Pretenţii. Stabilirea caracterului comercial al litigiului
| Comentarii |
|
După ce s-a stabilit caracterul comercial al litigiului, pentru verificarea competenţei sale materiale instanţa trebuie să aibă în vedere şi valoarea obiectului litigiului, valoare care este cumulul pretenţiilor care formează obiectul cererii de chemare în judecată, chiar dacă pretenţiile izvorăsc din două contracte comerciale distincte, fiecare sub valoarea limita de 100 000 lei. Cumulul pretenţiilor formulate în cadrul aceleiaşi acţiuni este întotdeauna posibil pentru o mai bună administrare a actului de justiţie, cu atât mai mult cu cât se deduce şi conexitatea între pretenţiile reclamantului.
Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 183 din 10 februarie 2011
Prin sentința nr. 2815/24.09.2010, Tribunalul Comercial Mureș a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și în consecință s-a declarat necompetentă material să judece cererea formulată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, având ca obiect angajarea răspunderii contractuale în limita sumei de 59.785,39 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor livrate în temeiul contractelor de execuție lucrări nr. 57/04.12.2007 și a contractului de închiriere utilaje nr. 3/2008, precum și a accesoriilor în cuantum de 54.009,17 lei afectate obligațiilor principale începând cu data scadenței și până la 15 martie 2010 și s-a dispus trimiterea dosarului Judecătoriei Târgu-Mureș, deîndată ce prezenta hotărâre devine irevocabilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că sub nr. 1871/1371/26.05.2010 a fost înregistrată la Tribunalul Comercial Mureș acțiunea judiciară comercială promovată pe calea procedurii de drept comun de reclamanta SC R. SRL Cristești, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL - Filiala Constanța prin care s-a solicitat angajarea răspunderii contractuale în sarcina acesteia din urmă, prin obligarea la repararea în natură a prejudiciilor cauzate ei prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale în cuantum de 113.794,56 lei alcătuită sin suma de 59.785,39 lei reprezentând valoarea creanțelor consemnate în facturile dresate pârâtei precum și a sumei de 54.009,17 lei, reprezentând penalități de întârziere stabilite convențional raportate la creanțele principale începând cu data scadenței și până la data de 15 martie 2010.
în susținerea cererii reclamanta a invocat contactul de execuție de lucrări nr. 57/04.12.2007 și contractul de închiriere utilaje nr. 3/2008.
Analizând cererea de chemare în judecată și titlurile invocate în susținerea pretențiilor, s-a constatat că reclamanta a îndreptat în contra pârâtei două acțiuni judiciare principale întemeiate pe izvoare de sine-stătătoare, respectiv raportul comercial izvorât din contractul de subantrepriză nr. 57/04.12.2007, precum și contractul de închiriere utilaje nr. 3/2008.
Valoarea fiecăreia dintre aceste acțiuni principale este inferioară limitelor impuse de legiuitor, pentru ca acestea să fie aduse în primă jurisdicție înaintea unei instanțe judiciare cu rang de tribunal câtă vreme reclamanta a solicitat atragerea răspunderii contractuale a pârâtei în considerarea contractului de execuție de lucrări nr. 57/04.12.2007, pentru pretinsele obligații comerciale neîndeplinite în valoare de 19.436 lei și unor accesorii în cuantum de 14.460,45 lei, iar în considerarea contactului de închiriere utilaje nr. 3/2008 pentru pretinsele obligații principale neîndeplinite în valoare de 40.349,30 lei și unor accesorii în cuantum de 39.548,72 lei. S-a apreciat că reclamanta cu de la sine putere a reunit două diferende comerciale din raporturi juridice comerciale de sine-stătătoare, încheiate cu pârâta care emană obiecte și cauze diferite, însă într-o evidentă conexitate, apte a fi valorificate prin acțiuni judiciare principale distincte care însă, raportat la valoarea obiectului fiecăreia dintre ele ar fi atras prima jurisdicție a judecătoriei și ar fi beneficiat doar de un grad de jurisdicție cel al recursului devolutiv circumscris dispozițiunilor art. 3041 C.proc.civ.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamant SC R. SRL, solicitând modificarea hotărârii, în sensul respingerii excepției necompetenței materiale invocată din oficiu de judecător, cu trimitere cauzei spre competentă soluționate Tribunalului Comercial Mureș.
Se susține în considerentele cererii de recurs că litigiul este de natură comercială, natură ce rezidă din aplicarea atât a criteriului obiectiv al comercialității cât și a criteriului subiectiv. Reclamanta, în calitate de comisionar, a solicitat realizarea unui drept de creanță care are ca și izvor obligațional un contact de execuție de lucrări care este un fapt de comerț în baza dispozițiilor art. 3 pct. 8 C.com. Ambele părți contractante au calitatea de comerciant, astfel că este incidentă legea comercială pentru toți participanții părți contractante în ceea ce privește obligațiile care au luat naștere din raportul contractual invocat.
Odată stabilit caracterul comercial al litigiului, trebuie analizată și valoarea obiectului iar din conținutul cererii introductive rezultă că a solicitat repararea prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligațiilor asumate în cuantum de 113.794,56 lei, valoare superioară plafonului minim de 100.000 lei prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. a) C.proc.civ.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și în limitele prevăzute de art. 3041 C.proc.civ., curtea a constat că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a) C.proc.civ. „tribunalele judecă în prima instanță procesele și cererile în materie comercială a căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei….”. Din cuprinsul acestui text legal rezultă că în determinarea competenței materiale sau de atribuțiune a tribunalelor legea folosește și criteriul valoric.
în raport de acest criteriu, competența se fixează prin actul de sesizare și încă din momentul investirii instanței, întrucât investirea instanței este făcută prin cererea de chemare în judecată a reclamantului, act prin intermediul căruia se determină cadrul procesual cu privire la părți dar și cu privire la obiectul litigiului. în acest sens chiar art. 112 alin. (1) pct. 3 C.proc.civ., indică drept unul din elementele cererii de chemare în judecată, obiectul cererii și „valoarea lui după prețuirea reclamantului”. Aceasta înseamnă, în primul rând, că indicarea valorii este o obligație care revine reclamantului și ea trebuie concretizată în cuprinsul cererii inițiale de chemare în judecată, pârâtul la rândul său putând contesta evaluarea făcută de către reclamant.
Este adevărat că în mod obișnuit reclamantul solicită prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtului la o singură prestație, dar nu este exclus ca reclamantul să invoce prin una și aceeași cerere mai multe pretenții, un atare cumul este întotdeauna posibil pentru o mai bună administrare a justiției și mai ales atunci când se deduce o conexitate între pretențiile reclamantului.
în speța dedusă judecății, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 113.794,56 lei, sumă ce reprezintă un drept de creanță rezultat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor din contractul de execuție de lucrări nr. 57/04.12.2007 și a contractului de închiriere utilaje nr. 43/2008. Suma solicitată de către reclamantă nu a fost contestată de către pârâtă și chiar dacă această creanță rezultă din două contracte diferite, se poate constata că sunt încheiate între aceleași părți și vizează realizarea aceluiași obiect, respectiv executarea și finalizarea obiectivului „Deviere Racord S.R.M. 10” Luduș pentru amplasare depozit de legume și fructe, legătură de conexitate de altfel constatată și de către prima instanță.
în atare situație, se constată că valoarea obiectului litigiului este superioară plafonului minim de 100.000 lei, reglementat de art. 2 alin. (1) lit. a) C.proc.civ. și competența de soluționare a cauzei, în raport de acest text legal, revine tribunalului.
Prin urmare, curtea în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, a admis recursul, a modificat hotărârea primei instanțe în sensul respingerii excepției necompetenței materiale invocată din oficiu și a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea pe fond aceleiași instanțe, respectiv Tribunalul Comercial Mureș.
| ← Contestarea stării de insolvenţă a debitorului implică un... | Contracte comerciale. Competenţa materială → |
|---|
