Pretenţii. Hotărâre din 27-01-2014, Tribunalul ILFOV

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 6287/94/2012

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.237/R

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 27.01.2014

TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:

P.: M. C. C.

JUDECĂTOR: N. G.

JUDECĂTOR: A. R.

GREFIER: S. C. E.

Pe rol judecarea recursului formulat de recurenta – reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr.729/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă . REASIGURARE SA și intervenientul M. I. având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenta – reclamantă, prin avocat M. Stiger care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri prealabile, excepții de invocat sau probe de administrat acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurenta reclamanta, prin avocat, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței civile recurate în sensul obligării pârâtei la plata integrală a onorariului de avocat. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată în recurs și depune la dosar practică judiciară.

Tribunalul reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.05.2012, sub nr._ reclamanta S.C. A.-Tiriac Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, M. I., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 8082,02 lei, și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 23.01.2012 s-a produs un accident de circulație, din culpa intervenientului, în urma căruia a fost avariat autovehiculul asigurat facultativ la societatea reclamantă, aceasta plătind despăgubirea de 8082,02 lei.

În temeiul art.2210 C.proc.civ. și Ordinului CSA nr.14/2011, după plata indemnizației asiguratului CASCO, reclamanta s-a subrogat în drepturile acestuia și a solicitat pârâtei, asigurător de răspundere civilă, suma de 8082,02 lei, așa cum rezultă din cererea de despăgubire.

Pârâta a refuzat nejustificat plata sumei reprezentând indemnizația plătită de societatea reclamantă asiguratului său CASCO.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 2210 Noul Cod Civil, art.54, art.49 din Legea 136/1995, art.64 alin.2 din Ordinul 14/2011 al C.S.A.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 595,9 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 3 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.

La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 5-29).

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 23.01.2012, intervenientul forțat M. I. conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare_ a produs din culpa sa un accident de circulație. A fost avariat autoturismul marca Skoda cu număr de înmatriculare_, asigurat CASCO cu polița nr._ în baza căreia a plătit despăgubirea în cuantum de 8082,02 lei astfel cum rezultă din Extrasul de cont din 22.02.2012. Proprietarul autoturismului cu nr. de înmatriculare_ al cărui conducător auto se face vinovat de producerea accidentului, avea încheiată asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube cauzate terților prin accidente la E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., polița RCA nr._.

Potrivit art. 2210 alin.1 din Codul Civil „în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane”.

Reclamanta are dreptul de a se regresa pentru despăgubirea plătită împotriva persoanei care se face vinovată de producerea accidentului, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule și împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.

În baza acestei dispoziții legale, reclamanta la data de 12.04.2012 a comunicat pârâtei cererea de despăgubire, cuantumul prejudiciului si actele dosarului de dauna (f.5), pârâta neachitând suma solicitată în termen de 15 zile conform art. 64 alin. 4 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și nici nu a formulat obiecțiuni cu privire la suma solicitată.

Conform art. 1357 din Codul Civil „cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare”. De asemenea, conform alin.2 „autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

Față de precizarea formulată de reclamantă la termenul din 07.02.2013 prin concluzii scrise, instanța a calificat-o drept o diminuare a cuantumului pretențiilor solicitate în temeiul art. 132 pct. 2 C.pr.civ. ce reprezintă prin raportare la dispozițiile art. 129 C.pr.civ. obiectul învestirii instanței.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 12.04.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, va obliga pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 24.05.2012 - data introducerii cererii de chemare in judecată - până la data de 08.01.2013 – data achitării debitului de către pârâtă.

În temeiul art. 275 C.pr.civ., pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța a admis cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (595,92 lei +3lei) și onorariu de avocat în cuantum de 500 lei.

Astfel, cu privire la cuantumul onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin.3 C.pr.civ. instanța de fond a diminuat cuantumul acestuia, considerând un onorariu în cuantum de 1488 de lei total disproporționat prin raportare la natura și complexitatea cauzei. Procedând în această modalitate, instanța nu afectează forța obligatorie a contractului de asistență juridică încheiat între avocat și clientul său, ci consideră că nu este proporțională și echitabilă obligarea părții adverse la suportarea unui astfel onorariu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta . SA și solicită admiterea recursului formulat, modificarea în parte a hotărârii instanței de fond, în sensul obligării pârâtei și la plata integrală a onorariului de avocat în cu antum de 1.488 lei.

În motivarea cererii recurenta – reclamantă arată că, în ceea ce privește munca depusă de avocat și cheltuielile avansate de acesta, relevante sunt obligațiile stabilite în sarcina societății de avocați prin contractul de consultanță, asistență și reprezentare juridică încheiat cu . SA, respectiv

- de a prelua sub semnatură dosarele de regres;

- de a redacta cererea de despăgubire, la care se vor anexa înscrisurile doveditoare ale

pretențiilor (termenul de depunere a dosarului a dosarului de regres la debitor va fi de 8-10 zile lucrătoare de la preluarea dosarului completat cu toate documentele. In termen de 6 zile de la primirea dosarelor de daună SCA va transmite către . SA lista dosarelor incomplete menționând documentele lipsă);

- să dea curs solicitărilor întemeiate ale debitorilor cu privire la completarea dosarelor de regres, în scopul soluționării pe cale amiabilă a unui număr cât mai mare de dosare;

- să transmită către . SA, în termen de 5 zile lucrătoare, obiecțiunile de ordin tehnic formulate de către debitori în termenul prevăzut de norma CSA aplicabilă;

- dacă suma datorată nu va fi achitată la scadență, în vederea formulării cererii de chemare în judecată, va convoca la conciliere directă debitorul (termenul de plată acordat debitorului este cel prevăzut de norma CSA);

- la conciliere, dacă debitorul recunoaște parțial sau integral suma datorată, se poate acorda acestuia un termen de până la 10 zile calendaristice pentru achitarea sumei recunoscute sau, după caz, a sumei datorate. In cazul recunoașterii parțiale a sumei datorate, în lipsa acordului tehnic din partea diviziei daune, SCA va continua demersurile de recuperare a diferenței de sumă, dacă aceasta este mai mare de 100 euro);

- dacă debitorul nu efectuează plata până la scadență sau până la termenul acordat cu ocazia concilierii, în termen de 8 zile lucrătoare se vor formula și introduce acțiuni în justiție pentru recuperarea creanțelor, a penalităților și a cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariilor de avocat, în baza unei hotărâri judecătorești, eventual prin executarea silită a debitorului (Executarea silită se face în termen de 7 zile lucrătoare de la data când hotărâre a este învestită cu formulă executorie);

- să formuleze apărări pertinente în instanță, întâmpinări, note concluzii, să promoveze căile de atac, acolo unde este cazul sau orice altă cerere/apărare în vederea protejării intereselor . SA;

- să prezinte toate situațiile periodice cu privire la această activitate la termenele impuse de CSA conform legislației și normelor privind managementul riscurilor pentru activitățile externalizate, precum și a dispozițiilor . SA conform formularelor cerute de aceasta;

- să utilizeze un program informatic care să permită verificarea în timp real a situației fiecărui dosar în parte cu privire la stadiul acestuia;

- să aibă instalate sisteme de alarmă și contract cu firma de protecție și pază pentru locația în care își desfășoară activitatea și se află fizic dosarele;

- toate cheltuielile cu fotocopiere documente, corespondență, curierat, consumabile, program informatic, logistică, know-how sunt în sarcina SCA;

- să recupereze taxa de timbru, timbru judiciar, onorariu expert când este cazul, precum și onorariul executorului judecătoresc suportate de . SA de la debitori;

- după recuperarea sumelor datorate de către debitori, dosarele vor fi clasate în baza aprobării . SA și vor fi predate compartimentului de la care au fost primite pe baza de proces verbal.

Arată că instanța de fond nu a avut în vedere nici faptul că din suma de 1.488 lei acordată cu titlu de onorariu de avocat, 24% reprezinta TVA, iar restul onorariului este supus unei fiscalizări de 21,50/0 (16% impozit si 5,5% CAS), rămânând o sumă din care se scad cheltuielile materiale stabilite în sarcina avocatului potrivit contractului de consultanță, asistență și reprezentare juridică, onorariul net al avocatului fiind practic anulat, aceasta întrucât la data judecarii si a cenzurarii onorariului de avocat, Societatea Civila de Avocati "Chirie & Chirie" a achitat TVA-ul, contribuțiile la barou si impozitele aferente onorariului încasat.

În ceea ce privește complexitatea cauzei, recurenta – reclamantă precizează că se aflăm în domeniul asigurărilor, reglementat prin legi speciale, dar și prin norme ale Comisiei de Supaveghere a Asigurărilor, complexitatea cauzei derivând din multitudinea actelor normative incidente.

Potrivit prevederilor Legii nr.136/1995 privind asigurările si reasigurările în România, precum și ale Ordinului CSA nr. 14/2011 aplicabil in cauză, procedura de exercitare a regresului împotriva unui asigurător de raspundere civilă de către un asigurător CASCa este o procedură administrativă, necontencioasă. Cererea de chemare în judecată a fost formulată ca urmare a atitudinii societății pârâte, care a înțeles să nu își îndeplinească obligațiile la scadență, în acest fel, procedura de exercitare a regresului prin esență administrativă, necontenciaosă, transformându-se într-o procedură contencioasă, cu implicațiile caracteristice, respectiv achitarea taxelor de timbru, timbrului judiciar, comunicarea înscrisurilor, reprezentarea în fața instanței.

Intimata – pârâtă și intervenientul, legal citați cu o copie a motivelor de recurs, nu au depus întâmpinare.

Analizând sentința civilă recurată în raport de motivele invocate, tribunalul reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 24.05.2012, sub nr._ reclamanta S.C. A.-Tiriac Asigurări S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. E. România Asigurare Reasigurare S.A., cu citarea în calitate de intervenient forțat, a șoferului vinovat de producerea accidentului, M. I., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 8082,02 lei, și la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 595,9 lei conform art. 2 din L146/1997 și timbru judiciar de 3 lei, conform art. 3 alin.2 din OG 32/1995.

La cerere au fost atașate, în copie, înscrisuri (filele 5-29).

Pârâta, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

Având în vedere că cererea de despăgubire a fost primită de către pârâtă la data de 12.04.2012, așa cum reiese din ștampila de intrare aplicată pe înscris, și că pârâta nu a efectuat plata debitului în termen de 15 zile, în baza dispozițiile art. 64 alin.4 din Normele aprobate prin Ordinul 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanța de fond a obligat pârâta la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data de 24.05.2012 - data introducerii cererii de chemare in judecată - până la data de 08.01.2013 – data achitării debitului de către pârâtă.

Instanța de fond, a reținut în temeiul art. 275 C.pr.civ., că pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată. Având în vedere faptul că în litigiile comerciale, în prezent denumite litigii cu profesioniști, debitorul este de drept în întârziere de la data scadenței, precum și faptul că pârâta a căzut în pretenții, instanța a admis cererea privind obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar (595,92 lei +3lei) și onorariu de avocat în cuantum de 500 lei.

Astfel, cu privire la cuantumul onorariului de avocat, în temeiul art. 274 alin.3 C.pr.civ. instanța de fond a diminuat cuantumul acestuia, considerând un onorariu în cuantum de 1488 de lei total disproporționat prin raportare la natura și complexitatea cauzei. Procedând în această modalitate, instanța nu afectează forța obligatorie a contractului de asistență juridică încheiat între avocat și clientul său, ci consideră că nu este proporțională și echitabilă obligarea părții adverse la suportarea unui astfel onorariu.

Tribunalul, reține că în mod corect instanța de fond a procedat la diminuarea onorariului de avocat pus în sarcina părții care a pierdut procesul.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedura civila, instanța poate obliga la cerere partea care a căzut în pretenții să-i plătească celeilalte părți cheltuielile de judecată ocazionate de desfășurarea procesului. Cheltuielile de judecată sunt reprezentate de acele sume de bani pe care părțile trebuie să le efectueze pentru desfășurarea regulată a procesului civil și sunt compuse în principiu din: taxa de timbru și timbru judiciar, onorariu avocat, cheltuieli cu deplasarea martorilor, cheltuieli privind efectuarea expertizei și onorariul de expert, etc.

Efectuarea tuturor cheltuielilor amintite mai sus trebuie dovedită prin înscrisuri depuse în acest sens la dosarul cauzei de partea care a solicitat prin cererea de chemare în judecată sau cerere reconvențională ori întâmpinare obligarea la plată a părții ce a cazut în pretenții.

Cercetând din acest punct de vedere actele depuse la dosar de către creditoare, instanța constată că există la dosar înscrisuri din care rezultă efectuarea unor cheltuieli de către reclamantă în vederea desfășurării în bune condiții a procesului de față, respectiv chitanța de plată a taxei de timbru și timbrul judiciar, motiv pentru care, având în vedere faptul că, în speța de față, debitoarea este partea care a căzut în pretenții, a fost admisă cererea creditoarei și, prin urmare, a fost obligată debitoarea să plătească în favoarea creditoarei cheltuielile de judecată.

Instanța de fond în mod corect a făcut aplicarea art. 274 alin 3 C., conform căruia judecătorii au dreptul sa mărească sau să micșoreze onorariile avocaților ori de cote ori vor constată motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mări, fătă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Curtea Constituționala o respins neconstituționalitatea art. 274 alin 3 C. prin decizia nr. 401/14.07.2005 si a decis ca "instanța are dreptul de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecata, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea si complexitatea activității depuse".

De asemenea, în practica judecătoreasca s-a decis că, "instanța poate majora sau micșora nu onorariul avocatului, ci suma pe care o va include in cheltuielile de judecata cu titlu de onorariu de avocat" (decizia comerciala nr. 4930/25.09.2001 pronunțata de Curtea Suprema de Justiție).

Totodată, practica CEDO a statuat ca "cheltuielile de judecata urmează a fi recuperate numai in măsura in care constituie cheltuieli necesare care au fost in mod real făcute in limita unui cuantum rezonabil" (hotărârea nr. 20/2007 in cauza I. si alții împotriva României, art. IV lit. B punctul 102, publicata in Monitorul Oficial nr.561/24.07.2008).

În acest sens prima instanța a diminuat suma pe care a inclus-o in cheltuielile de judecata cu titlu de onorariu de avocat la 50o lei dat fiind faptul că speța a fost una lipsită de complexitate, iar potrivit actelor de la dosar rezulta că apărătorul reclamantei a fost prezent și a susținut interesele reclamantei la un singur termen în care a avut loc soluționarea prezentului litigiu, dosarul având un număr de până-n 80 de file, litigiul fiind soluționat la primul termen când părțile au fost legal citate . Instanța mai reține și atitudinea procesuală a pârâților care au recunoscut tacit debitele încă de la primul termen, și nu au cauzat amânarea nejustificată a cauzei, în contextul în care valoarea debitului nu este una ridicată .

Pentru motivele anterior arătate se impune înlăturarea ca neîntemeiate a motivelor de recurs formulate și pe cale de consecință respingerea recursului reclamantei . SA

F. de cele sus aratate, in temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., reținând legala și temeinica soluție pronunțată prin sentința civilă recurată, tribunalul va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă . SA împotriva sentinței civile nr.729/14.02.2013 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă . REASIGURARE SA și intervenientul M. I., ca nefondat.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.01.2014.

Președinte Judecător Judecător M. C. C. N. G. A. R.

Grefier

S. C. E.

Concept red. gref.C.S.10.02.2014

Red. Jud: MC/2exemplare

Jud.fond C. E. D.- Jud.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Hotărâre din 27-01-2014, Tribunalul ILFOV