Asigurare dovezi. Sentința nr. 2263/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 2263/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 22869/233/2012*

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

SECTIA A II-A CIVILA

DECIZIA CIVILĂ Nr. 76/2014

Ședința publică de la 06 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE P. P.

Judecător S. L.

Judecător R. M.

Grefier G. G.

Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 2263/29.11.2013 pronunțată de către Judecătoria G. privind pe recurenta .. cu sediul în G. .. 25, . cu intimata S.C. C. G. S.R.L. - PRIN C.I.AV. BERGHIȘ-B. V. cu sediul în G. ., având ca obiect „asigurare dovezi”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2014 când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 06.03.2014.

TRIBUNALUL

Deliberând în condițiile art. 256 din codul de procedură civilă asupra recursului de față, a reținut următoarele:

  1. Hotărârea instanței de fond
    1. Soluția

Prin sentința civilă nr. 2263/29.11.2013 pronunțată de Judecătoria G. a fost respinsă excepția nulității, raportului de expertiza tehnica judiciara, invocata de catre parata.

A fost admisă acțiunea având ca obiect „asigurare dovezi”formulată de reclamanta S.C. C. G. S.R.L PRIN C.I.AV. BERGHIȘ-B. V., cu sediul în G., ., în contradictoriu cu pârâta .., cu sediul în G., .. 25, .> A fost constatată efectuata expertiza tehnica in specialitatea „instalatii pentru constructii”, de catre expert tehnic judiciar E. N..

Considerentele.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta S.C. C. G. S.R.L., a solicitat, in contradictoriu cu pârâta .., să se stabilească pe baza unei expertize tehnice de specialitate starea de fapt a lucrarilor efectuate de catre parata la imobilul situat în G., ., P+5E, respectiv lucrari de montare echipamente incalzire in vederea suplinirii aportului de caldura, precum si daunele produse ca urmare a neexecutarii corespunzatoare a acestor lucrari.

In motivare, reclamanții au arătat că intre parti a intervenit contractul de prestari servicii nr. PSCMCBS01 incheiat la data de 11.11.2010 (fila 18-20), având ca obiect executarea de catre prestator a lucrarilor de montare echipamente de incalzire, in vederea suplinirii aportului de caldura pe cele cinci nivele ale imobilului situat în G., ..

Prin Incheierea instantei nr. 89 din data de 22.01.2013, a fost repinsa cererea avand ca obiect asigurare dovezi, ca neîntemeiata.

Împotriva acestei incheieri, reclamanta S.C. C. G. S.R.L., a formulat recurs in data de 28.01.2013, solicitând casarea Incheierii pronuntate de catre Judecatoria Galati in data de 22.01.2013, si in rejudecare admiterea actiunii si dispunerea de catre instanta a administrarii probei cu expertiza tehnica de specialitate.

Tribunalul Galati, Sectia a-II-a Civila, prin Decizia civila nr. 52/2013, a admis recursul formulat impotriva Incheierii pronuntate de catre Judecatoria Galati in data de 22.01.2013, a casat sentinta atacata si a dispus trimiterea cauzei in rejudecare la instanta de fond.

In data de 26.03.2013, a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei Galati dosarul nr._/_*.

În drept, au fost invocate disp. art. 235 C.p.civ.

În dovedirea cererii, reclamanții au depus înscrisuri (filele 5-23).

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 8 lei și timbre judiciare de 0,30 lei .

Prin încheierea din 16.05.2013 instanța a admis cererea, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 235 C.pr.civ., a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea instalații si construcții civile.

In data de 23.05.2013, reclamanta a depus la dosar obiectivele solicitate (fila 8), in vederea efectuarii expertizei.

La termenul din data de 27.06.2013, instanta a numit expert pe domnul E. N., pentru efectuarea unei expertize tehnice prin care sa se constate:

- Care sunt lucrarile efectuate de catre parata S.C- S. S.R.L. la imobilul proprietatea reclamantei S.C. C. G. S.R.L.

- Sa se constate daca parata a tinut cont in efectuarea lucrarii de faptul ca instalatia de caldura existenta a imobilului este pe baza de centrala termica alimentata cu gaz metan si ventiloconvectoare.

- Daca lucrarea raspunde nevoilor sociatatii reclamante.

- Daca lucrarile efectuate de catre parata ., au fost executate corespunzator

- Sa se stabileasca care sunt pagubele produse prin neexecutarea corespunzatoare a lucrarilor.

In data de 11.11.2013, a fost depus la dosar raportul de expertiza tehnica judiciara(fila 36-40).

La termenul din data de 12.11.2012, in sedinta din camera de consiliu, a fost inmânat reclamantei un exemplar, lipsa fiind parata.

Dupa strigarea cauzei si acordarea termenului de judecata s-a prezentat aparatorul paratei, i s-a adus la cunostinta termenul acordat si i s-a inmanat un exemplar de pe raportul de expertiza.

La termenul din data 26.11.2013, pârâta a invocat exceptia nulitatii absolute a raportului de expertiza depus la dosar, motivat de faptul ca citatia transmisa de catre expert in vedrea efectuarii raportului de expertiza a fost inmanata paratei cu mai putin de 5 zile inaintea termenului.

A invocat dispozitiile art. 108 alin. 3 C.P.C.

Analizand cu prioritate exceptia nulitatii, invocata de catre parata, instanta a reținut urmatoarele:

Partile au fost citate prin scrisoare cu recomandare de primire(fila 18-19). Pentru parata, conform mentiunilor expertului scrisoarea s-a intors retur, astfel s-a luat legatura telefonic cu paratul, in persoana D-lui D. C..

Instanta a reținut, ca in conditiile art. 108 alin. 3, necitarea sau citarea neregulata trebuie invocata la primul termen ce urmeaza dupa depunerea raportului de expertiza si inainte de a pune concluzii pe fond.

In aceste condiții, raportul de expertiza a fost depus la dosar in data de 11.11.2013, iar primul termen de judecata, dupa depunerea raportului de expertiza a fost in data de 12.11.2013, cand i-a fost inmanat personal aparatorului pâratului un exemplar.

Parata a invocat exceptia nulitatii la termenul din data de 26.11.2013, respectiv la al-II-lea termen dupa depunerea raportului de expertiza tehnica judiciara.

In consecința, instanța a respins exceptia nulitatii absolute a raportului de expertiza tehnica judiciara efectuat in cauza.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Instanța a reținut ca, potrivit dispozițiilor art. 235 C.P.C. “oricine are interes sa constate de urgenta mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri mobile sau imobile…, dacă este pericol ca proba să dispară ori să fie greu de administrat în viitor, va putea cere, atât înainte, cât și în timpul procesului, administrarea acestor probe.

Ținând cont de dorința reclamanților de a constata starea de fapt a lucrarilor efectuate de catre parata .,la imobilul reclamantei, instanța a apreciat ca se impune a se solicita părerea unui expert, care sa constate lucrarile efectuate, să stabilească cauza acestora, precum și să evalueze prejudiciul.

Raportul de expertiza tehnica judiciara a fost depus la dosar la filele 36-40.

Având în vedere cele arătate, instanța urmează să constate efectuata ancheta „in futuro”, respectiv să constate administrată proba cu expertiză in specialitatea instalatii si constructii civile.

Cheltuielile de judecată efectuate în prezenta cauză vor fi avute în vedere la soluționarea fondului cauzei.

2.Recursul declarat la data de 09.12.2013 exercitat în termenul legal de . prin care a solicitat constatarea Încheierii finale de dezinvestire ca fiind nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Într-o primă critică se susține că recurenta a solicitat constatarea nulității absolute a raportului de expertiză depus la dosar. Se arartă că efectuarea raportului de expertiză cu încălcarea dispozițiilor art. 208 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă, fără citarea părților prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire care va fi alăturată lucrării epertului este lovită de nulitate absolută. Se susține că expertul nu a respectat dispozițiile art. 89 alin. 1 din Codul de Procedură Civilă în sensul că „ citația sub aspectul nulității va fi înmânată părții cu cel puțin 5 zile înaintea termenului” Se arată că expertul nu a respectat termenul astfel că pârâta nu a putut să aibă cunoștință de termenul stabilit pentru efectuarea expertizei, fiind plecată din localitate, în ziua în care se efectua expertiza, expertul desemnat a sunat la reprezentantul pârâtei. Acesta fiind plecat din localitate a explicat acestuia că nu are cunoștință de acest termen și dat fiind distanța nu se poate prezenta.

  1. Întâmpinarea

Intimata pe calea întâmpinării a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

2.1 În dovedirea și combaterea motivelor de recurs, părțile nu au solicitat probe noi în condițiile art. 305 din Codul de Procedură Civilă.

2.2 Analiza făcută de Tribunalul G. – Secția a II a Civilă

Potrivit dispozițiilor art. 312 alin. 6 din Codul de Procedură Civilă casarea cu trimitere spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului, iar în cazul în care se impune o nouă casare tribunalele vor rejudeca în fond cauza.

În cauza de față recurenta . a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond fără a indica temeiul legal al cererii sale însă raportat la prevederile art. 312 alin. 6 din Codul de Procedură Civilă cererea de recurs nu poate fi admisă sub acest aspect dat fiind că prin Decizia Comercială nr. 52/28.02.2013 ca urmare a admiterii recursului declarat de . cauza a fost trimisă spre rejudecare la instanța de fond, fiind casată sentința civilă nr. 89/22.01.2013 a Judecătoriei G..

Așa fiind cauza va fi cercetată sub toate aspectele în baza art. 3041 din Codul de Procedură Civilă.

Obiectul acțiunii de față îl constituie cererea de asigurare dovezi formulată de

. în contradictoriu cu ., instanța de fond învestită cu soluționarea cauzei în urma casării cu trimitere spre rejudecare procedând la numirea unui expert în cauză specializat în construcții, domnul E. N., la stabilirea raportului de expertiză, și ulterior la cererea recurentei la numirea unui consilier expert în persoana domnului Prosinschi V., la fila 26 dosar fond din referatul întocmit de grefierul de ședință constatându-se că acesta nu figurează pe lista experților.

Contrar celor susținute de recurentă, din raportul de expertiză rezultă că expertul desemnat a convocat părțile prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire pentru ziua de 30.09.2013 ora 12.00, pârâtul fiind convocat la adresa din B. . nr. 3, ..Se arată că s-a luat legătura telefonic cu domnul D. C., expertul la data și ora convocării prezentându-se la fața locului fiind prezent la efectuarea expertizei din partea reclamantului domnul Canipa S..

Față de cele mai sus reținute în baza art. 3041din Codul de Procedură Civilă în referire la art. 312 din Codul de Procedură Civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2263/29.11.2013 pronunțată de către Judecătoria G. privind pe recurenta .. cu sediul în G. .. 25, ..11 în contradictoriu cu intimata S.C. C. G. S.R.L. - PRIN C.I.AV. BERGHIȘ-B. V. cu sediul în G. ., având ca obiect „asigurare dovezi”, ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2014.

Președinte,

P. P.

Judecător,

S. L.

Judecător,

R. M.

Grefier,

G. G.

Red. RM/12.06.2014

Dact. GG/02 ex/12.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurare dovezi. Sentința nr. 2263/2014. Tribunalul GALAŢI