Procedura insolvenţei. Sentința nr. 2652/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2652/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 2569/93/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr. 2652
Ședința Camera de Consiliu de la 09 Septembrie 2014
Tribunalul constituit din:
Președinte - Judecător Sindic R. N.
Grefier A. M. P.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe debitoarea . SRL, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința Camera de Consiliu, au lipsit debitoarea.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Tribunalul retine cauza in vederea soluționării.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de fata se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.08.2014, sub numărul de mai sus, debitoarea . SRL a solicitat deschiderea simplificată a procedurii insolventei si numirea in calitate de lichidator judiciar pe CII B. M. G..
In motivare, debitoarea a arătat că starea de insolvență este iminentă, având in vedere ca cifra de afaceri s-a micșorat considerabil.
In drept, cererea a fost întemeiată pe art. 65 alin. 1 din legea 85/2014.
A solicitat judecarea cauzei in lipsă.
Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:
Potrivit art. 67 din Legea 85/2014 „(1) Cererea debitorului trebuie să fie însoțită de următoarele acte:
a) ultima situație financiară anuală, certificată de către administrator și cenzor/auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;
b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;
c) lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;
d) lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive;
e) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;
g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
h) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității;
i) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;
j) o declarație pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari care dețin controlul debitorului nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificările ulterioare, și infracțiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;
k) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;
l) o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora;
m) dovada codului unic de înregistrare;
n) dovada notificării organului fiscal competent.
În speță, instanța reține că prin rezoluția din data de 14.08.2014 a pus în vedere debitoarei să depună balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii – iulie 2014, lista completă a tuturor conturilor și băncilor prin care debitorul își rulează fondurile, lista cuprinzând plățile efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora, dovada notificării organului fiscal competent; debitoarea . SRL nu s-a conformat obligațiilor stabilite de către instanță.
În consecință, față de dispozițiile art. 67 alin. 2 din Legea 85/2014 ( „(2) Documentele prevăzute la alin. (1) se depun odată cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai târziu, până la termenul de judecată stabilit de judecătorul-sindic. Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - g), k), l), m) atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) și d), precum și a cazului în care cererea de deschidere a procedurii este formulată de lichidatorul numit în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Nedepunerea documentelor prevăzute la lit. h), i) și j) este sancționată cu decăderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare”), instanța constată că debitoarea . SRL nu a depus documentele prevăzute de art. 67 alin. 1 lit a,b,d, l din actul normativ menționat anterior, motiv pentru care va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de debitoarea . SRL, cui_, j_ cu seidul in Popești-Leordeni, ., județ Ilfov .
Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Ilfov.
Pronunțată în ședința publică de la 9.09.2014.
Președinte - Judecător Sindic, Grefier,
R. N. A. M. P.
Red.jud.RN
Dact. .>
.>
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3560/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3558/2014.... → |
|---|








