Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei. Condiţiile în care starea de insolvenţă este prezumată de lege
| Comentarii |
|
Art. 2 din Legea nr.85/2006
Art. 3 pct. 12 din Legea nr.85/2006
Art. 7 din Legea nr.85/2006
Admiterea unei cereri de deschidere a procedurii şi respingerea contestaţiei debitoarei, este consecinţa dovedirii existenţei stării de insolvenţă a patrimoniului acesteia, a unei creanţe certe, lichide şi exigibile de minim 45.000 lei (cu excepţia creanţelor salariale), creanţă care nu a fost plătită în cel puţin 90 de zile de la scadenţă.
Caracterul cert şi lichid al unei creanţe, rezultă din definiţia pe care art.379 din codul de procedură civilă o dă acestor noţiuni, text care impune condiţii ce se apreciază că sunt îndeplinite în cauză.
Susţinerea judecătorului sindic privind neîndeplinirea acestor cerinţe în raport de întreaga sumă la care se face trimitere în acţiune, este lipsită de suport, câtă vreme la acest moment judecătorul sindic are datoria de a verifica numai existenţa valorii prag (art.3 pct.12 din lege) şi nu dacă toată suma pretinsă îndeplineşte aceste condiţii.
Este aşadar suficient ca un creditor să dovedească faptul că nu i-a fost plătită o creanţă de minim 45.000 lei, de mai mult de 90 de zile şi că debitorul se află în stare de insolvenţă.
Din documentele depuse de creditoare rezultă că aceasta are faţă de debitoare o creanţă mult superioară acestui nivel, aspect recunoscut de altfel şi de către debitoare.
Recunoaşterea rezultă şi din contractul de concordat preventiv, încheiat de părţi la 26 august 2010, contract ce a privit suma de 897.083,97 euro, pe care debitoarea a recunoscut că o datorează şi se angajează să o plătească în 18 rate lunare, dar care, a fost rezoluţionat prin sentinţa nr.481/CC/3 noiembrie 2011 a Tribunalului Specializat Argeş.
Această hotărâre ce a rămas irevocabilă prin nerecurare a fost consecinţa aprecierii de către instanţă că debitoarea nu şi-a executat obligaţiile ce-i reveneau din contractul de concordat preventiv, neexecutare imputabilă şi care dă dreptul creditoarei B.C.R. S.A. să-şi valorifice într-o altă procedură drepturile patrimoniale.
În ceea ce priveşte starea de insolvenţă, aceasta este prezumată de lege, în situaţia în care o creanţă de minim 45.000 lei nu a fost plătită de la scadenţă, prezumţie care deşi relativă nu a fost răsturnată de către debitoare.
Documentele depuse de aceasta la o lună după depunerea contestaţiei, dovedesc încasarea de către ea a unor sume de bani de la diferite persoane, sume de valoare extrem de redusă în raport cu creanţa recurentei, nivel care se regăseşte şi în extrasele de cont ataşate.
Se apreciază aşadar că, prin aceste documente prezumţia de insolvenţă nu a fost răsturnată şi în concluzie ea se impune a fi reţinută observând şi poziţia actuală a debitoarei.
(Decizia nr. 2056/R-COM/05 Iunie 2013)
Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2012, creditoarea BCR S.A. a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă pentru debitoarea S.C. MS S.R.L. (fosta MSL S.A.), pentru recuperarea creanţei totale de 3.769.137,64 lei (echivalentul a 148.121,70 euro), existentă în sold la 25.06.2012, creanţă compusă din 3.485.618,33 lei credit, 283.429,32 lei dobândă şi 89,99 lei comision.
În motivare s-a arătat că reclamanta a acordat pârâtei opt credite în sumă totală de 4.200.000 euro, însă acestea nu au fost achitate potrivit scadenţei, iar contractul de concordat preventiv din 30.09.2010, a fost rezoluţionat, iar procedura a fost închisă la 3.11.2011, tocmai efect al faptului că debitoarea nu a respectat programul de plăţi.
La 2 august 2012, S.C. MS S.R.L. a formulat contestaţie solicitând şi stabilirea unei cauţiuni de 10% din creanţa pretinsă şi susţinând că societatea nu se află în stare de insolvenţă, făcând plăţi curente către creditorii săi, iar cererea de deschidere a procedurii este abuziv şi ilegal introdusă, întrucât suma pretinsă nu este certă, lichidă şi exigibilă, neexistând nicio creanţă faţă de debitoare.
Prin sentinţa nr.1673/2012, Tribunalul Specializat Argeş a admis contestaţia şi a respins cererea de deschidere a procedurii, apreciind că debitoarea nu se află în stare de insolvenţă făcând plăţi curente către creditorii săi, iar creanţa de 848.121,70 euro nu este certă, lichidă şi exigibilă în întregul ei.
A mai reţinut tribunalul procedura insolvenţei nu este menită să fie utilizată ca un instrument de constrângere al debitorului şi ea nu este pusă la îndemâna creditorului decât atunci când se dovedeşte incapacitatea de plată a datornicului.
Împotriva sentinţei, a formulat recurs creditoarea, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 din Codul de procedură civilă şi susţinând în esenţă următoarele:
- societatea debitoare a făcut numai plăţi sporadice pentru sume modice faţă de expunerea pe care o are în raport de creditoare, iar întârzierile la plată sunt de 624 zile. De altfel, toate conturile debitoarei sunt poprite de către A.N.A.F. şi se impunea ca instanţa să reţină ca prezumţia de insolvenţă nu a fost răsturnată;
- conform clauzelor contractuale Banca este în drept să declare creditul exigibil şi să procedeze la recuperarea creanţelor sale pe orice cale în cazul nerambursării la termenele stabilite a sumelor de plată;
- nici unul din actele depuse pentru răsturnarea prezumţiei de insolvenţă nu poate demonstra pretenţia din contestaţie, deoarece ele sunt reprezentate de chitanţe prin care se încasează rate de leasing;
- instanţa nu a analizat faptul că între părţi s-a încheiat un contract preventiv, contract rezoluţionat tocmai pentru că debitoarea nu a respectat programul de plăţi la care s-a obligat;
- aprecierea neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.3 din Legea nr.85/2006, este nemotivată, aşa cum de altfel nu se precizează cum s-a respins cererea de respingere a procedurii.
La 4 iunie 2013, debitoarea-intimată a formulat cerere în care a precizat că este de acord cu admiterea recursului şi deschiderea procedurii insolvenţei, întrucât nu este măsură să recupereze de la debitorii proprii sumele la care este îndreptăţită.
Examinând calea de atac, în raport şi de poziţia intimatei, se apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele de mai jos.
Potrivit art.270 din Codul de procedură civilă „Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiile reclamantului, instanţa la cererea acestuia va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii. Dispoziţiile art.273 sunt aplicabile”.
Prin cererea formulată, debitoarea a recunoscut pretenţiile creditoarei, însă se apreciază că instanţa nu poate pronunţa o hotărâre de consfinţire a învoielii părţii, dată fiind natura procedurii concursuale a insolvenţei.
Cum scopul acesteia este potrivit art.2 din Legea nr.85/2006 „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”, se apreciază că modul de soluţionare a unei cereri de deschidere poate avea influenţe nu numai între părţile iniţiale, ci şi faţă de alţi participanţi la procedură, participanţi care vor deveni părţi în condiţiile art.7 din lege, întrucât drepturile şi interesele lor sunt supuse soluţionării judecătorului sindic.
Se impune aşadar, să fie verificate în cauză susţinerile recurentei în raport de statuările instanţei de fond.
Admiterea unei cereri de deschidere a procedurii şi respingerea contestaţiei debitoarei, este consecinţa dovedirii existenţei stării de insolvenţă a patrimoniului acesteia, a unei creanţe certe, lichide şi exigibile de minim 45.000 lei (cu excepţia creanţelor salariale), creanţă care nu a fost plătită în cel puţin 90 de zile de la scadenţă.
Caracterul cert şi lichid al unei creanţe, rezultă din definiţia pe care art.379 din Codul de procedură civilă o dă acestor noţiuni, text care impune condiţii ce se apreciază că sunt îndeplinite în cauză.
Susţinerea judecătorului sindic privind neîndeplinirea acestor cerinţe în raport de întreaga sumă la care se face trimitere în acţiune, este lipsită de suport, câtă vreme la acest moment judecătorul sindic are datoria de a verifica numai existenţa valorii prag (art.3 pct.12 din lege) şi nu dacă toată suma pretinsă îndeplineşte aceste condiţii.
Este aşadar suficient ca un creditor să dovedească faptul că nu i-a fost plătită o creanţă de minim 45.000 lei, de mai mult de 90 de zile şi că debitorul se află în stare de insolvenţă.
Din documentele depuse de creditoare rezultă că aceasta are faţă de debitoare o creanţă mult superioară acestui nivel, aspect recunoscut de altfel şi de către debitoare.
Recunoaşterea rezultă şi din contractul de concordat preventiv, încheiat de părţi la 26 august 2010, contract ce a privit suma de 897.083,97 euro, pe care debitoarea a recunoscut că o datorează şi se angajează să o plătească în 18 rate lunare, dar care, a fost rezoluţionat prin sentinţa nr.481/CC/3 noiembrie 2011 a Tribunalului Specializat Argeş.
Această hotărâre ce a rămas irevocabilă prin nerecurare a fost consecinţa aprecierii de către instanţă că debitoarea nu şi-a executat obligaţiile ce-i reveneau din contractul de concordat preventiv, neexecutare imputabilă şi care dă dreptul creditoarei B.C.R. S.A. să-şi valorifice într-o altă procedură drepturile patrimoniale.
În ceea ce priveşte starea de insolvenţă, aceasta este prezumată de lege, în situaţia în care o creanţă de minim 45.000 lei nu a fost plătită de la scadenţă, prezumţie care deşi relativă nu a fost răsturnată de către debitoare.
Documentele depuse de aceasta la o lună după depunerea contestaţiei, dovedesc încasarea de către ea a unor sume de bani de la diferite persoane, sume de valoare extrem de redusă în raport cu creanţa recurentei, nivel care se regăseşte şi în extrasele de cont ataşate.
Se apreciază aşadar că, prin aceste documente prezumţia de insolvenţă nu a fost răsturnată şi în concluzie ea se impune a fi reţinută observând şi poziţia actuală a debitoarei.
Pentru toate aceste considerente, reţinându-se că sunt întemeiate criticile formulate, urmează ca recursul să fie admis în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă şi modificată sentinţa, în sensul respingerii contestaţiei, admiterii cererii introductive şi trimiterii cauzei la acelaşi tribunal pentru deschiderea procedurii.
Pentru aceste motive, Curtea a admis recursul formulat de creditoarea BCR SA prin Direcţia Remediere şi Recuperare împotriva sentinţei civile nr.1673/9 octombrie 2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr.987/1259/2012, intimată fiind debitoarea SC MS SRL fostă MSL SA, a modificat sentinţa în sensul că a respins contestaţia şi a trimis cauza la judecătorul sindic în vederea deschiderii procedurii.
<
| ← Invocarea, în cadrul procedurii insolvenţei, a nulităţii... | Modul de calcul a taxelor vamale şi a celorlalte drepturi de... → |
|---|
