Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1618/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 1618/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 06-05-2014 în dosarul nr. 3502/93/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL I. SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 1618

Ședința publică de la 06 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE Judecător sindic N. M. N.

Grefier O. S.

Pe rol judecarea cauzei F. privind pe debitoarea I. IT S. SRL prin lichidator judiciar CII BOȘTINA E., având ca obiect procedura insolvenței – cerere completare hotarare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă lichidator judiciar CII BOȘTINA E. prin reprezentant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier dupa care,

Nemaifiind alte cereri de formulat tribunalul acorda cuvantul asupra cererii de completare hotarare.

Lichidatorul judiciar prin reprezentant solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrata la data de 02.04.2014 debitoarea I. IT S. SRL prin lichidator judiciar CII BOȘTINA E. a solicitat îndreptarea erorii materiale cuprinsa in hotărârea nr.423 din 04.02.2014 in sensul ca instanța a omis sa se pronunțe si cu privire la onorariul lichidatorului judiciar deși in încheierea de deschidere a procedurii s-a stabilit si onorariul lichidatorului judiciar.

In motivarea cererii lichidatorul judiciar a arătat ca in ultimul raport de activitate întocmit a invederat ca debitoarea nu a avut bunuri in proprietate si a solicitat sa se dispună plata onorariului lichidatorului judiciar din fondul UNPIR.

Prin încheierea de ședința din data de 28.01.2014 instanța a calificat cererea de îndreptare eroare materiala ca fiind o cerere de completare hotărâre.

Analizând actele si lucrările dosarului retine următoarele:

Prin încheierea nr. 923/15.10.2013 s-a deschis împotriva debitoarei . SRL procedura insolventei, a fost numit lichidator judiciar CII BOȘTINA E. cu o remunerație de 1000 lei.

Prin sentința civila nr. 423/04.02.2014 s-a dispus închiderea procedurii insolventei in temeiul art. 131 din legea nr. 85/2006.

F. de aspectele reținute tribunalul constata ca sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 444 din codul de procedura civila, motiv pentru care urmează sa admită cererea, sa dispună completarea s.c. nr. 423/04.02.2014 pronunțata de Tribunalul I. si in consecința,

În temeiul art. 4 din legea nr. 85/2006, având în vedere lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va admite cererea lichidatorului judiciar și se va dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu lichidator, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei astfel cum a fost stabilit prin sentința civila nr. 453/12.03.2013

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de debitoarea . SRL cui_ cu sediul in B., .,construcția C1, județ I. prin lichidator judiciar CII BOȘTINA E. cu sediul in București, ., ., Etaj 5, .

Dispune completarea s.c. nr. 423/04.02.2014 pronunțata de Tribunalul I. in sensul următoarelor.

Dispune plata către administratorul judiciar CII BOSTINA E. a sumei de 1000 lei plus TVA, reprezentând onorariu lichidator judiciar din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei.

Cu apel in 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.05.2014

Pronunțată în ședința publică de la 06 Mai 2014

PREȘEDINTE GREFIER

N. M. N. O. S.

Red.jud.N.M.N./26.05.2014

Dact. O.S

Ex.2

Comunicat……………………..

Ex……………2-C.p.c. ……

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Sentința nr. 1618/2014. Tribunalul ILFOV