Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 26/2015. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 26/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 5712/95/2011/a2
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
Sentința nr. 26/2015
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015
Completul compus din:
Judecător sindic A. L. T.
Grefier A. L. L.
Pe rol fiind judecarea contestației formulată de contestatorul ORAȘUL BUMBEȘTI-J. reprezentat prin PRIMAR B. C., în contradictoriu cu pârât . P. LICHIDATOR JUDICIAR CAPI D. I.-F. C. și terț-dobânditor ..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic B. D., pentru contestator, practician în insolvență D. I., pentru ., lipsă fiind pârâta ., reprezentat de avocat R. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, reprezentanta contestatoarei a depus la dosar adresa nr._/19.11.2014 emisă de Serviciul Public Comunitar – Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și adresa nr._ din 14.11.2014 emisă de Primăria Tismana, după care constatându-se cererea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul cu privire la excepțiile invocate de pârâta .,
Avocat R. F. a solicitat admiterea excepțiilor invocate prin întâmpinarea depusă la data de 24.10.2014, respectiv excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului Orașul Bumbești-J. și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Practician în insolvență D. I. a solicitat admiterea excepțiilor.
Consilier juridic B. D. a solicitat respingerea excepțiilor, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea contestației așa cum a fost formulată.
Practician în insolvență D. I. a solicitat respingerea contestației, arătând că a procedat la modificarea tabelului definitiv consolidat al creanțelor, fiind inclusă și creanța Primăriei Bumbești-J..
Avocat R. F., a solicitat respingerea contestației.
JUDECĂTORUL SINDIC,
Asupra contestației de față;
La data de 19.09.2014, ORAȘUL BUMBEȘTI-J. reprezentat prin PRIMAR B. C., în contradictoriu cu . P. LICHIDATOR CAPI D. I.-F. C. și ., a formulat contestație împotriva vânzării a două mijloace de transport, respectiv autotractoare Iveco, respectiv M., cu factura 352/28.06.2012 de către . către ..
În motivare, s-a arătat că, la data de 10.09.2014, . a depus declarația de scoatere din evidența impozitelor și taxelor locale a două mijloace de transport, înregistrată la Primăria oraș Bumbești-J. sub nr._, la care era atașată sentința civilă nr.1375/24.09.2012 a Tribunalului Gorj, prin care a fost admisă cererea de intrare în procedura falimentului.
Cele două mijloace de transport, respectiv autotractoare Iveco, respectiv M., au fost vândute conform facturii nr. 352/28.06.2012 de către ., către . Tismana, cu suma de 20.026 lei.
Că, potrivit art.264 alin.4 din Codul Fiscal, . avea obligația ca în termen de 30 de zile, să declare la Biroul de Impozite și Taxe vânzarea autotractoarelor ori declarația de scoatere din evidență a unui mijloc de transport a fost înregistrată după mai bine de 2 ani de la data vânzării, încălcând prevederile art. 264 alin. 4 Cod fiscal.
Se mai arată în contestație, că . nu a solicitat certificate fiscale pentru vânzarea autotractoarelor, nefiind respectate prevederile art.113 alin.4 din Codul de pr.fiscală, iar potrivit dispozițiilor Legii 85/2006, atât administratorul judiciar, cât și lichidatorul aveau obligația să trimită notificări tuturor creditorilor pentru a-și exprima votul în adunarea creditorilor, să inventarieze creanțele, să verifice data la care s-au născut creanțele.
Contestatoarea arată că a fost privată de introducerea în termen de cererii de înscriere la masa credală
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. Codului Fiscal, Codului de procedură fiscală, Codului de procedură civilă și a Legii 85/2006.
În dovedire, s-au depus la dosar copia declarației pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport, factura fiscală nr.352/28.06.2012, nota de plată cu sumele datorate la bugetul local de către ..
La data de 24.10.2014, pârâta ., a depus la dosar întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei orașul Bumbești-J. și excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, se arată că în conformitate cu disp.art.79, art.80 și art.81 din legea 85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor poate fi introduse de administratorul judiciar sau după caz de lichidatorul judiciar, iar dacă acesta nu o face, această cerere poate fi introdusă de comitetul creditorilor, în speța de față acțiunea fiind introdusă de creditorul Orașul Bumbești-J..
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, se arată că potrivit disp.art.81 alin.1 din Legea 85/2006, acțiunea pentru anularea actelor frauduloase poate fi introdusă de administrator/lichidator judiciar în termen de un an de zile de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut la art.20 alin.1 lit.b, dar nu mai târziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii.
În ceea ce privește temeiul de drept al prezentei cereri, pârâta arată că, reclamanta a înțeles să promoveze, în temeiul disp.art.75,contestație împotriva tabelului definitiv consolidat și nu cerere pentru anularea unor acte frauduloase, în temeiul disp.art.79 și 80 din Legea 85/2006, astfel pe cale contestației formulate nu se poate solicita anularea transferurilor presupus frauduloase încheiate de debitoare.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea contestației ca nefondată.
La data de 27.10.2014, lichidatorul judiciar a depus la dosar tabelul definitiv consolidat modificat al creanțelor ., Orașul Bumbești J. figurând înscris în tabel cu o creanță în sumă de 7311,12 lei, creanță bugetară.
În ședința publică din 27.10.2014, reprezentanta Orașului Bumbești-J., a invederat faptul că temeiul de drept al contestația formulate este art.113 Cod fiscal și art.75 din legea 85/2006, iar la data de 10 noiembrie 2014 a depus la dosar copie după cererea de înscriere la masa credală.
În ședința publică din 24.11.2014, Orașul Bumbești J. a depus la dosar note de ședință, însoțite de copiile deciziilor de impunere și facturile de vânzare-cumpărare ale autovehiculelor de către debitoare din luna iulie 2010 și septembrie 2011.
Judecătorul sindic, analizând actele și lucrările dosarului, va respinge excepțiile invocate de pârâta ., va admite contestația la vânzarea autotractoarelor M. și IVECO, cu factura 352/28.06.2012 formulată de Orașul Bumbești-J. și anulând vânzarea va repune părțile în situația anterioară, pentru următoarele considerente;
Orașul Bumbești J. are calitate procesuală activă întrucât prin Biroul de Impozite și Taxe, colectează sumele reprezentând obligații fiscale ale contribuabililor persoane fizice și persoane juridice, justificând un interes legitim în raport de prevederile art. 264 alin. 4 Cod fiscal pe care . le-a încălcat, întrucât a declarat vânzarea autotractoarelor descrise în acțiunea introductivă, după circa doi ani de la încheierea convenției, încălcând termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Potrivit dispoziției legale menționate, orice persoană care dobândește/înstrăinează un mijloc de transport sau își schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru, are obligația de a depune o declarație fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorității administrației publice locale pe a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.
Totodată, din înscrisurile depuse, instanța reține că societatea în procedură, nu a solicitat certificate fiscale pentru vânzarea bunurilor mobile din care să rezulte că au fost achitate obligațiile fiscale datorate administrației publice locale în a cărei rază teritorială erau înregistrate bunurile înstrăinate, așa cum dispun imperativ prevederile art. 113 alin. 4 Cod procedură fiscală, vânzarea făcută cu încălcarea acestor norme fiind nulă de drept.
La rândul său, Legea nr. 85/2006, obligă notificarea creditorilor bugetari în vederea înscrierii la masa credală în situația deschiderii unei proceduri.
În speță, Orașului Bumbești J., i-a fost îngrădit acest drept, o dată, prin omisiunea solicitării certificatului fiscal cu ocazia înstrăinării bunurilor de către . și ulterior, prin lipsa notificării sale în procedura de insolvență, pentru a-i da posibilitatea înscrierii la masa credală în dosarul nr._ 11.
Ca atare, contestator Orașul Bumbești-J., prin prisma art. 41, art. 109 Cod pr. civilă, art. 264 Cod fiscal, art. 3 din Legea nr. 85/2006 și a prezentelor considerente, are calitate procesuală activă, justifică un interes legitim, personal, născut și actual în formulare cererii de chemare în judecată, excepția fiind nefondată.
Neîntemeiată este și excepția prescripției dreptului material la acțiune în condițiile în care reclamant Orașul Bumbești J. nu a fost notificat la deschiderea procedurii de insolvență, lichidatorul judiciar procedând ulterior la înscrierea acestui creditor la masa credală, așa cum rezultă din tabloul definitiv al creanțelor ..
Declarațiile pentru scoaterea din evidență a mijloacelor de transport proprietatea ., au fost depuse la 10.09.2014 la Orașul Bumbești J. – Biroul de Impozite și Taxe, ori acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 19.09.2014, cu respectarea termenului de prescripție.
Pe fond, acțiunea este întemeiată și dovedită, temeiul de drept fiind dat de dispozițiile art. 264 Cod fiscal și 113 Cod de procedură fiscală și generic pe dispozițiile Legii nr. 85/2006, obiectul contestației fiind tocmai anularea vânzării bunurilor debitoarei cu încălcarea normelor legale.
Astfel, societatea vânzătoare la data vânzării nu a obținut certificat de atestare fiscală, având înregistrate datorii la buget, nu a declarat în termen de 30 de zile vânzarea, societățile comerciale-părți în convenția de vânzare erau administrate și reprezentate de aceeași persoană care îndeplinea atribuțiile de administrator special și respectiv asociat unic și administrator societar, fiind deci certă intenția comună de fraudare a debitorilor ., vânzarea fiind făcută cu numai patru luni anterior intrării debitoarei-vânzătoare în faliment.
La aceasta, se adaugă și omiterea notificării reclamantului pentru înscrierea la masa credală
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că administratorul special al societății debitoare ., este una și aceeași persoană cu asociatul unic și administratorul societății terț dobânditor, respectiv, ., numita E. A..
Este întemeiată susținerea contestatorului în ceea ce privește prezumția acordului dintre debitoare și terțul dobânditor la înstrăinarea bunurilor debitoarei cu încălcarea dispozițiilor Codului fiscal și Codului de procedură fiscală, fiind îndeplinite cumulativ – condiția încălcării termenului de 30 de zile pentru declararea vânzării, efectuarea vânzării în lipsa certificatului de atestare fiscală, intenția comună a vânzătorului și cumpărătorului de a frauda interesele creditorilor vânzătoarei prin scoaterea bunurilor din activele societății, atâta timp cât părțile din convenție sunt administrate de aceeași persoană – E. A., atât societatea vânzătoare cât și cumpărătoarea fiind de rea-credință, vânzarea fiind făcută cu patru luni înainte de . societății vânzătoare.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor legale menționate, acțiunea urmează să fie admisă așa cum a fost formulată, anulată vânzarea bunurilor . către . cu factura nr. 352/28.06.2012 la prețul de 20.026 lei și repuse părțile în situația anterioară.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile invocate de pârâta-terț-dobânditor ., J_, CUI_, cu sediul în Tismana, ., în contestația la vânzare bunuri formulată de contestator ORAȘUL BUMBEȘTI-J. reprezentat prin PRIMAR B. C., cu sediul în Bumbești-J., ., județul Gorj, Cod fiscal_, în contradictoriu cu pârâta-vânzătoare . cu sediul în Bumbești-J., nr.284, județul Gorj, CUI_ reprezentată de lichidator judiciar CAPI D. I.-F. C., cu sediul în Tg-J., .. 2, ., județul Gorj.
Admite contestația formulată de contestator ORAȘUL BUMBEȘTI-J., la vânzarea mijloacelor de transport proprietatea ., autotractoare Iveco, . WIMNIVSK00C083483, cu număr de înmatriculare_, respectiv M. . WMAN09ZZZIM330125, cu număr de înmatriculare_, de către . către ., cu factura nr.352 din 28.06.2012 în sumă de 20.026 lei. Anulează vânzarea celor două autotractoare și repune părțile în situația anterioară vânzării.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2015, la Tribunalul Gorj.
Judecător sindic,
A. T.
Grefier,
A. L. L.
ALT/A.L.
EX.6
28.01.2015
| ← Procedura insolvenţei. Sentința nr. 554/2015. Tribunalul GORJ | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 550/2015.... → |
|---|








