Procedură de atribuire contract de achiziţie publică. Încălcarea competenţei funcţionale. Consecinţe
| Comentarii |
|
Prin procedura de atribuire se înţeleg etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă şi de către candidaţi/ofertanţi pentru ca acordul părţilor privind angajarea în contractul de achiziţie publică să fie considerat valabil. Numai procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de către secţia comercială a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante. Având în vedere că prima instanţă nu era competentă funcţional să procedeze la judecarea pricinii şi că litigiul a fost soluţionat într-o procedură care nu-i este specifică, ceea ce echivalează cu neexaminarea fondului cauzei, se impune casarea hotărârii pronunţate, cu consecinţa trimiterii dosarului spre soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 823 din 10 aprilie 2012
Prin sentința civilă nr. 911 din 3 mai 2011 pronunțată în dosarul nr. 7536/30/2010** Tribunalul Timiș a respins acțiunea reclamantei SC P SRL formulată în contradictoriu cu pârâții Municipiul L, reprezentat prin Primar, și Consiliul Local al Municipiului L, prin care se solicita obligarea acestora din urmă la finalizarea procedurilor de negociere directă, în temeiul art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, care să culmineze cu încheierea actului adițional la contractul de lucrări nr. 67853/30.10.2007.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prevederile legale menționate se referă la lucrări care „datorită unor circumstanțe neprevăzute au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză”; or, în speță, lucrările suplimentare nu sunt absolut necesare a fi executate anterior celor prevăzute în contract. De asemenea, atribuirea către contractantul inițial este posibilă numai dacă, pe de-o parte, lucrările nu sunt, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contract, sau, deși separabile, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia, iar pe de altă parte, dacă valoarea cumulată a contractelor atribuite pentru lucrări și servicii suplimentare nu depășește 50% din valoarea contractului inițial. Tribunalul a mai avut în vedere că autoritatea contractantă a adoptat H.C.L. nr. 74/17.04.2008, prin care a aprobat caietul de sarcini și, totodată, a invitat societatea reclamantă la negocieri, însă aceasta nu s-a prezentat. Concluzionând, instanța de fond a apreciat că cererea de obligare a pârâților la finalizarea procedurilor de negociere directă nu este întemeiată, întrucât această procedură a fost demarată, dar reclamanta a refuzat să participe al ea, situație în care, încheierea unui act adițional la contractul inițial, prin aplicarea art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, nu se justifică.
împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs societatea reclamantă, solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâților la finalizarea procedurilor de negociere directă, în temeiul art. 122 lit. i) din ordonanță, care să culmineze cu încheierea actului adițional la contractul de lucrări nr. 67853/30.10.2007.
Prin decizia civilă nr. 823 din 10 aprilie 2012 Curtea de Apel Timișoara a admis recursul reclamantei, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre soluționare Tribunalului Timiș, Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a relevat că, înainte de a aborda fondul raporturilor juridice dintre părți, soluționarea litigiului de față presupune determinarea naturii juridice - administrativă sau comercială (civilă) - a cauzei, cu implicații directe asupra procedurii de judecată, competenței funcționale și căilor de atac.
Sub acest aspect, s-a constatat că obiectul acțiunii reclamantei SC P SRL îl constituie obligarea autorității contractante, Municipiul L, la efectuarea procedurilor de negociere directă, fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, conform art. 122 lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, în vederea încheierii unui act adițional la contractul de lucrări nr. 67853/30.10.2007.
Recurenta susține natura comercială a litigiului, prin raportare la caracterul comercial al contractului de achiziție inițial - ca urmare a aplicării principiului accesorium sequitur principale - și în considerarea împrejurării că obiectul acțiunii se circumscrie sferei executării acestui contract, aflat în derulare.
Curtea a considerat, însă, că premisele invocate de reclamantă (care, de altfel, justifică și concluzia acesteia cu privire la natura comercială a litigiului) sunt eronate.
în sensul celor de mai sus, instanța a observat că acțiunea introductivă nu-și are izvorul în contractul de achiziții publice încheiat inițial și nu se circumscrie executării acestuia, întrucât, prin ipoteză, vizează lucrări (suplimentare/adiționale), care nu au format obiect al contractului (calificat de parte ca fiind actul juridic principal) și care nu au fost prevăzute la momentul atribuirii lui.
Este adevărat că legiuitorul permite atribuirea directă a unor astfel de lucrări (în condiții restrictive - dar care nu formează obiect al analizei de față) contractantului inițial, însă, după cum o arată chiar dispozițiile art. 122 alin. (1) lit. i) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare (care constituie, de altfel, temeiul juridic al acțiunii reclamantei), o atare operațiune juridică ține de faza atribuirii contractului având ca obiect lucrările suplimentare, iar nu de faza executării contractului inițial. Din această perspectivă, nu poate fi acceptat argumentul invocat de recurentă, referitor la caracterul de act juridic accesoriu al contractului pe care acesta urmărește să îl încheie prin prezentul demers judiciar.
în sprijinul unei atare concluzii vine atât interpretarea literară a textului - legiuitorul referindu-se expressis verbis la „atribuire” („atribuirea să fie făcută contractantului inițial”) -, cât și interpretarea teleologică și sistematică a normei.
Astfel, se poate observa că prevederile art. 122 se află situate în Secțiunea a 6-a - „Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” din Capitolul 3 - „Proceduri de atribuire” și instituie o excepție de la regula atribuirii contractului de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau licitație restrânsă [art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006]. Mai mult, însuși legiuitorul califică „negocierea” ca fiind o procedură de atribuire - statuând, prin art. 2 alin. (1) din același act normativ, că prin procedura de atribuire se înțeleg „etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil; procedurile de atribuire sunt: licitația deschisă, licitația restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte, concursul de soluții”.
Pe de altă parte, din economia reglementărilor normative referitoare la atribuirea contractelor de achiziții publice, rezultă că aplicarea dispozițiilor de excepție instituite de art. 122 din O.U.G. nr. 34/2006 constituie un drept al autorității contractante, drept al cărui exercițiu nu poate fi cenzurat de către instanța comercială (civilă), întrucât excede cadrului instituit de prevederile art. 2871 alin. (1) din același act normativ - care statuează că „procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția comercială a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante”.
După cum se poate observa, dispozițiile legale anterior citate pornesc de la premisa existenței în ființă a unui contract de achiziții publice și nu se referă la etapa anterioară atribuirii acestuia. în alte cuvinte, privesc litigiile născute după momentul realizării acordului de voință al părților contractante asupra perfectării contractului, ceea ce presupune că etapa atribuirii a fost declanșată și finalizată cu succes.
în ceea ce privește modalitatea de exercitare/îndeplinire de către autoritatea contractantă - care, în speță, este o autoritate a administrației publice locale - a drepturilor/obligațiilor instituite în sarcina sa anterior declanșării procedurii de atribuire a contractului pentru lucrările suplimentare/adiționale, Curtea constată că aceasta nu poate fi cenzurată nici în procedura specială reglementată de art. 255-2851 din O.U.G. nr. 34/2006 (care se referă la contestațiile în legătură cu o procedură de atribuire aflată în desfășurare) și nici în procedura specială consacrată de art. 2871 și urm. din ordonanță (întrucât nu se regăsește printre litigiile la care se referă, în mod limitativ, prevederile legale menționate). De asemenea, litigiul nu poate fi soluționat nici în procedura de drept comun, dat fiind faptul că refuzul unei autorități administrative de a proceda la încheierea unui act juridic nu poate fi sancționat de instanțele civile.
Un atare refuz (apreciat de reclamantă ca fiind nejustificat) nu poate fi cenzurat decât în condițiile Legii nr. 554/2004, care, prin alin. (2) al art. 2, statuează că „se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.
în atare situație, procesul inițiat de reclamanta recurentă nu poate fi calificat decât ca un litigiu de contencios administrativ, așa încât competența de soluționare a acestuia în primă instanță revine secției de contencios administrativ a tribunalului de la sediul societății, în procedura consacrată de Legea nr. 554/2004.
Raportat la cele ce preced, Curtea a constatat că prima instanță nu era competentă funcțional să procedeze la judecarea pricinii și, totodată, că litigiul a fost soluționat într-o procedură ce nu-i este specifică, ceea ce echivalează cu neexaminarea fondului cauzei, atrăgând admiterea recursului și casarea hotărârii pronunțate - în temeiul dispozițiilor art. 3041 și art. 312 alin. (5) C.proc.civ. - cu trimiterea dosarului spre soluționare Tribunalului Timiș, Secția de contencios administrativ și fiscal (în sensul soluției de casare cu trimitere la secția competentă funcțional, pentru motive similare celor existente în cauza de față, a se vedea înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială, decizia nr. 1656 din 15 mai 2008, publicată pe site-ul propriu X.)
| ← Procedura insolvenţei. Declanşare la cererea lichidatorului... | Opoziţie la executare. Cec în alb emis cu titlu de... → |
|---|
