Menţiuni în Registrul Comerţului. Cerere de intervenţie formulată de un acţionar. Admisibilitate. Instanţa competentă
| Comentarii |
|
Cum în cazul cererilor prevăzute de Legea nr. 26/1990, datorită specificului materiei, terţul intervenient nu invocă un drept pentru sine, deoarece nu se dezbate un anumit drept ci numai efectuarea unor menţiuni în registrul comerţului, formularea unei asemenea cereri este permisă expres de lege, consecinţa sa posibilă fiind paralizarea efectuării de menţiuni. Dat fiind faptul că dispoziţiile O.U.G. nr. 116/2009 au modificat implicit prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerţului, conferind competenţe în materie directorului acestui registru, în situaţia în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenţie, directorul oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal va transmite dosarul secţiei comerciale a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul comerciantul, unde vor fi soluţionate de urgenţă şi cu precădere.
Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 182 din 10 februarie 2010
Prin încheierea nr. 15253/27.11.2009, judecătorul delegat la ORC Argeș a respins în principiu cererea de intervenție formulată de SC F.U. SRL, a admis cererea de depunere și menționare acte formulată de SC A. SA și a dispus menționarea în Registrul Comerțului și publicarea în Monitorul oficial al României Partea a IV-a a Hotărârii A.G.O.A. nr. 2/06.11.2009 a SC A. SA.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul delegat a reținut că este inadmisibilă cererea de intervenție, deoarece a fost formulată într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 183-185 din ordonanța nr. 2594/10.10.2008.
Asemenea cereri nu au ca finalitatea efectuarea de modificări în evidențele Registrului Comerțului ci numai publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii A.G.A. sau A.G.E.A. a cărei depunere se face. Cererea nu este formulată potrivit art. 110-117 din Ordinul susmenționat, scopul procedurii de față fiind numai menționarea în registru a hotărârii pentru a fi opozabilă terților.
De asemenea, pe fondul cererii judecătorul-delegat a reținut că verificarea structurii consiliului de administrație se poate face numai la nivel de aparență, neputând efectua verificări care ar echivala cu o judecată paralelă, cu cea privind anularea a cărei înregistrare se solicită.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs SC Financiar Urban SRL, solicitând admiterea acestuia, deoarece judecătorul-delegat nu a analizat faptul că finalitatea depunerii hotărârii la registrul comerțului produce aceleași consecințe, neputându-se susține că nu se aduc modificări actului constitutiv.
Se arată și că judecătorul delegat nu s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate invocate în raport de art. 6 din Legea nr. 26/1990.
De asemenea, se arată că hotărârea în cauză a fost luată de persoane care nu au calitatea de membru în Consiliul de administrație, iar descărcarea de gestiune a așa zisului Consiliu, nu este posibilă având în vedere că nu există un contract de mandat valabil pentru noul Consiliu de administrație.
Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Limitele învestirii în prezentul recurs sunt determinate de modul de soluționare a cererii de intervenție formulată de recurentă, care la rândul său nu poate aduce alte critici decât relativ la acest aspect.
Se constată astfel că judecătorul delegat a respins în principiu cererea de intervenție, motivat de faptul că procedura în care a fost formulată nu permite o asemenea intervenție.
Potrivit art. 183 din ordonanța nr. 2594/2008, în registrul comerțului se înregistrează orice acte sau fapte de comerț prevăzute de lege, precum și modificările referitoare la acestea și ale mențiunilor înregistrate, în scopul asigurării opozabilității acestora și efectuării formalităților de publicitate, conform legii. Modul de efectuare și de evidențiere a acestor înregistrări este distinct de acela în care se înregistrează și se evidențiază modificările actului constitutiv.
Instituirea prin norme, a unei înregistrări distincte, fără menționarea unei proceduri aparte și fără a exclude expres posibilitatea formulării unei cereri de intervenție din partea celor interesați, nu atrage concluzia inadmisibilității unei atare cereri. Mențiunea „distinct” din textul normelor, are în vedere pronunțarea unei încheieri separate prin care se efectuează aceleași verificări la nivel de aparență ca și cele avute în vedere de dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și de art. 19 din Normele metodologice.
Ca atare, nu se poate considera că cererea de menționare a Hotărârii Adunării generale în Registrul Comerțului urmează o altă procedură și produce alte efecte, care nu pot afecta persoanele interesate, de vreme ce art. 17 din Norme arată că, atât la înmatriculare, cât și la modificarea actului constitutiv și la efectuarea mențiunilor de hotărâri ale adunării generale, se aplică aceeași procedură.
Față de prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 49 și 52 C.proc.civ., prin respingerea cererii de intervenție în principiu, de către judecătorul delegat, intervenienta nu a dobândit calitatea de parte în cererea aflată pe rolul judecătorului delegat, astfel că numai asupra acestui aspect se poate formula recurs de către intervenientă, chestiunile legate de formalitățile de adoptare a hotărârii, a cărei menționare se cere a fi făcută în registru, de reprezentarea în Consiliu de administrație legal desemnat, neavând relevanță până la statuarea asupra admisibilității în principiu a cererii.
Condițiile generale de exercițiu ale acțiunii civile sunt îndeplinite. Intervenienta justifică un interes, prin faptul că este acționar la societatea care a adoptat hotărârea în discuție, fiind interesată ca societatea să ia hotărâri în adunările sale generale, legal constituite și fără afectarea drepturilor sale derivate din calitatea de acționar.
Cerința afirmării unui drept, strâns legată de condiția esențială, specială, ca cererea de intervenție să se afle în legătura strânsă cu cererea principală sau cu cauza care se dezbate, este întrunită prin chiar dispoziția legală, art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care consacră posibilitatea altor persoane de a interveni, fără a pretinde acestora condiții suplimentare. Intre conținutul cererii de intervenție și cel al cererii de depunere mențiuni la registru există o legătură strânsă prin aceea că, dacă susținerile intervenientului sunt găsite ca întemeiate, după o verificare la nivel de aparență a acestora, menționarea în registru nu mai este posibilă. Ca atare, cum în cazul cererilor prevăzute de Legea nr. 26/1990, datorită specificului materiei, terțul intervenient nu invocă un drept pentru sine, deoarece nu se dezbate un anumit drept ci numai efectuarea unor mențiuni în registrul comerțului, formularea unei asemenea cereri este permisă expres de lege, consecința sa posibilă fiind paralizarea efectuării de mențiuni.
Astfel, în cauză, față de calitatea de acționar a intervenientei, de obiectul cererii formulate (respingerea cererii de mențiuni), se constată că se regăsește ipoteza textului art. 46 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, astfel că judecătorul delegat nu putea ajunge la concluzia respingerii sale în principiu.
Ca atare, cum judecătorul delegat a respins în principiu cererea de admitere în principiu, fără a ține seama de faptul că cerințele legale erau îndeplinite, se impune analizarea acestei cereri pe fond, urmând a fi analizate aceste susțineri.
Curtea constată că dispozițiile O.U.G. nr. 116/2009 au modificat implicit prevederile Legii nr. 26/1990, privind registrul comerțului, conferind competențe în materie directorului acestui registru. Insă totodată, potrivit art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009 în situația în care la cererile de înregistrare sunt depuse cereri de intervenție, directorul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal va transmite dosarul secției comerciale a tribunalului în a cărui circumscripție își are sediul comerciantul, unde vor fi soluționate de urgență și cu precădere.
Totodată art. 725 alin. (2) teza a doua C.proc.civ. arată că în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi privitoare la competență sunt pe deplin aplicabile.
Ca atare, legea procesuală fiind de imediată aplicare, statuându-se în prezentul recurs asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, se constată împlinită ipoteza art. 7 alin. (7) din O.U.G. nr. 116/2009, astfel că nesoluționarea în fond a cererii de intervenție atrage, în temeiul art. 312 pct. 5 C.proc.civ., trimiterea cauzei la tribunalul comercial, devreme ce s-a constatat că cererea a dobândit caracter contencios.
(Judecător Gabriela Chiorniță)
| ← Documentele necesare pentru înregistrarea în registrul... | Ordonanţă de plată dată în baza O.U.G. nr. 119/2007.... → |
|---|
