Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 358/2015. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 358/2015 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 11391/95/2012

Dosar nr._

Cod operator 2443/2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 358/2015

Ședința publică de la 26 Mai 2015

Completul compus din:

Judecător sindic M. C. V.

Grefier I. S. M.

Pe rol fiind derularea procedurii insolvenței debitorului . și soluționarea cererii nr. 4788 din 15.03.2015 pentru închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, depusă de lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL, și a obiecțiunilor creditorului AAAS București la cererea de închidere a procedurii, în contradictoriu cu creditorii AJFP GORJ și AAAS BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, consilier juridic I. D. pentru creditorul AJFP GORJ, lipsă fiind lichidatorul judiciar și creditorul AAAS București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, care învederează că la data de 15.04.2015 creditorul AAAS București a depus la dosar obiecțiuni la cererea nr. 4788 din 15.03.2015 pentru închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, depusă de lichidatorul judiciar, după care, constatându-se cererea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Consilier juridic I. D. pentru creditorul AJFP GORJ a fost de acord cu închiderea procedurii și a solicitat respingerea obiecțiunilor creditorului AAAS BUCUREȘTI.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cererii de față ;

La data de 22.08.2012 . TG-J., prin administratorul societar R. D. a depus la Tribunalul Gorj o cerere pentru deschiderea procedurii simplificate a falimentului în temeiul art. 27 și art. 1 alin. 2 din Legea 85/2006, cerere admisă de judecătorul sindic prin încheierea nr. 191 din 27.08.2012 prin care s-a numit lichidator judiciar E. C. G. IPURL TG-J..

Acesta a depus tabelul preliminar al creanțelor la data de 18.10.2012 și raportul nr. 870 din 3.10.2012 asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, fiind depus totodată și procesul verbal al adunării creditorilor din 16.10.2012 prin care s-a aprobat în adunarea generală acest raport de către creditori, mai precis de către creditorul A. TG-J. care deține peste 95% din totalul creanțelor.

În raport sunt prezentate datele de identificare ale debitoarei, modul în care s-a realizat notificarea debitoarei, sunt prezentați principali indicatori economico-financiari pentru perioada 31.12.2009 – 31.07.2012, menționându-se că societatea nu deține active corporale, active circulante, iar conform evidenței contabile la 31.07.2012, datoriile totale ale societății se ridică la suma de 28.546 lei din care 25.846 datorii la bugetul consolidat al statului.

Lichidatorul judiciar a constatat că societatea avea totuși la bugetul statului, la data de 31.07.2012, datorii de 36.246 lei arătând care sunt cauzele care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei: accentuarea mediului concurențial în domeniul lucrărilor în construcție, lipsa disponibilităților bănești pentru efectuarea de investiții, accentuarea crizei economice, debite cumulate la bugetul statului.

Este analizată și posibilitatea reală de reorganizare efectivă a activității debitorului arătându-se că, societatea nu-și mai poate redresa activitatea, ea fiind și dizolvată prin sentința nr. 31 din 26.01.2012 a Tribunalului Gorj.

Conform actelor depuse la dosar și recunoașterii pârâtului prin declarația dată în ședința publică din 30.04.2013, rezultă că debitorul a prestat servicii către diverși clienți, încasând prin banca UNICREDIT Ț. BANK, contravaloarea facturii nr. 3/1.07.2011 în sumă de 55.390,25 lei de la ., conform extrasului de cont iar administratorul și asociatul unic al debitorului a transferat suma de 45.200 lei către casieria societății, dispunând plăți în favoarea sa în sumă de 33.806,87 lei, cu mențiunea „plăți către creditori” și „sume datorate asociaților” conform dispozițiilor de plată.

Prin aceste retrageri de numerar, administratorul societar a prejudiciat în mod flagrant drepturile celorlalți creditori prin efectuarea de plăți preferențiale către sine, în sumă totală de 33.806,87 lei, în luna iulie 2011, la momentul plății către pârât a sumei, societatea avea debite la diverși creditori, inclusiv creditori bugetari, aceste sume nefiind folosite pentru acoperirea creanțelor către creditori ci pentru plata preferențială a unei creanțe, respectiv a creanței asociatului unic, aspect recunoscut chiar de pârât prin declarația dată în fața instanței.

Astfel potrivit disp. art. 123 din Legea 85/2006, dacă suma încasată de pârât ar fi fost adusă la masa credală, beneficiarii acesteia erau ceilalți creditori potrivit gradelor de preferință.

Raportul amănunțit a fost aprobat de judecătorul sindic prin sentința nr. 1772 din 13.11.2012 pronunțată în dosarul asociat nr._ /a1.

Prin cererea depusă la dosar, la data de 15.04.2013 și înregistrată în dosar asociat nr. _ /a2, conform Hotărârii CSM nr. 345/7.05.2012, lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL, pentru debitorul ., în contradictoriu cu pârâtul R. D., a solicitat anularea transferurilor patrimoniale, în baza art. 79 și art. 80 alin. 2 lit. a din Legea 85/2006, în sumă de 33.806,87 lei efectuate prin:

-dispoziție de plată din 4.07.2011 în sumă de 5000 lei;

-dispoziție de plată din 7.07.2011 în sumă de 5000 lei;

-dispoziție de plată din 8.07.2011 în sumă de 5000 lei;

-dispoziție de plată din 12.07.2011 în sumă de 5000 lei;

-dispoziție de plată din 14.07.2011 în sumă de 5000 lei;

-dispoziție de plată din 19.07.2011 în sumă de 2000 lei;

-dispoziție de plată din 25.07.2011 în sumă de 1806,87 lei;

-dispoziție de plată din 29.07.2011 în sumă de 5000 lei,

Sume ce au fost încasate din casieria societății, conform registrelor de casă din zilele respective, notelor contabile și balanțelor de verificare însușite de pârât și obligarea pârâtului la plata către societate a sumei de 33.806,87 lei.

Prin sentința nr. 1047 din 2.07.2013 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul asociat nr._ /a2, a fost admisă cererea pentru anularea transferurilor patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL pentru debitorul ., în contradictoriu cu pârâtul R. D..

În baza art. 80 alin. 2 lit. d din Legea 85/2006, au fost anulate transferurile frauduloase realizate prin dispozițiile de plată, în folosul administratorului societar R. D. și s-a dispus aducerea sumei de 33.806,87 lei la masa credală a debitorului.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul R. D. la data de 3.09.2013, dosarul fiind înaintat la Curtea de Apel C., iar prin decizia nr. 30 din 16.01.2014 a fost respins recursul.

În ședința publică din 14.04.2015, lichidatorul judiciar a depus la dosar cererea nr. 4788 din 15.03.2015 pentru închiderea procedurii falimentului în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, prin care a arătat că în vederea executării sentinței de anulare transferurile frauduloase realizate în folosul administratorului societar R. D., lichidatorul judiciar a solicitat informații în legătură cu bunurile aflate în patrimoniul acestuia, Primăria Tg-J. comunicând faptul că pârâtul este insolvabil întrucât nu mai are bunuri în proprietate, o clădire situată în Tg-J. fiind adjudecată în 3.06.2011, iar un autoturism marca Ford Tranzit fiind radiat la 10.08.2012, astfel că în cauză sunt aplicabile disp. art. 131 din Legea 85/2006 pentru închiderea procedurii.

La data de 15.04.2015, creditorul AAAS BUCUREȘTI a depus la dosar obiecțiuni la cererea de închidere arătând că, susținerile lichidatorului judiciar nu sunt dovedite întrucât acesta nu a comunicat creditorilor care au fost demersurile efectuate în vederea executării silite, care sunt instituțiile ce au comunicat că R. D. este insolvabil și de asemenea nu a comunicat creditorilor că întâmpină dificultăți în executarea sentinței nr. 1047/2.07.2013.

De asemenea nu a comunicat documentele prin care UNPIR Gorj a refuzat plata sumelor din fondul de lichidare prev. de art. 4 din Legea 85/2006, pentru continuarea procedurii.

Judecătorul sindic, analizând actele și lucrările dosarului în raport de cererea de închidere a procedurii și obiecțiunile la aceasta formulate de creditorul AAAS BUCUREȘTI, reține obiecțiunile creditorului ca fiind întemeiate și urmează a le admite și a respinge ca prematur introdusă cererea de închidere formulată de lichidatorul judiciar în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, cu următoarea motivare:

Obiecțiunile formulate de creditorul AAAS, în speță, sunt fondate, cererea de închidere a procedurii este prematur introdusă atâta timp cât există o sentință definitivă care nu a fost pusă în executare, respectiv sentința nr. 1047 din 2.07.2013, pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ /a2, prin care au fost anulate transferurile frauduloase realizate de debitor prin fostul administrator societar R. D., valoarea lor ridicându-se la suma de 33.806,87 lei, sumă la care acesta a fost obligat către debitor.

Lichidatorul a menționat în cererea de închidere a procedurii că această sentință definitivă nu a fost pusă în executare pentru că pârâtul este insolvabil, nu are bunuri, fără a se produce dovezi în acest sens.

Se impune continuarea procedurii în sensul executării silite a pârâtului și recuperării acestei sume.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite obiecțiunile formulate de creditorul AAAS BUCUREȘTI, cu sediul în București, sector 1, . Ș., nr. 50, la cererea de închidere a procedurii nr. 4788 din 15.03.2015.

Respinge ca prematur introdusă cererea de închidere a procedurii formulată în temeiul art. 131 din Legea 85/2006 de lichidatorul judiciar E. C. G. IPURL pentru debitorul ., cu sediul în Tg-J., ., ., ., CUI_, număr de ordine în registrul comerțului J_, în contradictoriu cu creditorii AJFP GORJ și AAAS BUCUREȘTI.

Termen la 1.09.2015 pentru continuarea procedurii.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Mai 2015

Judecător sindic

M. C. V.

Grefier

I. S. M.

Red.M.V/I.M.

5 ex/ 02 Iunie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 358/2015. Tribunalul GORJ