Procedura insolvenţei. Înlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea administratorului judiciar nou desemnat de a reface raportul cauzal întocmit

Raport de distribuţie. Contravaloarea părţilor sociale deţinute de soţul decedat în societatea debitoare. Ordine de distribuţie

Recurs împotriva considerentelor sentinţei. Inadmisibilitate. Substituirea considerentelor sentinţei de fond în calea de atac.

Art. 123 pct. 7 şi 8,

Art. 21 alin. 1 lit. b) şi art. 59 alin. 1 şiart.138 din Legea nr. 85/2006

1. Faptul că adunarea creditorilor a mandat pe practicianul desemnat ulterior să întocmească raportul cauzal, deşi a fost întocmit deja unul în cauză, este un aspect de oportunitate care nu poate fi cenzurat în sine de judecătorul sindic, ci doar din punct de vedere al legalităţii măsurii. Or sub acest aspect, aşa cum s-a arătat mai sus, câtă vreme nu există prevedere contrară imperativă a legii, măsura nu poate fi desfiinţată.

2.Creanţa recurentei B. M. reprezintă contravaloarea părţilor sociale deţinute de soţul ei decedat, B. D., în societatea debitoare. Aşa cum a arătat în mod corect judecătorul sindic, această creanţă nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, astfel încât trebuia situată la punctul 8 din art. 123.

S-a constat că B. M. nu a contestat în faţa judecătorului sindic plasarea creanţei sale în poziţia pct. 8 din art. 123, astfel că schimbarea poziţiei acesteia nu ar putea surveni direct în urma recursului.

Împrejurarea că unor creditori sau lichidatorului nu i se pare moral ca un creditor să participe la proceduri concursuale deosebite pentru recuperarea uneia şi aceleaşi creanţe nu este motiv de nelegalitate în absenţa unei norme legale care să fie astfel încălcate.

3.Recursul nu poate viza considerentele sentinţei, ci doar dispozitivul acesteia, întrucât doar acesta intră în autoritate de lucru judecat şi doar acesta este susceptibil de punere în executare.

O dispoziţie care nu este cuprinsă în dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu poate fi cenzurată în recurs, în măsura în care calea de atac este declarată exclusiv pentru considerente.

Este adevărat că dispoziţia instanţei este reflectată în considerente, acestea fiind partea din hotărâre care explică în fapt şi drept soluţia şi care, astfel, o justifică. Însă cenzurarea lor în recurs nu poate duce la modificarea dispozitivului sentinţei, dacă soluţia conţinută de acesta este legală şi temeinică.

(Decizia nr. 239/R-COM/30.01.2012)

I.Prin sentinţa nr. 1780/3.10.2011, pronunţată în dosarul nr. 4068/90/2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de creditoarea reclamantă SC P. SRL pentru anularea hotărârii adunării creditorilor din 4.04.2011. De asemenea, a respins cererea aceleiaşi creditoare pentru anularea hotărârii adunării creditorilor din 14.06.2011.

În motivare, s-a arătat că prin sentinţa nr. 1840/21.12. 2009 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC D. SRL Rm.Vâlcea iar prin sentinţa nr. 140/25.01.2011 s-a dispus trecerea debitoarei la procedura falimentului şi dizolvarea societăţii.

Creditoarea SC P. SRL a solicitat anularea procesului verbal de şedinţă şi a hotărârii adunării creditorilor din data de 4.04.2011 cu privire la angajarea unui evaluator pentru evaluarea bunurilor imobile proprietatea debitoarei cu motivarea că şedinţa a fost convocată nelegal doar de doi creditori la locuinţa creditoarei B. M., iar punctele de pe ordinea de zi au fost dezbătute anterior în şedinţa din 22.02.2011.

Însă, întrucât la termenul de judecată din data de 3.10.2011 reprezentantul creditoarei reclamante a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect faţă de desfăşurarea ulterioară a procedurii, judecătorul sindic - în temeiul principiului disponibilităţii - a respins cererea ca rămasă fără de obiect.

S-a mai arătat în motivarea sentinţei că prin cererea înregistrată la data de 17.06.2011, aceeaşi creditoare SC P. SRL a solicitat anularea hotărârii adunării creditorilor din data de 14.06.2011 cu privire la întocmirea unui raport cuprinzând cauzele insolvenţei şi cu privire la dispoziţia de formulare de către lichidator a unei cereri prevăzute de art. 138 în situaţia în care se vor învedera cauze de răspundere.

Creditoarea a arătat că raportul cu cauzele insolvenţei a fost întocmit de către fostul administrator judiciar B. E. care a constatat că starea de insolvenţă se datorează unor cauze obiective, raportul fiind validat de către instanţă. Astfel, hotărârea de a se întocmi un nou raport asupra cauzelor insolvenţei este tardivă şi nelegală.

Cu privire la această cerere, judecătorul sindic a reţinut că este real că administratorul judiciar B. E., desemnată iniţial la cererea debitoarei, a întocmit un raport asupra cauzelor insolvenţei, însă acest practician a fost înlocuit ulterior deschiderii procedurii cu actualul lichidator N. N. SPRL.

Noul lichidator nu poate fi ţinut de concluziile vechiului practician, ci este îndreptăţit şi chiar obligat să-şi exprime propria opinie asupra cauzelor insolvenţei, indiferent de motivele pentru care administratorul iniţial a fost înlocuit. Faptul că termenul pentru întocmirea raportului a expirat nu presupune nelegalitatea lui, pentru că acest raport nu produce prin el însuşi efecte juridice obligaţionale. Raportul asupra cauzelor insolvenţei constituie doar o constatare a practicianului, iar persoanele responsabile nu au o acţiune în anularea raportului în condiţiile în care constatările le-ar fi defavorabile; acestea se pot apăra în contextul unei acţiuni în răspundere, răsturnând concluziile raportului.

II.Prin sentinţa nr. 1789/3.10.2011, pronunţată în acelaşi dosar nr. 4068/90/2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea a respins contestaţia formulată de debitoarea SC D. SRL, prin administrator special G. V.M., şi de creditorii G. I. şi SC P. SRL împotriva tabelului definitiv actualizat la data de 15.08.2011.

Totodată, a admis contestaţia formulată de creditoarea Banca Română de Dezvoltare (BRD) – Sucursala Rm.Vâlcea şi a anulat planul de distribuţie nr. 251/19.09.2011.

În motivarea sentinţei s-a reţinut că în procedura falimentului, la data de 16.08.2011, lichidatorul a depus la dosar tabelul definitiv actualizat după distribuţia parţială realizată la data de 2.08.2011.

La data de 22.08.2011 debitoarea, prin administrator special, şi creditorii G. I.şi SC P. SRL au formulat contestaţie împotriva acestui tabel cu motivarea că tabelul definitiv consolidat este cel din 23.05.2011, iar lichidatorul nu trebuie să modifice tabelul creditorilor la fiecare repartiţie, modificând şi cotele procentuale ale creanţelor în funcţie de repartiţiile făcute până în acel moment, întrucât această modificare procentuală prejudiciază pe unii creditori, iar pe alţii îi dezavantajează. Potrivit art. 70 din Legea nr. 85/2006 o creanţă a unui creditor cu mai mulţi debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanţe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită. Nici o reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul nu a fost deplin satisfăcut, în numerar sau în bunuri. Modificarea cotelor procentuale ale creditorilor va conduce pe viitor la distribuirea incorectă a sumelor încasate.

Judecătorul sindic a constatat ca fiind neîntemeiată contestaţia, pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 122 din Legea nr. 85/2006 la fiecare 3 luni, calculate de la data începerii lichidării şi cuprinse într-un program de administrare a lichidării, care trebuie întocmit în 30 de zile de la numire, lichidatorul va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea de creanţe şi un plan de distribuire între creditori. Raportul va prevedea şi plata remuneraţiei sale şi a celorlalte cheltuieli prevăzute la art. 123 pct. 1. Planul de distribuire între creditori cuprinde în mod obligatoriu următoarele date referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuirea: a) ajustările aduse tabelului definitiv de creanţe;b) sumele distribuite deja; c) sumele rămase după ajustarea tabelului definitiv şi distribuirile efectuate deja; d) sumele ce fac obiectul distribuirii; e) sume rămase de plată după efectuarea distribuirii.

Legea nu precizează expres semnificaţia termenului de ajustareînsă din contextul articolului susmenţionat rezultă că ajustarea reprezintă operaţiunea de scădere din totalul creanţei fiecărui creditor a sumelor distribuite până în momentul respectiv, la repartiţiile anterioare. Ca atare, lichidatorul era chiar obligat să ajusteze tabelul definitiv consolidat în raport de repartiţiile anterioare iar prin înscrisul contestat a realizat această operaţiune.

Contestatorii susţin în mod eronat că în acest fel s-ar modifica nelegal cotele procentuale ale creditorilor ceea ce ar afecta legalitatea repartiţiilor viitoare.

Judecătorul sindic a mai arătat că, întrucât în cadrul falimentului creanţele sunt ordonate pe clase după natura lor conform art. 123, iar repartiţiile parţiale respectă cota falimentară a fiecărei creanţe în interiorul aceleiaşi clase,proporţia creanţelorse păstrează neschimbată în interiorul fiecărei categorii. Concursul creditorilor în faliment presupune aplicarea unei cote falimentare egale în interiorul unei categorii şi nu în totalitatea creanţelor, întrucât legea prevede o ierarhizare, o ordine de preferinţă a plăţilor după natura creanţelor; în cadrul unei repartiţii sunt plătite mai întâi creanţele situate în ordinea de preferinţă superioară; ceea ce contează este ca în fiecare categorie repartiţia să fie proporţională cu cota procentuală deţinută în categoria respectivă.

Textul art. 70 este inaplicabil în speţă, deoarece priveşte o altă situaţie şi anume aceea a dreptului creditorului cu mai mulţi debitori solidari de a-şi vedea îndeplinită obligaţia integral din partea fiecărui debitor; din această cauză creanţa este înscrisă integral în fiecare procedură, fără a ţine cont de repartiţiile din celelalte proceduri; problema repartiţiilor în plus este rezolvată numai după achitarea integrală a creanţei. Creditoarea BRD, a cărei situaţie a fost invocată de contestatorii drept exemplu, nu se află în această situaţie, întrucât celălalt debitor este doar garant ipotecar, obligaţia acestuia fiind reală şi nu personală; garantul ipotecar nu răspunde în solidar cu debitorul principal pentru toată suma, ci numai în limita valorii bunurilor afectate garanţiei; de altfel, această creditoare nu a avut ea însăşi obiecţiuni faţă de ajustarea tabelului creditorilor.

Pentru aceste considerente, judecătorul sindic a respins contestaţia faţă de tabelul definitiv actualizat la 15.08.2011.

Cu privire la contestaţia formulată de BRD – Sucursala Rm.Vâlcea, judecătorul sindic a arătat următoarele:

La data de 19.09.2011 lichidatorul judiciar a depus la dosar planul de distribuţie în etapa a II-a a falimentului a sumelor realizate din valorificarea bunurilor până la această dată.

Împotriva acestui plan de distribuţie, la data de 23.09.2011, a formulat contestaţie creditoarea Banca Română de Dezvoltare - Sucursala Râmnicu Vâlcea arătând că în mod greşit lichidatorul a inclus creanţa bancară la punctul 8 din ordinea de distribuire prevăzută de art.123, deşi creanţa respectivă trebuia inclusă la punctul 7 din acelaşi articol; astfel creanţa bancară a fost supusă concursului celorlalte creanţe chirografare şi, în consecinţă, cota de repartiţie a fost diminuată nelegal.

Din examinarea planului de distribuţie contestat, judecătorul sindic a constatat că lichidatorul a cuprins creanţa BRD, rezultată din credit bancar, alături de toate celelalte creanţe chirografare înscrise în tabelul creditorilor.

Potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2006 creanţele vor fi plătite, în cazul falimentului, în următoarea ordine: (…) 7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; 8. alte creanţe chirografare;9.creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:a)credinţele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic;b)creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.

Potrivit art. 125 din aceeaşi lege titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară, potrivit ordinii prevăzute la art. 123.

Creditoarea contestatoare a arătat în dezbateri că acceptă concurenţa creditorilor SC CEZ Vânzare SA, Asociaţia de proprietari, SC G. C. şi SC Pr. SRL, însă nu şi concurenţa SC P. SRL, G. I., B. M., SC I. T. SRL. S-a apreciat de către judecătorul sindic faptul că această precizare fixează şi limitele contestaţiei în sensul că instanţa este învestită să se pronunţe dacă creanţele creditorilor SC P. SRL, G. I., B. M., SC I.T. SRL se încadrează la punctul 7 din art. 123 sau într-o poziţie inferioară.

Creanţa creditoarei SC P. SRL provine dintr-un împrumut acordat debitoarei prin contractul din 15.10.2009. Ca atare nu poate fi încadrată la punctul 7 din art. 123, întrucât nu rezultă din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări şi nici din chirii; deşi este o operaţiune de creditare, punctul 7 cuprinde numai creditele bancare, astfel că nici sub acest aspect nu poate fi inclusă la punctul 7 în ordinea de repartiţie.

Pe de altă parte s-a reţinut că, deşi administratorul SC P. SRL este G. V., soţia asociatului unic al debitoarei, G.I., creanţa acestei creditoare nu poate fi considerată subordonată în sensul art. 123 pct. 9 deoarece creditarea nu este realizată direct de către asociaţi; aşa fiind, în repartiţia falimentară creanţa creditoarei SC P. SRL trebuie încadrată la punctul 8 al art. 123.

Creanţa creditorului G.I. provine dintr-un împrumut acordat debitoarei prin contractul de împrumut din 8.08.2009. Cum creditorul G.I. era la momentul împrumutului asociatul unic al debitoarei (aşa cum este şi în prezent) creanţa acestuia se plasează în ordinea de repartiţie la punctul 9 al art. 123, respectiv în categoria creanţelor subordonate.

Creanţa creditoarei B. M. reprezintă contravaloarea părţilor sociale deţinute de soţul ei decedat, B. D., în societatea debitoare. Această creanţă nu se încadrează în nici una din categoriile prevăzute de art. 123 pct. 7 din Legea nr. 85/2006, astfel încât trebuie situată la punctul 8 din art. 123.

Creanţa creditoarei SC I.T. SRL , stabilită la suma de 1.524.729 lei prin sentinţa nr. 140 din 25.01.2011, pronunţată în dosarul de insolvenţă şi devenită irevocabilă prin decizia nr. 1045/R/COM din 20.04.2011 pronunţată în dosarul nr. 4068/90/2009, are ca sursă rezoluţiunea antecontractului de vânzare cumpărare nr. 366 din 28.01.2008 prin care creditoarea a achitat debitoarei suma de 2.178.271 lei pentru achiziţionarea unor apartamente proprietatea debitoarei; antecontractul a fost rezoluţionat de drept prin efectului pactului comisoriu inserat de părţi în convenţie, iar suma care trebuie restituită creditoarei după aplicarea clauzei penale a fost stabilită aşa cum s-a arătat mai sus la nivelul de 1.524.729 lei.

Textul art. 123 pct. 7 se referă la creanţele rezultate din livrări de produse. În speţă, societatea debitoare a avut ca obiect de activitate construirea în vederea vânzării a unor apartamente într-un bloc de locuinţe iar creanţa creditoarei provine dintr-o astfel de convenţie care se circumscrie obiectului de activitate al debitoarei, adică din voinţa comună a părţilor de a vinde - cumpăra apartamentele construite. Expresia „livrări de produse” nu trebuie înţeleasă în sensul univoc de livrări către debitoare, ci şi livrări ale debitoarei către beneficiari, întrucât legea nu distinge sub acest aspect. Deşi între părţi s-a încheiat doar un antecontract de vânzare cumpărare, această convenţie are ca obiect obligaţia părţilor de a încheia un contract de vânzare cumpărare a unor bunuri proprietatea debitoarei, care au fost realizate în vederea vânzării prin realizarea obiectului de activitate al debitoarei. Cu alte cuvinte apartamentele pot fi considerate, în sensul art. 123 pct. 7 „produse” pe care debitoarea le oferă spre vânzare şi pe care le-a edificat pentru acest scop.

Ca atare, s-a concluzionat că creanţa creditoarei SC I.T. SRL trebuie plasată la punctul 7 al art. 123 în ordinea de prioritate a plăţilor.

De asemenea, s-a concluzionat în sensul că în speţă lichidatorul a inclus în planul de distribuţie toate creanţele chirografare, fără nicio distincţie, deşi – după distincţiile de mai sus - creanţele creditorilor B. M. şi SC P. SRL trebuiau plasate la punctul 8 şi plătite numai după achitarea integrală a creanţelor de la punctul 7, iar creanţa creditorului G. I. trebuie plasată la punctul 9 al art. 123.

I.Împotriva sentinţei nr.1780/3.10.2011a formulat recurs, în termenul legal, creditoarea SC P. SRL Rm.Vâlcea, invocând dispoziţiile art.304 pct.7, 8, 9 şi art.3041Cod procedură civilă.

În motivarea recursului, creditoarea a arătat că soluţia judecătorului sindic de respingere ca nefondată a cererii de anulare a hotărârii adunării creditorilor din data de 14.06.2011 cu privire la întocmirea unui raport cuprinzând cauzele insolvenţei şi cu privire la dispoziţia de formulare de către lichidatorul judiciar a cererii prevăzute de art.138 din legea insolvenţei, în situaţia în care se vor învedera cauze de răspundere, este nelegală şi netemeinică.

În cauză, raportul prevăzut la art.20 alin.1 lit.b) şi art.59 alin.1 a fost deja legal întocmit la data de 08.02.2010de administratorul judiciar B. E., astfel încât hotărârea creditorilor de a se întocmi un „raport cauzal” este nelegală, dar şi tardivă în raport cu termenul prevăzut de lege de 40 de zile de la desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.

Prin raportul întocmit de administratorul judiciar la data de 08.02.2010 s-a constatat că motivele insolvenţei debitoarei s-au datorat unor „factori obiectivi” neimputabili membrilor organelor de conducere.

Raportul a fost aprobat de adunarea creditorilor şi validat de judecătorul sindic, fără a fi atacat de către una din persoanele interesate.

Introducerea pe ordinea de zi a propunerii privind formularea acţiunii de antrenare a răspunderii personale a organelor de conducere conform art.138 din Legea nr.85/2006 s-a făcut la solicitarea creditoarei B. M., solicitare care a fost exprimată la modul general, fără a se arăta în concret care ar fi faptele care se încadrează în dispoziţiile art.138 şi legătura de cauzalitate dintre aceste fapte şi starea de insolvenţă a debitoarei.

II.Împotriva sentinţei nr.1789/03.10.2011 a formulat recurs, în termenul legal, creditorii B. M.şi BRD Groupe Societe Generale SA - prin Sucursala Rm.Vâlcea.

<

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolvenţei. Înlocuirea administratorului judiciar. Posibilitatea administratorului judiciar nou desemnat de a reface raportul cauzal întocmit