Contracte comerciale. Competenţa materială
| Comentarii |
|
Competenţa de soluţionare a cererii de emitere a unui somaţii de plată pentru suma reprezentând contravaloarea facturilor fiscale emise în baza unui contract de executare lucrări de reparaţii, cerere întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 119/2007. Obligaţiile de plată rezultând din contracte comerciale, cauza trebuie soluţionată de un complet specializat în litigii comerciale, în cadrul instanţelor unde, neexistând secţii distincte, s-au aprobat complete specializate.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 197 din 11 februarie 2011
Prin Sentința nr. 250/04.02.2010, Tribunalul Harghita a hotărât: admiterea cererii creditoarei SC S. SRL, împotriva debitorului L.T. „DR. B.F.”; obligarea debitorului să-i achite creditoarei suma de 129.254,51 lei - contravaloarea facturilor nr. 215/16.06.2008 și nr. 304/16.09.2008; obligarea debitorului la plata sumei de 739,30 lei, cheltuieli de judecată; respingerea cererii de chemare în garanție formulate de debitor împotriva Guvernului României, prin M.F.P.
în considerentele Sentinței, Tribunalul a reținut, în esență, următoarele aspecte:
- creditoarea și debitorul au încheiat Contractul de execuție de lucrări din 17 august 2007, în temeiul căruia creditoarea a emis facturile nr. 215/16.06.2008, în valoare de 256.960,27 lei, și nr. 304/16.09.2008, în valoare de 164.921,91 lei; prin adresa nr. 44/25.01.2010 debitorul a comunicat I.S.J. Harghita faptul că, în urma plăților efectuate, îi mai datorează creditoarei suma de 129.254,51 lei;
- creanța îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, iar retragerea fondurilor de către Guvern nu reprezintă un caz de forță majoră care să îl exonereze pe debitor de obligația de plată; convențiile trebuie executate cu bună-credință (art. 970 alin. (1) C.civ.), astfel că debitorul trebuia să înștiințeze creditoarea cu privire la fondurile de care dispune pentru ca aceasta să nu execute lucrări ce nu puteau fi plătite;
- O.U.G. nr. 119/2007 conține, la cap. 4, dispoziții procedurale care nu prevăd posibilitatea chemării în garanție și care nu trimit la normele generale cuprinse în C.proc.civ.; în consecință, cererea de chemare în garanție nu este admisibilă.
împotriva Sentinței nr. 250/04.02.2010 a declarat recurs debitorul L.T. „Dr. B.F.”, invocând dispozițiile art. 3041, art. 304^#pct. 9 C.proc.civ., solicitând a se dispune admiterea acestuia și modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. în esență, recurentul a expus următoarele aspecte: întrucât clădirea școlii și a grădiniței se aflau într-o stare avansată de degradare, conducerea recurentului și a I.S.J. Harghita au făcut demersurile necesare pentru obținerea aprobărilor în scopul desfășurării licitației publice pentru executarea lucrărilor de reparații; ca urmare a parcurgerii procedurii legale de licitație, recurentul a încheiat, cu intimata, la 17 august 2007, contractul de executare de lucrări pentru suma de 1.301.738 lei, cuprinzând și clauza potrivit căreia lucrările urmau să fie executate în funcție de fondurile alocate, pentru care beneficiarul nu-și asumă răspunderea; intimatei i s-a plătit suma de 769.022 lei, până la data de 30 iulie 2008, când recurentul înregistra o datorie față de intimată în sumă de 156.960 lei; deși nu s-au alocat sumele necesare plății debitului, intimata a continuat lucrările și i-a comunicat recurentului o factură pentru suma de 164.921 lei; recurentul a achitat suma de 100.000 lei, în limita alocațiilor bugetare, astfel că debitul acestuia față de intimată se ridica la suma de 227.283 lei; recurentul a invocat forța majoră - constând în retragerea fondurilor - și culpa executantului - care a continuat lucrările deși cunoștea faptul că fondurile fuseseră retrase de către Guvernul României, prin M.F.P.; în cursul anului 2010 s-au mai făcut plăți, rămânând o datorie în sumă de 46.000 lei, care va fi plătită în funcție de cuantumul fondurilor ce vor fi alocate.
Prin întâmpinarea depusă la 27 ianuarie 2011, intimatul-chemat în garanție, M.F.P., prin D.G.F.P. Harghita, a solicitat respingerea recursului susținând că, astfel cum a reținut prima instanță, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă deoarece O.U.G. nr. 119/2007, care reglementează o procedură specială, nu prevede posibilitatea formulării unei astfel de cereri.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel - învestită cu soluționarea recursului potrivit motivelor invocate, precum și potrivit regulilor statornicite de dispozițiile art. 3041 C.proc.civ., a reținut următoarele aspecte:
în aplicarea principiului disponibilității, reclamanta a fixat cadrul procesual, atât în privința obiectului cauzei, cât și al părților. în acest sens, Curtea a reținut că reclamantul și-a intitulat cererea somație de plată, că a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 227.284,41 lei, sumă reprezentând contravaloarea facturilor fiscale nr. 215/13.06.2008 și nr. 304/16.09.2008 și că și-a întemeiat, în mod expres, această cerere pe dispozițiile O.U.G. nr. 119/2007.
Pe de altă parte, față de faptul că pretențiile reclamantei izvorăsc dintr-un contract de executări de lucrări, în care una dintre părți are calitatea de comerciant, obligațiile contractuale pe care și le-a asumat ținând de obiectul ei de activitate, reclamanta a fost îndreptățită să își întemeieze cererea pe prevederile O.U.G. nr. 119/2007. Potrivit dispozițiilor art. 1 pct. 1, 2 lit. a) din O.U.G. nr. 119/2007, natura contractului îl plasează sub incidența procedurii speciale statornicite de acest act normativ.
De altfel, Tribunalul a tratat cauza ca fiind una comercială, astfel cum rezultă din Sentința nr. 250/04.02.2010, prima instanță referindu-se, în mod concret, la O.U.G. nr. 119/2007 și reținând că reclamanta are o creanță certă, lichidă, exigibilă și reprezintă obligații de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, în sensul art. 1 pct. 1 din O.U.G. nr. 119/2007. Cu toate acestea, cauza a fost soluționată de un complet care în anul 2010 avea - potrivit Hotărârii nr. 2/12.01.2010 a Colegiului de conducere al Tribunalului Harghita - specializare doar pentru judecarea cauzelor civile, de contencios administrativ și pentru judecarea cauzelor al căror obiect îl constituia exclusiv dizolvarea unor societăți comerciale. Completele specializate în soluționarea cauzelor comerciale în primă instanță au fost compuse din alți magistrați.
Față de argumentele anterior expuse, Curtea a da eficiență excepției necompetenței materiale, invocate din oficiu în ședința publică din 8 februarie 2011 și, având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 3 C.proc.civ., a admis recursul, a casat hotărârea și a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Harghita - art. 312 alin. (1) teza I, alin. (2) teza a II-a, alin. (6) C.proc.civ. - care a procedat la repartizarea aleatorie a acesteia, unui complet specializat în soluționarea cauzelor comerciale.
| ← Pretenţii. Stabilirea caracterului comercial al litigiului | Incompatibilitatea normelor de procedură civilă în materia... → |
|---|
