Procedura insolvenţei Faliment

Cercetarea creantei în procedura insolventei impune aceleasi limite ca în cazul OUG 119/2007, cele doua proceduri fiind identice; administratorul judiciar si judecatorul-sindic nu au atributii similare judecatorului învestit în procedura de drept comun ce permit stabilirea întinderii unei creante prin administrarea oricarei probe, acesta fiind si motivul pentru care simpla aparenta a dreptului permite înscrierea creantei în tabelul preliminar, conform art. 66 alin. 3 si art. 67 din Legea nr. 85/2006.

Lipsa diligentei creditorului în obtinerea titlului executoriu pe calea dreptului comun este sanctionata prin imposibilitatea recunoasterii creantei în procedura de verificare prevazuta de Legea nr. 85/2006, procedura de verificare ce vizeaza aparenta temeiniciei pretentiilor creditorului, si nu temeinicia cererii, întocmai ca si verificarea jurisdictionala în procedurile simplificate prevazute de O.U.G. nr. 119/2007 si O.G. nr. 5/2001.

Prin Decizia civila nr. 2216/R/13.12.2012 pronuntata de Curtea de Apel Timisoara a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-creditoare SC. MMD SRL, împotriva Sentintei Civile nr. 2181/08.10.2012 pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1395/108/2012/a2, în contradictoriu cu intimata-debitoare SC. P SRL reprezentata de administrator judiciar CII BM.

Pentru a pronunta aceasta decizie instanta de control judiciar a retinut ca prin Sentinta civila nr. 2181/08 octombrie 2012, judecatorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestatia, retinând ca, în ce priveste suma facturata spre decontare debitoarei prin factura fiscala nr. 248/27.10.2008, dreptul la actiune al creditoarei s-a prescris, împlinindu-se termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 1 din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data emiterii facturii, totodata fiind stins si dreptul la actiune privind accesoriile, conform art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958. În ce priveste creantele ce rezulta din facturile fiscale nr. 649/23.04.2010 si nr. 650/26.04.2010 judecatorul-sindic a constatat ca aceste facturi au fost emise cu nerespectarea clauzelor contractuale, ce obligau creditoarea sa emita facturi lunare; prin neîndeplinirea obligatiei contractuale, nu se poate stabili care suma se datoreaza pentru fiecare luna în parte, partile convenind cresterea tarifului lunar si pe baza numarului de salariati; pe de alta parte, prin nefacturarea lunara, creditoarea a încalcat dispozitiile art. 155 Cod Fiscal, dar si Normele de aplicare ale codului fiscal si Ordinul nr. 3512/2008 privind completarea registrelor fiscale, Legea contabilitatii si normele de aplicare la aceasta; mai mult, factura fiscala nr. 650/26.04.2010 a fost emisa pentru lunile ianuarie-iunie 2010, în avans fata de prestarea serviciilor. În ce priveste penalitatile, creditoarea nu a prezentat nici un mod de calcul al acestora si nu a emis factura fiscala conform H.G. nr. 29/2011 si H.G. nr. 30/2011. În concluzie, retinând culpa contractuala a creditoarei, judecatorul-sindic a respins contestatia.

Împotriva acestei sentinte a formulat recurs creditoarea SC MMD SRL, criticând sentinta sub aspectul motivarii necorespunzatoare a sentintei recurate, în sensul ca nu s-au analizat argumentele creditoarei, ci s-au indicat doar „scurte chestiuni de fapt”, judecatorul-sindic analizând însa, pe larg, argumentele administratorului judiciar.

S-a sustinut totodata ca sentinta a fost pronuntata cu aplicarea gresita a legii, aceasta întrucât debitoarea a acceptat, prin semnare si stampilare, facturile emise, pe de alta parte debitoarea însasi este cea care a solicitat modalitatea de facturare, invocând situatia economica dificila din perioada 2008-2010. În ce priveste executarea obligatiilor contractuale, a aratat creditoarea recurenta ca debitoarea nu a suferit nici un prejudiciu ce ar fi decurs din executarea necorespunzatoare a contractului de catre creditoare, cât timp controalele ITM desfasurate în perioada 2007, 2008 si 2009 nu s-au finalizat cu sanctionarea societatii.

În ce priveste neprezentarea modului de calcul al accesoriilor, a precizat recurenta ca nu a considerat necesar a prezenta acest mod de calcul, întrucât administratorul judiciar nu a solicitat aceasta.

În drept, recurenta-creditoare SC.MED-MUN-DENT SRL a indicat dispozitiile art. 304 pct. 9 si 312 alin. 3 C.proc.civ.

Analizând recursul, Curtea de Apel Timisoara a retinut, cu titlu preliminar, ca aprecierea gresita a probatoriului administrat cauzei, sustinuta prin cererea de recurs, nu se încadreaza în motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., astfel cum a apreciat recurenta indicând gresit motivul de recurs, argumentele recurentei putând fi însa analizate în raport de dispozitiile art. 304 ind. 1 C.proc.civ., ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele în cazul recursului declarat împotriva unei hotarâri de prima instanta nesusceptibila de apel.

În ce priveste pretinsa lipsa a analizei argumentelor contestatoarei de catre judecatorul-sindic, motiv de recurs ce se încadreaza în dispozitiile art. 304 pct. 7 C.proc.civ., potrivit carora se impune admiterea recursului si modificarea hotarârii în cazul în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijina, se retine ca, prin contestatia formulata, creditoarea a invocat concomitent concluzia gresita a administratorului judiciar în verificarea creantei si omisiunea însasi a acestei verificari, omisiune justificata de practician prin invocarea autoritatii de lucru judecat a Sentintei civile nr. 1180/06.02.2012 pronuntata de Judecatoria Arad.

Pronuntându-se asupra caracterului cert, lichid si exigibil al creantei, judecatorul-sindic a stabilit situatia de fapt, apreciind ca însasi creditoarea se afla în culpa contractuala. Stabilirea gresita a situatiei de fapt, chiar reala fiind, nu echivaleaza cu nemotivarii hotarârii, cât timp sunt prezentate argumentele ce au format convingerea instantei, nefiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Reanalizând în temeiul art. 304 ind. 1 C.proc.civ. contestatia formulata, Curtea retine ca, potrivit art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, prin creditor se întelege persoana fizica sau juridica ce detine un drept de creanta asupra averii debitorului si care a solicitat, în mod expres, instantei sa îi fie înregistrata creanta în tabelul definitiv de creante sau în tabelul definitiv consolidat de creante si care poate face dovada creantei sale fata de patrimoniul debitorului, în conditiile prezentei legi.

Potrivit art. 66 din Legea nr. 85/2006, toate creantele sunt supuse procedurii de verificare prevazute de legea insolventei, cu exceptia creantelor constatate prin titluri executorii si creantelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevazute de legi speciale. Procedura de verificare se rezuma la stabilirea „de îndata” a legitimitatii, valorii exacte si prioritatii fiecarei creante exclusiv prin analiza înscrisurilor, depuse în sustinerea declaratiei de creante ori solicitate ulterior de catre administrator, si a explicatiilor oferite de debitor si de creditor, conform art. 67 din Legea nr. 85/2006.

Administratorul judiciar este îndreptatit sa refuze prezumtia de valabilitate a creantei decurgând din necontestarea, de catre debitor, a creantei prezentate de un creditor, valabilitatea creantei nerezumându-se la existenta unei creante, ci si la cuantumul acesteia ori la garantiile creantei, conform art. 66 alin. 3 rap. art. 65 din Legea nr. 85/2006.

În speta, se constata ca, anterior deschiderii procedurii insolventei, la data de 26.10.2011, creditoarea SC.MMD SRL a solicitat, în procedura simplificata prevazuta de O.U.G. nr. 119/2007, recunoasterea creantei în cuantum de 18.901,62 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate conform facturilor fiscale nr. 248/27.10.2008, 649/23.04.2010 si 650/26.04.2010 si penalitati contractuale în cuantum de 1% pe zi de întârziere, datorate de debitoare conform art. 8 lit. b) din Contractul de prestari servicii nr. 1/28.06.2006, contract prelungit tacit ulterior cu perioade de 12 luni; cererea de chemare în judecata, înregistrata pe rolul Judecatoriei Arad sub nr. 16880/55/2011, a urmarit obligarea debitoarei la plata aceluiasi debit afirmat prin declaratia de creanta depusa în procedura insolventei, respectiv a contravalorii serviciilor prestate debitoarei în intervalul ianuarie 2008 – iunie 2010.

Se observa ca, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 119/2007, pentru solutionarea cererii, judecatorul dispune citarea partilor, potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lamuriri; în cazul nedepunerii întâmpinarii, instanta poate considera aceasta ca o recunoastere a pretentiilor creditorului; sub sanctiunea decaderii, debitorul poate contesta creanta prin întâmpinare; în cazul în care debitorul contesta creanta, instanta verifica daca aceasta contestatie este întemeiata; în cazul în care contestatia este întemeiata, instanta respinge cererea creditorului printr-o încheiere irevocabila. În aceasta situatie, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecata potrivit dreptului comun, conform art. 9 alin. 3. Potrivit art. 2, ordonanta de urgenta se aplica creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta din contracte încheiate între profesionisti.

Impunând aceleasi limite ale probatoriului, procedura de verificare a creantei în conditiile O.U.G. nr. 119/2007, de catre judecatorul învestit în procedura speciala, este identica procedurii de verificare prevazuta de Legea nr. 85/2006.

Într-adevar, analiza jurisdictionala din procedura ordonantei de plata nu poate fi opusa creditorului în procedura de drept comun, solutia de respingere a cererii creditorului – pentru o parte sau pentru întreaga creanta afirmata, neavând autoritate de lucru judecat, însa aceasta înlaturare a autoritatii de lucru judecat se justifica tocmai prin înlaturarea limitelor probatiunii în litigiul de drept comun, ce permite creditorului reluarea analizei jurisdictionale propunându-se probe suplimentare – administrarea probei testimoniale, probei cu expertiza, cercetarii la fata locului etc., probe ce ar permite stabilirea existentei si întinderii creantei. În absenta administrarii probelor suplimentare, nu doar judecatorul ce ar fi învestit cu o noua cerere de emitere a ordonantei de plata ori cu o cerere în conditiile O.G. nr. 5/2001 este tinut de dezlegarea data de prima instanta sesizata, ci si judecatorul învestit în procedura de drept comun, întrucât puterea de lucru judecat nu se limiteaza la verificarea formala a dispozitivului unei hotarâri judecatoresti, ci presupune ca dezlegarea data asupra unei probleme de drept sa nu mai poata face obiectul unei verificari jurisdictionale proprii într-o a doua instanta.

În consecinta, respingând cererea creditoarei pe motiv ca nu poate fi considerata certa, lichida si exigibila, la data deschiderii procedurii, o creanta respinsa prin Sentinta civila nr. 1180/06.02.2012 pronuntata de Judecatoria Arad în dosarul nr. 417/55/2012, în mod corect practicianul în insolventa a considerat ca, în conditiile existentei unei analize jurisdictionale nefavorabile creditoarei si a nepropunerii unor probe suplimentare, nu se impune detalierea refuzului de înscriere a creantei în tabelul preliminar.

De altfel, se observa ca argumentele creditoarei în sustinerea contestatiei vizeaza exclusiv pretinsa acceptare a facturilor fiscale de catre debitoare prin semnarea si stampilarea facturilor, argumente ce nu pot fi primite, creditoarea facând o confuzie între acceptarea facturii si primirea acesteia, confirmata prin semnatura.

Aceasta întrucât factura este, de regula, un document unilateral, opozabil numai partii emitente, nu si destinatarului acesteia. Simpla receptie a facturii si aplicarea semnaturii de primire nu echivaleaza cu acceptarea facturii si a clauzelor scrise pe aceasta. Acceptarea trebuie sa fie expresa si, pentru a fi opozabila debitorului, trebuie sa fie facuta de o persoana cu putere de reprezentare. Doar daca aceste conditii sunt îndeplinite, factura are valoarea unui document contractual între parti.

Ceea ce a omis creditoarea, afirmând caracterul cert, lichid si exigibil al creantei reprezentând pretul serviciilor, este faptul ca executarea propriei obligatii contractuale, corelative obligatiei debitoarei de plata a pretului, nu deriva din emiterea facturilor fiscale – neacceptate expres sau tacit, cât timp nu s-a facut dovada vreunei plati partiale, ci din contractul intervenit între parti - contractul nr. 1/28.06.2006.

Or, astfel cum a retinut judecatorul învestit în procedura O.U.G. nr. 119/2007, pretul serviciilor a fost stabilit prin raportare la numarul angajatilor societatii debitoare a caror stare de sanatate a fost supravegheata de creditoare conform contractului nr. 1/28.06.2006, creditoarea nejustificând sumele facturate debitoarei.

Aceasta nu înseamna ca serviciile prestate de creditoare ar fi fost necorespunzatoare, ci ca volumul de activitate al creditoarei în executarea contractului nu poate fi precizat si ca atare cuantificat conform acordului contractual. Pentru acest motiv s-a admis cererea în anulare formulata de debitoare, fiind anulata ordonanta nr. 12602/12.12.2011 pronuntata de Judecatoria Arad în dosarul nr. 16880/55/2011, cu consecinta respingerii irevocabile a cererii de emitere a ordonantei de plata.

Prin urmare, afirmând corespondenta sumelor facturate spre decontare debitoarei cu serviciile efectiv prestate, creditoarea avea obligatia de a învesti instanta în procedura de drept comun, pasivitatea creditoarei anterior deschiderii procedurii fiind sanctionata prin limitarea, din nou, a probatoriului permis în dovedirea creantei, principiul celeritatii procedurii insolventei înlaturând dreptul creditorului de a administra alte probe în dovedirea creantei, cu exceptia înscrisurilor si interogatoriului debitorului. Or, formulând declaratia de creanta si ulterior contestatia la tabelul preliminar, creditoarea s-a rezumat la a indica aceleasi înscrisuri – facturile emise spre decontare debitoarei, înscrisuri analizate anterior în procedura ordonantei de plata si apreciate insuficiente în stabilirea caracterului cert, lichid si exigibil al creantei.

Contrar opiniei contestatoarei, administratorul judiciar si judecatorul-sindic nu au atributii similare judecatorului învestit în procedura de drept comun ce permit stabilirea întinderii unei creante prin administrarea oricarei probe, acesta fiind si motivul pentru care simpla aparenta a dreptului permite înscrierea creantei în tabelul preliminar, conform art. 66 alin. 3 si art. 67 din Legea nr. 85/2006.

Lipsa diligentei creditorului în obtinerea titlului executoriu pe calea dreptului comun este sanctionata prin imposibilitatea recunoasterii creantei în procedura de verificare prevazuta de Legea nr. 85/2006, procedura de verificare ce vizeaza aparenta temeiniciei pretentiilor creditorului, si nu temeinicia cererii, întocmai ca si verificarea jurisdictionala în procedurile simplificate prevazute de O.U.G. nr. 119/2007 si O.G. nr. 5/2001.

Pentru aceste considerente, constatând ca Sentinta civila nr. 2181/08 octombrie 2012 pronuntata de Tribunalul Arad în dosarul nr. 1395/108/2012/a2 este temeinica si legala sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 rap. art. 304 pct. 7 si 9 C.proc.civ., 304 ind. 1 C.proc.civ. a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-creditoare SC.MMD SRL, fiind mentinuta în tot sentinta atacata.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei Faliment