Cerere de deschidere a procedurii formulată de debitoarea aflată în lichidare voluntară. Admisibilitate
| Comentarii |
|
Curtea de Apel GALAŢI Decizie nr. 641 din data de 11.10.2013
Imposibilitatea întocmirii raportului prev. de art. 260 alin. 4 din Legea 85/2006 nu îl degrevează pe lichidator de obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Nedepunerea documentelor prev. la art. 28 lit. a și b este sancționată de disp. art. 28 alin. 2 și art. 32 alin. 1 din Legea 85/2006 și nu poate constitui un motiv de respingere a cererii.
Decizia civilă nr. 641/11.10.2013 a Curții de Apel Galați
Prin cererea înregistrată sub nr. 10261/121/2012 pe rolul Tribunalului Galați, debitoarea SC R. SRL, prin lichidator Cabinet Individual Insolvență P.C. a solicitat deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.
În motivarea cererii a susținut în esență, că prin încheierea nr. 2465/07.03.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați a fost numit lichidator al debitoarei, această societate fiind dizolvată anterior în temeiul art. 30 din Legea nr. 359/2004. În pofida demersurilor efectuate nu a reușit să intre în posesia documentelor financiar - contabile ale debitoarei și a patrimoniului societății.
A mai arătat că debitoarea are creanțe neachitate, constând în obligații fiscale în cuantum de 2616 lei, ce nu pot fi achitate din lipsa disponibilităților bănești.
În drept, a invocat dispozițiile art. 27 alin. 2 și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic, prin sentința nr. 646/9.04.2013, a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 4163/27.04.2005, judecătorul delegat la O.R.C. a dispus dizolvarea societății debitoare, conform art. 237 alin. 1 lit. b din Legea nr. 31/1990. Ulterior, la solicitarea nr. 35991/09.03.2006 a A.F.P. Tecuci, în martie 2006, s-a dispus numirea unui lichidator. Din acel moment și până la data sesizării instanței nu s-au mai efectuat acte în vederea lichidării societății, lichidatorul nedepunând la dosar nici un înscris din care să rezulte verificările și operațiunile pe care le-a întreprins în acest sens. Cu toate acestea, lichidatorul desemnat să lichideze societatea, conform dispozițiilor Legii societăților comerciale, a solicitat deschiderea procedurii falimentului, deși lichidarea durează de peste 7 ani, timp în care nu a fost efectuat nici un act de lichidare. Mai mult, creanța pe care o datora debitoarea către AFP Galați, chiar dacă este o creanță bugetară, are un termen legal de prescripție. Aceasta este anterioară dizolvării societății, respectiv anterioară lunii iunie din 2005, termenul de prescripție a acesteia începând să curgă din ianuarie 2006, împlinindu-se în ianuarie 2012. Nu s-a depus la dosar niciun act din care să rezulte întreruperea acestui termen și nici nu s-a făcut vreo precizare cu privire la masa pasivă.
Prin urmare, instanța a apreciat că este evident că societatea debitoare nu are bunuri, astfel că scopul procedurii judiciare nu se justifică, aceasta nefiind de natură decât să angreneze cheltuieli suplimentare de procedură, ce urmează a fi puse pe seama fondului de lichidare, și cheltuieli nejustificate pentru sistemul judiciar. Această procedură s-ar fi impus să fie închisă în condițiile Legii nr. 31/1990. De altfel, lichidatorul nu a justificat de ce se impune transformarea unei proceduri de lichidare administrativă, după mai bine de 7 ani, într-o procedură de lichidare judiciară, neaducând niciun argument de natură să justifice această transformare, cum ar putea fi, de exemplu existența vreunor premise pentru antrenarea răspunderii administratorilor pe temeiul art. 138 din Legea insolvenței sau existența unor premise pentru anularea unor acte sau transferuri frauduloase, operațiuni care ar putea să aducă bunuri sau sume de bani în averea debitoarei, care să contribuie la stingerea pasivului. În aceste condiții, declanșarea procedurii de lichidare judiciară doar cu unicul scop de a obține o hotărâre judecătorească prin care să se dispună radierea societății din evidențele în care a fost înregistrată este de nepermis, întrucât se ajunge la o deturnare a scopului procedurii lichidării judiciare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs debitoarea SC R. SRL, prin lichidator Cabinet Individual Insolvență P.C., înregistrat la data de 17.07.2013, sub nr. 10261/121/2012 pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II- a civilă.
Sentința recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Contrar celor reținute de instanța de fond, lichidatorul a notificat debitoarea, prin adresa nr. 23/14.08.2006 solicitându-i toate documentele societății necesare derulării procedurii de lichidare în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990. Acest demers a rămas fără răspuns, deși a fost ulterior repetat de lichidator. În scopul identificării stării debitoarei, în ce privește sediul social, administratori etc; a solicitat și obținut de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați extrasul de informare nr. …/22.11.2012.
Totodată, debitoarea are obligații fiscale neachitate așa cum rezultă din adresa nr. …/4.12.2012 a D.G.F.P. Galați, în cuantum de 2616 lei, precum și obligații către bugetul local, respectiv taxa de habitat, conform H.C.L. nr. 161/2010, potrivit declarației înregistrate sub nr. …/22.03.2013 la Primăria Mun. T., în sumă de 63 lei.
Ca atare, apreciază recurenta, debitoarea are creanțe neachitate, ce nu pot fi acoperite din patrimoniul acesteia.
În mod eronat a reținut instanța de fond că deschiderea procedurii ar atrage cheltuieli suplimentare, atâta vreme cât, potrivit opiniei exprimate de doctrina și practica, aceste cheltuieli se suportă din fondul special constituit prev. de art. 4 din Legea nr. 85/2006.
Societatea debitoare este dizolvată de drept, iar aceasta nu poate fi radiată câtă vreme nu poate parcurge procedura lichidării prev. de art. 237 alin. 8 din Legea nr. 85/2006.
Recurenta a arătat că soluția atacată este lipsită de temei legal, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut o valoare - prag, pentru ca instanța să poată dispune deschiderea procedurii la cererea debitoarei, după cum legiuitorul nu a stipulat vreun termen înăuntrul căruia lichidatorul desemnat în procedura voluntară are obligația de a cere deschiderea procedurii insolvenței.
În drept, a invocat dispozițiile art. 483 - 502 din Noul Cod de procedură civilă, art. 237 din Legea nr. 31/1990 republic., art. 1 alin. 2, art. 2 pct. 23, 25 , art. 32 și art. 107 din Legea nr. 85/2006.
În dovedirea recursului, s-a folosit de proba cu înscrisuri: copia declarației nr. …/22.03.2013 pentru stabilirea taxei de habitat cu destinația de salubrizare, declarații privind obligații fiscal, adresa nr. …/17.01.2013, a A.F.P. Tecuci, cu fișa de plătitor anexată, notificarea adresată debitoarei, cu scrisoare recomandată, restituită lichidatorului, cu mențiunea "destinatar mutat de la adresă"; .
Curtea de apel a admis recursul, a casat sentința recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Pentru a hotărî astfel, a reținut următoarele:
Societatea debitoare se află în procedura de lichidare voluntară încă de la data de 7.03.2006, potrivit încheierii judecătorului delegat nr. 2465/7.09.2006.
Conform art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 republicată cu modificările și completările ulterioare, lichidatorul are obligația de a depune în termen de 60 de zile de la numire, la Oficiul Registrului Comerțului, un raport privind situația economică a societății. Dacă potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea procedurii în termen de 15 zile de la depunerea raportului.
Potrivit art. VI din O.U.G. nr. 43/2010, prevederile art. 260, astfel cum au fost modificate prin această ordonanță de urgență, erau aplicabile în mod corespunzător și procedurilor de lichidare voluntară aflate în derulare la data intrării în vigoare a acestora, cum este cazul în speță. Doar data de la care curg termenele prevăzute de art. 260, este diferită, această dată coincide, în speță, cu data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 43/2010.
În condițiile în care lichidatorul a fost desemnat de judecătorul delegat la registrul comerțului, iar nu de asociații societății debitoare, el nu a beneficiat de sprijinul acestora și al fostului administrator social al debitoarei, pentru obținerea actelor și documentelor necesare întocmirii raportului prevăzut de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990. Totodată, el nu a putut obține documentația prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006, ce se anexează cererii de deschidere a procedurii, împrejurări de fapt dovedite, în speță, cu corespondența purtată cu reprezentanții societății, returnată lichidatorului cu mențiunea că societatea nu își mai desfășoară activitatea la sediul social declarat.
Imposibilitatea întocmirii raportului prev. de art. 260 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 nu îl degrevează însă pe lichidator de obligația de a solicita deschiderea procedurii insolvenței, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Contrar celor reținute de instanța de fond, cererea debitorului nu trebuie decât să îndeplinească condițiile prevăzute de art. 27 din Legea nr. 85/2006 și să fie însoțită de documentele prev. de art. 28 din același act normativ.
Or, prin cererea de deschidere a procedurii insolvenței, lichidatorul a arătat că societatea datorează către bugetul consolidat al statului suma de 2616 lei, pe care nu o poate acoperi din averea debitoarei, fiind îndeplinite condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate.
Din interpretarea art. 27 alin. 1 coroborat cu art. 27 alin. 4 din Legea nr. 85/2006 Curtea reține că debitorul nu este obligat să dovedească starea de insolvență, ci doar să pretindă o astfel de stare a patrimoniului său.
Inexistența stării de insolvență se critică și poate fi analizată în cadrul opoziției prev. de art. 32 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, opoziție care poate fi formulată de creditori împotriva hotărârii de deschidere a procedurii simplificată a falimentului la cererea debitoarei.
De asemenea, nedepunerea documentelor prev. de art. 28 lit. a și b este sancționată de art. 28 alin. 2 și art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 și nu poate constitui un motiv de respingere a cererii.
Dimpotrivă, este unul din cazurile prev. de art. 1 alin. 2 lit. d din Legea nr. 85/2006 pentru deschiderea procedurii simplificate, alături de celelalte situații prev. de art. 1 alin. 2 lit. c pct. 1, 2, 3, 4 (debitorii nu dețin nici un bun în patrimoniul lor, actele constitutive și documentele nu pot fi găsite, administratorul nu poate fi găsit, sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului).
Potrivit art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2000, debitorul este obligat să depună doar o listă a numelor și adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora, certe sau sub condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile lor de preferință.
În acest context, judecătorul sindic nu poate respinge cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenței, pe considerentul că obligația fiscală este prescrisă. Neexistând temei legal pentru a solicita și verifica la data deschiderii procedurii titlurile ce constată creanțele neachitate, măsurile de executare întreprinse de creditori în ce privește creanțele constatate prin titlurile executorii etc, este evident că nu există toate înscrisurile necesare pentru a concluziona că o creanță declarată de debitor este prescrisă și, pe cale de consecință, patrimoniul acestuia nu se află în starea prev. de art. 3 pct. 1.
Mai mult, neînregistrarea nici unei creanțe până la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor are drept consecință închiderea procedurii în temeiul art. 134 din Legea nr. 85/2006. Cu alte cuvinte, nu există nici un temei legal și nici cadrul procesual necesar pentru ca judecătorul sindic, cu ocazia soluționării cererii debitoarei de deschidere a procedurii, să concluzioneze că datoriile certe, lichide și exigibile declarate de debitoare, fie nu există, fie sunt prescrise ș.a.m.d.
Cât privește considerentele judecătorului sindic, referitoare la oportunitatea deschiderii procedurii, împotriva unei societăți care nu deține bunuri, aflată în procedura lichidării voluntare de peste 7 ani, acestea sunt pertinente, dar fără suport în actuala lege privind procedura insolvenței.
Față de considerentele mai sus arătate, a constatat că judecătorul sindic a pronunțat o soluție lipsită de temei legal, a cărei reformare se impune ( art. 304 pct. 9 C.proc. civ.).
Ținând seama de Decizia nr. 5/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, soluția pe care instanța de recurs o poate pronunța, ca efect al admiterii căii de atac împotriva hotărârii de respingere a cererii de deschidere a procedurii simplificate este aceea de casare cu trimitere spre rejudecare, dat fiind specificul procedurii insolvenței.
Astfel, această procedură este unitară și succesivă, cu atribuții de competență exclusivă a fiecăruia dintre participanții la procedură, ce nu pot fi partajate între instanța de recurs și judecătorul sindic.
Așa fiind, potrivit art. 312 alin. 2 - 4 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 1 din vechiul Cod de procedură civilă (aplicabil în cauză, în raport de dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010) a admis recursul și a casat sentința recurată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.
| ← Somatie de plata. Prin obiecţiile formulate de către debitoare... | Contestaţia formulată de o creditoare împotriva Hotărârii... → |
|---|
