Cerere de închidere procedură formulate de către lichidatorul judiciar
Comentarii |
|
Tribunalul GORJ Sentinţă comercială nr. 22/2018 din data de 22.01.2018
Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2018:022.000022
Cod operator 2442/2443
Dosar nr. ………
R O M Â N I A
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 22/2018
Ședința publică de la 22.01.2018
Completul compus din:
JUDECĂTOR SINDIC …
Grefier ……
Pe rol fiind soluționarea cererii privind aprobarea Raportului final nr.7206/13.11.2017 și Situațiile financiare finale și a cererii de închidere procedură formulate de către lichidatorul judiciar …………. IPURL, desemnat să administreze procedura simplificată a falimentului debitoarei SC …………… SRL, în contradictoriu cu creditorii X.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns practician în insolvență ……din partea lichidatorului judiciar ….. IPURL pentru debitoarea SC …… SRL, consilier juridic …… pentru creditoarea …, lipsă fiind ceilalți creditori.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează judecătorului sindic faptul că prin Serviciul Registratură la data de 29.11.2017 s-a depus la dosar de către lichidatorul judiciar cerere de închidere, după care,
Practician în insolvență din partea lichidatorului judiciar …….. IPURL pentru debitoarea SC ……….. SRL depune la dosar dovada publicării cererii de închidere în BPI nr. 22426/27.11.2017.
Judecătorul sindic pune în discuție cererea privind aprobarea Raportului final nr. și Situațiile financiare finale și cererea de închidere a procedurii, și acordă cuvântul.
Practician în insolvență din partea lichidatorului judiciar ……….. IPURL pentru debitoarea SC …………. SRL solicită aprobarea raportului final. Solicită admiterea cererii, închiderea procedurii, radierea societății debitoare din evidențele ORC Gorj, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități.
Consilier juridic ……… pentru creditoarea …. Gorj arată că este de acord cu aprobarea raportului final în închiderea procedurii.
JUDECĂTORUL SINDIC
Asupra raportului final și cererii de închidere de față;
La data de 13.11.2017, lichidatorul ……. IPURL pentru debitoarea SC ……….. SRL a depus la dosar Raportului final nr.7206/13.11.2017 și Situațiile financiare finale.
Lichidatorul judiciar a arătat că deschiderea procedurii simplificate a falimentului s-a dispus prin încheierea nr. 236 din data 28.06.2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 6195/95/2013, fiind desemnat lichidator judiciar.
S-au întocmit și depus la dosar, Tabelul preliminar al creanțelor nr. 4049 din data de 02.09.2013, BPI nr. 14332 din 04.09.2013, Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei nr. 4114 din 16.09.2013, publicat în BPI nr. 14991 din 17.09.2013, Tabelul definitiv al creanțelor, nr. 4132 din 17.09.2013, Completare la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor, nr. 4284 din 29.10.2017, publicată în BPI nr. 17890 din 30.10.2013, Raport asupra fondurilor obținute din lichidare și încasarea creanțelor, nr 6791 din 14.02.2017, publicat în BPI nr 2987/14.02.2017.
Au fost efectuate demersuri pentru recuperare creanțe, fiind promovate 11 acțiuni în pretenții împotriva debitorilor: …………………….
Nu au fost distribuite sume la creditorii debitoarei, datorită fondurilor insuficiente. Masa credală cuprinsă în Tabelul definitiv al creanțelor împotriva debitorului SC ……….. SRL Număr 4572 din 18.02.2014, a rămas neîndestulată.
In procedură, s-a formulat cerere de atragere a răspunderii materiale, potrivit art.138 alin. 1, lit. a), c) și e) din Legea 8/2006 împotriva administratorilor debitoarei ………. pentru obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1.011.409,10 lei (ce reprezintă întreaga masă credală a debitoarei), fiind soluționată prin admiterea acesteia, prin Sentința nr 322/12.05.2015, data de judecătorul sindic în dosarul asociat.
In concluzia celor de mai sus, în procedură s-au încasat venituri totale în sumă de 13215 lei, care au acoperit parțial cheltuielile de procedură, fără a rămâne resurse pentru a fi distribuite creditorilor.
Consecința acestei situații de fapt a fost că întreaga masă credală a rămas neacoperită, creditorii având la dispoziție Sentința nr ……, data de judecătorul sindic în dosarul asociat, ce constituie titlu executoriu pentru recuperarea sumei de 1.011.409,10 lei.
Judecătorul sindic constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 129 alin.1 din Legea nr. 85/2006, sens în care va aproba Raportului final nr.7206/13.11.2017 și Situațiile financiare finale.
La data de 29.11.2017 lichidatorul judiciar a depus la dosar cerere de închidere a procedurii, solicitând cererii, închiderea procedurii, radierea societății debitoare din evidențele ORC Gorj, descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilități.
În drept cererea a fost motivată pe dispozițiile art. 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006.
În motivarea cererii s-a arătat că toate au fost valorificate toate bunurile debitoarei, fiind distribuite sumele obținute în procedură.
Judecătorul sindic, constată că cererea de închidere formulată de lichidatorul judiciar este fondată, întrucât sunt îndeplinite în totalitate condițiile prevăzute de 132 alin.2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Prin încheierea nr. ….. pronunțată în dosarul nr. …… a fost admisă cererea debitorului SC …………… SRL și în temeiul art. 1 alin. 2 lit. f, rap. la art. 27, 32, 107 alin.1 lit. A, din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus începerea procedurii simplificate a falimentului debitorului SC …………. SRL, cu sediul în, fiind desemnat lichidator judiciar, cu o retribuție de 500 lei lunar, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.25.
Prin sentința nr. …… pronunțată în dosarul nr. ……. a fost aprobat Raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nr. 4114 din 16.09.2013 cu completarea ulterioară nr. 4284/29.10.2013, întocmit de lichidatorul judiciar ……….. IPURL pentru debitorul SC …………. SRL, în contradictoriu cu creditorii …..
Prin sentința nr. ….. pronunțată în dosarul nr. …./a1 a fost admisă cererea formulată de lichidator judiciar …. IPURL pentru debitorul SC ……SRL, împotriva pârâților …………. și în temeiul art. 138 alin 1, lit. a, c și e din Legea nr. 85/2006, se antrenează răspunderea patrimonială a pârâților în solidar, pentru suma de 1.011.409,1 lei.
Avându-se în vedere cele expuse, precum și dispozițiile imperative ale 132 alin.2 din legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, conform cărora "o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă. În urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul sindic va pronunța o sentință, închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora";, se va dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC ………. SRL si descărcarea lichidatorului judiciar …………. IPURL de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții.
Pentru considerentele expuse și în temeiul textelor de lege menționate;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Aprobă Raportul final nr.7206/13.11.2017 și Situațiile financiare finale întocmit de lichidatorul judiciar …………. IPURL desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei SC ………….. SRL.
Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar …………. IPURL cu sediul ….. desemnat să administreze procedura de faliment a debitoarei SC …………. SRL cu sediul în ……….., județul Gorj, …., în contradictoriu cu creditorii …………….
În temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Dispune închiderea procedurii de faliment a debitoarei SC …………. SRL cu sediul în ………., județul Gorj, ………...
În temeiul art. 136 din Legea nr. 85/2006 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții.
Dispune radierea debitoarei SC ……….. SRL din evidențele ORC Gorj.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 22.01.2018, la Tribunalul Gorj.
Judecător-sindic Grefier
L.S L.S
← Inlocuire a lichidatorului judiciar. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
---|