Obligaţii asumate prin contract de cesiune a părţilor sociale. Obligarea pârâtului să se prezinte la Registrul Comerţului şi să solicite înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor privind cesiunea părţilor sociale, schimbarea administratorului şi
Comentarii |
|
Tribunalul BRAŞOV Sentinţă civilă nr. 284/C din data de 12.03.2015
Prin sentința civilă nr. 284/C din 12.03.2015 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul nr. 292/62/2015 a fost admisă cererea formulată de reclamanta L O în contradictoriu cu pârâtul C A, a fost obligat pârâtul să se prezinte la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov și să solicite înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind cesiunea părților sociale a SC M SRL, schimbarea administratorului și a sediului social precum și a actului adițional la actele constitutive ale aceleiași societăți, conform contractului de cesiune și act adițional la actul constitutiv și cele adiționale ale SC M SRL, având dată certă acordată sub nr. 3035/21.07.2006 de NP B G D.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că reclamanta a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul să se dispună obligarea acestuia să-și îndeplinească obligația din contractul de cesiune încheiat la data de 21.7.2006 și autentificat sub nr. 3035/2006 de NP B G, de a se prezenta la Oficiul Registrului Comerțului Brașov, în vederea efectuării mențiunilor și publicării contractului de cesiune în Monitorul Oficial, cu cheltuieli de judecată.
Prin concluziile atașate la f. 96 dosar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului să înscrie pe numele său SC M SRL.
Pârâtul prin notele atașate la f. 98-99 dosar a arătat că achitat debitele acumulate de societate în perioada 2006-2012, atât față de furnizori (ex. SC P SA prin executare silită) cât și față de organele fiscale și proprii salariați.
În fapt, tribunalul constată că prin contractul de cesiune și act adițional la actul constitutiv și cele adiționale ale SC M S.R.L încheiat între părți, având dată certă acordată de NP BG D acordată sub nr. 3035/21.7.2006 (f.6-8), reclamanta ca unic asociat a cedat pârâtului părțile sociale deținute în societate, la valoarea lor nominală.
Conform declarațiilor cuprinse în act, prețul cesiunii a fost achitat integral la data semnării actului de către pârât iar între părți nu mai existau pretenții bănești sau de altă natură, derivând din cesiune.
Odată cu cesiunea a încetat calitatea reclamantei de asociat și administrator al societății, pârâtul subrogându-se în toate drepturile și obligațiile reclamantei ce derivă din calitatea de asociat iar pârâtul a declarat că a înțeles să dobândească aceste calități în deplină cunoștință de cauză a situației economice a societății.
Prin actul adițional menționat, pârâtul a hotărât schimbarea sediului societății din Brașov, str. AV, nr. la adresa din Brașov, str. B, nr. iar în finalul actului părțile au declarat că au cunoștință de obligația prezentării unui exemplar din act la Oficiul Registrului Comerțului Brașov, în vederea efectuării cuvenitelor mențiuni.
Pe parcursul judecății, reclamanta l-a notificat pe pârât pentru a prezenta la Oficiul Registrului Comerțului Brașov un exemplar al contractului de cesiune /act adițional (f.22-23), dar până la data pronunțării sentinței de față pârâtul nu a dovedit că și-a îndeplinit această obligație legală.
Tribunalul observă că în contractul de cesiune nu s-a făcut vreo referire la asumarea obligației de către reclamantă a plății vreunui debit al societății. Din contra, pârâtul a declarat expres că își asumă calitatea de asociat unic/administrator în deplină cunoștință de cauză a situației financiare a societății.
Așadar, excepția neexecutării contractului de cesiune de către reclamantă nu poate fi primită în lipsa stipulării obligației a cărei neexecutare este invocată.
Din relațiile furnizate de ORC Brașov la f. 39-40 fond rezultă că pentru menționarea în Registrul comerțului a mențiunii privind cesiunea părților sociale și respectiv schimbarea sediului social sunt necesare înscrisuri care, în mod evident, se află în posesia noului asociat cesionar, așadar a pârâtului: titlu de folosință asupra spațiului cu destinația de sediu social, declarație pe proprie răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social,actul constitutiv actualizat, copii certificate de pe actele de identitate ale noilor asociați.
În speță, reclamanta impropriu a solicitat obligarea pârâtului la îndeplinirea unei obligații contractuale de vreme ce obligația înregistrării mențiunilor privind modificarea actelor constitutive ale unei societăți este legală.
Instanța va avea însă în vedere scopul urmărit de reclamantă prin formularea cererii, anume acela al efectuării de către pârât a formalităților legale ce succed transmisiunii părților sociale.
Interesul reclamantei este unul evident în a pune de acord situația reală a societății cu cea scriptică având în vedere că este urmărită pentru datorii acumulate de societate în perioada în care nu a mai deținut vreo calitate în societate, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 836/CA din 27.2.2014 a Tribunalului Brașov-dosar nr. 5821/62/2013 (f.20-22 recurs).
Îndatorarea pârâtului la executarea unei obligații legale nu reprezintă o cerere inadmisibilă, susținerea pârâtului fiind neîntemeiată. Pârâtul a făcut referire la procedura necontencioasă de înregistrare în Registrul comerțului, procedură ce vizează raporturile asociaților/societății cu o instituție publică și sunt distincte de raportul juridic litigios dedus judecății.
Așadar este irelevantă în cauza de față lipsa unei cereri de înregistrare mențiuni formulată de către reclamantă la ORC Brașov datorită obiectului distinct al celor două proceduri menționate.
De asemenea, indicarea eronată a temeiului juridic al cererii nu leagă instanța, aceasta fiind datoare să aibă în vedere motivele de fapt și dezvoltarea juridică a acestora.
Din cuprinsul cererii rezultă cu claritate motivația acțiunii și pretenția formulată de reclamantă, suficiente pentru legala investire a instanței.
Faptul că reclamanta, la rândul ei avea posibilitatea să solicite înregistrarea cesiunii la ORC Brașov putea fi reținut numai în măsura în care pârâtul dovedea că aceasta se afla în prezența întregii documentații necesare înregistrării și a fost și mandată să depună/îndeplinească aceste formalități de către pârât.
În plus, art. 21 lit. h din L. nr. 26/1990 prevede că în registrul comerțului se înregistrează orice modificare privitoare la actele, faptele și mențiunile înregistrate.
Chiar dacă art. 22 din aceeași lege permite ca orice persoană interesată să solicite înregistrarea mențiunilor, în cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut modificarea, instanța are în vedere că obligația înregistrării revine comerciantului.
În acest sens, art. 22 alin. 4 din L. nr. 26/1990 prevede că nu este scutit comerciantul de obligația de a cere efectuarea mențiunilor pentru faptul că acestea pot fi înregistrate din oficiu sau la cererea altor persoane.
Cum reclamanta a pierdut prin efectul contractului de cesiune calitatea de profesionist, conferită de deținerea părților sociale, obligația menționată revine noului asociat/administrator, respectiv pârâtului conform art. 22 alin. 1 din L. nr. 26/1990.
În consecință, tribunalul va admite cererea formulată și va dispune obligarea pârâtului să se prezinte la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov și să solicite înregistrarea în Registrul Comerțului a mențiunilor privind cesiunea părților sociale a SC M SRL, CUI, , schimbarea administratorului și a sediului social precum și a actului adițional la actele constitutive ale aceleiași societăți, conform contractului de cesiune și act adițional la actul constitutiv și cele adiționale ale SC M SRL, având dată certă acordată sub nr. 3035/21.07.2006 de NP B G D.
În final, față de soluția pronunțată și dispozițiile art. 274 CPC, tribunalul va obliga pârâtul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare achitate de reclamantă.
← Inadmisibilitatea indreptarii erorii materiale | Anulare hotărâre AGA pentru neregularitatea convocării.... → |
---|