Angajare răspundere personală patrimonială. Predarea documentelor contabile ale debitoarei – cu excepția ultimului bilanț și a ultimei balanțe care, de altfel, trebuiau depuse după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii generale a ins
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 3311/R din data de 28.05.2014
Angajare răspundere personală patrimonială. Predarea documentelor contabile ale debitoarei - cu excepția ultimului bilanț și a ultimei balanțe care, de altfel, trebuiau depuse după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii generale a insolvenței -, urmată de analizarea, de către lichidatorul judiciar, a situației economico-financiare a debitoarei (din care rezulta starea de insolvență), fără precizarea concretă a actelor contabile care, în opinia lichidatorului judiciar, ar mai fi trebuit întocmite de debitoare și depuse la dosar pentru a se identifica sumele (creanțele) de încasat, precum și fără precizarea unor motive concrete de recurs.
- Legea nr. 85/2006, art. 138 alin. 1 lit. c, d, art. 28
- Legea nr. 82/1992, rep., art. 11, 12, 37
- Legea nr. 31/1990, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 și art. 185 alin. 1
Răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o formă specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin dispozițiile art. 998 Cod civ. (text de lege aplicabil raportului juridic dedus judecății) - actualmente această instituție juridică fiind prevăzută de art. 1357 Cod civ. Antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei - ca element esențial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală.
Lichidatorul judiciar nu a dovedit omisiunea îndeplinirii, de către fostul administrator statutar al debitoarei, a obligațiilor prevăzute de normele speciale cuprinse în dispozițiile art. 37 din Legea nr. 82/1992, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 și art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rep., art. 11, 12 din Legea nr. 82/1991, rep., cu referire la organizarea și conducerea contabilității în conformitate cu prevederile acestor norme legale. De asemenea, lichidatorul judiciar nu a propus și prezentat dovezi în sensul că lipsa unor acte contabile ar fi dus la inexistența unei evidențe a bunurilor debitoarei, a creanțelor și a datoriilor acesteia - cu evoluția lor în timp -, împrejurări care să fi determinat apariția stării de insolvență.
După ce lichidatorul judiciar a expus motive cu caracter de generalitate referitoare la responsabilitatea civilă a administratorilor statutari și la obligația de gestionare cu atenție a patrimoniului debitoarei, respectiv la încălcarea contractului de mandat prin acțiuni sau inacțiuni, privite ca fapte ilicite, a invocat art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep. continuând, apoi, cu enunțarea, tot în termeni generali și cu trimitere la procedura insolvenței, a condițiilor răspunderii civile delictuale.
Prin Sentința nr. 866/13 martie 2014, Tribunalul Harghita a respins acțiunea formulată de M. R. L. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC N. S. SRL, în contradictoriu cu pârâtul S. I..
În considerentele Sentinței, judecătorul sindic a reținut, în esență, următoarele aspecte:
• pârâtului i se impută săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin. 1 lit. c, d din Legea nr. 85/2006; natura juridică a acestei răspunderi împrumută cele mai multe din caracteristicile generale ale răspunderii civile delictuale, dar, cu toate acestea, este vorba despre o răspundere specială; asumarea, de către o persoană, a responsabilității de a gestiona o activitate sistematică ce presupune cunoștințe de natură profesională și prin desfășurarea căreia pot fi afectate mai multe persoane, din punct de vedere patrimonial, nu poate rămâne fără consecințe în planul angajării răspunderii;
• în speță, nu s-a făcut dovada că pârâtul ar fi săvârșit faptele care i se impută, respectiv că ar fi dispus, "în interes personal";, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, la încetarea de plăți și că ar fi făcut să dispară unele documente contabile sau că nu ar fi ținut contabilitatea debitoarei în conformitate cu legea; lichidatorul judiciar nu a invocat și instanța nu a identificat, din oficiu, motive care să facă posibilă prezumarea săvârșirii, de către pârât, a faptelor care i se impută, în condițiile în care acesta a predat documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva Sentinței nr. 866/13 martie 2014 a declarat recurs reclamantul M. R. L. I. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC N. S. SRL, invocând dispozițiile art. 3041 Cod proc. civ., art. 138 alin. 1 lit. d, art. 27 din Legea nr. 85/2006, art. 73 din Legea nr. 31/1990, rep., art.10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep., solicitând admiterea căii de atac și modificarea hotărârii, în sensul admiterii cererii de angajare a răspunderii personale a pârâtului. În esență, recurentul a susținut următoarele motive: încălcarea culpabilă a unei obligații din contractul de mandat conferit administratorilor statutari ai societății atrage, în mod indubitabil, răspunderea lor patrimonială, inclusiv în cazul inacțiunilor care constituie fapte ilicite, cum este cazul nerespectării, prin inacțiune a disp. art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep., cu referire la răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității; în concluzie, recurentul a apreciat că intimatul se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. c, d din Legea nr. 85/2006, prejudiciul creat prin acestea constând în ajungerea societății în stare de insolvență, astfel cum este definită de art. 3 din Legea nr. 85/2006; vinovăția persoanelor învinuite de producerea stării de insolvență rezultă fără echivoc din faptele săvârșite în desfășurarea activității în cadrul societății, întrucât, deși aveau obligația de a se comporta ca buni profesioniști, trebuind să prevadă semnificația faptelor și urmările acestora, față de gradul de îndatorare a societății, administratorii și asociații societății au dat dovadă de o conduită pasivă, din situațiile financiare rezultând lipsa oricăror eforturi în redresarea societății; legătura de cauzalitate este motivată de împrejurarea că faptele săvârșite au condus la necunoașterea situației economice și financiare și la intrarea societății în insolvență, raportul de cauzalitate prezumându-se atâta timp cât există încetarea de plăți și una dintre faptele enumerate la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel - învestită cu soluționarea recursului potrivit motivelor invocate, precum și potrivit regulilor statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reținut următoarele aspecte:
Curtea a reținut că răspunderea instituită de art. 138 din Legea nr. 85/2006 reprezintă o formă specială a răspunderii juridice apreciabilă în cadrul general, statornicit prin disp. art. 998 Cod civ. (text de lege aplicabil raportului juridic dedus judecății) - actualmente această instituție juridică fiind prevăzută de art. 1357 Cod civ. Însă, antrenarea unei astfel de răspunderi este de neconceput în lipsa culpei - ca element esențial al răspunderii juridice, fie aceasta delictuală ori contractuală. Or, în speță, susținerile lichidatorului judiciar cu privire la culpa pârâtului F. B. nu au fost probate.
Referitor la faptele prevăzute de disp. art. 138 alin.1 lit. c, d din Legea nr. 85/2006, Curtea a reținut, în primul rând, faptul că intimatul a avut calitatea de administrator al debitoarei SC N. S. SRL, începând cu data de 31 august 1993, astfel cum rezultă din Certificatul constatator emis de O.N.R.C. - prin Sentința nr. 4409/22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 2703/96/2012 dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenței, fiind desemnat, în calitate de administrator judiciar, practicianul în insolvență M. R. L. I. SPRL, iar prin Sentința nr. 173/24 ianuarie 2013 dispunându-se, la propunerea administratorului judiciar, deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei SC N. S. SRL, practicianul în insolvență M. R. L. I. SPRL fiind desemnat în calitate de lichidator judiciar.
Curtea a constatat că în completarea la Raportul de activitate nr. 705/29 martie 2013, administratorul judiciar a menționat expres că, la data de 16 ianuarie 2013, reprezentantul societății debitoare i-a predat o parte din documentele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, fiind încheiat, în acest sens, procesul verbal nr. 120/2013, fostul administrator statutar al debitoarei declarând, pe propria răspundere, că societatea nu are șanse de reorganizare și solicitând deschiderea procedurii simplificate a falimentului, adresa fiind înregistrată de administratorul judiciar sub nr. 97/14 ianuarie 2013. În Raportul de activitate nr. 705/29 martie 2013 s-a precizat și că, pe baza actelor contabile predate de administratorul debitoarei, M. R. L. I. SPRL urmează să completeze Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei.
Referitor la obligația depunerii actelor contabile ale debitoarei, conform dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 85/2006, Curtea a reținut că, astfel cum rezultă din completarea la Raportul de activitate nr. 270/14 februarie 2014, administratorul statutar al debitoarei a predat lichidatorului judiciar actele contabile ale SC N. S. SRL, pe baza cărora M. R. L. I. SPRL a procedat la analiza situației financiar-contabile a societății debitoare, prin adresa nr. 992/29 aprilie 2013, lichidatorul judiciar solicitând predarea a încă două documente, și anume bilanțul aferent anului 2012 și balanța contabilă la data de 31 decembrie 2012. După ce s-a menționat, în Raport, că aceste două documente contabile nu au fost predate, s-a făcut următoarea mențiune (fără explicații suplimentare): lichidatorul judiciar a apreciat, astfel, că ajungerea societății în stare de insolvență este imputabilă administratorilor statutari, încadrându-se în condițiile de atragere a răspunderii personale prevăzute de art. 138 alin. 1lit. a, c și d din Legea nr. 85/2006.
Curtea a constatat că lichidatorul judiciar nu și-a justificat, în mod concret, concluzia, în condițiile predării documentelor contabile, de către fostul administrator statutar, cu excepția bilanțului aferent anului 2012 și a balanței contabile la data de 31 decembrie 2012, cu atât mai mult cu cât, la data la care aceste din urmă acte trebuiau întocmite, procedura generală a insolvenței fusese deja deschisă (prin Sentința nr. 4409/22 noiembrie 2012 - hotărâre definitivă, conform disp. art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006), în Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei menționându-se expres că data declanșării procedurii a fost 22.11.2012, bilanțurile aferente anilor 2008, 2010 și 2011 fiind analizate în Raport - iar, ulterior, administratorul statutar al debitoarei predând actele contabile.
În contextul punctual relevat, Curtea a constatat că lichidatorul judiciar nu a dovedit omisiunea îndeplinirii, de către fostul administrator statutar al debitoarei, a obligațiilor prevăzute de normele speciale cuprinse în disp. art. 37 din Legea nr. 82/1992, rep., art. 73 alin. 1 lit. c, 182 alin. 1 și art. 185 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, rep., art. 11, 12 din Legea nr. 82/1991, rep., cu referire la organizarea și conducerea contabilității în conformitate cu prevederile acestor norme legale.
Așadar, în condițiile în care analiza economico-financiară realizată de lichidatorul judiciar cuprinde și cuantumul creanțelor SC N. S. SRL (cu evoluția acestora în perioada 31 decembrie 2008 - 31 decembrie 2011), fără precizarea concretă a actelor contabile care, în opinia recurentului, ar mai fi trebuit întocmite de debitoare și depuse la dosar pentru a se identifica sumele (creanțele) de încasat - cu atât mai mult cu cât a reținut că disponibilitățile bănești ale debitoarei erau de 65 lei, la data de 31 decembrie 2011, aceasta apărând, deci, ca fiind data ajungerii debitoarei în stare de insolvență, Curtea a reținut că, în cauză, nu s-a făcut dovada încălcării disp. art. 138 alin.1 lit. d din Legea nr.85/2006.
Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât, referitor la această faptă, în cererea de recurs sunt cuprinse doar motive de ordin general, fără ca lichidatorul judiciar să formuleze vreo critică punctuală cu privire la hotărârea primei instanțe, prin raportare la fapta vizând neorganizarea și neținerea contabilității, în conformitate cu normele legale speciale.
De asemenea, Curtea a constatat că lichidatorul judiciar nu a propus și prezentat dovezi în sensul că lipsa unor acte contabile ar fi dus la inexistența unei evidențe a bunurilor debitoarei, a creanțelor și a datoriilor acesteia - cu evoluția lor în timp -, împrejurări care să fi determinat apariția stării de insolvență.
În ce privește fapta cuprinsă în art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea a constatat că, astfel cum a reținut prima instanță, lichidatorul judiciar nu face trimitere, în cererea de angajare a răspunderii, la un motiv concret care să fi putut constitui fundamentul analizei instanței cu privire la dovedirea, în speță, a continuării activității societății "în interes personal"; și că, pe de altă parte, prin cererea de recurs nu s-a formulat nicio critică vizând reținerea neîndeplinirii acestei condiții, de către prima instanță și cu referire la fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006.
În acest sens, Curtea a constatat că, după ce lichidatorul judiciar a expus motive cu caracter de generalitate referitoare la responsabilitatea civilă a administratorilor statutari și la obligația de gestionare cu atenție a patrimoniului debitoarei, respectiv la încălcarea contractului de mandat prin acțiuni sau inacțiuni, privite ca fapte ilicite, a invocat art. 10 alin. 1 din Legea nr. 82/1991, rep. (cu referire la răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității), arătând că în concluzie, putem aprecia că administratorul societății se face vinovat de săvârșirea faptelor prevăzute la art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (f.3, dos. Curții de Apel Târgu-Mureș) - continuând, apoi, cu enunțarea, tot în termeni generali și cu trimitere la procedura insolvenței, a condițiilor răspunderii civile delictuale.
În consecință, Curtea a respins recursul reclamantului - art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod proc. civ.
| ← Înscriere creanţă în tabelul de creanţe al debitoarei | Anulare hotărâre A.G.A. pe baza căreia s-a încheiat actul... → |
|---|
