Acţiune în constatare. Decizia nr. 24/2016. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2016 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 24/2016
Dosar nr._ apel civil
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 24/2016
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. C. P.
Judecător F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelanții reclamanți P. C. și P. C. M., ambii cu sediul ale la cabinet avocat B. E., din Slatina, ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 1109 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta pârâtă . SA, cu sediul ales la cabinet avocat L. O., din București, .. 21, ., ., sector 1 și apelanta pârâtă . SA PRIN SUCURSALA SLATINA, cu sediul în Slatina, str. ., . O., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul reclamant P. C. asistat de avocat B. E. și avocat Ț. B. pentru apelanta pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat B. E. pentru apelanții reclamanți, solicită instanței admiterea probei constând în emiterea unei adrese la sediul apelantei pârâtă, pentru ca aceasta să depună la dosar cererea de creditare.
Avocat Ț. B. pentru apelanta pârâtă solicită respingerea acestei probe ca inadmisibilă, motivat de faptul că apelanții se puteau adresa băncii printr-o singură cerere, iar această probă trebuia administrată la instanța de fond.
Instanța respinge proba solicitată de avocat B. E., având în vedere momentul în care se solicită, precum și faptul că nu este utilă în soluționarea cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul avocat B. E. pentru apelanții reclamanți solicită admiterea apelului, modificarea în parte a sentinței apelate, în sensul de a admite în totalitate cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța nr._ reprezentând onorariu avocat.
Soluția instanței de fond este în parte întemeiată, în sensul că în mod corect a constatat caracterul abuziv al clauzelor privitoare la perceperea comisioanelor unice de restructurare, inserate în actele adiționale, însă în mod neîntemeiat a respins celelalte capete de cerere.
Soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală și în ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la art. 4 din convenția de credit, prin care banca percepe comision de acordare credit. Această cauză nu a fost negociată cu consumatorul, creând între părți un dezechilibru semnificativ al prestațiilor. Acest comision de acordare credit este un comision pe care banca l-a perceput și încasat la momentul la care s-au remis banii consumatorului sau la momentul la care s-a efectuat virament bancar către o terță persoană. Acesta nu poate face parte din rata lunară plătită de consumator.
Pe apelul formulat de apelanta pârâtă . SA, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Având cuvântul avocat Ț. B. pentru apelanta pârâtă . SA solicită admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a cererii introductive precum și respingerea apelului formulat de apelanții reclamanți ca nefondat.
Învederează instanței că dispozițiile art. 13.5 din contractul de credit, reprezintă clauze contractuale stabilite de părți la momentul încheierii contractului de credit și drept urmare nu au caracter abuziv. La data încheierii contractului de credit părțile, potrivit prevederilor art. 19 c. pr. civ. au stabilit competența teritorială convențională, în cazul apariției oricărui litigiu. Împrumutatul a avut ocazia efectivă de a discuta clauza art. 13.5 și de a o modifica în urma negocierii. Prima instanță a făcut aprecieri pur ipotetice, fără a se raporta la situația concretă.
Referitor la soluția netemeinică a instanței de fond privind actele adiționale care reglementează perceperea comisionului de restructurare/reeșalonare credit, face precizarea că banca nu avea nici o obligație să dea curs solicitărilor împrumutatului de a-i acorda facilități de extindere a perioadei de restituire a creditului, de reeșalonări, restructurări sau de scutiri de plată. Nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, întrucât împrumutatul a beneficiat de drepturi suplimentare pe care nu le avea stipulate în contract.
În replică avocat B. E. precizează că nu a fost respectat contractul de credit referitor la comisionul de acordare, clauzele nefiind negociate cu consumatorul.
Pe apelul formulat de apelanta pârâtă . SA, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 1109 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._ s-a admis parte acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta . SA CUI_, și . SA – Sucursala Slatina.
S-a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute prin art 3.2 din contract, ca neîntemeiata.
S-a respins ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la ajustarea dobânzii.
S-a respins ca neîntemeiată cererea privind restituirea diferenței de dobânda rezultată ca urmare a ajustării solicitate.
S-a respins cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevazute prin art. 4 din contract, ca neîntemeiata.
S-a constatat ca fiind nula clauza prevazuta prin art 13.5 din contract, cu privire la competenta de soluționare a litigiilor.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 2 al Actului adițional nr. 1/25.08.2010 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 privind comisionul unic pentru restructurare / reesalonare in valoare procentuala de 1% aplicat la soldul creditului existent la momentul restructurării / reeșalonarii si dispune înlăturarea acestei clauze din actul aditional și a fost obligată pârâta să restituie suma de 50,06 euro percepută cu acest titlu.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3 al Actului aditional nr. 2/16.03.2011 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 privind comisionul unic pentru restructurare/ reesalonare in valoare procentuala de 1% aplicat la soldul creditului existent la momentul restructurării / reeșalonarii si dispune înlăturarea acestei clauze din actul aditional și a fost obligată pârâta să restituie suma de 50,74 euro percepută cu acest titlu.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3 al Actului aditional nr. 3/04.10.2011 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 privind comisionul pentru restructurare/ reesalonare in valoare de 50 euro si dispune înlăturarea acestei clauze din actul aditional și a fost obligată pârâta să restituie suma de 50 euro percepută cu acest titlu.
S-a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. 3 al Actului aditional nr. 4/11.01.2013 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 privind comisionul pentru restructurare/ reesalonare in valoare de 50 euro si dispune înlăturarea acestei clauze din actul adițional și a fost obligată pârâta să restituie suma de 50 euro percepută cu acest titlu.
S-a admis în parte cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și dispune obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între reclamantul P. C. si parata . SA, prin Sucursala Slatina, a fost încheiat Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 (fila 11 si urm. din dosar), prin care primul, in calitate de împrumutat, a contractat un credit de la cea din urmă, in calitate de împrumutător, în sumă de 6.247,50 euro pe o perioada de 120 de luni, cu o dobândă variabilă și revizuibilă.
Prin art. 3.2 din contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007, s-a prevăzut că: „Rata dobânzii este variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data contractului. La data contractului, rata dobânzii percepută de Bancă este cea menționată la Cap. IV Termenii Împrumutului. Rata dobânzii este stabilita in functie de indicele de referinta la care se adauga marja variabila a bancii, care la data incheierii contractului este cea mentionată la Cap. IV Termenii Împrumutului. Dobanda se poate modifica in functie de variatia indicelui de referinta si a marjei, conform deciziei bancii. În cazul în care indicele de referință variază cu minim 10% (în plus/minus) față de valoarea inițială a acestuia (la data semnării contractului, la cea mai recentă modificare, după caz), Banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale. Dobânda este calculată zilnic, prin aplicarea ratei dobânzii la soldul împrumutului, luând în calcul o lună de 30 de zile și un an de 360 de zile.
În art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, sunt stabilite condițiile în care o clauză contractuală prezintă caracter abuziv, respectiv „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul, va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăsi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinte, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile părților”.
Totodată, conform alin. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, „Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat in contract”.
Din interpretarea dispozițiilor normative citate anterior rezultă faptul că, pentru incidența acestora și constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale existente într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator este necesar să fie îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv:
- Clauza respectivă să fie conținută într-un contract intervenit între un comerciant și un consumator, în accepțiunea dată de lege acestor termeni;
- Clauza respectivă să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, înțelegând prin aceasta faptul că respectiva clauză a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei (cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv);
- Clauza respectivă să creeze, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților,
Aceeași lege mai prevede că, art. 4 din Legea nr. 193/2000, (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde; (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil,
De asemenea, în anexa Legii nr. 193/2000 sunt redate exemplificativ clauzele considerate ca fiind abuzive, instanța reținând în sprijinul soluției pronunțate, următoarele:
Art. 4 din Legea nr. 193/2000 – (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive.
Art. 1. din Lista cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive (anexă a Legii nr. 193/2000) – (1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract; Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
Analizând îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru constatarea caracterului abuziv, în ceea ce privește calitatea de comerciant și, respectiv, de consumator a părților contractante, având în vedere faptul că la momentul încheierii contractului de credit pârâta este o societate comercială care a acționat în scopul comercializării serviciilor sale de creditare, iar împrumutatul este o persoană fizică care a acționat în scopuri personale (necomerciale), cele două părți, în raport de art. 2 din Legea 193/2000, au calitatea de comerciant și, respectiv, consumator, fiindu-le aplicabile în consecință dispozițiile Legii nr. 193/2000.
1. Astfel, sub aspectul clauzei de la art. 3.2, instanța nu poate reține un eventual caracter neclar sau nenegociat al acesteia, de vreme ce nu sunt necesare cunoștințe de specialitate pentru ca reclamantul să înțeleagă conținutul acestei clauze. Instanța apreciază că susținerea privind faptul că pârâta și-a rezervat dreptul modificării unilaterale a ratei dobbânzii în raport de politica proprie este neveridică.
Cum reclamantul și-a asumat riscul majorării dobânzii în funcție de evoluția indicelui de referință și a marjei băncii, semnând convenția de credit, instanța nu poate reține susținerile reclamantului că banca ar fi impus o clauză abuzivă sub acest aspect.
Totodată, față de o nouă rată a dobânzii, eventual contestabilă, nimic nu îl împiedica pe reclamant să solicite o renegociere sub acest aspect.
Așadar, reclamantul, în calitate de împrumutat, a aderat la forma inițială a contractului de împrumut, fiind de acord cu plata unei dobânzi variabile, exprimata clar, în formă de la art. 3 din contract. S-a prevăzut în mod expres în contract faptul că dobânda este variabilă în funcție de noua valoare a indicelui de referinta si marja băncii, prima modificare avand loc la 3 luni de la data contractului și că banca își rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă cu acordarea posibilității reclamantului, în condițiile art. 3.4, în cazul măririi marjei băncii, de a declara în termen de 30 de zile de comunicarea noilor rate ca nu acceptă noile rate de dobândă și cu obligarea la restituirea creditului datorat și a dobânzilor, în același interval de 30 de zile. Mai mult decât atât, banca a răspuns pozitiv la solicitările repetate ale reclamantului privind reesalonarea împrumutului.
Schimbarea ratei dobânzii ar putea interveni așadar în funcție de indicele de referință, factor verificabil, și în funcție de marja băncii, care, potrivit primei forme a OUG 50/2010, nu se putea modifica decât ca urmare a unor modificări legislative care impuneau în mod expres acest lucru.
Nu se poate reține o lipsă de transparență din partea pârâtei în derularea raportului contractual și nici nu i se poate imputa băncii pârâte lipsa unei negocieri exprese pe aceste clauze, reclamantul aderând la forma inițială a convenției propuse de către banca și fiind preocupat de costul lunar al creditului, de posibilitățile concrete de restituire a creditului, iar ulterior de obținerea unei perioade de prelungire a duratei creditului.
Nici nu se poate reține ca prin modificarea procentului de dobândă i s-ar fi produs reclamantului vreun prejudiciu, că s-ar fi cauzat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, de vreme ce un asemenea prejudiciu nu a fost dovedit.
În speță, contractul de credit a fost încheiat cu respectarea tuturor cerințelor impuse de actele normative aplicabile referitoare la informarea consumatorului cu privire la dobânda aplicabilă; faptul că ulterior încheierii contractului exista posibilitatea majorării procentului de dobândă raportat la indicele de referință și la marja băncii și ca astfel reclamantul să plătească o rată majorată a fost cunoscut de către acesta încă de la semnarea contractului și nu reprezintă un dezechilibru semnificativ față de drepturile și obligațiile asumate de către părți prin semnarea convenției. Au fost așadar respectate dispozițiile art. 93 lit. g din OG 21/1992 sub aspectul variației ratei dobânzii, fiind așadar raportată la fluctuațiile unor indici verificabili.
Prin urmare, constatând neîndeplinirea a două condiții din cele trei prevăzut de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 referitoare la lipsa negocierii și dezechilibrul semnificativ datorat acestei clauze, instanta a respins acest petit formulat de reclamant ca neîntemeiat.
Implicit, instanța a respins capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la ajustarea dobânzii și restituirea diferenței de dobânda, acestea putând deveni admisibile doar în măsura în care s-ar fi admis capătul de cerere anterior analizat.
2. Analizând prin prisma celor trei condiții mai sus enunțate clauzele de la art. 4 din contractul de credit cu privire la comisionul de acordare, instanța a retinut că, în cauză, rezultă din înscrisurile depuse negocierea directa a clauzei cu consumatorul, nefiind astfel încălcate dispozitiile art. 4 din Legea nr.193/2000, întrucât perceperea unui comision de acordare a fost stipulată expres în art. 4 din contract în sensul că este calculat ca procent aplicat la suma solicitată (minim 60 euro sau echivalent în lei) și se achită doar la data acordării împrumutului, indicându-se și natura comisionului, care vizează acoperirea cheltuielilor cu privire la acordarea împrumutului. Pe de altă parte, potrivit concluziilor raportului de expertiză, comisionul de acordare credit, în valoare de 297,50 euro, a fost reținut din însăși suma acordata cu titlul de împrumut, reclamanții intrând efectiv în posesia sumei diminuate cu valoarea aferentă acestui comision la data acordării creditului.
În ceea ce privește susținerile reclamantului din motivarea cererii în sensul că banca nu ar fi explicat motivul pentru care reține acest comision, instanța le va reține ca fiind nerealiste, întrucât nu este prevăzută în contract vreo formulă matematică complexă și care să necesite calcule complicate din partea reclamantului, dimpotrivă, comisionul este într-un cuantum expres prevăzut și natura lui este explicată, după cum s-a arătat în paragraful precedent. Așadar, reclamantul a înțeles la data semnării contractului alte aspecte mai complicate și necontestate prin cererea de chemare în judecată, fiind indubitabil că a înțeles și natura acestui comision, de altfel, reținut doar la momentul tragerii.
Deși vorbește despre o eventuală suprapunere între acest comision și taxa de analiză, reclamantul nu susține și nici nu reiese că s-ar fi plătit și un comision/taxă de analiză. Deși reclamantul arată în ce modalitate se coroborează dispozițiile contractuale pentru a afla procentul în baza căruia se determină valoarea comisionului de acordare, vorbește de neînțelegerea acestuia, deși suficientă ar fi fost lecturarea întregului contract. Așadar, nu se indică o dificultate de înțelegere rezultată din aceea că exprimarea și termenii folosiți ar fi inaccesibili unui nespecialist, ci faptul că reglementările apar în clauze separate în contract, ceea ce nu poate fi asimilat unei clauze abuzive, de natură a induce în eroare consumatorul, care, de altfel, putea solicita lămuriri anterior sau odată cu semnarea contractului.
Cât privește raportarea comisionului la suma împrumutată și nu la complexitatea documentației necesare contractării, instanța reține că pârâta a folosit un criteriu cel puțin verificabil, pe când acela raportat la complexitate ar fi lăsat loc de interpretări de la un caz la altul.
De vreme ce s-a arătat în cele de mai sus că nu putem vorbi de o lipsă a negocierii contractului, nici în ceea ce privește acest comision, nu se poate reține că reclamantul nu ar fi exprimat un consimțământ valabil dată fiind starea de constrângere financiară în care se afla. O asemenea stare nu îl împiedică să înțeleagă și să ceară explicații asupra comisionului criticat.
3. Cu privire la clauza de la art. 13.5 privind alegerea de competenta a instantei care sa solutioneze litigiile ivite pe marginea contractului, având în vedere că instanțele din București, de la sediul principal al pârâtei, sunt situate la distanță mare față de localitatea de domiciliu a reclamantului, fiind de natură să creeze o prezumție în sensul că deplasarea și cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în fața instanței s-ar putea dovedi disuasive în sensul că l-ar putea determina pe acesta să renunțe la orice acțiune în justiție sau la orice apărare, se constată că prin această clauză se produce un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul reclamantului, fiind în acest fel abuzivă clauza privind alegerea de competență. În acest sens, instanța va admite acest capăt de cerere, urmând să constate ca fiind nula clauza prevazuta prin art 13.5 din contract, cu privire la competenta de solutioanre a litigiilor.
4. Cât privește capetele de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor privitoare la perceperea unui comision pentru restructurarea/reeșalonarea creditului, instanța reține următoarele:
- art. 2 al Actului aditional nr. 1/25.08.2010 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 prevede comisionul unic pentru restructurare/reesalonare in valoare procentuala de 1% aplicat la soldul creditului existent la momentul restructurării/reeșalonarii. Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, cu acest titlu a fost percepută suma de 50,06 euro, prin includerea în limita creditului acordat.
- art. 3 al Actului aditional nr. 2/16.03.2011 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 prevede comisionul unic pentru restructurare/reesalonare in valoare procentuala de 1% aplicat la soldul creditului existent la momentul restructurării/reeșalonarii. Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, cu acest titlu a fost percepută suma de 50,74 euro, prin includerea în limita creditului acordat.
- art. 3 al Actului aditional nr. 3/04.10.2011 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 prevede comisionul pentru restructurare/reesalonare in valoare de 50 euro. Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, cu acest titlu a fost percepută suma de 50 euro, prin includerea în limita creditului acordat.
- art. 3 al Actului aditional nr. 4/11.01.2013 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007 prevede comisionul pentru restructurare/reesalonare in valoare de 50 euro. Potrivit raportului de expertiză contabilă efectuată în cauză, cu acest titlu a fost percepută suma de 50 euro, prin includerea în limita creditului acordat.
Pentru comisioanele de reeșalonare/restructurare credit enumerate în cele de mai sus, instanța reține cu privire la cele 4 acte adiționale în discuție că în forma inițială a Contractului de împrumut nu s-a prevăzut în mod expres posibilitatea de reeșalonare a creditului însoțită de condiționarea unei asemenea reeșalonări de plată a vreunui comision din partea reclamantului.
Cererile de reeșalonare/restructurare a creditului și actele adiționale privind acordarea unor perioade de „grație” reclamantului în care acesta să achite numai parțial dobânda, au intervenit în condițiile în care reclamantul a adus la cunoștință băncii impasul financiar în care se afla și imposibilitatea momentană a respectării obligațiilor contractuale astfel cum au fost asumate.
Este evident că banca a speculat faptul că reclamantul se afla în impas financiar și în locul perceperii unor dobânzi penalizatoare, a preferat încheierea unor acte adiționale cu perceperea unui comision care nu a fost prevăzut în Contractul de împrumut inițial, cu ajustarea împrumutului cu sumele respective și implicit cu plata unor dobânzi și la aceste sume.
Întrucât prin acest comision de reeșalonare, comision nou, neprevăzut în contract, banca și-a majorat suma pe care urma să o încaseze, în detrimentul consumatorului, prin perceperea unui comision suplimentar pentru serviciile sale fără o motivație întemeiată, instanța va constata caracterul abuziv al clauzelor sus menționate privind perceperea acestui comision și ajustarea împrumutului cu sumele respective.
Instanța mai reține că sumele aferente acestui comision de reeșalonare nu au fost efectiv achitate de către reclamant, fiind incluse în limita creditului acordat.
Referitor la cererea privind restituirea sumelor încasate de parata cu titlul de comision de restructurare/reeșalonare, instanta retine ca, in conditiile in care a fost constatat caracterul abuziv al clauzelor prevazute la art. 2 al Actului aditional nr. 1/25.08.2010 la Contractul de credit nr. 300002J_/06.08.2007, art. 3 al Actului aditional nr. 2/16.03.2011, art. 3 al Actului aditional nr. 3/04.10.2011 și art. 3 al Actului aditional nr. 4/11.01.2013, respectivele clauze, in conformitate cu dispozitiile art. 6 din Legea nr. 193/2000, nu produc efecte asupra reclamantului, urmând a se dispune înlăturarea lor din contract. Reclamantul este îndreptățit, in temeiul principiului restitutio in integrum, la restituirea sumelor incasate cu titlu de comision de restructurare/reeșalonare – cuantumul acestor sume, de 50,06 euro, 50,74 euro, 50 euro și 50 euro, în total 200,8 euro, nefiind contestat de pârâtă. Instanța urmează așadar să dispună obligarea paratei sa restituie reclamantului comisioanele percepute pentru serviciul de restructurare a creditului, în baza celor patru acte adiționale, in cuantum total de 200,8 euro.
Cât privește Actul Adițional nr. 5/06.08.2013, instanța a reținut că acesta nu a fost în mod expres criticat de către reclamant, motiv pentru care nu va face obiectul analizei instanței.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată, instanța a reținut că deși reclamantul a angajat în cauză cheltuieli în valoare de 2.900 lei (2.500 lei onorariu avocațial și 400 lei onorariu expert), față de soluția de admitere în parte a cererii, exclusiv cât privește comisionul de restructurare/reeșalonare și dispozițiile relative la alegerea de competență, în baza art. 453 alin. 2 NCPC, instanța a admis și acest capăt de cerere tot în parte, cu consecința obligării pârâtei la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 lei
Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanții reclamanți P. C. și P. C. M., solicitând admiterea in parte a sentinței in sensul admiterii in totalitate a cererii de chemare in judecată.
In motivarea cererii, se arată că sentința este nelegală și netemeinică în ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei prev de art 3.2 din convenția de credit, prin care banca își rezervă dreptul de a majora marja dobânzii, potrivit deciziei sale, având în vedere că la momentul încheierii contractului consumatorul a opționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, acesta neavând posibilitatea de a modifica sau de a înlătura vreuna din clauzele contractului.
Această clauză este una ce dă posibilitatea băncii de a modifica unilateral dobânda, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea obiectivă de a controla sau limita o astfel de modificare, decât prin restituirea întregului credit în termen de 30 de zile.
Se arată că soluția instanței de fond este netemeinică și nelegală în ceea ce privește respingerea capătului de cerere referitor la constatarea caracterului abuziv al clauzei prin care banca percepe un comision de acordare credit, având în vedere că prin această clauză ce nu a fost negociată cu consumatorul s-a creat un dezechilibru semnificativ al prestațiilor, contrar cerințelor bunei credințe.
Acest comisiona fost perceput și încasat de bancă la momentul la care s-au remis băncii consumatorului, astfel că nu poate face parte din prețul contractului de împrumut și nici din rata lunară plătită de către consumator.
Menționează că această clauză nu a fost negociată și în mod greșit instanța de fond a apreciat că banca a folosit un criteriu verificabil in privința modalității de stabilire a comisionului de acordare, acesta in mod abuziv stabilindu-se prin raportare la soldul creditului, și nu la complexitatea dosarului de credit.
În drept au fost invocate dispoz. art 466 și următ. din noul c.p.c.
La data de 17.07.2015 a formulat cerere de complinire a apelului prin care s-a criticat sentința și cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată, solicitându-se admiterea in totalitate a acestor cheltuieli,având în vedere complexitatea dosarului.
Pârâta intimată a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, având în vedere că soluția privind respingerea cererii prin care s-a solicitat constatarea ca abuzivă a celor două clauze este temeinică și legală, pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de legea 195/2000 pentru a se stabili natura abuzivă a acestor clauze.
De asemenea, pârâta a formulat apel, arătând că sentința a fost dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.
Printr-un prim motiv de apel se critică sentința pentru modul in care a fost soluționată excepția privind competența teritorială, susținându-se că litigiul trebuia să fie soluționat de instanțele de judecată din București, având în vedere că aceasta a fost convenția dintre părți, stipulată la clauza de la art 13 pct 5 din contract.
Arată că acest contract a fost încheiat înainte de . noului cod de procedură civilă, astfel că, dispozițiile legii noi nu se aplicau pentru că s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile.
Prin cel de-al doilea motiv de apel se critică sentința pentru aspecte de netemeinicie cu privire la constatarea ca abuzive a clauzelor din actele adiționale care reglementează perceperea comisionului de restructurare/reeșalonare credit.
Arată că inserarea acestor clauze in actele încheiate s-a făcut in baza negocierilor dintre părți și acestea nu au creat un dezechilibru intre drepturile și obligațiile părților întrucât împrumutatul a beneficiat, ulterior semnării contractului de credit, de drepturi suplimentare pe care nu le avea stipulate in contractul de credit .
Acest comision de reeșalonare credit reprezintă prețul suportat de către împrumutat pentru restructurare/reeșalonare credit, iar acest comision nu poate fi anulat de către instanța de judecată.
În concluzie se solicită ca in baza preved art 480 alin l din noul cp.c. să fie admis apelul, sentința să fie schimbată în parte în sensul respingerii in totalitate a cererii formulate de reclamant.
Prin întimpinare reclamanții au solicitat respingerea apelului formulată de bancă.
Părțile au depus răspuns la întâmpinări și practică judiciară pentru a justifica susținerile din apelurile formulate.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel și apărărilor formulate ,instanța reține următoarele:
Soluția instanței de fond privind respingerea cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzei prevăzută prin art 3.2 din contract, a cererii privind obligarea pârâtei la ajustarea dobânzii a cele referitoare la restituirea diferenței de dobândă rezultată ca urmare a ajustării solicitate, este corectă, având în vedere că prima instanță a motivat amplu soluția și a folosit argumente logico-juridice adecvate de natură a justifica respingerea cererilor.
Nu se poate susține că această clauză prev la art 3.2 din contractul de credit este o clauză abuzivă cât timp formularea clauzei este clară, rezultă că a fost negociată cu consumatorul iar reclamantul și-a asumat riscul majorării dobânzii in funcție de evoluția indicelui de referință și marjei băncii,prin semnarea convenției de credit.
Pe de altă parte se constată că marja băncii de 7,85 puncte procentuale pe an nu a fost niciodată modificată de către bancă, mai mult prin actul adițional din l9.09.2010 privind implementarea OUG 50/2010, clauza prev la art 3.2 din contractul de credit, cu privire la dreptul băncii de a modifica marja băncii, a fost înlăturată, iar marja a devenit fixă pentru viitor.
Așadar se constată că această clauză nu a produs și nu poate produce pe viitor prejudicii consumatorului, clauza nefiind abuzivă.
În ceea ce privește cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzut prin art 4 din contract referitoare la perceperea comisionului de acordare, instanța reține că soluția instanței de fond este greșită,fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii ,din următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000 „orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate’’ iar potrivit art. 2 din acelasi act normativ ,,în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului’’.
Potrivit art. 3 din acelasi act normativ ,,se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii’’.
Verificand clauza pretins abuziva privind comisionul de acordare, instanta constata ca respectivul comision, evidentiat prin expertiza contabilă la suma de 297,5 euro, este stabilit in funcție de cuantumul creditului acordat.
Acest comision este considerat de instanta de apel ca fiind abuziv, inechitabil, prin prisma elementului de raportare, respectiv cuantumul creditului acordat.
Fiind vorba de un comision de acordare, pretinderea acestuia este justificata de cheltuielile efectuate de banca anterior semnarii contractului de catre consumator, cum ar fi, de exemplu, intocmirea de catre banca a contractului ce va fi incheiat cu consumatorul, informatiile furnizate consumatorului de ofiterul de credit, etc.
In consecinta, cuantumul comisionului de acordare ar trebui stabilit in functie de cheltuielile efectuate de banca anterior semnarii contractului de catre consumator, nicidecum in functie de criterii precum cuantumul creditului acordat.
Astfel, este posibil ca, . sa acorde unui consumator un imprumut in cuantum de 10.000 CHF iar a doua zi sa acorde unui alt consumator un imprumut in cuantum de 20.000 CHF.
In conditiile in care, pentru acordarea ambelor credite, banca efectueaza cheltuieli in cuantum egal, ar fi inechitabil pentru cel de-al doilea consumator sa plateasca un comision de acordare . ridicat fata de cuantumul achitat de primul consumator, doar pe considerentul ca cel de-al doilea consumator a benficiat de un credit . mare.
Pe de alta parte, principiul conform caruia ,,orice prestatie presupune o contraprestatie’’ trebuie coroborat cu principiile echitabilitatii si bunei credinte, interpretarea sistematica a acestor principii presupunand echivalenta prestatiilor sub aspect valoric in sensul interzicerii unei disproportii vadite intre prestatiile cocontractantilor, fiind interzis unui comerciant ca sa abuzeze de buna credinta sau nestiinta celuilalt pentru a obtine prestatie vadit disproportionata, raportat la propria prestatie.
Totodata, astfel cum s-a mentionat mai sus, pretul unei prestatii trebuie raportat la valoarea prestatiei primite, in speta la valoarea cheltuielilor efectuate de banca in vederea acordarii creditului, mai precis la valoarea muncii desfasurate de banca in vederea acordarii creditului, nicidecum la criterii externe, cum ar fi valoarea creditului acordat, cum se intampla in speta, valoarea creditului acordat putand constitui un criteriu pentru stabilirea cuantumului dobanzii datorate de imprumutat, nicidecum pentru acordarea creditului.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000 ,,clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua’’ iar potrivit art. 13 alin. 1 din acelasi act normativ ,,instanța, in cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activității profesionale’’.
Raportându-se la dispozitiile art. 6 si art. 13 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanta va constata existenta clauzei abuzive prevazute la art. 4 din Contractul de credit, privitoare la comisionul de acordare si va dispune modificarea Contractului de credit, in sensul înlaturarii comisionului de acordare.
Totodata, in temeiul art. 7 teza finala din actul normativ mai sus menționat, conform caruia ,,in măsura în care contractul nu își mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul … poate solicita, după caz, și daune-interese’’, instanta va dispune obligarea paratei la restituirea catre reclamanți a sumei totale de 295,7 euro, achitata de reclamanți cu titlu de comision de acordare.
Cât privește soluția de constatare a nulității clauzei prevăzute prin art 13 pct 5 din contract, cu privire la competența de soluționare a litigiilor, instanța reține că această soluție este corectă, această clauză fiind împovărătoare pentru consumator, stabilirea competenței de soluționare in favoarea instanțelor din București fiind inclusă în contract tocmai cu scopul de a-l descuraja pe consumator în inițierea de acțiuni în justiție sau la orice apărare, având în vedere că deplasarea ar presupune cheltuieli suplimentare, in condițiile în care situația sa financiară este una precară ,aspect ce rezultă tocmai din faptul că a fost nevoit să apeleze la împrumut pentru rezolvarea problemelor personale.
Această clauză produce un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile părților in detrimentul reclamantului, iar neregularitatea se poate rezolva numai prin constatarea nulității clauzei.
De asemenea, este corectă soluția de constatare a caracterului abuziv al clauzei din actele adiționale nr. 1,2,3 și 4 la contractul de credit, privind comisionul unic pentru restructurare /reeșalonare, argumentele folosite de instanța de fond pentru a ajunge la această soluție fiind adecvate.
De asemenea în mod justificat instanța de fond a făcut aplicarea dispoz.art.451 alin.2 atunci când a dispus reducerea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocatului reclamantului, onorariul solicitat fiind vădit disproporționat în raport cu valoarea și complexitatea cauzei.
Pentru a ajunge la această apreciere se are in vedere că numai o parte a muncii prestate de avocat este considerată eficientă, in condițiile în care acțiunea a fost admisă numai in parte, iar munca prestată pentru susținerea unor cereri neîntemeiate este nejustificată și de aceea nu trebuie să se acorde cheltuielile de judecată efectuate în totalitate.
Se justifică reducerea onorariului și prin raportare la beneficiul efectiv realizat de reclamant în urma soluționării acestui litigiu, acesta fiind reprezentat de obligarea pârâtei intimate la restituirea sumei de 498 euro.
Astfel onorariul este disproporționat și in raport cu valoarea litigiului.
Funcție de cele reținute, Tribunalul urmează ca in conformitate cu prevederile art 480 pct 2 din noul cod de procedură civilă, să admită apelul formulat de reclamanți in sensul celor de mai sus, iar in temeiul art 480 pct 1 din noul cod de procedură civilă, să se respingă apelul declarat de pârâtă, ca nefondat.
Urmează a fi obligată pârâta intimata la plata către reclamanți cheltuielilor de judecată efectuate în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul reclamanților P. C. și P. C. M., ambii cu sediul ale la cabinet avocat B. E., din Slatina, ., județul O., împotriva sentinței civile nr. 1109 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr._, în contradictoriu cu apelanta pârâtă . SA, cu sediul ales la cabinet avocat L. O., din București, .. 21, ., ., sector 1 și apelanta pârâtă . SA PRIN SUCURSALA SLATINA, cu sediul în Slatina, str. ., . O..
Modifică în parte sentința civilă în sensul că admite capătul de cerere privind constatarea caracterului abuziv al clauzei cuprinse în convenția de credit la pct 13.5 și constată ca fiind abuzivă această clauză și dispune înlăturarea ei din contract, precum și obligă pârâta să restituie suma de 297,5 CHF percepută cu acest titlu.
Respinge apelul apelantei pârâte ca nefondat.
Obligă apelanta pârâtă la plata sumei de 750 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 Ianuarie 2016, la Tribunalul O..
Președinte, M. C. P. | Judecător, F. S. | |
Grefier, C. M. S. |
Red MCP
Tehnored MS
Ex 4/18.02.2016
| ← Dizolvare societate. registrul comerţului. Sentința nr.... | Pretenţii. Decizia nr. 31/2016. Tribunalul OLT → |
|---|
