Obligare recunoaştere acte de studii universitare şi obligarea acordării permisiunii de participare şi înscriere la examenul de definitivat.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel SUCEAVA Sentinţă comercială nr. 179 din data de 28.05.2013
Prin cererea înregistrată sub nr. 147/39/2013 la data de 18.02.2013 pe rolul Curții de Apel Suceava - Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și Fiscal, reclamanții B.C., S.N., P.C.V., C.I.Ș., L.G. și F.C. au chemat în judecată pe reclamanții Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Ministerul Educației Naționale, solicitând obligarea lor la recunoașterea studiilor efectuate la Universitatea "Spiru Haret"; și a diplomei de licență obținute de aceștia; obligarea să le fie permisă înscrierea și participarea la examenul de definitivat și de titularizare în învățământ; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că Universitatea "Spiru Haret"; a fost acreditată ca instituție de învățământ superioară particulară prin Legea nr. 443/2002 și prin HG nr. 916/11.08.2005. În aceste condiții, în acord cu dispozițiile art. 20 alin. 1 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 emis de către prim pârâtă, secund-pârâta era obligată să emită actele de studii completate, respectiv diplomele de studii și suplimentele la acest diplome.
Mai arată că în anul 2012 pârâtul le-a respins cererea de înscriere la examenele de titularizare în învățământ sau la cele de titularizare, pentru considerentul că pentru absolvenții Universității "Spiru Haret";, forma de învățământ la distanță nu era acreditată iar licența promovată de aceștia nu poate fi recunoscută.
Din moment ce forma învățământului la zi la Universitatea "Spiru Haret"; era acreditată, aceasta putea organiza în mod legal formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă. HG nr.916/2006 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență nu face nici o distincție între formele de învățământ: zi, seral, frecvență redusă, la distanță și nu cuprinde nici o clasificare a acestor forme de învățământ.
Mai mult, potrivit art. 60 alin.3 din Legea nr.84/1995 republicată (aplicabil întrucât a fost în vigoare pe tot parcursul studiilor și susținerii examenului de licență, noua lege intrând în vigoare la data de 1.01.2011), "diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de. învățământ superior, în condițiile legii, pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvită.";
În drept, acțiunea este întemeiată pe disp.art.l (1), art.2 lit.i) și art. 18 (1) din Legea nr.554/2004 actualizată, O.G. nr.10/2009, art.60 din Legea învățământului nr.84/1995 republicată, art.361 alin.2 din Legea educației naționale nr.l/2011, art.3 (3) din Legea nr.88/1993 , art.29 (3) din Legea nr.87/2006 și art.274 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației Naționale a invocat excepția excepția inadmisibilității și în consecință respingerea acțiunii.
Arată că Ministerul Educației Naționale nu are atribuții în recunoașterea diplomelor emise de instituțiile de învățământ superior. În nici un act normativ nu este prevăzută obligația ministerului în ceea ce privește vreo competență/atribuție privind recunoașterea, printr-un alt act administrativ, a unei diplome de licență.
Pentru specializările și formele de învățământ acreditate în condițiile legii, diplomele sunt recunoscute de către orice angajator fără nici o formalitate.
Un alt motiv de inadmisibilitate îl constituie faptul că cererea formulată, fiind o acțiune în constatare, nu poate face obiectul Legii contenciosului administrativ, nr. 554/2004. Obiectul acțiunii în constatare, în forma reglementată prin prevederile art. 35 din Codul de procedură civilă, reclamanții solicită să se constate existența unui drept subiectiv al lor sau inexistența uni drept subiectiv al pârâtului împotriva lor, deci să se constate existența sau inexistența uni raport juridic concret. Or, cererea de constare a valabilității diplomei și a îndeplinirii criteriilor prevăzute de lege nu sunt admisibile a fi formulate printr-o acțiune în constatare, dacă reclamanții au un drept ei putând solicita realizarea lui și nu constatarea în contradictoriu cu niște părți care nu au calitate procesuală pasivă.
În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 554/2004, Legii nr. 1/2011 și HG 536/2011.
Prin sentința nr.179/28.05.2013, Curtea de Apel Suceava - Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca nefondată; a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Ministerul Educației Naționale; a obligat pârâții să recunoască studiile efectuate de reclamanți la Universitatea "Spiru Haret"; și diplomele de licență ale acestora, precum și să permită reclamanților înscrierea și participarea la examenul de definitivat și de titularizare în învățământ.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Nu este dată excepția inadmisibilității. Pârâtul Ministerul Educației Naționale are calitate procesuală pasivă întrucât el a emis diplomele de licență și în plus are atribuții în ceea ce privește titularizarea reclamanților.
Acțiunea formulată de reclamanți nu este una în constatare ci în realizare, urmărindu-se nu doar constatarea drepturilor ci exercitarea efectivă a acestora prin punerea în executare a hotărârii ce se va pronunțată.
Pe fondul cauzei, Curtea a considerat că pentru început trebuie clarificat petitul acțiunii așa cum este el formulat în acțiunea inițială (fila 3). Astfel, instanța a reținut că s-a solicitat recunoașterea studiilor și a diplomei de licență, precum și obligarea pârâților de a permite reclamanților participarea la examenul de definitivat și titularizare.
Reclamanții sunt absolvenți ai Universității "Spiru Haret";, așa acum rezultă din cuprinsul documentelor depuse la dosar .
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamanților nu li s-a permis participarea la examenele de definitivat și titularizare - Sesiunea 2012, pe considerentul că specializarea absolvită nu era acreditată și autorizată pentru forma de învățământ urmată de reclamant.
Diploma de absolvire nu a fost anulată, reclamanții beneficiind de toate atribuțiile ce le sunt conferite de aceste acte de studii. Diploma și studiile au fost recunoscute de către pârât implicit prin faptul că li s-a permis reclamanților să se angajeze în sistemul de învățământ.
Nu intră în atribuțiile instanței de judecată învestite cu analizarea încălcării sau nu a dreptului reclamanților, să analizeze dacă U.S.H. aflată în procedură de acreditare nu întrunește condițiile, atât timp cât diplomele conferite reclamanților și care poartă antetul Ministerului Educației Naționale nu le-au fost retrase sau anulate.
Diploma de licență este prezumată valabilă atât timp cât nu s-a solicitat nicăieri și nu s-a pronunțat vreo autoritate adminis¬trativă sau instanța judecătorească asupra anulării ei.
Mai mult, a pune la îndoială abia acum valabilitatea acestui act înseamnă o invocare a propriei culpe din partea pârâtului care a permis reclamanților să profeseze pentru catedra aleasă.
Apărările pârâtului legate de acreditarea sau nu a formei de învățământ de către reclamanți nu se circumscriu obiectului prezentei acțiuni.
Pârâtul urmează să verifice îndeplinirea celorlalte condiții ce trebuie îndeplinite de către petenți pentru înscrierea la exame¬nul de definitivat și titularizare și nu valabilitatea unei diplome ce nu a fost anulată.
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Regulamentul privind regimul actelor de studii aprobat prin O.M.E.C.T. nr. 2284/2007, actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.
Potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 84/1995, republicată, confirmarea studiilor se face, printre altele, și cu diploma de absolvire care în baza art. 20 din lege se poate solicita senatului instituției de învățământ superior.
Referitor la specializarea urmată de reclamanți pentru care instituția de învățământ nu avea autorizare sau acreditare provizo¬rie, Curtea a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002 privind înfiin¬țarea U.S.H. din București și nici după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie din sistemul asigurării calității educației, dar mai ales Ministerul Educației nu au sesizat nereguli în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul U.S.H.
Finalizarea cursurilor universitare organizate de U.S.H. în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenu¬lui de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoașterea de către MECTS a formei de învă¬țământ urmate.
Pentru considerentele învederate, Curtea a admis capătul de cerere privind obligarea pârâților la a permite reclamanților înscrierea și participarea la examenele de titularizare și definitivat.
Relativ la capătul de cerere privind recunoașterea studiilor și a diplomei de licență, Curtea a constatat că și acesta este întemeiat.
Deși, într-adevăr, nu există o modalitate expresă sau o formalitate anume de recunoaștere a studiilor (așa cum s-a invocat în întâmpinare), Curtea a reținut că recunoașterea poate fi și una implicită, tacită.
Pentru acest considerent și pentru a păstra caracterul unitar al hotărârii judecătorești (în sensul că ar fi contradictoriu a respinge cererea privind recunoașterea studiilor dar s-ar admite cererea privind obligarea permiterii participării la examene) a fost admis și capătul de cerere privind recunoașterea studiilor și a actelor de studii.
| ← Cereri. Jurisprudență Cereri | Hotărâre care ţine loc de act de vânzare-cumpărare → |
|---|
