Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment
Comentarii |
|
Tribunalul ARAD Sentinţă civilă nr. 1798 din data de 29.05.2013
Potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 din OUG nr. 44/2008 "Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit și, în completare, cu întreg patrimoniul său […].";
Din interpretarea reglementărilor normative sus-citate, rezultă că, în principal, persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile asumate în desfășurarea activității cu patrimoniul de afectațiune și, în completare, cu întreg patrimoniu persoanei fizice.
În situația în care un patrimoniu de afectațiune nu a fost constituit, persoana fizică răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligațiile asumate de persoana fizică autorizată.
Prin sentința civilă nr. 1798 din 29 mai 2013, pronunțată în dosar nr. 2374/108/2013/a1, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis contestația creditoarei CB SA Arad și a dispus radierea acesteia din tabelul preliminar de creanțe al debitoarei Ț.A. Persoană Fizică Autorizată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut, în esență, că CB SA a fost înscris în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei Ț.A. Persoană Fizică Autorizată cu o creanță garantată în sumă de 109.214,86 lei - reprezentând contravaloarea creditului acordat SC B.T. SRL, credit garantat de către ȚA și ȚID.
A mai reținut că, potrivit prevederilor art. 20 din Ordonanța de urgență nr. 44 din 16 aprilie 2008 - privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale: "(1)PFA răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său, iar în caz de insolvență, va fi supusă procedurii simplificate prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările ulterioare, dacă are calitatea de comerciant, potrivit art. 7 din Codul comercial.
(2) Creditorii își vor executa creanțele potrivit dreptului comun, în cazul în care PFA nu are calitatea de comerciant.
(3) Orice persoană interesată poate face dovada calității de comerciant în cadrul procedurii insolvenței sau separat, prin acțiune în constatare, dacă justifică un interes legitim.";
A relevat însă, că actul normativ menționat nu conține dispoziții care să oblige PFA la plata obligațiilor asumate de asociații săi în nume personal; totodată, a mai arătat că, potrivit art. 3, pct. 7) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenței, "prin creditor se înțelege persoana fizică sau juridică ce deține un drept de creanță asupra averii debitorului și care a solicitat, în mod expres, instanței să îi fie înregistrată creanța în tabelul definitiv de creanțe sau în tabelul definitiv consolidat de creanțe și care poate face dovada creanței sale față de patrimoniul debitorului, în condițiile prezentei legi. Au calitatea de creditor, fără a depune personal declarațiile de creanță, salariații debitorului;";
A mai reținut că în procedura pendinte calitatea de debitor aparține Ț.A. Persoană Fizică Autorizată, în timp ce contractul de credit și actele adiționale au fost semnate, în calitate de garanți, de către ȚA și ȚID.
În consecință judecătorul-sindic a apreciat că CB SA nu este creditor al debitoarei Ț.A. Persoană Fizică Autorizată, motiv pentru care a admis contestația și a dispus radierea acesteia din tabel.
Împotriva sentinței menționate, în termen legal, au declarat recurs, atât creditoarea CB SA, cât și debitoarea Ț.A. Persoană Fizică Autorizată - prin lichidator judiciar SCP I. IPURL.
Prin recursul formulat de creditoarea CB SA s-a solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii contestației și, pe cale de consecință, să se dispună lămurirea înscrierii creanței CB SA în tabelul creanțelor debitoarei Ț.A. Persoană Fizică Autorizată, în sensul:
- radierii creditorului CB SA din masa credală a debitoarei, dacă se apreciază că bunul CF 28964 Arad, nr. topografic 3228/a/2/2:3228/b/2/2/2/VII asupra căruia Banca are drept de ipotecă conform contractului de ipotecă nr. 2133/06.12.2007 autentificat cu încheierea de autentificare nr. 1935 din 06.12.2007 a B.N.P. SN din Arad, nu face parte din patrimoniul de afectațiune al Ț.A. Persoană Fizică Autorizată sau
- înscrierii Băncii la masa credală a debitoarei, cu creanță garantată dacă se apreciază că bunul imobil înscris în CF 28964 Arad, nr. topografic 3228/a/2/2:3228/b/2/2/2A/ll asupra căruia Banca are drept de ipotecă, conform contractului de ipotecă 2133/06.12.2007 autentificat cu încheierea de autentificare nr. 1935 din 06.12.2007 a B.N.P. SN din Arad, face parte din patrimoniul de afectațiune al Ț.A. Persoană Fizică Autorizată.
În susținerea recursului, creditoarea a invocat prevederile art.304 pct. 6, pct.8 și pct.9 Cod de procedură civilă.
Cu referire la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct.6 Cod procedură civilă, arată că prin sentința 1798/29.05.2013, judecătorul sindic a dispus radierea creditorului CB SA din tabelul creanțelor, cu motivarea că Banca nu are calitatea de creditor al PFA ȚA, deși o atare solicitare nu a format obiect al niciunuia din capetele de cerere ale contestației sale.
Cu referire la motivul de recurs reglementat de art.304 pct.8 Cod de procedură civilă, învederează că, în mod greșit instanța a apreciat că actul juridic dedus judecății îl constituie înscrierea în tabelul preliminar al debitoarei, raportat la calitatea sa de creditor al acesteia; ori, consideră că o atare abordare este greșită, câtă vreme calitatea de creditor a CB SA nu a fost contestată de nicio persoana interesată.
Cu referire la motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susține că în cauză trebuia lămurită situația imobilului înscris în CF 28964 Arad, nr. topografic 3228/a/2/2:3228/b/2/2/2/VII proprietatea soților ȚA și ȚID.
Arată că acest imobil poate face parte din patrimoniul PFA ȚA, atâta vreme cât nu există nicinu act translativ de proprietate, de la ȚA și ȚID către PFA ȚA.
Ori, în opinia sa, calitatea de creditor a CB SA față de PFA ȚA, se raportează la includerea în patrimoniul PFA ȚA a bunului imobil sus menționat, în sensul că dacă imobilul face parte din patrimoniul PFA ȚA, atunci Banca ar trebui înscrisă la masa credală a debitoarei conform prevederilor art. 64 coroborate cu art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, în condițiile în care bunul imobil asupra căruia banca are înscrisă ipotecă, a trecut în proprietatea PFA ȚA, făra acordul Băncii, după ce s-a declanșat procedura de executare silită asupra acestuia.
Solicită, însă a se constata că raportarea instanței de fond numai la dispozițiile art. 3 pct 7 din Legea nr. 85/2006 - care definește noțiunea de creditor îndreptățit să participe la procedura de insolvență, este greșită.
În drept, a invocat prevederile art. 299, art. 304 pct. 6, 8 și 9 din Codul de procedură civilă, art. 304^9 din codul de procedură civilă și dispozițiile Legii 85/2006.
În ceea ce privește recursul declarat de debitoarea Ț.A. Persoană Fizică Autorizată- prin lichidator judiciar SCP I. IPURL, prin intermediul acestuia s-a solicitat casarea sentinței recurate și respingerea contestației creditoarei CB SA, Sucursala Arad.
În susținerea recursului, lichidatorul judiciar învederează că de la data înființării PFA acesta răspunde cu întreg patrimoniul său pentru obligațiile contractate pe parcursul derulării activității, iar în cazul în care PFA este supusă legii insolvenței, aceasta răspunde nu numai cu patrimoniul propriu, ci și cu întreg patrimoniul pe care persoana fizică îl are în proprietate, creditorii fiind îndreptățiți să se îndrepte și împotriva unor eventuale bunuri mobile aflate în patrimoniul persoanei fizice.
În speță, arată că CB invocă lipsa acordului său la data constituirii PFA cu privire la un eventual transfer din patrimoniul persoanei fizice în patrimoniul PFA a imobilului care face obiectul garanției creditului; susține, însă, că un astfel de acord nu există din doua motive:
Pe de o parte, pentru că în speță este vorba de garantarea unui credit cu un imobil și nu de o creanță directă; prin urmare, consideră că nu se pune problema vreunei cesiuni de creanță, la care ar fi nevoie de acordul creditorului;
Pe de altă parte, pentru că nu este vorba de un transfer, de la persoana fizică la persoana fizică autorizată a unui bun patrimonial, întrucât întreg patrimoniul unei persoane fizice, în momentul în care dobândește calitatea de comerciant în cadrul unei persoane fizice autorizate este susceptibil a fi supus unei proceduri legale care vizează recuperarea debitelor persoanei fizice autorizate, rezultată în urma activității acesteia.
În fine, mai menționează că CB SA a fost trecută în Tabelul preliminar ca și creditor garantat și, numai dintr-o eroare, în BPI acesta a fost menționat ca nefiind garantat - eroare îndreptată printr-o erată.
Lichidatorul judiciar consideră că, urmare a corectării acestei erori, contestația creditoarei CB este lipsita de obiect.
Creditoarea CB SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului lichidatorului judiciar, ca nemotivat - raportat la prevederile art. 303 raportat la art. 302 ind.1 lit c Cod procedură civilă; în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeinic și nelegal.
Cu referire la solicitarea de anulare a recursului ca nemotivat, creditoarea învederează că lichidatorul judiciar nu a indicat nici un motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici nu a criticat soluția dată prin sentința atacată; că, susținerile din cererea de recurs nu sunt critici aduse sentinței și nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de netemeinicie/nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.
Cu referire la fondul recursului declarat de către lichidatorul judiciar, apreciază că acesta este nelegal și netemeinic, întrucât debitoarea nu are o situație clară a înscrierii creanței CB SA în tabelul definitiv al creanțelor, raportat la caracterul creanței pe care Banca o are în temeiul ipotecii înscrise asupra bunului imobil proprietatea soților ȚA și ȚID - bun imobil asupra căruia, după instituirea ipotecii în favoarea Băncii, nu a intervenit niciun act translativ de proprietate în favoarea Ț.A. Persoană Fizică Autorizată.
În drept, a invocat art. 115-118 Cod de procedură civilă și restul dispozițiilor la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Examinând recursurile declarate în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acestea sunt fondate și urmează a fi admise, pentru următoarele considerente:
Cu titlu preliminar, față de obiecțiunile ridicate de creditoarea CB SA, cu privire la motivarea recursului declarat de lichidatorul judiciar, Curtea reține că, potrivit prevederilor art. 306 alin.3 Cod procedură civilă, "Indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304";.
În speță, lichidatorul judiciar critică, în esență, hotărârea atacată, pentru aceea că instanța ar fi interpretat și aplicat în mod eronat prevederile OUG nr. 44/2008, întrucât de la data înființării PFA acesta răspunde cu întreg patrimoniul său pentru obligațiile contractate pe parcursul derulării activității, iar în cazul în care PFA este supusă legii insolvenței, aceasta răspunde nu numai cu patrimoniul propriu, ci și cu întreg patrimoniul pe care persoana fizică îl are în proprietate, creditorii fiind îndreptățiți să se îndrepte și împotriva unor eventuale bunuri mobile aflate în patrimoniul persoanei fizice.
Ori, aceste critici se subsumează motivului de recurs reglementat de prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, sub aspectul greșitei interpretări și aplicări a legii la starea de fapt dedusă judecății.
Mai mult, Curtea constată că, raportat la obiectul litigiului, hotărârea primei instanțe este susceptibilă doar de recurs, situație în care devin incidente prevederile art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, care statuează că "Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele";.
Prin urmare, obiecțiunile CEC BANK SA sunt nefondate și se impun a fi înlăturate.
Procedând, în continuare, la examinarea motivelor de recurs, Curtea constată că, în esență, criticile recurentelor vizează încălcarea de către judecătorul fondului a principiului disponibilității, în sensul că acesta s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, precum și greșita interpretare și aplicare a legii la starea de fapt, prin aceea că nu au fost lămurită întinderea răspunderii persoanei fizice autorizate asupra bunurilor din patrimoniul persoanei fizice.
Sub un prim aspect, Curtea constată că solicitarea de îndepărtare din tabel - formulată de CB SA, a fost condiționată de calificarea imobilului ca făcând parte din patrimoniul persoanei fizice ȚA, iar nu în patrimoniul de afectațiune, situație în care judecătorul fondului era dator să se pronunțe exclusiv în limitele în care a fost învestit, conform dispozițiilor art. 129 alin.6 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește fondul contestației, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 20 alin.1 din OUG nr. 44/2008 "Persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile sale cu patrimoniul de afectațiune, dacă acesta a fost constituit, și, în completare, cu întreg patrimoniul său […].";
Din interpretarea reglementărilor normative sus-citate, rezultă că, în principal, persoana fizică autorizată răspunde pentru obligațiile asumate în desfășurarea activității cu patrimoniul de afectațiune și, în completare, cu întreg patrimoniu persoanei fizice.
În situația în care un patrimoniu de afectațiune nu a fost constituit, persoana fizică răspunde cu întregul său patrimoniu pentru obligațiile asumate de persoana fizică autorizată.
În speță, în absența unor dovezi referitoare la constituirea unui patrimoniu de afectațiune ori a conținutului economic al acestuia, bunul imobil asupra căruia poartă garanția creditoarei CB SA urmează a fi utilizat în procedura insolvenței debitoarei PFA ȚA, situație în care, în mod justificat creditoarea-recurentă a fost înscrisă la masa credală cu o creanță echivalentă valorii creditului pentru care s-a constituit garanția imobiliară - în grupa creditorilor garantați.
Față de cele de mai sus, contestația creditoarei apare ca fiind lipsită de interes, motiv pentru care se impunea a fi respinsă.
Așa fiind, recursurile declarate de creditoarea CB SA și debitoarea Ț.A. Persoană Fizică Autorizată - prin lichidator judiciar SCP I. IPURL, au fost admise ca fondate, potrivit art. 304 pct. 6 și 9 Cod procedură civilă, cu consecința modificării în parte a hotărârii atacate, în sensul înlăturării dispoziției referitoare la radierea creditoarei CB SA din tabelul creanțelor debitoarei Ț.A. Persoană Fizică Autorizată și constatării calității de creditor garantat a acesteia, potrivit Deciziei civile nr.1541/R/15.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, Secția a II-a civilă.
← Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment | Procedura insolvenţei. Jurisprudență Faliment → |
---|