CONT.ADM: Convenţie încheiată cu AJOFM BUZĂU sub incidenţa prevederilor art.80 alin.1 lit.c) din Lg. nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj pentru stimularea ocupării forţei de muncă
Comentarii |
|
Tribunalul BUZĂU Sentinţă comercială nr. 2 din data de 24.07.2013
CONT.ADM: Convenție încheiată cu AJOFM BUZĂU sub incidența prevederilor art.80 alin.1 lit.c) din Lg. nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj pentru stimularea ocupării forței de muncă
1. )- Obiectul acțiunii
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 564/114/2013 din 23.01.2013, reclamanta Arh. BZ/VN a chemat în judecată pe pârâta AJFOM Buzău , solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună : a) - anularea procesului verbal de control nr. X/2012 întocmit de Compartimentul Control Măsuri Active , și b) - a deciziei nr.X/2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor , precum și c ) - suspendarea executării măsurilor dispuse prin procesul verbal de control prin care s-a instituit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 11.416,47 lei , până la soluționarea irevocabilă a litigiului .
2. ) - Motivarea cererii
2.1. ) - În fapt : reclamanta a susținut că potrivit convenției nr.124 din 2.09.2008 a beneficiat de subvenție în baza dispozițiilor art. 80 din Legea nr. 76/2002, urmare a angajării licențiatului în teologie D.G., acesta fiind hirotonit ca diacon la atedrala Arh. BZ cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată , înregistrat sub nr. 5629/2008. Întrucât diaconia este prima treaptă în hirotonia de preot , la data de 1.04.2010 a fost promovat și hirotonit preot repartizat la Parohia Poieni, Protoieria Pătârlagele , unitate subordonată direct Arh.BZ/VN.
2.2.) - Cu prilejul raportării către ITM a schimbării locului de muncă începând cu data de 1.04.2010, pin promovarea din postul de diacon în cadrul Cat. Arh. BZ. în postul de preot la Parohia Poieni Protoieria Pătârlagele , s-a menționat în mod greșit ca temei legal "; art. 55 lit b) din Codul muncii "; (desfacerea contractului individual de muncă ) , în loc de promovare prin transfer în cadrul aceleeași instituții de cult ( ce s-ar regăsi ca temei legal la art. 41 alin. 1 și alin. 3 lit b) din Codul muncii ).
2.3) - Sesizând AJOFM Buzău , cu adresa nr. 4227/21.08.2012 , asupra raportării eronate în baza de date Revisal a situației preotului respectiv , cu precizarea că nu a intervenit o încetare a raporturilor de muncă , ci o promovare în cadrul aceleeasi instituții de cult : Arhiepiscopia , cu subunitățile sale : Protoieria și Parohia , aceasta a inițiat efectuarea unui control ce s-a soldat cu încheierea procesului verbal nr. X/2012/29.11.2012 .
2.4. ) - Apreciindu-se că s-au încălcat prevederile convenției în sensul desfacerii contractului de muncă persoanei angajate în condițiile expuse , mai înainte de împlinirea termenului de 3 ani de la angajare , i s-a impus prin actul de control respectiv să restituie suma încasată cu titlu de subvenție , la care se adaugă și dobânda aferentă, în valoare totală de 11.416,47 lei , context în care s-a emis și titlul executoriu nr. 1 /14.01.2013 .
2.5. ) - Prin decizia nr.Y/2013 s-a respins contestația formulată împotriva procesului verbal de control , neluându-se în considerare că raporturile de muncă dintre personalul clerical și Biserica Ortodoxă Română sunt reglementate prin legi speciale , astfel cum s-a apreciat și prin adresa nr.5409/16.05.2011 emisă de Ministerul Muncii prin Inspecția Muncii, Curtea Constituțională statuând în același sens prin Decizia nr. 640/2008.
2.5.) - În drept : reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 și art. 14 din Legea nr. 554/2004 , prevederile Legii nr. 489/2009 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor , precum și ale Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române și ale HG nr. 53/2008, privind recunoașterea statutului.
3. ) - Probe
În sprijinul cererii , reclamanta a depus la dosar : procesul verbal de control nr. X/2012/29.11.2012 ( filele 6-7) nota de calcul a debitului ( fila 8 ), decizia nr. Y/20013 ( fila 9 ) , adresa nr. 4227/21.08.2012 ( filele 10-11), contestația formulată împotriva procesului verbal de control /procedura prealabilă ( filele 12-13 ) , mărturisire - angajament diacon D.G. ( fila 14 ) , adresa nr. 754/8.03.2010 ( fila 16 ) , somația și titlul executoriu nr. 1 /14.01.2013 ( filele 17-18 ) , adresa nr. 969/2013 emisă de ITM Buzău ( fila 19) , procesul verbal de control nr. 627/1.03.2011( filele 34-35 ) , adresa nr. 5409/16.05.2011 emisă de Ministerul Muncii /Inspecția Muncii ( filele 39-40 ) și adresa nr. 1438/1.02.2013 emisă de Cancelaria Sfântului Sinod ( fila 41) .
4. ) Întâmpinarea
4.1. ) - Pârâta AJOFM Buzău a formulat întâmpinare conform art 114-118 din codul de procedură civilă , prin care a solicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată ( filele 28-29 ) .
4.2. ) - Prin întâmpinare ,pârâta și-a menținut punctul de vedere exprimat prin procesul verbal de control contestat , în sensul că reclamanta a încălcat prevederile art. 83 din Legea 76/2002 , întrucât a desfăcut contractul de muncă al persoanei D.G. : angajat în condițiile art. 80, anterior împlinirii termenului de 3 ani socotit de la data angajării.
4.2. ) - În sprijinul susținerilor formulate prin întâmpinare , pârâta a depus la dosar adresa nr. 20722/25.10.2012 emisă de ITM Buzău ( fila 30).
5. ) Cererea de suspendare a executării măsurii dispuse
5.1.) - Prin cererea depusă la filele 47-48 dosar , astfel cum a fost corectată prin adresa depusă la fila 55, reclamanta a motivat oportunitatea suspendării măsurii dispuse prin actul de control în sensul instituirii în sarcina sa a obligației de plată a sumei de 11.416,47 lei , apreciind că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 .
5.2. ) - În replică, prin adresa nr. 630/2013 depusă la fila 44 dosar , pârâta a solicitat instanței să ia act de prevederile art 215 din Codul de procedură fiscală sub aspectul obligativității depunerii unei cauțiuni de până la 20 % din cuantumul sumei contestate , în vederea pronunțării asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ contestat.
6. Analiză. Constatări. Considerente
6.1. ) Circumstanțele în fapt și în drept ale cauzei
Examinând acțiunea în anulare formulată de reclamantă în raport de actele și lucrările dosarului , precum și de prevederile legale incidente în cauză , tribunalul constată :
6.1.1) - Reclamanta Arh.BZ/VN a încheiat cu pârâta AJFMO Buzău o convenție înregistrată sub nr. 124 din 2.09.2008 în baza căreia a beneficiat de subvenția stipulată la art. 80 alin 1 lit c ) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj pentru stimularea ocupării forței de muncă , drept consecință a angajării unei persoane : D.G, începând cu data de 2.09.2008.
6.1.2 ) - Conform prevederilor art. 83 alin 1 din legea invocată , angajatorii care încadrează absolvenți în condițiile art. 80 sunt obligați să mențină raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților cel puțin 3 ani de la data angajării .
6.1.3) - La art. 83 al. 2 lit a) din lege se dispune în sensul că angajatorii care încetează raporturile de muncă sau de serviciu ale absolvenților anterior termenului prevăzut la alin. 1 sunt obligați să restituie în totalitate agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă sumele încasate pentru fiecare absolvent plus dobânda de referință a BNR în vigoare la data încetării raporturilor de muncă sau de serviciu , dacă încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu s-a produs în temeiul art. 55 lit b) din Codul Muncii .
6.1.4 ) - Pe parcursul derulării convenției și anume la data de 1.03.2011, AJOFM Buzău , prin compartimentul său de specialitate , a efectuat un control ce a avut drept obiect , în principal , verificarea respectării obligațiilor legale cu privire la încadrarea în muncă și menținerea raporturilor de muncă de către angajatorii care au beneficiat de subvenții din bugetul asigurărilor pentru șomaj , la perioada 2.09.2008-1.03.2011.
6.1.5 ) - Controlul s-a finalizat prin încheierea procesului verbal nr. 627/1.03.2011, prin care s-a concluzionat că reclamanta "; menține raporturile de muncă cu absolventul încadrat în condițiile art. 80 din Legea 76/2002, neconstatându-se încălcări ale legii "; ( filele 34-35).
6.1.6 ) - Pe parcursul derulării convenției , din proprie inițiativă, cu adresa nr. 4227/21.08.2012 reclamanta a solicitat pârâtei să ia act de faptul că s-a înregistrat în baza de date Revisal a ITM Buzău cu o mențiune eronată sub aspectul temeiului legal privind schimbarea locului de muncă al licențiatului în teologie D.G. ca fiind "; art. 55 lit b ) Codul muncii"; ( desfacerea contractului de muncă ) , în loc de promovare prin transfer în cadrul aceleeași instituții de cult ( ce s-ar regăsi ca temei legal la art. 41 alin. 1 și alin. 3 lit b) din Codul muncii ) : filele 10-11.
6.1.7. ) - Urmare adresei invocate la paragraful anterior , pârâta a chestionat ITM , solicitându-i să comunice situația contractului de muncă referitor la angajatul D.G.( adresa nr.6259/17.10.2012 ) .
6.1.8 ) - Cu adresa nr. 20722 din 26.10.2012 , ITM Buzău a comunicat pârâtei în raport de informațiile oferite de baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii a Registrului General de Evidență a Salariaților ( REVISAL, în prescurtare), că : ";Referitor la D.G., contractul de muncă încheiat cu Ep. BZ/VN , figurează ca încetat de la data de 1.04.2010, conform art 55 lit b) din Codul muncii "; ( fila 30 ).
6.1.9) - Pe acest fond , pârâta a inițiat cel de al doilea control la data de 29.11.2012, având aceleași obiective cu cel efectuat la data de 1.03.2011, finalizat prin procesul verbal nr. 627/2011, prilej cu care s-a încheiat procesul verbal nr. X/2012 din 29.11.2012 a cărui anulare se solicită prin acțiunea pendinte judecății .
6.1.10 ) - Prin procesul verbal nr. X/2012/2012 ( încheiat cu prilejul celui de-al doilea control ) , s-a reținut în contradicție cu procesul verbal nr. 627/2011 ( încheiat cu prilejul primului control , având aceleași obiective), că reclamanta a încălcat convenția nr. 124/2.09.2008 întrucât a desfăcut contractul de muncă al persoanei angajate în condițiile art. 80 din Legea nr. 76/2002 : D.G. "; în temeiul art. 55 lit . b) din Codul muncii "; , anterior împlinirii termenului de 3 ani stipulat la art. 83 alin. 1 din lege.
6.2. ) - Considerentele instanței
În baza probatoriului administrat , tribunalul reține că procesul verbal de control contestat întocmit de compartimentul de specialitate din cadrul AJOFM Buzău , înregistrat sub nr. X/2012 din 29.11.2012 , ca și decizia nr. 61 din 17.01.2013 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva actului de control , sunt afectate de nelegalitate și netemeinicie .
În acest sens se are în vedere :
6.2.1. ) - Încheind convenția nr. 124 din 2.09.2008 cu pârâta , Arh.BZ/VN a beneficiat de facilitățile instituite la art. 80 alin. 1 lit c) din Legea nr. 76/2002 , drept consecință a angajării la data de 2.09.2008 a licențiatului în teologie : D.G., hirotonit ca diacon la Cat. Arh. BZ , cu contractul individual de muncă pe perioadă nedeterminată înregistrat sub nr. 5629/2008.
6.2.2. ) - La data de 1.04.2010 , D.G. a fost hirotonit preot, repartizat la Parohia Poieni, Protoieria Pătârlagele , unități subordonate aceleeași instituții: Arh.BZ/VN, păstrându-se calitatea de cleric .
6.2.3 ) - În raport de normele speciale stipulate punctual la art. 124 alin.4 din Statutul BOR, potrivit cărora "; în situațiile misionare urgente din mediul urban sau rural , Episcopul poate numi sau transfera , fără concurs , un preot într-un post vacant "; , tribunalul apreciază că prin trecerea angajatului Dascălu Gheorghe în postul de preot la Parohia Poieni , Protoieria Pătârlagele , în cadrul aceluiași angajator : Arh.BZ/VN, nu s-au întrerupt raporturile de muncă.
6.2.4 )- Dimpotrivă , în contextul expus a intervenit o promovare a angajatului , drept consecință a modificării contractului de muncă sub aspectul locului de muncă , cu corepondență la art 41 alin. 1 și 3 lit. b) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii , ce se plasează înnăuntrul termenului de 3 ani instituit de lege și convenție : 2.09.2008-2.09.2011 .
6.2.5. ) - Relevanță pentru cauză prezintă și dispozițiile art. 23 al. 1 din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, potrivit cărora ";Cultele își aleg, numesc , angajează sau revocă personalul potrivit propriilor statute , coduri canonice sau reglementări "; .
6.2.6 ) - De asemenea , conform art 86 alin. 2 Cap. B, secțiunea a V-a din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române , recunoscut prin HG nr. 53/2008, ";Chiriarhul ( Episcopul) își exercită dreptul de a conduce Eparhia …";, iar potrivit art. 88 lit. n) "; Episcopul numește, , transferă și revocă personalul bisericesc clerical și neclerical în ședințe ale Permanenței Consiliului Eparhial cu respectarea prevederilor statutare și reglementărilor bisericești în vigoare "; .
6.2.7. ) - Semnificative sub aspectul menținerii angajatorului , sunt și dispozițiile art. 69 alin. 1 Cap. A , secțiunea a II-a din Statut , potrivit cărora "; Protopopiatul ( Protoieria ) este o unitate bisericească administrativă care cuprinde parohii arondate pe teritoriul aceleiași Eparhii ( Episcopii ) "; .
6.2.8 ) - În fundamentarea modului de interpretare a normei speciale , prin raportare la cea generală, se invocă și adresa nr. 5409/16.05.2011 emisă de Ministerul Muncii / Inspecția Muncii , prin care s-a comunicat un punct de vedere asupra chestiunii dezbătute , în sensul că raporturile de muncă dintre personalul clerical și Biserica Ortodoxă Română sunt reglementate prin legi speciale în înțelesul art. 1 alin. 2 din Codul muncii, iar prevederile acestuia nu sunt aplicabile ( filele 39-40 ).
6.2.9 ) - Prin aceiași adresă s-a invocat și Decizia nr. 640/2008 pronunțată de Curtea Constituțională prin care "; se constată că personalul clerical din cadrul unor culte se află în situații diferite față de cetățenii laici , în sensul că primii se supun normelor juridice și canonice speciale , iar ceilalți se supun normelor juridice cu caracter general de aplicabilitate "; .
6.2.10. ) - De remarcat este și faptul că însuși ITM Buzău care administrează baza de date organizată la nivelul Inspecției Muncii a Registrului General de Evidență a Salariaților și-a exprimat prin adresa nr. 969/7.01.2013 punctul de vedere în sensul că încetarea contractului de muncă intervenită cu prilejul transferării preotului D.G. în cadrul aceleiași instituții s-a înregistrat în mod eronat în baza de date , sub aspectul temeiului legal ( fila 19 ) .
6.2.11) - Demn de luat în seamă sunt și considerațiunile Cancelariei Sfăntului Sinod /Patriarhia Română , ce fac obiectul adresei nr. 1438/1.02.2013, prin care se concluzionează motivat că prevederile din Codul muncii privitor la demisie , la care face trimitere pârâta, nu sunt aplicabile personalului clerical , neavând corespondent canonic ( fila 41 ) .
6.2.12 ) - Nu pot fi trecute cu vederea , în final , nici adresa nr.754/10.03.2010 prin care Ep.BZ/VN comunică Protoeriei Pătârlagele și Centrului Eparhial Buzău, transferul angajatului D.G. , căruia i-a stabilit și retribuția ( fila 15 ) și respectiv adresa nr. 754/8.03.2010 prin care Arhiepiscopul comunică Secretariatului de stat pentru Culte vacantarea postului de diacon de la centrul Eparhial Buzău prin transferul în postul de preot la Parohia Poeni , Protoieria Pâtârlagele județul Buzău , Pc. Diac. D.G. (fila 16 ) .
7. ) - Soluția tribunalului
7.1. ) - În raport de considerentele în fapt și în drept ce preced, reținându-se înregistrarea eronată în baza de date Revisal administrată de ITM Buzău a modificării locului de muncă, prin transfer în cadrul aceluiași anagajator , privind pe D.G. , în sensul că s-a menționat un text de lege fără corespondent canonic : art 55 lit b) din Codul muncii , în condițiile în care în cauză sunt incidente reglementări speciale , astfel cum s-a precizat la paragraful 6) al prezentei sentințe, prin sentința nr.1764/12.04.2013 s-a admis ca întemeiată acțiunea dedusă judecății .
7.2. ) - Prin consecință , s-a dispus anularea procesului verbal de control nr. X/2012 întocmit de pârâta AJOFM Buzău prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei Arh.BZ/VN obligația de plată a sumei de 11.416,47 lei reprezentând 9.041 lei debit pretins provenit din nerespectarea Legii nr. 76/2002 și a Convenției nr. 124/2.09.2008 și respectiv 2.375,47 lei reprezentând dobânda de referință a BNR calculată la data de 1.04.2010.
7.3. ) - Dispunând anularea procesului verbal de control contestat, instanța a dispus pentru aceleași considerente și anularea deciziei nr. Y/2013 prin care s-a respins contestația formulată de reclamantă împotriva actului de control .
7.4. ) - Pronunțându-se în sensul anulării actelor administrative contestate , pentru nelegalitate și netemeinicie , tribunalul a constatat ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere formulat de reclamantă în sensul suspendării executării măsurilor dispuse prin procesul verbal de control nr.X/2012/2012 , menținut de pârâtă în contestația administrativă soluționată prin decizia nr. Y/2013.
← CONT.ADM: Convenţie încheiată cu AJOFM BUZĂU sub incidenţa... | CONT.ADM: Contestaţie împotriva măsurilor stabilite prin... → |
---|