Acţiune în constatare. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Faliment

Tribunalul GORJ Sentinţă comercială nr. 279/2015 din data de 21.04.2015

Dosar nr. .....

Cod operator 2443/2442

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ

Sentința Nr. 279/2015

Ședința publică de la 21 Aprilie 2015

Completul compus din:

JUDECĂTOR SINDIC .....

Grefier .....

Pe rol fiind pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 07.04.2015, privind judecarea cererii formulată de reclamantul C.C.IPURL în calitate de administrator judiciar al debitorului SC S.I.SRL împotriva pârâtei M.B.L. IFN SA, având ca obiect "acțiune în constatare";.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.

Deliberând, judecătorul sindic pronunță următoarea sentință, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 7.04.2015, aceasta făcând parte integrantă din prezenta.

JUDECĂTORUL SINDIC

Asupra cauzei de față;

Prin cererea introdusă la Tribunalul Gorj - Secția a II-a Civilă și înregistrată sub nr......, reclamanta C.C.IPURL în calitate de administrator judiciar al debitorului SC S.I.SRL a chemat în judecată pârâta M.B.L. IFN SA, solicitând judecătorului sindic ca prin sentința ce se va pronunța, să se constate ca fiind menținute contractele de leasing nr.FEUI03156/01.07.2011, FEUI03157/01.07.2011 și FL05487/11.05.2012.

În motivare reclamanta menționează că prin încheierea nr.194/2014 din 23.05.2014 pronunțată de Tribunalul Gorj s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei SC S.I.SRL, ea fiind numită administrator judiciar, pentru ca prin încheierea nr.1050 din 09.09.2014 să se ia act de desemnarea administratorului spe4cial al debitoarei în persoana numitului E.U.

Ulterior, la data de 11.09.2014, Adunarea Creditorilor debitoarei a votat menținerea contractelor acesteia aflate în derulare cu beneficiarii, furnizorii și instituțiile bancare, iar în privința pârâtei a fost reziliat un contract de leasing, respectiv FEUI04532, menținându-se celelalte trei contracte de leasing aflate în curs de derulare, sens în care și pârâta și-a exprimat acordul și în consecință, aceasta a fost înscrisă la masa credală cu suma de 355768,35 lei, reprezentând contravaloare rate leasing restante și penalități, conform contractelor de leasing menținute.

Mai arată reclamanta că odată cu comunicarea planului de reorganizare de către debitoare i s-șa comunicat și notificarea de reziliere contract nr.586 din 3110.2014, transmisă de pârâtă către debitoare, precum și răspunsul debitoarei prin care se solicita menținerea contractului de leasing.

În consecință, apreciază reclamanta că în speță sunt îndeplinite disp.art.86 din Legea nr.85/2006, care prevede că contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, astfel încât orice clauză contrară este nulă și că administratorul judiciar trebuie să răspundă în termen de 30 zile unei notificări a contractantului prin care i se cere să denunțe contractul, în speță însă administratorul judiciar neprimind vreo notificare de reziliere a contractelor de leasing din partea pârâtei și mai mult existând acordul părților cu privire la menținerea contractelor de leasing în derulare, în condițiile în care după data deschiderii procedurii, în perioada de observație debitoarea nu are restanțe la ratele de leasing ulterioare cu o perioadă de întârziere mai mare de 60 de zile de la scadență.

În dovedire reclamanta a depus la dosar procesul-verbal al adunării creditorilor nr.3386 din 11.09.2014, tabelul definitiv al creanțelor debitoarei, adresa nr.472 din 21.08.2014, procesul-verbal de predare-primire încheiat între pârâtă și SC S.I.SRL, planul de reorganizare, precum și adresa de înaintare a acestuia de către administratorul special către administratorul judiciar, programul de plată al creanțelor, notificarea de reziliere contract nr.586 din 31.10.2014, notificarea nr.72 din 14.11.2014, situația plăților efectuate pentru facturile emise după deschiderea procedurii de insolvență.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acți8unii ca nefondată, cu următoarea motivare :

Între pârâtă și SC S.I.SRL au fost încheiate patru contracte de leasing financiar, dintre care cel înregistrat sub nr.FEUI04532 din 08.12.2011 a fost denunțat de administratorul judiciar, contracte încheiate în vederea achiziționării mai multor autovehicule.

Pârâta a fost înscrisă la masa credală a debitoarei cu o creanță totală în cuantum de 355768,35 lei pentru ca ulterior, administratorul judiciar să-i comunice că dorește continuarea a trei dintre cele patru contracte de leasing și denunțarea unuia dintre ele, comunicându-i totodată faptul că va achita debitele restante aferente contractului de leasing reziliat, iar debitele restante la momentul intrării în insolvență vor fi achitate în două tranșe, respectiv 11151 lei la data de 25.08.2014 și 25.763 lei la data de 15.09.2014.

Aceste obligații de plată nu au fost respectate, motiv pentru care a întocmit notificarea de reziliere nr.586 din 31.10.2014, pe care a comunicat-o la data de 05.11.2014 atât administratorului judiciar cât și societății debitoare, cel dintâi necomunicând un răspuns în termenul de 30 zile de la recepționarea notificării.

În dovedire pârâta a depus la dosar notificarea de reziliere contract nr.586 din 31.10.2014 împreună cui dovezile de comunicare a acesteia către Sc S.I.SRL și C.C.IPURL, adresa nr.472 din 21.08.2014, solduri clienți pe contracte, situație detaliată penalizări, contractele de leasing financiar.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, judecătorul sindic constată și reține următoarea stare de fapt :

Între debitoarea Sc S.I.SRL și pârâta M.B.L. IFN SA s-au încheiat patru contracte de leasing financiar, respectiv : FEUI03156/01.07.2011, FEUI03157/01.07.2011, FL05487/11.05.2012 și FEUI04532/08.12.2011, prin care pârâta a finanțat debitoarea prin leasing financiar în vederea achiziționării mai multor autovehicule.

La data de 23.05.2014, prin încheierea nr.194 a Tribunalului Gorj s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței debitoarei, pârâta fiind înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 355.768,35 lei, reprezentând contravaloare rate leasing restante și penalități, conform celor patru contracte de leasing existente.

Ulterior deschiderii procedurii generale a insolvenței, respectiv la data de 26.08.2014, administratorul judiciar al debitoarei a comunicat pârâtei prin adresa nr.472 din 21.08.2014 că dorește continuarea a trei contracte de leasing, respectiv FEUI03156/01.07.2011, FEUI03157/01.07.2011 și FL05487/11.05.2012 și denunțarea contractului nr.FEUI04532 din 28.12.2011, în privința căruia se angaja să achite restanțele, iar în privința debitelor restante aferente celorlalte contracte se angaja să le achite în două tranșe, respectiv 11.151 la data de 25.08.2014 și 25.763 la data de 15.09.2014, obligație de plată care nu a fost respectată.

În consecință, pârâta a întocmit notificarea de reziliere nr.586 din 31.10.2014 pe care a comunicat-o la data de 05.11.2014 administratorului judiciar C.C.IPURL și debitoarei SC S.I.SRL, ambele comunicări fiind semnate la rubrica "destinatar";, ceea ce denotă faptul că administratorul judiciar a luat cunoștință despre notificare la data semnării, respectiv 05.11.2014, răspuns la notificare formulând numai debitoarea, conform adresei nr.72 din 14.11.2014.

Conform disp.art.86 din Legea nr.85/2006 contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, orice clauză contractuală de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii fiind nule.

În vederea creșterii la maxim a valorii averii debitorului, administratorul judiciar poate să denunțe orice contract atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate, ori substanțial de către toate părțile implicate.

Administratorul judiciar trebuie să răspundă în termen de 30 de zile unei notificări a contractantului, prin care i se cere să denunțe contractul în lipsa unui astfel de răspuns administratorul judiciar nemaiputând cere executarea contractului, acesta socotindu-se denunțat la data expirării unui termen de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului de denunțare a contractului dacă administratorul judiciar nu răspunde.

Legiuitorul a prevăzut astfel expres și imperativ persoanele îndreptățite și obligate totodată să răspundă notificării contractantului de denunțare a unui contract, acestea fiind numai administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, iar în lipsa unei prevederi exprese nu se poate interpreta textul mai sus menționat în sensul că în cadrul procedurii generale a insolvenței este îndreptățit să răspundă unei astfel de notificări administratorul special și că un astfel de răspuns ar fi de natură să substituie răspunsul administratorului judiciar, sens în care se motivează prezenta cerere de chemare în judecată.

Astfel, în speță, în condițiile în care pârâta, prin adresa nr.586 din 31.10.2014 comunicată administratorului judiciar la data de 05.11.2014 i-a adus la cunoștință intenția de reziliere a contractelor de leasing iar administratorul judiciar nu a răspuns în termen de 30 de zile de la data primirii acestei notificări, devin aplicabile disp.art.86 alin.1 din Legea nr.85/2006, în sensul că administratorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denunțat la data expirării termenului de 30 de zile de la recepționarea solicitării cocontractantului de denunțare a contractului.

Pe de altă parte, conform disp.art.36 din Legea nr.85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces pe rol, ceea ce denotă faptul că în speță, pârâta nu mai poate porni o executare silită împotriva debitoarei pentru realizare creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, inclusiv ca urmare a rezilierii contractelor de leasing, o astfel de procedură fiind suspendată de drept, iar dacă ea ar fi totuși pornită , debitoarea are la îndemână calea contestației la executare privită ca o acțiune în realizarea dreptului și pe acest considerent nu sunt îndeplini8te nici disp.art.35 C.Pr.Civ care prevede că cel care are interes poate să ceară constatare a existenței sau neexistenței unui drept, cererea neputând fi primită însă dacă partea cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Debitoarea, prin administrator judiciar, având la îndemână o astfel de cale egală, respectiv contestația la executare, în cazul în care pârâta ar începe procedura executării silite pentru recuperarea debitului, nu mai poate uza de dispozițiile art.35 C.Pr.Civ., care ar îndreptăți-o să beneficieze de calea unei acțiuni în constatare,

Pentru aceste motive, judecătorul sindic apreciază că în speță nu sunt îndeplinite disp.art.86 alin.1 teza I din Legea nr.85/2006 și art.35 C.Pr.Civ., astfel încât urmează să respingă acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul C.C.IPURL în calitate de administrator judiciar al debitorului SC S.I.SRL, împotriva pârâtei M.B.L. IFN SA, având ca obiect "acțiune în constatare";.

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 aprilie 2015 la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic,

..... Grefier ....,

....

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Acţiune în constatare. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri); Faliment