Procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat. Sentința nr. 2025/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 2025/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 1650/93/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Sentința civilă nr. 2025

Ședința publică de la 03.06.2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – JUDECĂTOR SINDIC – M. N. N.

GREFIER - M. M. A.

Pe rol se află soluționarea cauzei faliment privind debitoarea . SRL, prin lichidator judiciar DM INSOLV CONSULT IPURL, având ca obiect procedura insolvenței – persoane juridice de drept privat.

La apelul nominal făcut în ședința publică, debitoarea, prin lichidator judiciar nu a răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că lichidatorul judiciar a depus înscrisuri întocmite potrivit Legii nr. 85/2006, după care:

Tribunalul reține cauza în pronunțare asupra propunerii de închidere a procedurii falimentului potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._, debitorul . SRL, prin lichidator judiciar DM INSOLV CONSULT IPURL desemnat prin rezoluția ORC Ilfov, a solicitat deschiderea procedurii simplificate.

Prin încheierea din 23.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov s-a admis cererea debitoarei . SRL, s-a dispus în temeiul art. 107 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, . procedura simplificată a debitorului si a fost numit lichidator judiciar DM INSOLV CONSULT IPURL.

Prin raportul final de activitate depus la dosarul cauzei la data de 20.05.2014 lichidatorul judiciar al debitoarei a solicitat in temeiul art. 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii falimentului întrucât in averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, radierea societății din Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Ilfov, descărcarea lichidatorului de orice îndatoriri sau responsabilități prevăzute de Legea 85/2006, plata onorariului lichidatorului judiciar și a cheltuielilor de procedura efectuate din fondul prevăzut de art. 4 alin 4 din Legea 85/2006.

Analizând actele si lucrările dosarului se rețin următoarele:

Potrivit art. 131 din legea nr. 85/2006, în orice stadiu al procedurii, judecătorul sindic va da o sentință de închidere a procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare.

În speța de față, din înscrisurile și rapoartele depuse la dosar reiese faptul că debitorul nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele sau cheltuielile administrative, astfel încât o continuare a procedurii nu s-ar justifica, atât timp cât finalitatea urmărită de lege nu ar putea fi atinsă.

Prin urmare, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței instanța va închide procedura insolvenței împotriva debitorului, va dispune radierea acestuia din Registrul Comerțului, iar în baza art. 135 din lege prezenta sentință de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov și Oficiului Registrului Comerțului Ilfov de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea mențiunii.

În temeiul art. 4 din legea nr. 85/2006, având în vedere lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va admite cererea lichidatorului judiciar și se va dispune plata către lichidatorul judiciar a sumei de 1000 lei, exclusiv TVA, reprezentând onorariu lichidator, din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Instanța va acorda cheltuielile de procedură solicitate de lichidator întrucât acesta făcut dovada efectuării lor pentru suma de 274,25 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

TRIBUNALUL

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 131 din Legea nr.85/2006 închide procedura insolvenței împotriva debitorului . SRL cu sediul în localitatea Popesti Leordeni, ., judetul Ilfov, CUI_.

Descarcă pe lichidatorul judiciar DM INSOLV CONSULT IPURL de orice îndatori ori responsabilități față de procedură, debitoare și averea sa, creditori, titulari de garanții și asociați.

Dispune radierea debitoarei . SRL din Registrul Comerțului Ilfov.

În baza art. 135 din lege sentința de închidere a procedurii va fi notificată Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov și Oficiului Registrului Comerțului Ilfov de pe lângă Tribunalul Ilfov, pentru efectuarea mențiunii.

Dispune plata către lichidatorul judiciar DM INSOLV CONSULT IPURL a sumei de 1000 lei exclusiv TVA, reprezentând onorariu lichidator și a sumei de 274,25 lei, reprezentând cheltuieli de procedură, ambele din fondul prevăzut la art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Cu recurs in 7 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 iunie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. N. N. M. M. A.

Red.jud.MNN

Dact. MMA

Ex.3

Comunicat……………………..

Ex……………1-BPI………

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – persoane juridice de drept privat. Sentința nr. 2025/2014. Tribunalul ILFOV