Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
| Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1889 din data de 17.03.2014
În temeiul art. 86, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 85/2006 și în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implica; în astfel de cazuri, legea impune și calea de urmat în situația în care cocontractantul apreciază că a suferit o pagubă, urmare a denunțării contractului de către practician, potrivit alin.(2) al aceluiași articol: acesta poate formula o acțiune pentru despăgubiri împotriva debitorului.
Prin decizia nr. 1596/R/14.10.2013 pronunțată în dosarul nr. 8460/108/2012/a1 Curtea de Apel Timișoara, secția a doua civilă a fost respins recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 1889/10.06.2013 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. 8460/108/2012/a1.
Pentru a pronunța această soluție Curtea de Apel a reținut că prin sentința civilă sus menționată judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a respins contestația formulată de creditoarea-contestatoare R.A. AZL C Arad împotriva tabelului preliminar al creanțelor debitoarei SC LF SRL - societate în insolvență, întocmit de lichidatorul E SPRL, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 13.02.2013 s-a înregistrat la Tribunalul Arad contestația la tabelul preliminar al creanțelor debitoarei SC LF SRL - societate în faliment, reprezentată prin lichidator E SPRL Arad, formulată de creditoarea-contestatoare RA AZL C Arad prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanțe a acestei debitoare cu o creanță de 600.000 USD reprezentând investiție nerealizată.
În fapt a arătat că debitoarea a încheiat cu contestatoarea Contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004 având ca obiect concesionarea unui teren în suprafață de 21.001 mp situat pe Platforma Aeroport a Zonei Libere și care, la art. 4.4. prevede ca fiind confirmate detaliile prevăzute în Oferta Tehnică ca și obligații asumate; că obligația de realizare a investiției în valoare de 600.000 USD este cuprinsă în partea reglementată a contractului - caietul de sarcini Oferta Tehnică (Chestionar Ofertă serie 5 număr AE 25) - parte integrantă a contractului de concesiune însușită și semnată de concesionară. Această construcție la care concesionara s-a obligat nu a fost realizată și nici nu va putea fi realizată având în vedere adresa cu nr. 3004/17.12.2012 prin care se notifică rezilierea Contractului de Concesiune nr. 80/22.11.2004 în temeiul art. 86, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 85/2006.
A precizat că legea aplicabilă este cea de la data încheierii contractului de concesiune, adică Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiilor și HG nr. 216/1999 reprezentând Normele metodologice de aplicare a Legii. Astfel, potrivit disp. art. 37 din Legea nr. 219/1998, nerespectarea de către părți a prevederilor din contract atrage răspunderea contractuală a părții în culpă. Potrivit disp. art. 4.3.1. din Contractul de Concesiune nr. 80/22.11.2004 concesionarul avea obligația să folosească terenul concesionat cu diligența și eficiența maximă, pentru a-i conserva și dezvolta valoarea pe toată durata concesiunii, fiind obligat, potrivit art. 4.3.7. din contract să-l despăgubească pe concedent pentru orice pagube produse din culpa sa, conform legislației în vigoare, acest articol fiind o reproducere a disp. art. 37 din lege, potrivit celor de mai sus. Legiuitorul, atât în codul civil în vigoare la data semnării contractului de concesiune - art. 1073 și art. 1075, cât și în cel actual a prevăzut dreptul creditorului de a dobândi îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.
Contestatoarea a mai menționat și prevederea art. 29 alin. 2 lit. a din Legea nr. 219/1998 conform căreia investiția la care concesionara s-a obligat prin semnarea contractului de concesiune constituie bun de retur, aceste prevederi fiind inserate și în art. 11,5.1 din contractul de concesiune nr. 80/2004. Considerând deci că investiția la care s-a obligat debitoarea este certă, lichidă, exigibilă, în valoare de 600.000 USD, a solicitat înscrierea sa în tabelul de creanțe cu această sumă.
Împotriva acestei contestații a formulat întâmpinare debitoarea, prin avocat, solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată și nelegală, cu motivarea că, creditoarea-contestatoare nu a invocat temeiul de drept al contestației sale, al pretențiilor sale evaluate la suma de 600.000 USD, invocând generic anumite prevederi legale și contractuale fără să indice culpa exclusivă a concesionarului, fără să o descrie, fără să menționeze de unde rezultă; că nerealizarea investiției nu s-a produs exclusiv din culpa concesionarului, ci a fost urmarea nerespectării de către concedent a obligațiilor contractuale care îi reveneau, respectiv cele care rezultă din disp. art. 2.2. din contract privind lucrările funciare care ar fi trebuit să fie executate în legătură cu terenul concesionat; că aceste operațiuni erau imperios necesare având în vedere că au fost concesionați 21.001 mp de teren din totalul de 150.000 mp înscriși în CF 59056 Arad.
Nefiind respectată această obligație, concesionarului i-a fost imposibil să îndeplinească cele stipulate în art. 2.3 din contract, terenul nefiindu-i predat pe baza unui proces-verbal, fiind deci încălcate disp. art. 4.2.1. din contract. De asemenea, nu s-au respectat nici dispozițiile contractuale cu privire la rețelele de utilități care nu au fost efectuate de concedent, astfel că, în lipsa lor, concesionarul nu avea cum să le întrețină și folosească. Aceeași este situația și în cazul căilor rutiere de acces prevăzute la art. 4.2.3. din contract. Având în vedere acestea, nu se poate discuta de un prejudiciu, dimpotrivă, s-a achitat un preț al concesiunii de 567.000 USD în condițiile în care concesionara nu a fost în măsură să utilizeze obiectul concesiunii și fără ca cedentul să efectueze o contraprestație în schimbul redevenței.
Creditoarea-contestatară a formulat la data de 29.04.2013 note de ședință, menționând că la data de 02.12.2004 a fost semnat un proces-verbal de predare-primire urmare a semnării Contractului de concesiune nr. 80/2004, contract semnat cu IMI în calitate de persoană fizică și ulterior, la 11.01.2005 acesta a cesionat contractul debitoarei care a dobândit calitatea de concesionar cu toate drepturile și obligațiile rezultând din acest contract, iar procesul verbal semnat cu IMI este opozabil debitoarei. Practic, debitoarea a intrat în posesia terenului la data semnării contractului cu IMI, adică la 11.01.2005.
A mai arătat că, pentru respectarea prevederilor art. 2.2 din contract, era necesar ca cesionarul să avanseze sumele necesare efectuării lucrărilor de CF și deci, concesionara trebuia să realizeze lucrarea de CF pe cheltuiala sa, potrivit Anexei nr. 1 la contract, în baza schiței existente în caietul de sarcini, fiind aplicabile disp. art. 61 din HG 216/1999, concesionarul nenotificând pe cedent cu privire la cauze care l-au împiedicat la realizarea investiției.
Lichidatorul a depus la dosarul cauzei notificarea comunicată contestatoarei prin care a subliniat că nu a identificat un proces-verbal de predare-primire a terenului de 21.001 mp. De asemenea, a depus la dosar adresa nr. 1428/08.04.2013 emisă de contestatoare către debitoare prin care a invitat debitoarea să semneze procesul-verbal de predare a terenului pentru data de 22.04.2013. Totodată a fost depus la dosarul cauzei extras CF 318933 Arad, Nr. CF vechi 59056, nr. topo vechi 6817/a-1/6-1/2/6 privind terenul concesionat din care nu rezultă unde este amplasat terenul în suprafață de 21.001 mp, ci un teren mai mic, menționând că nu a reușit identificarea acestui teren la serviciul de cadastru și publicitate imobiliară.
Prin concluziile scrise, atât debitoarea, cât și lichidatorul au reiterat solicitarea de respingere a contestației, considerând că prezenta contestație este neîntemeiată și nu dovedește existența unei creanțe de 600.000 USD certă, lichidă, exigibilă pentru a putea să fie înscrisă în tabelul de creanțe privind pe debitoare.
Față de chestiunea pusă în discuție de judecătorul sindic la termenul din 25 martie 2013 (fila 71 dosar fond), că despăgubirile rezultând dintr-un contract reziliat în baza art. 86 alin. 1 din legea insolvenței trebuie să fie stabilite printr-o acțiune în despăgubiri, debitoarea, prin avocat, a apreciat că o astfel de acțiune nu a fost formulată, dar că este în competența judecătorului sindic, în timp ce lichidatorul a apreciat că trebuia să fie promovată o acțiune în acest sens pe cale separată și nu prin contestație. A mai arătat că tabelul de creanțe s-a publicat în BPI din 04.02.2013.
Analizând contestația, judecătorul sindic a reținut că, la data de 03.12.2012 a fost deschisă procedura simplificată a insolvenței debitoarei SC LF SRL Arad, potrivit încheierii nr. 941/CC pronunțată în dosarul civil nr. 8460/108/2012 al Tribunalului Arad, fiind desemnat lichidator E SPRL Arad și s-a stabilit termenul limită pentru formularea declarațiilor de creanță la 18 ianuarie 2013; contestatoarea s-a conformat și, în termenul legal a depus o declarație de creanță însoțită de documente justificative parțiale la data de 16.01.2013, solicitând înscrierea sa în tabelul de creanțe cu o creanță de 600.000 USD, investiție nerealizată de debitoare și a unor sume reprezentând contravaloarea unor facturi.
Tabelul preliminar al creanțelor a fost publicat în BPI la 04.02.2013, iar prezenta contestație a fost înregistrată la Tribunalul Arad la 13.02.2013, însă a fost comunicată prin serviciul poștal la data de 11.02.2013. Potrivit disp. art. 101 cod procedură civilă și în considerarea faptului că înlăuntrul termenului au fost zilele de sâmbătă și duminică, se poate concluziona că prezenta contestație a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 73, alin. 2 din Legea nr. 85/2006.
Din Contractul de concesiune nr. 80/2004 rezultă drepturile și obligațiile părților cu privire la concesiunea terenului ce a făcut obiectul contractului, însă din alte documente, respectiv Caietul de sarcini, care a fost menționat de creditoare ca și "anexa 1"; rezultă amănunte legate de descrierea terenului concesionat, planul topografic și obligațiile privind lucrări de carte funciară, obligații care rezultă într-o oarecare măsură și din disp. art. 2.2. din contract.
Din Contractul de cesiune nr. 222/11.01.2005 nu rezultă însă că debitoarei i-ar fi fost predate și anexele la contract, caietul de sarcini sau procesul-verbal de predare-primire a terenului. Legat de acest proces verbal, din înscrisul de la fila 82 dosar fond rezultă că, deși contractul de cesiune nr. 222/2005 a fost semnat de creditoarea contestatoare, aceasta a recunoscut că nu a predat debitoarei terenul pe bază de proces-verbal și a invitat-o la mult timp după deschiderea procedurii - la 22.04.2013 - să-i predea acest proces-verbal și să îl semneze. Pe de altă parte, abia în cursul judecății s-a depus la dosar așa-zisa schiță topografică predată lui IMI, însă din aceasta nu rezultă vecinătățile, nici parcelele care o compun. Din extrasul de CF de la fila 83 dosar fond nu rezultă nici suprafața de 21.000 mp, ci o suprafață mai mică, iar din schița de pe verso nu rezultă unde este amplasat terenul care a făcut obiectul contractului.
De altfel, contractul de cesiune era în vigoare la data deschiderii procedurii. Ulterior, la 17.12.2012 acest contract a fost reziliat în conformitate cu dispozițiile art. 86, alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Judecătorul sindic a mai constatat că a fost sesizat doar cu o contestație la tabelul preliminar al creanțelor și a pus în discuția părților prevederile art. 86 alin. 2 din legea insolvenței, însă nu a fost sesizat și cu o cerere în despăgubiri, cerere cu care, dacă era sesizat, trebuia să pună în discuția părților excepția de necompetență materială, deoarece nu poate judeca astfel de cereri, potrivit cu disp. art. 11, alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Mai mult, o astfel de cerere este de competența unei instanțe de contencios administrativ, astfel cum rezultă din Legea nr. 219/1998 și Legii nr. 544/2004, astfel că excepția era una de ordine publică.
Prin urmare, clauzele contractuale nu au fost analizate decât în condițiile în care trebuie stabilit caracterul cert, lichid, exigibil al creanței, potrivit cu cerințele art. 3, punctul 7 din Legea nr. 85/2006 și a prevederilor art. 379 Cod procedură civilă, în vigoare la data semnării contractului și a deschiderii procedurii insolvenței debitoarei SC LF SRL Arad.
Astfel cum rezultă din prevederile art. 35 din Legea nr. 219/1998, încetarea contractului se produce în anumite situații care determină și culpa contractuală de care se leagă obligațiile stabilite de lege și prin contractul părților, la lit. e fiind prevăzută o lipsă de culpă ca și cauză obiectivă a concesionarului de a exploata bunul concesionat.
Potrivit disp. art. 86 alin. 1 teza a doua, orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare pentru motivul deschiderii procedurii insolvenței sunt nule.
Potrivit disp. art. 11.2 din Contractul de concesiune nr. 80/2004, falimentul exclude substituirea concesionarului de către concedent, ceea ce încalcă prevederile art. 86, alin. 1 din legea insolvenței, dar falimentul poate fi o cauză obiectivă în sensul prevăzut de art. 35, lit. e din Legea nr. 219/1998.
Prin urmare, pentru a se constata că despăgubirile de 600.000 USD sunt datorate în mod cert ca urmare a încălcării culpabile a prevederilor contractuale și că acestea sunt datorate în conformitate cu prevederile art. 29, alin. 2, lit. a din Legea nr. 219/1998 nu se poate stabilii pe calea contestației la tabelul preliminar al creanțelor, ci trebuie urmată calea prevăzută la art. 86 alin. 2 din legea insolvenței.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a constatat că prevederile art. 29 din Legea nr. 219/1998 sunt incidente situațiilor de expirare a termenului de concesiune a contractului, situație inexistentă în cauza de față. De asemenea, disp. art. 37 din aceeași lege și prevederile contractuale invocate de creditoarea-contestatoare nu pot duce la concluzia aplicării pur-și-simplu a acestora, ci trebuie să se stabilească în mod clar și irevocabil dacă există încălcări contractuale în condițiile de deschidere a procedurii insolvenței. Ori, din contractul părților nu rezultă clar decât obligația de plată a redevenței, caietul de sarcini și obligațiile asumate de IMI nefiind analizate și în contextul schimbării concesionarului în condițiile date și evidențiate la începutul acestei analize.
Astfel, constatând că creanța pretinsă de creditoare nu este una certă, lichidă, exigibilă, judecătorul sindic a respins contestați și a dispus înscrierea acestei creditoare în tabel doar cu creanțele admise deja, urmând a fi îndepărtată creanța înscrisă sub condiție, deoarece nu a fost făcută dovada promovării unei acțiuni în baza disp. art. 86, alin. 2 din Legea nr. 85/2006, deși acest fapt a fost pus în discuția părților.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea RA AZL C ARAD, solicitând în temeiul art. 304 pct. 8 si 9 din Cod procedură civila, admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și să se dispună înscrierea sumei de 600.000 USD in tabelul creanțelor debitoarei SC LF SRL.
În motivarea recursului se arată că la data de 22.11.2004 a fost semnat contactul de concesiune nr. 80 cu IMI - persoana fizica romana. În temeiul prevederilor art.12.3 din contractul de concesiune, acesta a cesionat la data de 11.01.2005 contractul de concesiune. Modalitatea de predare a documentației de licitație de concesiune precum si contractul de concesiune cu anexele sale si procesul verbal de predare primire (semnat la data de 02.12.2004 intre RA AZL C Arad si IMI), la semnarea cesiunii dintre cele doua părți nu a făcut obiectul verificării recurentei. Prin semnarea contractului de cesiune, la data de 11.01.2005, SC LF SRL a dobândit calitatea de concesionar în contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004 cu toate drepturile si obligațiile ce decurg din aceasta calitate.
Creditoarea recurentă susține că nu s-a obligat in nici un fel ca in cazul cesionarii contractului de concesiune sa predea documentația de licitație de concesiune, contractul de concesiune cu anexele sale, procesul verbal de predare primire, considerând ca toate aceste obligații reveneau in sarcina cedentului contractului de concesiune. Aceasta a fost si rațiunea pentru care, prin adresa cu nr. 1428/08.04.2013, a solicitat concesionarei SC LF SRL sa se prezinte la sediul recurentei pentru semnarea procesului verbal de predare primire a terenului ca urmare a rezilierii contractului. Temeiul invocat de recurentă a fost art. 11.3 din Contractul de concesiune, care prevede ca la încetarea concesiunii se va întocmi un proces verbal de predare a obiectului concesionat.
Consideră lipsite de temei susținerile instanței de fond în sensul că din contractul părților nu rezulta clar decât obligația de plata a redevenței, caietul de sarcini și obligațiile asumate de IMI nefiind analizate și în contextul schimbării concesionarului, deoarece la punctul 4.3 din contract se prevăd obligațiile pe care le are concesionarul, si anume: "sa folosească terenul concesionat cu diligenta și eficientă maximă, pentru a-i conserva și dezvolta valoarea pe toată durata concesiunii; să despăgubească pe concedent pentru orice pagube produse din culpa sa, conform legislației în vigoare; să predea concedentului, la expirarea concesiunii terenul...si/sau cele ce au rezultat in urma investițiilor făcute de concesionar; sa plătească redevențele în suma și la termenele prevăzute".
De asemenea, punctul 4.4 din Contractul de concesiune prevede că: "prin semnarea contractului, concesionarul confirmă că a luat act de termenii si condițiile impuse de concedent prin Caietul de sarcini si prin documentația pentru licitație vol. I, II si III, ce fac parte integranta din prezentul contract, pe care le accepta integral si care sunt anexate ca Anexa 3. Concesionarul confirma că toate detaliile prevăzute în oferta tehnică sunt obligații asumate, concesionarul are obligația sa facă dovada scrisă a tuturor afirmațiilor înscrise de către acesta în oferta tehnica";, astfel că nu se poate reține că singura obligație a concesionarei a fost de plata a redevenței.
Recurenta mai susține că odată cu semnarea contractului de cesiune, SC LF SRL a preluat toate drepturile si obligațiile din contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004 (nu doar plata redevenței), iar creanța recurentei este certă - rezultă din contractul de concesiune (la punctul 5.1 din Chestionarul oferta serie 5 număr AE 25 debitoarea se obliga să realizeze o investiție reprezentând construcție in suma de 600.000 USD), lichidă - valoarea investiției este clar cuprinsă în contractul de concesiune și exigibilă - contractul a fost reziliat, iar investiția în valoare de 600.000 USD nu mai poate fi realizată.
În drept se invocă prevederile contractului de concesiune, HG 216/1999, Legea nr. 219/1998 și HG nr. 216/1999 reprezentând Normele metodologice de aplicare a Legii (în vigoare la data semnării contractului), Codul civil, art. 299 si urm. Cod procedură civila.
Recurenta R.A. AZL C Arad a formulat și concluzii scrise, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul înscrierii in tabelul creditorilor a sumei de 600.000 USD reprezentând o creanță certa, lichida si exigibila a investiției nerealizate ce trebuia predata recurentei la încetarea contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004.
Intimata S.C. LF S.R.L. a formulat concluzii scrise, solicitând respingerea recursului ca netemeinic si nelegal și menținerea in totalitate a sentinței recurate
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304¹ Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
În esență, prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile privitoare la creanță, astfel încât nu se poate admite contestația la tabel.
Criticile recurentei privesc, în principal, susținerea creditoarei-contestatoare de înscriere a sa în tabelul de creanțe a acestei debitoare cu o creanță de 600.000 USD reprezentând investiție nerealizată de către debitoare, întemeiată pe dispozițiile stipulate în Contractul de concesiune nr. 80/22.11.2004.
Astfel, părțile, prin contractul menționat, au convenit concesionarea unui teren în suprafață de 21.001 mp situat pe Platforma Aeroport a Zonei Libere și care, la art. 4.4. prevede ca fiind confirmate detaliile prevăzute în Oferta Tehnică ca și obligații asumate, obligația de realizare a investiției în valoare de 600.000 USD este cuprinsă în partea reglementată a contractului - caietul de sarcini Oferta Tehnică (Chestionar Ofertă serie 5 număr AE 25) - parte integrantă a contractului de concesiune însușită și semnată de concesionară, construcție la care concesionara s-a obligat nu a fost realizată și nici nu va putea fi realizată.
Curtea reține că prin adresa cu nr. 3004/17.12.2012 se notifică de către lichidator E SPRL Arad rezilierea Contractului de Concesiune nr. 80/22.11.2004 în temeiul art. 86, alin. 1, teza a II-a din Legea nr. 85/2006.
Acest text de lege stipulează că (alin.1) în vederea creșterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunțe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanțial de către toate părțile implicate.
În astfel de cazuri, legea impune și calea de urmat în situația în care cocontractantul apreciază că a suferit o pagubă, urmare a denunțării contractului de către practician, în alin.(2) al aceluiași articol. Se arată că, în cazul denunțării unui contract, o acțiune pentru despăgubiri poate fi introdusă de către contractant împotriva debitorului.
În speță, așa cum s-a reținut și la fond, este pusă la îndemâna contractantului al cărui contract cu debitorul insolvent a fost denunțat o anumită cale procedurală prin care să se remedieze, eventual, pe calea acordării unor despăgubiri, pierderea produsă celeilalte părți, dacă este cazul.
Cu toate acestea, creditoarea nu a uzat de calea legală, specială, ci a apreciat că simpla contestație la tabel poate conduce la substituirea demersului cuprins expres în legea insolvenței. Ori, o astfel de derogare nu este permisă. Chiar dacă creditoarea ar avea la dispoziție modalități alternative de realizare a dreptului pretins lezat, câtă vreme procedura impusă de Legea nr. 85/2006 indică expres calea procedurală de valorificare a dreptului, cocontractantul era ținut de respectarea acestor dispoziții.
Fără a analiza și celelalte aspecte invocate de părți, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul.
| ← Anulare act administrativ fiscal. Jurisprudență | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
|---|
