tehnored. grefier T.M/23.04.2013
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 1581/2013.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 598/2013.... → |
|---|








