Prin sentinţa nr.1174 din 13 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Vâlcea-Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată
| Comentarii |
|
Prin sentinţa nr.1174 din 13 octombrie 2009, pronunţată de TribunalulVâlcea-Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fostrespinsă acţiunea formulată de SC T. SRL. Împotriva IPJ Vâlcea.
Pentru a se pronunţa în sensul celor de mai sus, instanţa a reţinutcă prin adresa nr. 97269/31.01.2009 a cărei anulare se solicită, emisă deInspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, se face cunoscut reclamantei cănu se poate acorda reprezentantului acesteia, numitul G.T., avizul favorabilîn vederea obţinerii licenţei de funcţionare pe linia pazei bunurilor şivalorilor, deoarece nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prev. de art. 20alin. 10 din legea nr. 333/2003, reprezentantul societăţii reclamante suferindo condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie (vătămarecorporală gravă). Or, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. 10 din Legea nr.333/2003, una din condiţiile pentru ca unitatea de poliţie competentă săacorde avizul persoanei care urmează să fie conducătorul unei unităţi depază şi protecţie, este aceea ca persoana respectivă să fie cunoscută caavând o bună conduită cetăţenească şi să nu fi suferit condamnări pentruinfracţiuni săvârşite cu intenţie. Cum textul de lege nu distinge întrepersoanele care au fost reabilitate sau amnistiate şi celelalte persoane careau suferit condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, ca în cazulreprezentantului societăţii reclamante, astfel cum rezultă din dispozitivulsentinţei penale nr. 720/20.04.1981 pronunţată de Judecătoria Alba-Iulia,rezultă că voinţa legiuitorului a fost în sensul de a se asigura că înactivitatea societăţilor de pază şi protecţie se implică, în orice manieră,numai persoane cu bună reputaţie şi care nu au fost condamnate pentruinfracţiuni săvârşite cu intenţie, având în vedere impactul asupra ordiniipublice şi siguranţei cetăţeanului. Reprezentantul legal al societăţiireclamante, chiar dacă în certificatul de cazier judiciar nu apar menţiuni dincare să rezulte că ar fi suferit condamnări, în realitate a fost condamnat prinsentinţa penală cu numărul de mai sus, pentru infracţiunea prevăzută de art.182 alin. 1 Cod penal şi chiar dacă a intervenit reabilitarea, acesta tot nuîndeplineşte condiţia bunei conduite cetăţeneşti, expres prevăzută dedispoziţiile art. 20 alin. 10 din Legea nr. 333/2003.
Împotriva sentinţei, s-a formulat recurs de către reclamantă, care acriticat-o sub următoarele aspecte:
- dispoziţiile art.20 alin.10 din Legea nr.333/2003 trebuiecompletate în mod corespunzător cu prevederile art.13 alin.1 lit.d din Legeanr.290/2004 privind cazierul judiciar, care stabilesc că dacă au trecut 20 deani de la data rămânerii definitive a condamnării să nu se mai facă referirecu privire la aceste fapte. Menţiunea cu privire la o astfel de condamnare încuprinsul unul act emis de o instituţie publică reprezintă o încălcare adisp.art.8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi aLibertăţilor Fundamentale, care garantează identitatea personală şirespectarea informaţiilor cu caracter personal, ca şi a art.10 din aceeaşiconvenţie, care asigură protecţia reputaţiei unei persoane şi împiedicareadivulgării de informaţii confidenţiale;
- instanţa face o confuzie între termenii de reabilitare şi deamnistie. Avându-se în vedere faptul că între data hotărârii de condamnarea numitului G.T., respectiv 20 aprilie 1981 şi până în prezent au trecut peste28 de ani, deveneau aplicabile dispoziţiile Legii nr.290/2004, cu atât maimult cu cât a fost condamnat la locul de muncă şi i s-a acordat scuzaprovocării. Efectul amnistiei din 26 ianuarie 1988 a avut ca efect ştergereafaptelor ca atare, situaţie care este confirmată şi de cazierul judiciar.
La data de 3 decembrie 2009 s-a înregistrat la dosar întâmpinareaformulată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, prin care s-a invocatexcepţia tardivităţii motivării recursului, raportat la faptul că declaraţia derecurs este din 22.10.2009, dată de la care trebuia calculat termenul de 15zile prevăzut de art.301 Cod pr.civilă, ceea ce ar atrage incidenţadisp.art.284 alin.2 - 4 Cod pr.civilă la care face trimitere expresă art.301Cod pr.civilă. Pe fondul cauzei, a susţinut că nu există nici un motiv pentrucasarea sau modificarea sentinţei, întrucât interpretarea ce s-a dat art.20alin.10 din Legea nr.333/2003 este cea legală, iar împrejurarea că înprezent condamnarea nu figurează în cazierul judiciar nu are nici orelevanţă, sens în care invocă decizia nr.1140/2008 pronunţată de CurteaConstituţională referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate arespectivului text de lege într-o speţă similară. Mai mult, împrejurarea căpersoana în cauză a suferit cândva o condamnare nu denotă o bunăconduită cetăţenească în sensul Legii nr.333/2003.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate, ce seîncadrează în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât şi sub toate aspectele, întemeiul art.304/1 Cod pr.civilă, observându-se şi excepţia invocată, Curteaa constata următoarele:
Excepţia privind tardivitatea motivării recursului este nefondată, datfiind faptul că sentinţa a fost comunicată recurentei la data de 26.10.2009,conform dovezii de la fila 68 din dosarul de fond, iar motivarea recursului s-afăcut la 9.11.2009, în termenul de 15 zile reglementat de art.20 alin.1 dinLegea nr.554/2004, aplicabil în cauză.
Este drept că art.301 Cod pr.civilă face trimitere la aplicareadisp.art.284 alin.2-4 Cod pr.civilă ( cu consecinţa considerării ca fiindcomunicată o sentinţă după criteriile echipolenţei), însă acest text de legeare în vedere doar ipoteza declarării recursului, nu şi a motivării acestuia,pentru care există o dispoziţie expresă, sub norma de art.303 alin.2 Codpr.civilă, potrivit căreia termenul pentru depunerea motivelor se socoteştede la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".
În concluzie, motivarea recursului s-a făcut cu respectareacerinţelor prevăzute de art.303 Cod pr.civilă, în termenul de 15 zile calculatde la data comunicării sentinţei, astfel că excepţia invocată de intimat va firespinsă ca nefondată.
În ceea ce priveşte fondul recursului, Curtea constată următoarele:
Prin art.20(10) din Legea nr.333/2003, s-a statuat că Unitatea depoliţie competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), careare cetăţenie română sau cetăţenia unuia dintre statele membre ale UniuniiEuropene ori ale Spaţiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 deani, posedă pregătire corespunzătoare atribuţiilor ce îi revin, este cunoscutăca având o bună conduită cetăţenească şi nu a suferit condamnări pentruinfracţiuni săvârşite cu intenţie".
Textul de lege reglementează condiţiile pentru ca unitatea de poliţiecompetentă să acorde avizul persoanei care urmează să fie conducătorulunei unităţi de pază şi protecţie, ce prevede, printre altele, existenţa uneibune conduite cetăţeneşti şi lipsa condamnărilor pentru infracţiuni săvârşitecu intenţie.
În speţă, problema supusă discuţiei este aceea dacă o persoană,condamnată penal cu mulţi ani în urmă, poate îndeplini o asemenea funcţie,deşi pedeapsa nu mai este înscrisă în cazierul judiciar.
În raport de împrejurările concrete ale cauzei - numitul G.T., a fostcondamnat la un an şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiuniiprev. de art.182 alin.1 Cod penal, potrivit sentinţei penale nr.720/20 aprilie1981 a Judecătoriei Alba Iulia, ce poartă menţiunea că pedeapsa a fostgraţiată conform Decretului nr.189/1981, iar în prezent nu mai figureazăînscris în cazierul judiciar -, Curtea constată nu există justificare pentruaprecierea că nu ar fi îndeplinite cerinţele prevăzute de art.20 alin.10 dinLegea nr.333/2003. Săvârşirea unei fapte pentru care a fost condamnatpenal în 1981 nu este de natură a fi încadrată în ipoteza prevăzută de legelipsa condamnărilor pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie - cu consecinţaimposibilităţii sine die" de a exercita o funcţie în cadrul unei societăţi avândca obiect paza bunurilor şi valorilor. În tot acest interval de timp G.T. nu amai săvârşit vreo faptă penală, potrivit certificatului de cazier judiciar depusla dosar la fila 9 şi a mai primit avizul favorabil pentru exercitarea aceleaşifuncţii conform dovezilor de la filele 10 şi 11 din dosar, pe care a şiexercitat-o în intervalul 2002-2008. Lipsa înscrierii în cazierul judiciar seîntemeiază şi pe dispoziţiile art. 13 (devenit art. 15 după ultima republicare)alin. 1 lit. d din Legea nr. 290/2004, care statuează că se şterg din evidenţăpersoanele fizice care au fost condamnate la pedeapsa amenzii sau la opedeapsă privativă de libertate de cel mult 3 ani şi au trecut 20 de ani de ladata rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Cum, potrivit art. 15 lit.edin HG nr. 1010/2004 ( Normele metodologice de aplicare a Legii nr.333/2003) se cere pentru avizarea conducătorilor societăţilor de pazădepunerea certificatului de cazier judiciar, solicitare căreia s-a răspuns, iarpersoana în cauză nu figura înscrisă în cazierul judiciar, nu existau temeiuripentru refuzul emiterii avizului favorabil.
Mai mult, s-a susţinut şi nu s-a contestat acest lucru, că lipsaînregistrării în cazierul judiciar se datorează amnistiei (decretul nr. 11 din1988). Dat fiind faptul că amnistia intervenită după condamnarea definitivăare ca efect înlăturarea răspunderii penale (art. 119 Cod penal), nu esteposibil ca, în lipsa unei prevederi într-o lege specială care să stabilească unanumit interval de timp în care persoana condamnată să aibă anumiteinterdicţii de a exercita o anumită profesie - de exemplu -, să poată finesocotite consecinţele generale ale amnistiei, în caz contrar fiind încălcatedispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană pentru Apărarea DrepturilorOmului. În mai multe ocazii, Curtea Europeană pentru Apărarea DrepturilorOmului (cauzele Niemietz împotriva Germaniei, Rotaru contra României şiCalmanovici contra României) a statuat că respectarea vieţii private includedreptul individului de a dezvolta relaţii cu semenii săi şi, în plus, nici oraţiune nu permite excluderea activităţii profesionale sau comerciale dinsfera noţiunii de viaţă privată". În cauza Rotaru contra României s-a stabilitcă a existat o încălcare a art. 8 din Convenţie pentru stocarea într-unregistru secret şi comunicarea datelor despre viaţa privată a unei persoane.Datele speţei sunt aplicabile, prin analogie, şi prezentei cauze, în contextulîn care refuzul de a emite avizul favorabil pentru exercitarea funcţiei deconducător al firmei de pază s-a întemeiat pe aspecte ce nu mai puteaufigura în actul oficial - cazierul judiciar. Se înlătură, astfel, şi apărareaprivind nerespectarea cerinţei bunei conduite" impuse de acelaşi art. 20alin. 10 din Legea nr. 333/2003, în lipsa oricărei alte certificări a săvârşiriiunor abateri de la un comportament social adecvat, singurul argumentpentru considerarea că nu ar fi îndeplinită respectiva condiţie privind totexistenţa acelei condamnări din 1981, ale cărei consecinţe au încetat.
Prin prisma celor expuse, se va constata că decizia nr. 1140/2008 aCurţii Constituţionale prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitatea art. 20 alin. 10 din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor,valorilor şi protecţia persoanelor, a analizat excepţia ridicată într-o speţă dinperspective pur constituţionale, fără a face referire la Convenţie şiraportându-se strict la noţiunea de condamnare. Or, datele concrete aleprezentei cauze, prin care consecinţele răspunderii penale au fostînlăturate, exced limitelor speţei anterioare, motiv pentru care şi aceastăapărare a intimatului va fi înlăturată.
În concluzie, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse,Curtea, în temeiul art. 312 alin. 3 Cod pr. civilă, a admis recursul şi amodificat sentinţa, în sensul că a admis acţiunea, cu consecinţa anulăriiadresei nr. 97269 din 31.01.2009 a Inspectoratului Judeţean de PoliţieVâlcea.3. Poliţist. Dispoziţie de retrogradare în funcţie. Momentul de la care curgetermenul de contestare.Art. 11 alin. 1 lit. a), art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004;
Termenul de contestare împotriva unei dispoziţii de retrogradare înfuncţie a poliţistului curge de la data luării la cunoştinţă a actului. Nu poatefi primită susţinerea necomunicării dispoziţiei în sine, câtă vremereclamantul a confirmat în scris, sub semnătură, că a luat cunoştinţă deconţinutul acesteia, respectiv câtă vreme a suportat în mod real aplicareamăsurilor conţinute de aceasta, începând cu data de 01.03.2003.
A aprecia, în pofida aspectelor sus reţinute, că împrejurarea căreclamantului nu i-a fost remisă în mod material dispoziţia îl îndreptăţeşte peacesta să o conteste în justiţie la peste 5 ani de la emiterea ei, înseamnă anesocoti principul securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice născute întemeiul unui act administrativ care se bucură de prezumţie de legalitate -bazată pe prezumţia autenticităţii şi veridicităţii - şi de caracter obligatoriu şiexecutoriu şi care nu a fost contestat în termenele legale.(Decizia nr. 1325/R-CONT din 09 decembrie 2009)
| ← Emiterea unei ordonante care sa contina somatia de plata | Constată că la data de 11 noiembrie 2009, SC G.T.& CO SRL... → |
|---|
