Judecata. Lipsa de rol activ. Soluţie.

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să stăruie pentru aflarea adevărului şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor.

Neclarificând situaţia de fapt, ca urmare a neadministrării de probe din care să rezulte justeţea pretenţiilor reclamantei, în lipsa unui refuz de plată motivat şi a constatării orelor de tarifare, prima instanţă a pronunţat o sentinţă netemeinică şi nelegală.

(Secţia comercială, decizia nr. 182/21.03.1990)

I.C.S.L.F.B. a solicitat obligarea pârâtei I.C.R.A.B. la plata sumei de 43.448 lei, cheltuieli de transport, cu motivarea că pentru produsul „ouă" transportul era în sarcina pârâtei şi că, datorită unor nevoi de aprovizionare, unitatea sa a ridicat direct de la producător acest produs, cu mijloacele sale de transport şi că cheltuielile efectuate pe ruta dus-întors, până la magazinele de desfacere, nu au fost achitate.

Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4.165 din 21.09.1989, a respins acţiunea, reţinând că reclamanta nu a prezentat acte în sprijinul susţinerilor privind efectuarea cheltuielilor de transport, că nu s-a efectuat concilierea efectivă prevăzută de Decretul nr. 81/1985 sau verificarea comună, cerută de reclamantă, după introducerea acţiunii.

Prin recursul declarat, reclamanta a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că, deşi la primul termen de judecată a solicitat instanţei efectuarea unei expertize pentru a proba că transporturile au fost efectuate şi că i se cuvin cheltuielile de transport, cererea sa nu a fost admisă. A mai susţinut că pârâta nu a prezentat nici o probă în sprijinul refuzului de a achita cheltuielile de transport, deşi această obligaţie de plată îi revenea, potrivit clauzelor contractului.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 130 alin. 2 Cod proc. civilă, judecătorii sunt datori să stăruie pentru aflarea adevărului şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor.

în speţă, sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor citate mai sus, instanţa de fond trecând peste faptul că din contractul încheiat de părţile în litigiu rezultă că intimata şi-a dat acordul pentru situaţiile prevăzute la art. 21, ca recurenta să efectueze, în anumite situaţii, transportul pe seama sa, ceea ce înseamnă că a acceptat şi condiţia de a deconta costul transporturilor.

Este adevărat că părţile nu au detaliat, în funcţie de condiţia de livrare acceptată în concret, situaţia suportării cheltuielilor de transport, cu trimitere la actul normativ care reglementează condiţia de livrare, cu consecinţe asupra determinării cheltuielilor de transport şi a obligaţiei de plată.

Revenind la actele aflate la dosar, se poate observa că există un început de dovadă în ce priveşte efectuarea prestaţiei concrete de către I.C.S.L.F.B., însă întinderea acestor pretenţii nu putea fi stabilită decât prin completarea preobatoriilor cu actele primare (sau cu o expertiză care să verifice aceste acte), din care să rezulte efectuarea transportului în fiecare caz în parte, distanţa parcursă, tariful aplicabil, suma achitată, suma rămasă de plată, în funcţie de condiţia de livrare acceptată.

Completarea probatoriilor cu o expertiză de specialitate se impune, cu atât mai mult cu cât refuzul de a achita cheltuielile de transport nu a fost motivat de pârâtă, iar documentele pentru încasarea acestor cheltuieli, emise de creditoare, folosesc termeni improprii, ca acela de „bonificaţie", pentru cazul cheltuielilor de transport.

Pentru a evita îmbogăţirea fără justă cauză a oricăreia din părţile în litigiu, se vor analiza cum s-au efectuat cursele până la furnizor, dacă exista obligaţia de transport plin-plin, dacă restituirea ambalajelor s-a convenit să se efectueze prin I.C.R.A.B. şi, în fine, dacă, în lipsa unei convenţii, aceasta a fost lipsită de bonificaţiile care se aplică la valoarea ambalajelor ce se restituie goale.

Neclarificând situaţia de fapt, ca urmare a neadministrării de probe, din care să rezulte justeţea pretenţiilor reclamantei, în lipsa unui refuz de plată motivat şi a contestării orelor de tarifare, prima instanţă a pronunţat o sentinţă netemeinică şi nelegală, aşa încât, în conformitate cu art. 312 pct. 2 Cod proc. civilă, recursul se va admite, iar sentinţa va fi casată, cu reţinerea cauzei spre rejudecare, pentru completarea probatoriilor, obligând recurenta să plătească în contul Biroului de expertiză suma de 500 lei, onorariu provizoriu.

Notă: Referitor la Decretul nr. 81/1985, a se vedea nota de la speţa nr. 67.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Judecata. Lipsa de rol activ. Soluţie.