Hotarare care sa tina loc de act autentic de schimb intre societati comerciale
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL I A Ş I
SECTIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 46
Şedinţa publică de la 30 Ianuarie 2009
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de SC S. D. SRL V prin reprezentantul său legal împotriva deciziei civile numărul 123/A/16.09.2008 a Tribunalul u i V a s l u i şi a sentinţei civile numărul 1766/26.06.2006 a Judecătoriei B â r l a d.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică nu se prezintă părţile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dezbaterile asupra competenţei instanţei în soluţionarea pricinii au avut loc în şedinţa publică din data de 23.01.2009, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, când, pentru ca apărătorul recurentei să formuleze şi să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea pentru azi, când:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de faţă;
Prin sentinţa civilă nr. 1766 din 26 decembrie 2006 pronunţată de Judecătoria B â r l a d s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. „S.-D. SRL – cu punct de lucru în Bârlad în contradictoriu cu pârâta S.C. „V.” S.A. Bârlad, pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 15.07.2003 la sediul S.C. „V.” S.A. Bârlad s-a încheiat un protocol înregistrat la nr. 1338/15.07.2003 între S.C. „V.” S.A. Bârlad – pârâta S.C. „S.-D.” S.R.L.- reclamantă. In protocol se afirmă că reclamanta este proprietara platformei betonate 6146,5 mp. şi a utilităţilor şi racordurilor interioare şi exterioare şi a racordurilor aferente care sunt proprietatea sa. De comun acord părţile au convenit următoarele: reclamanta va ceda pârâtei 50% din utilităţile interioare şi exterioare şi racordurile aferente care sunt proprietatea sa. Pârâta va ceda către reclamantă 50% din clădirea administrativă şi hala de producţie aparţinând pârâtei. Pârâta va păstra în proprietate platforma betonată în suprafaţă de 6146,5 mp., pe care a administrat-o până în prezent ce reprezintă cealaltă J de platformă rezultată în urma divizării. Cele două societăţi vor funcţiona după statutul propriu în relaţii de vecinătate şi colaborare. S-a convenit de comun acord ca reclamantei să-i revină partea de clădire parte+ etaj amplasară în partea T. a scării centrale de acces alcătuită din 5 birouri, vestiare, grupuri sanitare şi oficiu. Pârâtei îi vor reveni toate birourile din partea dreaptă a scării de acces, iar din sala de şedinţă se vor amenaja două grupuri sanitare pentru bărbaţi şi femei pe cheltuiala reclamantei. De asemenea s-a convenit de comun acord ca 50% din centrala termică să revină fiecărei societăţi. La parter în partea T. a scării reclamantei îi vor reveni cele 3 grupuri sanitare şi atelierul de reparaţii motoare.Pârâtei îi revin celelalte spaţii din partea dreaptă a uşii de acces în clădirea de la parter.
Reclamantei îi va reveni 50% din hala din partea de vest.
S-a convenit de comun acord de către cele două părţi ca depozitul de carburanţi de lângă cabina de poartă să revină reclamantei, iar depozitul dispus în partea de sud să revină pârâtei.
Reclamanta susţine că este proprietara bunurilor arătate în protocol în baza procesului verbal de adjudecare pentru bunuri imobile sau pentru ansamblu de bunuri încheiat la data de 11.07.2003 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice V – Administraţia Finanţelor Publice Bârlad, seria A. nr._ înregistrat la nr. 16803.
Conform procesului verbal, prin vânzarea directă din 09.07.2003 A.F.P. Bârlad a valorificat prin vânzarea directă platforma betonată în suprafaţă de 6145,5 mp. şi utilităţi interioare şi exterioare aparţinând clădirii S.C. „V.” S.A..
Debitor figurează S.C. „U.” S.A. Bârlad şi cumpărător reclamanta.
La rubrica datele de identificare ale bunului este menţionat: platforma betonată în suprafaţă de 6145,5 mp. şi utilităţi interioare şi exterioare şi construită din beton armat şi materiale şi instalaţii electrice ,apă. Canal şi încălzire ,uzură 65%,situată în Bârlad,_, iar terenul în administraţie pe durata existenţei construcţiei în suprafaţă de 6145,5 mp. situat în aceeaşi adresă.
Se menţionează utilităţi interioare şi exterioare din clădire aparţinând S.C. „V.” S.A. Bârlad: instalaţie electrică, racord apă –canal, instalaţie sanitară interioară, instalaţie încălzire racorduri (branşament) exterioare.
Adjudecarea s-a făcut la preţul de 840.336.134 lei.
La aceeaşi dată s-a încheiat şi procesul verbal de punere în posesie, în baza procesului verbal de adjudecare, a reclamantei cu privire la bunurile de mai sus.
In procesul verbal se menţionează că platforma betonată în suprafaţă de 6.145,50 mp. amplasată în interiorul incintei S.C. „V.” S.A .Bârlad/S.C. „U.” S.A.Bârlad, aflată în patrimoniul S.C. „U.” S.A.Bârlad.
Analizând obiectul cererii în temeiul textului de lege invocat art.1073-1077 Cod civil, raportat şi la probele administrate în cauză, instanţa a apreciat că există posibilitatea ca o instanţă să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de schimb, dar numai cu privire la suplinirea consimţământului părţilor la încheierea în formă autentică a actului juridic intervenit între ele.
Analizând actul de schimb încheiat între părţi, denumit „protocol” instanţa a constatat că nu a fost prezentă clauza prin care părţile îşi asumă obligaţia, de comun acord să se prezinte la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică, pârâta neasumându-şi obligaţia de a face. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că a notificat pe pârâtă în vederea prezentării la notariat şi a încheierii actelor în formă autentică.
In aceste condiţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile art.1073-1077 Cod civil, nefiind dovedit refuzul pârâtei de a se prezenta la notariat în vederea încheierii actului în formă autentică, instanţa neavând ce suplini în prezenta cauză, nefiind făcute dovezi cu privire la lipsa consimţământului pârâtei, a neîndeplinirii exacte a unei obligaţii asumate de aceasta conform art. 1073 Cod civil. Fiind vorba de o construcţie fără teren, lipsa formei autentice nu afectează valabilitatea actului de schimb, care în temeiul art. 969 cod civil este valabil prin acordul părţilor, printr-un înscris sub semnătură privată, aceste convenţii nefiind supuse obligativităţii formei autentice pentru valabilitate, deci protocolul este un act de schimb valabil încheiat între părţi conform art. 1405-1409 Cod civil. Cu privire la probele cu acte depuse de reclamantă instanţa a apreciat că nu poate face o verificare temeinică a legalităţii actului de schimb, deoarece nu s-a făcut dovada că bunurile supuse schimbării sunt proprietatea pârâtei, doar reclamanta încercând să facă dovada dreptului său de proprietate cu procesul verbal de adjudecare.
Instanţa nu a putut face o verificare nici a bunurilor supuse schimbului, acestea nefiind clar individualizate nici în procesul verbal, nici în protocol, descrierea lor fiind generică şi delimitarea procentuală, situaţie care face imposibilă identificarea bunurilor care fac obiectul convenţiei de schimb, cerinţă obligatorie cu ocazia întocmirii unui act autentic.
Faţă de cele reţinute mai sus, instanţa a apreciat că cererea reclamantei este nedovedită, fiind respinsă în temeiul art.1169 Cod civil raportat la art. 1073-1079 Cod civil, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâta şi-ar fi asumat obligaţia contractuală, într-o promisiune bilaterală, pe care nu ar fi executat-o din culpa sa.
In aceste condiţii, reclamanta nu poate solicita prin intermediul instanţei executarea silită în natură a unei obligaţii de a face, inexistente, prin acţiunea personală având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de schimb.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 123/A/16 septembrie 2008 pronunţată de Tribunalul V a s l u i s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. „S.-D.” S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1766 din 26.06.2006 a Judecătoriei B â r l a d, sentinţă pe care a păstrat-o.
În pronunţarea acestei soluţii, tribunalul a avut în vedere că, potrivit art. 1405 Cod civil „schimbul este un contract prin care părţile îşi dau respectiv un lucru pentru altul” iar potrivit art. 1406 Cod civil „schimbul se face prin singurul consimţământ „întocmai ca şi vânzarea”.
Părţile pot conveni să încheie un antecontract de schimb prin care să îşi asume reciproc obligaţia de a încheia între ele, în viitor, un contract de schimb, respectiv de a îndeplini toate operaţiunile necesare pentru ca schimbul să poată fi perfectat potrivit legii.
Apelanta susţine că actul încheiat cu intimata este, în esenţă, o promisiune bilaterală, respectiv un antecontract prin care părţile s-au obligat să-şi dea un bun pentru altul.
Or, faţă de caracterul consensual al contractului de schimb, în mod corect prima instanţă a reţinut că actul în cauză, nu cuprinde clauza, de esenţa antecontractului, că părţile se obligă să îndeplinească toate operaţiunile necesare pentru perfectarea schimbului în forma autentică, sub acest aspect critica formulată nefiind justificată.
Conform „protocolului” încheiat la data de 15.07.2003, apelanta „va ceda S.C. „V.” S.A. Bârlad, 50% din utilităţile interioare şi exterioare şi a racordurilor aferente, proprietatea sa iar aceasta va ceda 50% din clădire administraţiei şi hala de producţie.
In continuare părţile au prevăzut modul de împărţire a încăperilor din clădire, centrala termică şi hala de producţie revenind fiecăruia, în proporţie de 50%.
Rezultă deci că în mod corect prima instanţă a reţinut că bunurile supuse schimbului nu sunt clar individualizate, descrierea lor fiind generică şi delimitarea procentuală, această situaţie făcând imposibilă identificarea lor, cerinţă obligatorie pentru încheierea unui act autentic.
Susţinerile apelantei că bunurile supuse schimbului au fost individualizate conform planurilor de amplasament şi delimitare a proprietăţilor – depuse la dosarul cauzei precum şi conform raportului de expertiză tehnică în construcţii efectuate în apel nu pot fi primite, deoarece sub aspectul menţionat sunt lipsite de relevanţă.
De altfel prin întâmpinarea formulată în apel intimata a precizat că protocolul invocat de apelantă a fost încheiat fără acordulacţionarului unic, bunurile societăţii aparţinând domeniului public.
Faţă de considerentele expuse în baza art. 296 Cod procedură civilă, s-a respins apelul declarat de S.C. „S. D.” S.R.L.V împotriva sentinţei civile nr. 1766/2006 a Judecătoriei B â r l a d pe care o va păstra.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta S.C. „S.-D.” S.R.L.V, criticând hotărârea atacată ca fiind nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel în mod nelegal nu a făcut distincţie între obligaţia de a da în cazul bunurilor individual determinate şi obligaţia de a face. Arată că în cauza de faţă obligaţia de a da a fost executată, fiind operant transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor în cazul fiecărui copermutant, cât şi predarea acestora la momentul perfectării protocolului. Demersul juridic întreprins are ca finalitate obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de schimb, fiind necesară la înscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor obţinute prin schimb în cartea funciară. Sustine recurenta că nu se ridică problema determinării consimţământului copermutantului, în sensul obligaţiei de a da – de a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor ori de a suplini acest consimţământ de către instanţă, atât timp cât convenţia de schimb s-a perfectat dovada fiind posesia şi folosinţa bunurilor din acest moment.
Intimata a refuzat să se prezinte la notar pentru a da formă autentică convenţiei încheiate, astfel încât cele 2 instanţe aveau căderea de a constata valabilitatea schimbului şi să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de schimb. Se arată de recurentă că acordul de perfectare a schimbului a existat încă din 1994 când deţinătorul majoritar – Consiliul Local Bârlad – a ratificat actul de împărţire a celor 2 societăţi care s-au format prin divizare şi anume S.C. „U.” S.R.L. şi S.C. „V.” S.A. Arată că instanţele au ignorat şi acel proces-verbal în care se arată că de împărţirea proprietăţilor care au revenit celor 2 societăţi formate prin divizare va beneficia şi noul cumpărător al platformei betonate şi a utilităţilor interioare, adică recurenta.
În drept sunt invocate disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, solicitându-se admiterea recursului în sensul criticilor formulate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va constata că decizia atacată este nelegală, fiind incident motivul de casare înscris în art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, referitor la încălcarea normelor de competenţă materială absolută.
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei B â r l a d (astfel cum a fost modificată) reclamanta-recurentă a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de schimb în legătură cu bunurile dobândite prin protocolul încheiat la data de 15.07.2003 prin care s-ar fi statuat asupra divizării şi cedării patrimoniilor societăţilor litigante.
Cum operaţiunile judiciare întreprinse de părţile litigante consemnate în protocolul perfectat la data de 14.07.2003 au vizat fondul de comerţ al societăţilor copermutante, şi având în vedere disp. art. 4 Cod comercial, rezultă că raportul juridic dedus judecăţii are o natură comercială.
Reclamanta a investit astfel judecătoria cu un litigiu comercial, iar din coroborarea disp. art. 2 şi art. 36 din Legea nr. 304/2004 rezultă că hotărârile pronunţate de judecătorii ca instanţe de prim grad, în materie comercială, sunt supuse controlului judecătoresc (apel/recurs) la tribunal în complet specializat. Întrucât în cadrul Tribunalul u i V a s l u i funcţionează secţia comercială rezultă că în raport de natura raportului juridic litigios competenţa în soluţionarea căii de atac determinată de obiectul pricinii aparţine secţiei comerciale şi nu secţiei civile din cadrul tribunalului.
Cum raportul juridic dedus judecăţii este supus legilor şi jurisdicţiilor comerciale, urmează a se constata că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de ordine publică ceea ce atrage sancţiunea nulităţii absolute.
Existenţa acestui motiv de casare face de prisos analizarea celorlalte motive invocate de recurentă care vor fi avute în vedere la soluţionarea cauzei în rejudecare.
Pentru considerentele expuse, Curtea urmează a admite recursul şi în baza disp. art. 312 alin. 5 şi 6 Cod procedură civilă să caseze decizia atacată şi să dispună trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului secţiei comerciale a Tribunalul u i V a s l u i.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de SC „S.–D.” SRL prin reprezentantul său legal împotriva deciziei civile nr. 123/A/16.09.2008 a Tribunalul u i V a s l u i şi a sentinţei civile nr. 1766/26.06.2006 a Judecătoriei B â r l a d, hotărâri pe care le casează şi, în consecinţă:
Trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalul u i V a s l u i – secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 Ianuarie 2009.-
PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P.L. V.C. P.G.
| ← Legea nr 18/1991 art 36 alin 6 Reconstituirea dreptului de... | Dividende Data scadenţei Dobânzi → |
|---|
