Contract comercial. Lipsa clauzei penale. Neachitare la scadenţă a preţului. Dobânda comercială

Prin decizia nr. 71 din 15.02.2001, Curtea de Apel Ploieşti a casat atât sentinţa nr.2432/2000 a Judecătoriei Ploieşti, cât şi decizia nr.515/2000 a

Tribunalului Prahova, iar pe fond a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 500.000 lei dobândă comercială.

Primele două instanţe au respins acţiunea, cu motivarea că reclamanta a menţionat pe facturile întocmite că, pentru întârziere în plata preţului, pârâta va plăti penalităţi de 1% pe zi de întârziere.

Instanţa de recurs a reţinut că înserarea în cuprinsul facturilor a menţiunii privind plata penalităţilor de întârziere nu putea produce consecinţele juridice, din moment ce părţile nu au încheiat un contract comercial de vânzare-cumpărare cu clauză penală.

Ca urmare, pentru neachitarea la scadenţă a preţului mărfii livrate de reclamantă, pârâta datorează acesteia dobânda comercială, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Codul comercial (decizia nr. 71 din 15.02.2001, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti).

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Contract comercial. Lipsa clauzei penale. Neachitare la scadenţă a preţului. Dobânda comercială