Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 3136/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3136/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-10-2014 în dosarul nr. 3925/93/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3136
Ședința publică de la 14 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Judecător sindic S. F. I.
Grefier O. S.
Pe rol judecarea cauzei F. privind pe reclamant Direcția G. Regională A Finanțelor Publice București În Reprezentarea Administrației Județene A Finanțelor Publice Ilfov și pe pârât G. A., având ca obiect procedura insolvenței – societăți cu răspundere limitată angajare raspundere
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat tribunalul încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisuri declară încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 09.07.2014 reclamanta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice București În Reprezentarea Administrației Județene A Finanțelor Publice Ilfov a solicitat, in conformitate cu dispozitiile art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, obligarea la suportarea pasivului neacoperit al societatii debitoare de catre administratorul acesteia G. A.
In fapt, prin incheierea din data de 12.02.2014, pronuntata de Tribunalul Ilfov, Sectia Civila in dosarul nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii insolventei impotriva S.C. MONTE CARLO INVESTMENT S.R.L
Urmare a notificarii de deschidere a procedurii, institutia a formulat cerere de admitere a creantei, prin care a solicitat inscrierea in tabelul obligatiilor debitoarei cu suma de 49.758 lei reprezentand obligatii restante la bugetul general consolidat al statului conform fisei sintetice pe platitor.
A solicitat ca instanța să observe ca toate creantele solicitate de creditori au fost admise si inscrise de catre lichidatorul judiciar in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei depus la dosarul cauzei.
In urma demersurilor efectuate de lichidatorul judiciar si a raspunsurilor primite de la institutiile abilitate rezulta ca in patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile, astfel incat in speta nu a fost posibila recuperarea creantelor inscrise in tabelul definitiv al obligatiilor debitoarei S.C. MONTE CARLO INVESTMENT SRL, motiv pentru care a solicitat obligarea administratorului acesteia, respectiv G. A., la suportarea intregului pasiv ramas neacoperit, din urmatoarele considerente:
În speță societatea debitoare nu a depus la dosarul cauzei actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței, încălcând astfel exprese ale art.35 din același act notmativ.
A învederat că nedepunerea de către debitoare a actelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în încetare de plăți.
Se creează astfel că legătură de cauzalitate între fapta ilicită a administratorului societății debitoare și prejudiciul creat iar aceasta constă în dezinteresul arătat în ceea ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
In drept, a invocat dispozitiile art. 138 alin. (1) lit. d si alin. (3) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 31/1990, cu modificarile si completarile ulterioare, Legii nr. 82/1991 si O.G. nr. 92/2003.
Legal citat pârâtul nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Prin incheierea civila nr.137 din data de 12.02.2014, pronuntata de Tribunalul Ilfov, Sectia Civila in dosarul nr._ 13 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului fata de debitoare S.C. MONTE CARLO INVESTMENT S.R.L, fiind numit lichidator judiciar PROF CONSULT INTERNATIONAL IPURL.
In exercitarea atributiilor, lichidatorul judiciar a intocmit raportul privind cauzele si imprejurarile care au condus la aparitia starii de insolventa (f.66 dosar fond ).
Din cuprinsul acestui raport rezulta ca debitoarea s-a infiintat in anul 2007, avand ca asociati persoane fizice: G. A., cu o cota de participare la beneficii si pierderi de 50% si Abuzatoaie D. J., cu cota de 50%, acesta din urma indeplinind si functia de administrator.
In cuprinsul acestui raport lichidatorul judiciar a aratat ca in lipsa documentelor contabile nu poate indica cauzele care au stat la aparitia starii de insolventa si nici persoanele vinovate de acest lucru.
Potrivit tabelului definitiv masa pasiva este in suma de 49.758 lei, reprezentand creante bugetare catre DGFP Ilfov (f.109 dosar fond).
Prin sentinta civila nr.2392/01.07.2014 pronuntata de Tribunalul Ilfov in acelasi dosar, in baza disp.art.131 din legea 85/2006, s-a inchis procedura insolventei deschisa fata de debitoarea . SRL.
Prin actiunea de fata creditorul DGFP Ilvof, a solicitat obligarea paratului galdean Antonoi in calitate de asociat al debitoarei, la suportarea pasivului societatii debitoare, considerand ca sunt incidente disp. art. 138 alin 1 lit.c si d din legea 85/2006.
Cu privire la cererea de atragere a răspunderii instanța reține că angajarea răspunderii potrivit prevederilor art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție). Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.
Din formularea textului rezulta ca sunt raspunzatori pecuniar, in temeiul art.138, membrii organelor de conducere "care au cauzat" starea de insolventa prin una din faptele enumerate la lit. a-g. Expresia sugereaza in primul rand existenta raportului de cauzalitate intre fapta personala si prejudiciul suferit de averea debitorului si consecutiv de creditori, dar totodata si aplicarea textului chiar si in situatia in care fapta a constituit numai o conditie favorabila pentru realizarea efectului
Din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost asociat al debitorului.
În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care acesta le au față de debitoare.
Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) - g) ale art. 138 din lege.
Creditorul și-a întemeiat cererea împotriva pârâților pe dispozițiile art. 138 lit. c si d ) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
În cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
Or, în speță, reclamanta a făcut doar afirmații generice referitoare atât la continuarea activității în interes personal, cât și la dezinteresul arătat față de respectarea condițiilor și normelor legale, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege. Calitatea pârâtului de asociat al debitorului nu poate duce la concluzia că acesta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. c) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea lui, în lipsa unor probe certe. De asemenea, răspunderea pârâtului nu se poate atrage dacă acesta nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
În concluzie, în speță nu ne aflam în nici una din ipotezele prevăzute de lit. c) a art. 138 din lege.
In ceea ce priveste fapta prevăzută la art. 138 lit. d) din lege, aceasta cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art. 28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art. 35 din lege, ori că nu a depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Asa fiind, instanta urmeaza a respinge actiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta Direcția G. Regională A Finanțelor Publice București În Reprezentarea Administrației Județene A Finanțelor Publice Ilfov cu sediul în București, ., sector 2 în contradictoriu cu pârâtul G. A. cu domiciliul în București, ..65 etaj 2, ., ca neintemeiata.
Cu apel in 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 14 Octombrie 2014
Președinte, S. F. I. | ||
Grefier, O. S. |
Red.jud.SFI
Tehnored.O.S./29.10.2014
Comunicat 1 ex.BPI + 1 C.
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 68/2014.... | Procedura insolvenţei – SRL. Sentința nr. 636/2014.... → |
|---|








