Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 780/2014. Tribunalul GALAŢI

Sentința nr. 780/2014 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 3453/121/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL G.

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2949

SECTIA A II A CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR.780

Ședința PUBLICĂ DIN 10.06.2014

JUDECĂTOR SINDIC – C. S.

GREFIER – M. I.

.-.-.-.-.

Pentru astăzi fiind amânată soluționarea cererii formulată de creditoarea S.C. T. P. Leasing IFN S.A. G., . nr. 2F, Complex Comercial Țiglina I prin C.. Av. L. M., G., ., parter, împotriva debitoarei .. cu sediul în G., ., ._, C.U.I._, în temeiul Legii nr. 85/2006.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 21.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când judecătorul sindic având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 10.06.2014.

JUDECĂTORUL SINDIC

Constatând că la data de 12.05.2014 lichidatorul judiciar C.I.P.I. B. M. G. G., desemnat să administreze procedura falimentului debitorului .. G., a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului și neavansării de către creditori a sumelor necesare pentru acoperirea cheltuielilor de lichidare;

Constatând că procedura concursuală a fost deschisă prin Sentința civilă nr. 668 din data de 03.07.2013;

Constatând că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței;

În temeiul disp. art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, va dispune închiderea procedurii de faliment, precum și aprobarea decontului de cheltuieli din fondul special de lichidare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LE G I I

HOTĂRĂȘTE

Admite raportul întocmit de C.I.P.I. B. M. G. G., ., în calitate de lichidator al debitoarei .. G., ., ._, C.U.I._, aflată în procedura falimentului și în consecință:

În temeiul art.131 din Legea nr.85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei .. G., ., .. 3, ./490/2006, C.U.I._.

Dispune radierea debitoarei din registrul comerțului.

În temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități.

În temeiul disp.art.135 din Legea nr.85/2006 dispune notificarea prezentei sentințe debitorului, creditorului, lichidatorului judiciar, DGFP G. și ORC de pe lângă Tribunalul G. pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Aprobă decontul de cheltuieli.

Dispune plata către lichidator a sumei de 3.055,60 lei reprezentând onorariu și cheltuieli de procedură, din fondul de lichidare.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 10.06.2014.

JUDECĂTOR SINDIC GREFIER,

C. S. I. M.

M.I./16.06.2014/ex.5

..

1 ex. A. Gl.

1 ex. BPI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 780/2014. Tribunalul GALAŢI