Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei unei societăţi comerciale dizolvate de drept. Condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Nedepunerea unor înscrisuri care să confirme existenta unor creanţe certe, lichide şi exigibile. Lipsa dovezii calităţii de debitor sau a stării de insolvenţă

Legea nr. 85/2006, art. 28

Nu poate constitui temei al cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvenţă faptul că lichidatorul nu a putut intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile şi a bunurilor societăţii, elemente care ar atrage incidenţa cazului de deschidere a procedurii reglementat de art. 3 pct. 25 şi art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Este necesară dovada existenţei unei creanţe certe şi exigibile a cărei neplată să justifice susţinerea unei insolvenţe prezumate sau iminente a debitoarei. Simpla afirmare a unor creanţe ale debitoarei nu poate justifica starea de insolvenţă a debitoarei.

C.A. Cluj, s. a ll-a civ., de cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4047 din 18 mai 2012, nepublicată

Prin sentinţa civilă nr. 7018 din 15 decembrie 2011 a Tribunalului Maramureş s-a respins cererea de deschidere a procedurii simplificate a insolvenţei împotriva debitoarei SC B.M. SRL, prin lichidator P.I. I.P.U.R.L. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prin sentinţa nr. 4964 din 4 decembrie 2006, pronunţată în dosarul Tribunalului Maramureş, s-a dispus dizolvarea SC B.M. SRL în temeiul art. 237 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990. Societatea a fost deci dizolvată întrucât nu a depus până la expirarea termenelor legale situaţiile financiare anuale, demarându-se, astfel, procedura de dizolvare şi subsecvent cea de lichidare voluntară potrivit alin. (6) din Legea nr. 31/1990. Unicul temei al cererii de deschidere a procedurii simplificate de insolvenţă invocat de către lichidator îl constituie eşecul demersurilor la care a recurs pentru a intra în posesia actelor constitutive, a actelor contabile şi a bunurilor societăţi şi pentru a lua legătura cu reprezentanţii societăţii, elemente care ar atrage incidenţa cazului de deschidere a procedurii reglementat de art. 3 pct. 25 şi art. 33 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Lichidatorul nu a invocat şi cu atât mai puţin nu a dovedit starea de insolvenţă a SC B.M. SRL, prin care potrivit art. 3 pct. 1 din Legea nr. 85/2006 se înţelege „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”. Astfel, din adresa comunicată de fisc a rezultat că debitoarea nu figurează cu obligaţii fiscale în evidenţele

organului fiscal. Deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă în temeiul art. 270' din Legea nr. 31/1990 care stabileşte că în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenţei, supunând acestei proceduri şi societăţile comerciale cu privire la care s-a dispus dizolvarea, nu conţine dispoziţii derogatorii pentru aceste societăţi. în consecinţă rămân supuse condiţiilor legale generale prevăzute de Legea nr. 85/2006, şi anume: 1) debitorul să facă parte din categoriile enumerate în art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2006; 2) existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile de mai mult de 90 de zile; 3) lipsa/insuficienţa disponibilităţilor băneşti pentru stingerea creanţei, ultimă condiţic carc defineşte însăşi insolvenţă şi care este esenţială aşa cum reiese din ansamblul reglementării cuprinse de Legea nr. 85/2006.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs P.I. I.P.U.R.L. în calitate de lichidator al debitoarei SC B.M. SRL arătând că instanţa de fond a reţinut faptul că lichidatorul judiciar nu a dovedit starea de insolvenţă a SC B.M. SRL prin care, potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006, se înţelege „acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile”. Pentru a dovedi starea de insolvenţă a unei societăţi se impune a se cunoaşte aspectul financiar al acesteia, pe de-o parte şi creanţa pe care nu are capacitatea de a o acoperi. Menţionează faptul că lichidatorul judiciar a notificat debitoarea la sediul declarat, însă demersurile de a intra în posesia documentelor contabile şi a listelor prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006 au rămas fară rezultat. In aceste condiţii, lichidatorul judiciar nu se poate pronunţa asupra existenţei unei creanţe sau a cuantumului acesteia şi a capacităţii, respectiv, incapacităţii debitoarei de a o achita. Consideră că este esenţial a se reţine că, prin respingerea cererii introductive de deschidere a procedurii de faliment împotriva debitoarei, nu s-a stabilit aspectul carc primează, că nu există creanţe. Inexistenţa creanţei bugetare nu atrage, implicit, lipsa unei alte categorii de creanţe. Deschiderea procedurii ar implica, pe lângă notificările către crcditorii bugetari, notificarea creditorilor-furnizori de utilităţi, notificarea în ziar şi notificarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, deci, o serie de modalităţi de identificare a unor posibili creditori. Faţă de cele menţionate, având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) lit. e) şi ale art. 3 pct. 1 şi pct. 25 din Legea nr. 85/2006 modificată, consideră că cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului împotriva acesteia este întemeiată.

Analizând recursul declarat, Curtea de apel a observat că, în speţă, recurenta nu a făcut dovada existenţei unei creanţe certe şi exigibile a cărei neplată să justifice susţinerea unei insolvenţe prezumate sau iminente a debitoarei. După cum corect a reţinut judecătorul-sindic, lichidatorul de bitoarei nu a depus înscrisuri care să confirme existenţa unor creanţe ce să îndeplinească cerinţele art. 379 C. proc. civ. astfel că în mod corect a respins cererea formulată. Mai mult, afirmarea unor creanţe ale debitoarei nu poate justifica starea de insolvenţă a debitoarei astfel cum este ea definită prin art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Susţinerile recurentei referitoare la identificarea creditorilor ipotecari ulterior deschiderii procedurii confirmă, în fapt, cele reţinute de judecătorul-sindic: că la data înregistrării cererii de deschidere a procedurii nu există înregistrate creanţe într-un cuantum care să justifice starea de insolvenţă şi care să determine deschiderea procedurii.

Pentru toate aceste considerente, curtea a apreciat recursul declarat de către recurentă ca fiind nefondat, iar în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 8 din Legea nr. 85/2006 l-a respins şi a menţinut în întregime hotărârea recurată.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Cerere de deschidere a procedurii insolvenţei unei societăţi comerciale dizolvate de drept. Condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ.