Obligaţie de a face. Jurisprudență Contracte economice
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă civilă nr. 3868 din data de 18.05.2017
Prin sentința civilă nr. 3868 pronunțată de Judecătoria Iași la data de 23.03.2017 în dosarul nr. 14821/245/2016, instanța a admis în parte cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul; a obligat pârâtul să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Iași ce face obiectul contractelor de închiriere; a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune cominatorii, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 605 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru aferentă primului capăt de cerere.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a avut în vedere faptul căpotrivit art. 42, alin. 3 din Legea nr. 10/2001 și art. 42, alin. 1, lit. b din H.G. nr. 250/2007, legea dă posibilitatea chiriașului sau unui terț de a opta pentru cumpărarea imobilului cu destinația de locuință, dacă există un contract de închiriere, iar imobilul nu a fost restituit fostului proprietar.
Astfel, prin aceste dispoziții legale, s-a urmărit realizarea unui interes general de ordin social - economic, care vizează transferul dreptului de proprietate asupra anumitor categorii de imobile (locuințe care nu au fost revendicate de foștii proprietari) către chiriași, potrivit legislației în vigoare. Prin dispozițiile legale menționate, legiuitorul a stabilit dreptul de opțiune al chiriașului cu privire la cumpărarea imobilului și nu dreptul de opțiune al vânzătorului.
În consecință, sunt nefondate susținerile pârâtului referitoare la faptul că dispozițiile legale menționate nu stabilesc o obligație în sarcina proprietarului de a înstrăina imobilele, ci o facultate a acestuia.
În consecință, instanța reține că, în speță, contractul de închiriere pentru imobilul în litigiu a fost încheiat încă din anul 1996, fiind preluat în anul 2009 de către reclamantul, în calitate de titular, iar imobilul închiriat nu a fost revendicat în baza Legii nr. 10/2001, astfel că sunt întrunite condițiile stabilite de dispozițiile legale pentru a opera transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.
Față de aceste aspecte, instanța va admite primul capăt de cerere și în consecință, va obliga pârâtul să încheie cu reclamantul contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Iași, ce face obiectul contractelor de închiriere.
În ceea ce privește capătul de cerere constând în obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în cuantum de 500 lei pe zi de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data încheierii efective a contractului de vânzare-cumpărare, observă instanța că potrivit concluziilor scrise depuse la dosar de reclamant acesta a întemeiat capăt de cerere pe dispozițiile art. 903 - 905 Cod procedură civilă.
Potrivit art. 903 și 904 Cod procedură civilă: "ART. 903Domeniu de aplicare: (1) Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicabile în cazul executării silite în natură a obligațiilor de a face sau de a nu face în temeiul unui titlu executoriu. Dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația de a face sau, după caz, să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligației de a nu face nu mai este necesară obținerea unui nou titlu executoriu prin care să se stabilească despăgubirile datorate de debitor sau, după caz, contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situației anterioare încălcării obligației de a nu face. În aceste din urmă cazuri, sumele respective se determină pe bază de expertiză sau de alte documente justificative de către executorul judecătoresc, potrivit dispozițiilor art. 628.(2) Dispozițiile art. 1.528 din Codul civil rămân aplicabile.ART. 904 Executarea obligației de a face: Dacă debitorul refuză să îndeplinească o obligație de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării, creditorul poate fi autorizat de instanța de executare, prin încheiere executorie, dată cu citarea părților, să o îndeplinească el însuși sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului";.
Așa cum este ușor de observat, dispozițiile legale invocate de reclamant în susținerea celui de-al doilea capăt de cerere fac referire la refuzul debitorului de îndeplinire a obligației de a face cuprinsă într-un titlu executoriu, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării. Ori, în cauza de față nu ne aflăm la acest punct, prin hotărârea de față și numai în măsura în care va rămâne în această formă definitivă, reclamantul se va afla în posesia unui titlu executoriu, urmând ca după începerea executării silite, în cazul în care va fi necesar, să solicite instanței de executare luarea măsurilor necesare.
| ← Contestaţie împotriva măsurii administratorului judiciar | Compensare a datoriilor reciproce. Jurisprudență Faliment → |
|---|
